CtEDO 27.06.2002 Auto

BONAMASSA v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
27.06.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BONAMASSA v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 65413/01 de Claudio BONAMASSA împotriva Italiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 27 iunie 2002 în calitate de Camera compusă de Președintele C.L. Rozakis dna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh grefier având în vedere cererea depusă la 20 ianuarie 2001, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1950 și locuiește în Florența. El este reprezentat în fața Curții de către dl R. Mastroianni, un avocat practicant în Florența. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat A.R. într-o scrisoare înregistrată din 29 iunie 1987, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să pună capăt contractului de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Locatarul a declarat reclamantului că nu va părăsi sediul, iar într-o scrisoare a servit chiriașului la 7 iulie 1989, reclamantul a reiterat intenția de a încheia închiriere și a chemat chiriașul să apară înaintea magistratului Florenței. Prin decizia din 21 septembrie 1989, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Florenței a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 21 septembrie 1990. La 25 noiembrie 1994, reclamantul a notificat locatarului care l-a solicitat să abandoneze sediul. La 9 februarie 1995, l-a informat pe chiriaș că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 22 februarie 1995. La 6 decembrie 1995, reclamantul a făcut o declarație legală că a cerut urgent ca locație pentru fiul său. Între 22 februarie 1995 și 13 iunie 2001, judecătorul a făcut nouă încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. La 17 august 2000, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 431/98, procedurile de executare au fost suspendate până la 13 iunie 2001. La 29 iunie 2001, după ce a ajuns la un acord prietenos cu chiriașul, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din cauza faptului că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cazul Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDO 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, ceea ce ar trebui, prin urmare, respins. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă