CtEDO 27.06.2002 Auto

CUCINOTTA v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
27.06.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CUCINOTTA v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 63938/00 de către Rosario și Giovanni CUCINOTTA împotriva Italiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 27 iunie 2002 în calitate de Cameră compusă din președintele C.L. Rozakis Dna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebsky judecători și dl E. Fribergh Având în vedere cererea depusă la 26 octombrie 2000, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitanți, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Reclamanții sunt doi resortisanți italieni, respectiv, născuți în 1951 și 1952 și trăiesc respectiv în Roma și Messina. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Milano, pe care i-au lăsat F.G. Într-o scrisoare înregistrată din 29 aprilie 1993, reclamanții au informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 30 decembrie 1993 și i-au cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Inchiriatul a declarat reclamanților că nu va părăsi sediul. Într-o scrisoare servită la chiriașul la 30 iunie 1993, reclamanții au reiterat intenția lor de a încheia închiriere și au convocat chiriașul să apară în fața magistratului din Milano. Prin decizia din 28 octombrie 1993, care a fost făcută executivă la 8 Noiembrie 1993, Magistratul Milan a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediul să fie anulat până la 31 ianuarie 1996. La 6 februarie 1996, reclamanții au notificat locatarului care l-a obligat să abandoneze sediul. La o dată neespecificată, au notificat locatarului informand-l că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 15 martie 1996. Între 15 martie 1996 și 21 septembrie 2001, judecătorul a făcut unsprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. La 29 ianuarie 2002 și la 16 aprilie 2002, judecătorul a făcut două încercări de recuperare a posesiunii care nu au avut succes, deoarece reclamanții nu au avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. La 8 mai 2002, reclamanții nu au recuperat posesia apartmentului. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea lor de a recupera posesia apartamentului lor a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamanții se plâng în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Guvernul susține că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne din cauza faptului că nu au contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cazul Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDO 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, ceea ce ar trebui, prin urmare, respins. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamanților nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă