Girardi împotriva Austriei

ȚĂRII SECȚIUNI PARTICIALE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 50064/99 de Elisabeth GIRARDI împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 4 iulie 2002 în calitate de Cameră compusă din Președintele Ress Caflisch Kūris Türmen Hedigan dna H.S. Greve dna Steiner, judecători și grefierul Secțiunii Berger având în vedere cererea depusă la 9 iulie 1999, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, Elisabeth Girardi, este un național austriac, născut în 1951 și locuiește în Viena. Cererea anterioară nr. 21985/93 a reclamantului, privind durata procedurii de plată de întreținere după divorțul ei, a fost declarată admisibilă de Comisie la 17 Mai 1995. La 5 decembrie 1995, Comisia a adoptat un raport în temeiul articolului 28 din Convenție, deoarece părțile au încheiat o soluție prietenoasă.

Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este mama M, L și R, născut în căsătorie în 1973, 1974 și respectiv 1976. Soții separati în 1982. Custodia L și M a fost atribuit reclamantului, custodia R tatălui. 1. Procedura de custodie La 7 decembrie 1989, fiica reclamantului M, născut în 1973, a cerut primirea într-o casă publică a fetelor, deoarece a refuzat să rămână mai mult cu mama ei. A fost acceptată să rămână. La 13 decembrie 1989, Biroul de Protecție al Tineretului din Viena (Amt für Jugend und Familie) a solicitat Curtea de Juvenil din Viena (Jugendgerichtshof) că custodia M a fost transferată la ea. La 30 aprilie 1990, Curtea de Tineret din Viena a acordat solicitarea Oficiului de Protecție al Tineretului.

Reclamantul a făcut apel împotriva acestei decizii. La 11 decembrie 1990, Curtea de Tineret din Viena, care stă în calitate de instanță de recurs (Jugendgerichtshof als Rekursgericht) („Camera de apel”) a anulat decizia și a remis cazul la Curtea de Tineret, instruindu-l pe acesta din urmă să ia o nouă decizie după completarea procedurii sale (Verfahrensergänzung La 13 ianuarie 1992, fiica reclamantului M, la cererea sa, a fost declarată majoră de vârstă. La 15 mai 1995, Curtea de Tineret din Viena a refuzat un transfer general de custodie la Biroul de Protecție al Tineretului, dar, retrospectiv, a aprobat transferul temporar de custodie care a fost efectuat de la 7 decembrie 1989 la 13 ianuarie 1992, și anume perioada M locuise în casa fetelor.

Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. La 10 octombrie 1995, Camera de Apel a respins apelul. La 23 noiembrie 1995, Curtea Supremă a anulat decizia din 10 octombrie 1995 și a remis cazul la Sala de Apel. În urma, la 29 mai 1996, Camera de Apel a acordat apelul reclamantului, a anulat decizia din 15 mai 1995 și a remis cazul la instanța de primă instanță. La 14 ianuarie 1997, Curtea juvenilă, după completarea procedurii sale, a aprobat din nou transferul temporar al custodiei M la Biroul de Protecție al Tineretului din Viena pentru timpul în care M a petrecut la domiciliul fetelor. La 18 iulie 1997, camera de recurs a acordat recursul reclamantului împotriva acestei decizii și a constatat că plasarea în casa fetei a fost nejustificată.

În special, a constatat că Biroul de Protecție al Tineretului nu a luat în considerare măsuri mai puțin intruzive, și anume a pune M cu o rudă sau cu alte persoane calificate aproape de copil. La 25 septembrie 1997 (servită la 23 noiembrie 1997) Curtea Supremă (Oberster Gerichtshof) a respins apelul Biroului de Protecție al Tineretului asupra punctelor de drept. 2. Procedura de plată de întreținere a) Cererea Oficiului de Protecție al Tineretului La 3 ianuarie 1990, Biroul de Protecție al Tineretului din Viena, în numele M, a depus o cerere la Curtea de Juvenil din Viena de a plăti o contribuție lunară la cheltuielile pentru șederea M în casa fetelor. La 10 februarie 1992, Curtea a ordonat ca reclamantul să plătească ATS 2.500 în întreținere lunară pentru M. Reclamantul a apelat, susținând că a fost potrivită pentru a lucra numai într-o măsură de 75%.

La 13 mai 1995, Camera de Apel a anulat decizia și a remis cazul la Curtea de Tineret, instruindu-l pe acesta din urmă să ia o nouă decizie după completarea procedurii sale. În special, a declarat că instanța de primă instanță ar trebui să numească un expert medical criminalist pentru a stabili capacitatea reclamantului să lucreze. La 20 mai 1998, Curtea juvenilă a ordonat reclamantului să plătească 1 550 ATS în întreținere lunară pentru M. La această etapă a procedurii, nu a fost încă auzit niciun expert. Referindu-se la decizia Camerei de Apel din 13 mai 1995, reclamanta a apelat, iar se bazează pe capacitatea ei redusă la muncă. La 13 august 1998, Curtea juvenilă a numit un expert în medicină legistică pentru a depune un raport cu privire la întrebarea în ce măsură capacitatea reclamantului de a-și câștiga viața a fost redusă.

Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii, susținând că nu mai are sens să numească un expert medical, acum că instanța și-a respins deja cererea prin decizia din 20 mai 1998. Mai mult, ea a afirmat că nu este nevoie de un raport suplimentar, deoarece, în acest sens, ea a prezentat deja două rapoarte ale diferitelor ofițeri medicali (Amtsarzt) La 17 august 1998, reclamantul a depus o cerere de prejudecată împotriva funcționarului judecător (Rechtspfleger) I.S., care se ocupă de cazul ei, susținând că numirea unui alt expert medical nu a fost justificată, că I.S. a manipulat dosarul într-o manieră negligentă, adică că mai multe documente lipseau din dosar, și că I.S. a fost nepoliticos cu ea la telefon.

La 25 august 1998, președintele Curții de Juveniți din Viena (Präsident des Jugendgerichtshofs) și-a respins cererea de prejudecație, constatand că faptul că ea a numit un expert medical nu era suficient pentru a pune îndoială de imparțialitatea I.S... El a remarcat, de asemenea, că nu există documente care lipsesc din dosar.

La 17 septembrie 1998, camera de recurs a respins recursul reclamantului împotriva numării unui expert medical, dar a acordat recursul reclamantului împotriva deciziei din 20 mai 1998. În acest sens, a remis Tribunalul juvenil pentru completarea prezenței probelor, și anume pentru a respecta decizia sa din 13 mai 1995. La 21 și 23 martie 1999, reclamantul a solicitat ca, în conformitate cu art. 91 din Legea Curților (Gerichtsorganizationsgesetz), să fie stabilit un termen pentru decizia privind aplicarea Oficiului de Protecție al Tineretului din 3 ianuarie 1990. La 23 martie 1999, reclamantul a depus o cerere de prejudecată împotriva I.S., susținând că aceasta din urmă nu a fost disponibilă pentru ea în timpul orelor de birou și că a refuzat să-și dea informațiile solicitate la telefon.

La 29 martie 1999, Președintele Tribunalului pentru Juvenile din Viena a respins petiția ca fiind nefondată. La 30 martie 1999, președintele a respins recursul său împotriva acestei decizii, deoarece dispozițiile relevante ale Legii grefierilor Curții (Rechtspflegergesetz) nu au prevăzut astfel de remediere. La 8 aprilie 1999, reclamantul a fost convocat de către expertul medical desemnat pentru a face un examen medical la Institutul pentru Medicina Forense (Institut für Gerichtsmedizin) la 22 aprilie 1999. Se pare că reclamantul a depus numeroase plângeri la președintele Curții pentru minori, susținând din nou că lipseau documentele din dosar și că I.S., precum și diferiți judecători ai Curții pentru minori, au fost prejudecate.

La 4 mai 1999, Președintele Curții pentru minori a hotărât să excludă I.S. din proceduri. El a remarcat că aceasta din urmă a exprimat că ea s-a considerat prejudecată după o conversație telefonică în cursul căreia reclamanta a spus că o va ucide pe fiica ei dacă I.S. continuă să-i provoace. În aceste circumstanțe, președintele a considerat recomandabil ca această chestiune să fie realocată în conformitate cu normele Curții Juvenile privind distribuția cazurilor (Geschäftsverteilung). În aceeași zi, Curtea juvenilă a respins cererile reclamantului de stabilire a unui termen. Referindu-se la numeroasele cereri, plângeri și cereri de prejudecăți depuse în fața instanței, a constatat că nu a existat nici o indicație a lipsei de diligență corectă în numele Tribunalului juvenil, fiind mai degrabă reclamantul care a împiedicat că s-a luat până în prezent o decizie privind meritul.

La 22 mai 1999, Oficiul de Protecție al Tineretului din Viena și-a retras cererea din 3 ianuarie 1990. În acest context, reclamantul, la 27 mai 1999, a retras toate cererile și plângerile încă pe calea Curții Juvenile în această etapă. b) Cererea reclamantului De la 30 iulie 1990 la 3 septembrie 1990 M a stat cu mama ei. Astfel, aceasta din urmă, la 4 septembrie 1990 a depus o cerere la Curtea Juvenilului, cerând rambursarea cheltuielilor suportate în această perioadă. La 10 august 1993, Curtea Juvenil a respins cererea reclamantului. La 5 ianuarie 1995, Camera de Apel a anulat decizia și a trimis cazul înapoi la instanța de primă instanță.

La 19 aprilie 1998, reclamantul a solicitat ca, în conformitate cu art. 91 din Legea Curților, să se stabilească un termen pentru decizia privind aplicarea sa din 4 septembrie 1990. La 8 iunie 1998, președintele Curții de Juvenială din Viena a ordonat Curții de Juvenință să decidă cu privire la cererea reclamantului până la 31 iulie 1998 cel mai recent. La 5 august 1998, Curtea juvenilă a respins cererea reclamantului de plăți de întreținere din 4 septembrie 1990. Reclamantul a interzis această decizie. Se constată din documentele susținute că reclamantul a depus mai multe plângeri la Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht) , susținând că I.S. nu a respectat termenul stabilit de Președintele Curții pentru Juvenile pentru că ea a plecat în vacanță, că I.S.

a fost găsit la biroul ei doar de două ori pe săptămână și că ea a fost extrem de nepoliticos pentru ea. La data de 31 august 1998, Președintele Curții pentru Juveniți a informat reclamantul că atât ora de birou, cât și dreptul ei la vacanță au fost în conformitate cu atribuirea ei. De asemenea, el și-a exprimat regretul că, dacă, în cursul unuia dintre numeroasele apeluri telefonice ale reclamantului, I.S. ar fi putut acționa într-un mod puțin indignat. Cu toate acestea, el a subliniat faptul că acuzațiile reclamantei nu au fost mai justificate. La 17 septembrie 1998, camera de recurs a respins recursul său împotriva hotărârii Tribunalului pentru Juvenile din 5 august 1998 ca fiind nefondată.

În plus, a declarat că nu există niciun apel suplimentar asupra punctelor de drept în cazul reclamantului, deoarece nu susține întrebări de drept de importanță fundamentală (Ausspruch über die Unzulässigkeit der ordentlichen Revision) Cu toate acestea, reclamantul a depus un recurs extraordinar asupra punctelor de drept (reviziunea ausserdentliche) la Curtea Supremă. Referindu-se la modificarea articolului 14 a din Legea privind procedurile non-contențiale (Ausserstreitgesetz) , Curtea Supremă, la 18 decembrie 1998, a remis cazul la Curtea de Apel pentru Juvenile de Viena. Potrivit acestei dispoziții, în loc de a depune un recurs extraordinar asupra punctelor de drept în fața Curții Supreme, o parte la proceduri necontențioase trebuie să solicite acum Curții de Apel să își revizuiască avizul cu privire la admisibilitatea unui recurs obișnuit în fața punctelor de drept.

Curtea Supremă a concluzionat că, chiar dacă în recursul său reclamantul nu a solicitat în mod explicit Curtea de Apel pentru Juvenili să declare că este permis un recurs suplimentar asupra punctelor de drept, recursul ei ar fi trebuit să fie înțeles în acest fel. În acest context, la 11 ianuarie 1999, Curtea de Apel pentru Juvenile a solicitat reclamantului să remedieze defectele procedurale ale recursului său, și anume să solicite autorizarea unui recurs obișnuit în cazul ei. Întrucât reclamantul nu a respectat această cerere, Curtea de Apel pentru Juvenile, la 25 februarie 1999, a respins apelul. COMPLAINTS Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 din Convenție că ambele seturi de proceduri de întreținere nu au fost încheiate într-un timp rezonabil.

Ea plânge, de asemenea, că plasarea fiicei sale M într-o casă de fete a încălcat drepturile garantate în temeiul articolului 8 din Convenție. 1. Reclamantul plânge că cele două seturi de proceduri de plată de întreținere în fața Curții de Tineret de Viena, și anume cea instituită la 3 ianuarie 1990 și cea instituită la 4 septembrie 1990, nu au fost încheiate într-un timp rezonabil, conform art. 6 § 1 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul de procedură, să notifice această plângere guvernului contestat. 2. Reclamantul se plânge că plasarea fiicei sale într-o casă de fete a constituit o încălcare a articolului 8 din Convenție, al căror parte relevantă prevede: „1.

Toată lumea are dreptul de a respecta viața sa de familie, casa sa … Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” Cu toate acestea, Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, „poate să se ocupe doar de această chestiune ... într-o perioadă de șase luni de la data în care a fost luată decizia finală”.

În acest caz, în ceea ce privește procedura de custodie, decizia finală în sensul acestei dispoziții a fost adoptată de Curtea Supremă la 25 În septembrie 1997, reclamantul s-a desfășurat la 27 noiembrie 1997, în timp ce prezenta cerere nu a fost decât în urma faptului că reclamantul nu a respectat cerințele articolului 35 § 1 din convenție și că, prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate suspendarea examinării reclamantului cu privire la durata procedurii; declara inadmisibila restul cererii. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress

THIRD SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 50064/99 by Elisabeth GIRARDI against Austria The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 4 July 2002 as a Chamber composed of Mr G. Ress , President , Mr L. Caflisch , Mr P. Kūris , Mr R. Türmen , Mr J. Hedigan , Mrs H.S. Greve , Mrs E. Steiner, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 9 July 1999, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Elisabeth Girardi, is an Austrian national, who was born in 1951 and lives in Vienna. The applicant’s previous application no. 21985/93, concerning the length of maintenance payment proceedings following her divorce, was declared admissible by the Commission on 17 May 1995. On 5 December 1995 the Commission adopted a report under former Article 28 of the Convention as the parties had concluded a friendly settlement.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. The applicant is the mother of M, L and R, born in wedlock in 1973, 1974 and 1976, respectively. The spouses separated in 1982. Custody of L and M was assigned to the applicant, the custody of R to the father. 1. Custody proceedings On 7 December 1989, the applicant’s daughter M, born in 1973, asked for reception in a public girls’ home, as she refused to stay with her mother any longer. She was accepted to stay. On 13 December 1989 the Vienna Youth Welfare Office (Amt für Jugend und Familie) requested the Vienna Juvenile Court (Jugendgerichtshof) that custody of M was transferred to it. On 30 April 1990 the Vienna Juvenile Court granted the Youth Welfare Office’s request.

The applicant appealed against this decision. On 11 December 1990 the Vienna Juvenile Court, sitting as an appeal court (Jugendgerichtshof als Rekursgericht) (“the Appeal Chamber”) quashed the decision and remitted the case back to the Juvenile Court, instructing the latter to take a new decision after having supplemented its proceedings ( Verfahrensergänzung ) On 13 January 1992 the applicant’s daughter M, upon her own request, was declared major of age. On 15 May 1995 the Vienna Juvenile Court refused a general transfer of custody to the Youth Welfare Office, but, retrospectively, approved the temporary transfer of custody which had been effected from 7 December 1989 to 13 January 1992, namely the period M had been living in the girls’ home.

The applicant appealed against this decision. On 10 October 1995 the Appeal Chamber rejected her appeal. The applicant appealed against this decision. On 23 November 1995 the Supreme Court quashed the decision of 10 October 1995 and referred the case to the Appeal Chamber. Subsequently, on 29 May 1996 the Appeal Chamber granted the applicant’s appeal, quashed the decision of 15 May 1995 and remitted the case back to the first instance court. On 14 January 1997 the Juvenile Court, after having supplemented its proceedings, again approved the temporary transfer of M’s custody to the Vienna Youth Welfare Office for the time M had spent at the girls’ home. On 18 July 1997 the Appeal Chamber granted the applicant’s appeal against this decision and found that the placement in the girl’s home had been unjustified.

In particular, it found that the Youth Welfare Office had failed to consider less intrusive measures, namely to place M with a relative or other qualified persons close to the child. On 25 September 1997 (served on 23 November 1997) the Supreme Court (Oberster Gerichtshof) dismissed the Youth Welfare Office’s appeal on points of law. 2. Maintenance payment proceedings a) The Youth Welfare Office’s request On 3 January 1990 the Vienna Youth Welfare Office, on behalf of M, filed a request with the Vienna Juvenile Court that the applicant should pay a monthly contribution to the expenses incurring for M’s stay in the girls’ home. On 10 February 1992 the Juvenile Court ordered that the applicant had to pay ATS 2,500 in monthly maintenance for M. The applicant appealed, claiming that she was fit to work to an extent of 75% only.

On 13 May 1995 the Appeal Chamber quashed the decision and remitted the case back to the Juvenile Court, instructing the latter to take a new decision after having supplemented its proceedings. In particular, it stated that the first instance court ought to appoint a forensic medical expert in order to establish the applicant’s fitness to work. On 20 May 1998 the Juvenile Court ordered the applicant to pay ATS 1,550 in monthly maintenance for M. At that stage of the proceedings, no expert had been heard yet. Referring to the Appeal Chamber’s decision of 13 May 1995, the applicant appealed, again relying on her reduced fitness to work. On 13 August 1998 the Juvenile Court appointed an expert in forensic medicine to file a report on the question to which extent the applicant’s capacities to earn her living were reduced.

The applicant appealed against this decision, claiming that it did no longer make sense to appoint a medical expert, now that the court had already dismissed her request by decision of 20 May 1998. Further, she claimed that there was no need for a further report as, in this respect, she had already submitted two reports of different medical officers (Amtsarzt) . On 17 August 1998 the applicant filed a motion for bias against the court clerk (Rechtspfleger) I.S., who was dealing with her case, claiming that the appointment of a further medical expert was not justified, that I.S. was handling the case file in a negligent manner, namely that several documents were missing from the file, and that I.S.

had been rude to her on the telephone. On 25 August 1998 the President of the Vienna Juvenile Court (Präsident des Jugendgerichtshofs) dismissed her motion for bias, finding that the mere fact that she had appointed a medical expert was not sufficient to cast doubt upon I.S.’s impartiality. He also noted that there were no documents missing from the file.

On 17 September 1998 the Appeal Chamber dismissed the applicant’s appeal against the appointment of a medical expert but granted the applicant’s appeal against the decision of 20 May 1998. In this respect, it referred the case to the Juvenile Court for supplementing the taking of evidence, namely to comply with its decision of 13 May 1995. On 21 and 23 March 1999 the applicant requested that, pursuant to Section 91 of the Courts Act ( Gerichtsorganisationsgesetz), a time-limit be fixed for the decision on the Youth Welfare Office’s application of 3 January 1990. On 23 March 1999 the applicant filed motion for bias against I.S., claiming that the latter had not been available to her during the office hours and that she had refused to give her information requested over the telephone.

On 29 March 1999 the President of the Vienna Juvenile Court dismissed her motion as being unfounded. On 30 March 1999 the President rejected her appeal against this decision as the relevant provisions of the Court Clerks Act (Rechtspflegergesetz) did not provide for such remedy. On 8 April 1999 the applicant was summoned by the appointed medical expert to undergo a medical examination at the Institute for Forensic Medicine (Institut für Gerichtsmedizin) on 22 April 1999. It appears that the applicant filed numerous complaints with the President of the Juvenile Court, again claiming that documents were missing from the file and that I.S. as well as various judges of the Juvenile Court were biased.

On 4 May 1999 the President of the Juvenile Court decided to exclude I.S. from the proceedings. He noted that the latter had expressed that she considered herself biased following a telephone conversation in the course of which the applicant had said she would kill her daughter if I.S. continued to hassle her. In these circumstances, the President found it advisable that the matter be re-assigned in accordance with the Juvenile Court’s rules on the distribution of cases (Geschäftsverteilung). On the same day, the Juvenile Court dismissed the applicant’s requests for a time limit to be set. Referring to the applicant’s numerous requests, complaints and motions for bias filed with the court, it found that there was no indication of a lack of due diligence on behalf of the Juvenile Court, it being rather the applicant who prevented that a decision on the merits had been taken so far.

