AFFAIRE BERGENS TIDENDE ET AUTRES CONTRE LA NORVEGE

Rezoluția ResDH(2002)69 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 2 mai 2000, definitivă la 2 august 2000 în cauza Bergens Tidende și altele împotriva Norvegiei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 24 iunie 2002, în cadrul celei de-a 798-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "Acțiunea"), Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 2 mai 2000 în cauza Bergens Tidende și alții și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind faptul că, la originea acestei cauze, se află o cerere (nr. 26132/95) împotriva Norvegiei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 13 septembrie 1994 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de un ziar norvegian, Bergens Tidende, și de doi cetățeni norvegieni, dl Einar Eriksen, fost redactor șef al ziarului, și dl M. Berit Kvalheim, jurnalist angajat de acesta din urmă, și că Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă cauzarea unei ingerințe disproporționate în dreptul reclamanților la libertatea de exprimare din cauza unei decizii în temeiul răspunderii lor civile pentru calomnie, în 1994, ca urmare a publicării articolelor pe teme de interes public; Având în vedere că, în hotărârea sa din 2 mai 2000, Curtea în unanimitate; - a spus că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție; - a spus că guvernul de la .. ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... pentru daune materiale, 4 848 589 de coroane norvegiene primului reclamant și 44 383 de coroane norvegiene fiecărui al doilea și al treilea reclamant; pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, 878 945 de coroane norvegiene tuturor reclamanților; pentru dobânzi suplimentare, 740 000 de coroane norvegiene primului reclamant și 5 700 de coroane norvegiene fiecăruia dintre cei doi și al treilea solicitanți; - a declarat că aceste sume ar trebui să majoreze cu 12% dobânda simplă de la data expirării termenului de trei luni și până la data de plată; - a respins pretențiile reclamanților privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile luate ca urmare a hotărârii din 2 mai 2000, având în vedere obligația pe care Norvegia o are de a se conforma în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din Convenție; întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta hotărâre (aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție) ; În cazul în care, la data de 28 septembrie 2000, guvernul statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 2 mai 2000, Declare, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Norvegiei, guvernul Norvegiei și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH (2002)69 Informații furnizate de Guvernul Norvegiei la examinarea cauzei Bergens Tidende și altele de către Comitetul de Miniștri Ca răspuns la trei cauze recente privind libertatea de exprimare în Norvegia (Blådet Tromsø A/S și Pål Stensås, Hotărârea din 20 mai 1999; Nilsen și Johnsen, Hotărârea din 25 noiembrie 1999 și Bergens Tidende, Hotărârea din 2 mai 2000), guvernul norvegian dorește să prezinte Comitetului de Miniștri următoarele informații. În ceea ce privește consecințele pentru solicitanți Deciziile de constatare a răspunderii lor civile pentru calomnie mai ales deciziile declarate în conformitate cu art. 10 din Convenție de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului au fost rambursate integral prin plata unei satisfacții echitabile acordate de solicitanți. În acest sens, trebuie amintit că dreptul norvegian permite, atât în cauze civile, cât și penale, redeschiderea procedurilor în urma unei hotărâri a Curții Europene. Astfel, în cazul în care reclamanții ar suferi încă de un prejudiciu legat de încălcările constatate de Curte, aceștia ar putea obține prin legea națională o despăgubire deplină. În ceea ce privește măsurile luate pentru prevenirea unor noi încălcări , trebuie remarcat faptul că, în conformitate cu Legea privind drepturile omului din 21 mai 1999 (nr. 30), Convenția europeană a drepturilor omului, astfel cum a fost interpretată de Curtea Europeană, are un efect direct în dreptul norvegian. Această lege include, de asemenea, Protocolul nr. 1, 4, 6 și 7 la Convenție, precum și Pactul privind drepturile civile și politice al Națiunilor Unite (și protocoalele sale) și Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale. În special, în ceea ce privește executarea acestor cauze, Curtea Supremă a Norvegiei a adaptat, într-o hotărâre din 25 februarie 2000 (Straffesak snr. 8/1997 Inr. 12B/2000), interpretarea sa a dreptului de calomnie la cerințele articolului 10 din convenție, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană în cauzele Blådet Tromsø A/S & Pål Stensås și Nilsen și Johnsen. În plus, imediat după hotărârea Curții Europene în cauza Bergens Tidende, la 2 mai 2000, președintele Curții Supreme a indicat într-un comunicat de presă că Curtea Supremă își va adapta jurisprudența la principiile enunțate în hotărârile Curții de la Strasbourg. Pentru a facilita aplicarea directă de către instanțele norvegiene a principiilor enunțate de Curtea Europeană în aceste cauze, rezumatele și comentariile acestor hotărâri au fost, de asemenea, publicate în norvegiană în reviste juridice, printre care și Kritisk Juss 22-23), "judecată&Nyt Guvernul consideră că, având în vedere competențele lingvistice ale judecătorilor norvegiani, precum și informalizarea generalizată în instanțele norvegiene, măsurile de mai sus sunt suficiente pentru a preveni noi încălcări similare celor constatate în Hotărârile Blådet Tromsø A/S și Pål Stensås din 20 mai 1999; Nilsen și Johnsen din 25 noiembrie 1999 și Bergens Tidende din 2 mai 2000 și, prin urmare, Norvegia și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție în această privință. În plus, guvernul dorește să indice că, în septembrie 1999, o Comisie a guvernului, stabilită prin decretul regal din 23 august 1996, a prezentat o propunere de modificare a articolului 100 din Constituția norvegiană, în vederea consolidării protecției dreptului la libertatea de exprimare. Comisia a propus, printre altele, următorul amendament: În septembrie 2000, guvernul norvegian a prezentat Parlamentului (Storting), conținând propuneri alternative de reformă a Constituției. înainte de ultimele alegeri, ceea ce permite acum adoptarea unei decizii (a se vedea art. 112 din Constituție). Pentru a facilita această decizie, guvernul va prezenta în 2003 Storling un nou Comisia a propus, de asemenea, ca dispozițiile Codului penal general privind calomnia să fie modificate și, printre altele, ca distincția dintre declarațiile de fapt și hotărârile de valoare să fie clarificată în lege. O revizuire a acestor dispoziții a fost propusă și de o altă Comisie guvernamentală, care a prezentat recent o propunere de reformă globală a Codului penal general și care va fi examinată ulterior.

Résolution ResDH(2002)69

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 2 mai 2000, définitif le 2 août 2000

dans l’affaire Bergens Tidende et autres contre la Norvège

(adoptée par le Comité des Ministres le 24 juin 2002,

lors de la 798e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 2 mai 2000 dans l’affaire Bergens Tidende et autres et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 26132/95) dirigée contre la Norvège, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 13 septembre 1994 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par un journal norvégien,

Bergens Tidende

, et par deux ressortissants norvégiens, M. Einar Eriksen, ancien rédacteur en chef du journal, et M

me

Berit Kvalheim, journaliste employée par ce dernier, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief concernant une ingérence disproportionnée dans le droit des requérants à la liberté d’expression en raison d’une décision concluant à leur responsabilité civile pour diffamation, en 1994, à la suite de la publication d’articles sur des questions d’intérêt public ;

Considérant que dans son arrêt du 2 mai 2000 la Cour à l’unanimité ;

- a dit qu’il y avait eu violation de l’article 10 de la Convention ;

- a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif :

pour dommage matériel, 4 848 589 couronnes norvégiennes au premier requérant et 44 383 couronnes norvégiennes à chacun des deuxième et troisième requérants ;

pour frais et dépens, 878 945 couronnes norvégiennes à l’ensemble des requérants ;

pour intérêts complémentaires, 740 000 couronnes norvégiennes au premier requérant et 5 700 couronnes norvégiennes à chacun des deuxième et troisième requérants ;

- a dit que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 12% l’an à compter de l’expiration dudit délai de trois mois et jusqu’au versement ;

- a rejeté les prétentions des requérants en matière de satisfaction équitable pour le surplus ;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 2 mai 2000, eu égard à l’obligation qu’a la Norvège de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises permettant d’éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans le présent arrêt (ces informations sont résumées dans l’annexe à la présente résolution) ;

S’étant assuré que le 28 septembre 2000, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé aux requérants les sommes prévues dans l’arrêt du 2 mai 2000,

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la Norvège, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH (2002)69

Informations fournies par le Gouvernement de la Norvège

lors de l’examen de l’affaire Bergens Tidende et autres

par le Comité des Ministres

En réponse à trois affaires récentes concernant la liberté d’expression en Norvège (Blådet Tromsø A/S et Pål Stensås, arrêt du 20 mai 1999 ; Nilsen et Johnsen, arrêt du 25 novembre 1999 et Bergens Tidende, arrêt du 2 mai 2000), le Gouvernement norvégien souhaite soumettre au Comité des Ministres les informations suivantes.

En ce qui concerne les conséquences pour les requérants

des décisions concluant à leur responsabilité civile pour diffamation – décisions déclarées contraires à l’article 10 de la Convention par la Cour européenne des Droits de l’Homme – les sommes payées par les requérants à titre de sanction ont été entièrement remboursées par le paiement de la satisfaction équitable octroyée. Les décisions judiciaires n’ont pas donné lieu à des annotations au casier judiciaire des requérants. A ce propos, il convient de rappeler que le droit norvégien permet, aussi bien dans des affaires civiles que pénales, la réouverture de procédures à la suite d’un arrêt de la Cour européenne. Ainsi, au cas où les requérants souffriraient encore d’un préjudice lié aux violations constatées par la Cour, ils pourraient obtenir par la loi nationale une pleine réparation.

En ce qui concerne les mesures prises pour prévenir de nouvelles violations

, il faut noter que, selon la loi sur les droits de l’homme du 21 mai 1999 (N° 30), la Convention européenne des Droits de l’Homme, telle qu’interprétée par la Cour européenne, jouit d’un effet direct en droit norvégien. Cette loi couvre également les Protocoles N° 1, 4, 6 et 7 à la Convention ainsi que le Pacte sur les droits civils et politiques des Nations Unies (et ses protocoles) et le Pacte sur les droits économiques, sociaux et culturels. Les dispositions de ces instruments priment sur la législation nationale en cas de conflit juridique.

En particulier, s’agissant de l’exécution de ces affaires, la Cour Suprême norvégienne a adapté, dans un arrêt du 25 février 2000 (Straffesak snr. 8/1997, Inr. 12B/2000), son interprétation de l’infraction de diffamation aux exigences de l’article 10 de la Convention, tel qu’interprété par la Cour européenne dans les affaires Blådet Tromsø A/S & Pål Stensås et Nilsen et Johnsen. En outre, immédiatement après l’arrêt de la Cour européenne dans l’affaire Bergens Tidende, le 2 mai 2000, le Président de la Cour Suprême a indiqué dans un communiqué de presse que la Cour Suprême adapterait sa jurisprudence aux principes énoncés dans les arrêts de la Cour de Strasbourg.

Afin de faciliter l’application directe par les tribunaux norvégiens des principes énoncés par la Cour européenne dans ces affaires, des résumés et des commentaires de ces arrêts ont également été publiés en norvégien dans des revues juridiques, parmi lesquelles “Kritisk Juss” (N° 2000 (27) 3, p. 223-260), “Mennesker og rettigher” (N° 3/2000, p. 278-279), “Rett & Slett” (N° 2/2000, p. 22-23), “Ju&Nytt” (N° 5/2000, p. 1-2), tandis que l’attention des juges a été attirée sur le fait que le texte intégral des arrêts, en anglais, était disponible sur le site web de la Cour de Strasbourg (www.echr.coe.int), directement accessible aussi à partir du site officiel norvégien www.domstol.no, qui présente le système juridique norvégien.

Le Gouvernement considère que, compte tenu des compétences linguistiques des juges norvégiens ainsi que de l’informatisation généralisée dans les juridictions norvégiennes, les mesures ci-dessus sont suffisantes pour prévenir de nouvelles violations semblables à celles constatées dans les arrêts Blådet Tromsø A/S et Pål Stensås du 20 mai 1999; Nilsen et Johnsen du 25 novembre 1999 et Bergens Tidende du 2 mai 2000 et que la Norvège a, par conséquent, rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention à cet égard.

De surcroît, le Gouvernement souhaite indiquer qu’en septembre 1999, une Commission gouvernementale, établie par le décret royal du 23 août 1996, a présenté une proposition d’amendement de l' article 100 de la Constitution norvégienne, en vue de renforcer la protection du droit à la liberté d'expression. La Commission a proposé, entre autre, l’amendement suivant :

"personne ne peut être tenu responsable en droit au motif que ses déclarations sont fausses si elles ont été prononcées de bonne foi et en l’absence de toute négligence"

.

En septembre 2000, le Gouvernement norvégien a présenté un « Livre blanc » au Parlement (

Storting

), contenant des propositions alternatives de réforme de la Constitution. L’ensemble des propositions a été soumis au

Storting

avant les dernières élections, ce qui permet donc désormais l’adoption d’une décision (cf. article 112 de la Constitution). Afin de faciliter cette décision, le Gouvernement présentera en 2003 au

Storting

un nouveau « Livre blanc ».

La Commission a également proposé que les dispositions du code pénal général concernant la diffamation soient amendées et, entre autres, que la distinction entre déclarations factuelles et jugements de valeur soit clarifiée dans la loi. Une révision de ces dispositions a été également proposée par une autre Commission gouvernementale, laquelle a récemment présenté une proposition de réforme globale du Code pénal général. Toutes ces propositions seront examinées ultérieurement.