On 22 May 1999 the Vienna Youth Welfare Office withdrew its request dated of 3 January 1990. Thereupon, the applicant, on 27 May 1999, withdrew all requests and complaints still pending before the Juvenile Court at this stage. b) The applicant’s request From 30 July 1990 to 3 September 1990 M stayed with her mother. Thus, the latter, on 4 September 1990 filed a request with the Juvenile Court, claiming reimbursement of her expenses incurred during this period. On 10 August 1993 the Juvenile Court dismissed the applicant’s request. On 5 January 1995 the Appeal Chamber quashed the decision and remitted the case back to the first instance court. On 19 April 1998 the applicant requested that, pursuant to Section 91 of the Courts Act , a time-limit be fixed for the decision on her application of 4 September 1990. On 8 June 1998 the President of the Vienna Juvenile Court ordered the Juvenile Court to decide on the applicant’s request until 31 July 1998 the latest.

On 5 August 1998 the Juvenile Court dismissed the applicant’s request for maintenance payments of 4 September 1990. The applicant appealed against this decision. It appears from the documents submitted that the applicant filed several complaints with the Vienna Court of Appeal (Oberlandesgericht) , claiming that I.S. had not complied with the time limit set by the President of the Juvenile Court because she had gone on holidays, that I.S. was to be found at her office only twice a week and that she had been extraordinarily impolite to her. Thereupon, the President of the Juvenile Court, on 31 August 1998, informed the applicant that both I.S.’s office hours as well as her right to vacation were in accordance with her assignment.

He also expressed his regret that, if, in the course of one of the applicant’s numerous telephone calls, I.S. might have acted in a slightly indignant way. However, he emphasised that the applicant’s allegations had remained unproved. On 17 September 1998 the Appeal Chamber dismissed her appeal against the Juvenile Court’s decision of 5 August 1998 as being unfounded. Further, it stated that there was no further appeal on points of law in the applicant’s case as it did not raise questions of law of fundamental importance (Ausspruch über die Unzulässigkeit der ordentlichen Revision) . Nevertheless, the applicant filed an extraordinary appeal on points of law (ausserordentliche Revision) with the Supreme Court.

Referring to an amendment of Section 14 a of the Non-Contentious Proceedings Act (Ausserstreitgesetz) , the Supreme Court, on 18 December 1998, remitted the case back to the Vienna Juvenile Appeal Court. According to that provision, instead of filing an extraordinary appeal on points of law with the Supreme Court, a party to non-contentious proceedings must now request the Court of Appeal to re-consider its opinion on the admissibility of an ordinary appeal on points of law. The Supreme Court found that, even if in her appeal the applicant had not explicitly requested the Juvenile Appeal Court to declare that a further appeal on points of law be allowed, her appeal should have been understood in such way.

Thereupon, on 11 January 1999 the Juvenile Appeal Court requested the applicant to remedy procedural defects of her appeal, namely to request that an ordinary appeal in her case be allowed. As the applicant did not comply with this request, the Juvenile Appeal Court, on 25 February 1999, rejected her appeal. COMPLAINTS The applicant complains under Article 6 of the Convention that both sets of maintenance proceedings were not terminated within a reasonable time. She also complains that the placement of her daughter M in a girls’ home violated her rights guaranteed under Article 8 of the Convention. THE LAW 1. The applicant complains that the two sets of maintenance payment proceedings before the Vienna Juvenile Court, namely the one instituted on 3 January 1990 and the one instituted on 4 September 1990, were not concluded within a reasonable time as required by Article 6 § 1 of the Convention.

The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3 (b) of the Rules of Court, to give notice of this complaint to the respondent Government. 2. The applicant complains that her daughter’s placement in a girls’ home amounted to a breach of Article 8 of the Convention, the relevant parts of which provide: “1.

Everyone has the right to respect for his family life, his home … 2. There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, public safety or the economic well-being of the country, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.” However, the Court recalls that according to Article 35 § 1 of the Convention, "it may only deal with the matter ... within a period of six months from the date on which the final decision was taken". In the present case, as regards the custody proceedings, the final decision within the meaning of that provision was taken by the Supreme Court on 25 September 1997, served on the applicant on 27 November 1997, while the present application was only t follows that the applicant has failed to comply with the requirements of Article 35 § 1 of the Convention and that, thus, this part of the application has to be rejected pursuant to Article 35 § 4. For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the applicant’s complaint about the length of the proceedings; Declares inadmissible the remainder of the application.

Vincent Berger Georg Ress Registrar President