GIRARDI v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
GIRARDI v. AUSTRIA (CtEDO, 2002)
ȚĂRII SECȚIUNI PARTICIALE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 50064/99 de Elisabeth GIRARDI împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 4 iulie 2002 în calitate de Cameră compusă din Președintele Ress Caflisch Kūris Türmen Hedigan dna H.S. Greve dna Steiner, judecători și grefierul Secțiunii Berger având în vedere cererea depusă la 9 iulie 1999, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, Elisabeth Girardi, este un național austriac, născut în 1951 și locuiește în Viena. Cererea anterioară nr. 21985/93 a reclamantului, privind durata procedurii de plată de întreținere după divorțul ei, a fost declarată admisibilă de Comisie la 17 Mai 1995. La 5 decembrie 1995, Comisia a adoptat un raport în temeiul articolului 28 din Convenție, deoarece părțile au încheiat o soluție prietenoasă. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este mama M, L și R, născut în căsătorie în 1973, 1974 și respectiv 1976. Soții separati în 1982. Custodia L și M a fost atribuit reclamantului, custodia R tatălui. 1. Procedura de custodie La 7 decembrie 1989, fiica reclamantului M, născut în 1973, a cerut primirea într-o casă publică a fetelor, deoarece a refuzat să rămână mai mult cu mama ei. A fost acceptată să rămână. La 13 decembrie 1989, Biroul de Protecție al Tineretului din Viena (Amt für Jugend und Familie) a solicitat Curtea de Juvenil din Viena (Jugendgerichtshof) că custodia M a fost transferată la ea. La 30 aprilie 1990, Curtea de Tineret din Viena a acordat solicitarea Oficiului de Protecție al Tineretului. Reclamantul a făcut apel împotriva acestei decizii. La 11 decembrie 1990, Curtea de Tineret din Viena, care stă în calitate de instanță de recurs (Jugendgerichtshof als Rekursgericht) („Camera de apel”) a anulat decizia și a remis cazul la Curtea de Tineret, instruindu-l pe acesta din urmă să ia o nouă decizie după completarea procedurii sale (Verfahrensergänzung La 13 ianuarie 1992, fiica reclamantului M, la cererea sa, a fost declarată majoră de vârstă. La 15 mai 1995, Curtea de Tineret din Viena a refuzat un transfer general de custodie la Biroul de Protecție al Tineretului, dar, retrospectiv, a aprobat transferul temporar de custodie care a fost efectuat de la 7 decembrie 1989 la 13 ianuarie 1992, și anume perioada M locuise în casa fetelor. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. La 10 octombrie 1995, Camera de Apel a respins apelul. La 23 noiembrie 1995, Curtea Supremă a anulat decizia din 10 octombrie 1995 și a remis cazul la Sala de Apel. În urma, la 29 mai 1996, Camera de Apel a acordat apelul reclamantului, a anulat decizia din 15 mai 1995 și a remis cazul la instanța de primă instanță. La 14 ianuarie 1997, Curtea juvenilă, după completarea procedurii sale, a aprobat din nou transferul temporar al custodiei M la Biroul de Protecție al Tineretului din Viena pentru timpul în care M a petrecut la domiciliul fetelor. La 18 iulie 1997, camera de recurs a acordat recursul reclamantului împotriva acestei decizii și a constatat că plasarea în casa fetei a fost nejustificată. În special, a constatat că Biroul de Protecție al Tineretului nu a luat în considerare măsuri mai puțin intruzive, și anume a pune M cu o rudă sau cu alte persoane calificate aproape de copil. La 25 septembrie 1997 (servită la 23 noiembrie 1997) Curtea Supremă (Oberster Gerichtshof) a respins apelul Biroului de Protecție al Tineretului asupra punctelor de drept. 2. Procedura de plată de întreținere a) Cererea Oficiului de Protecție al Tineretului La 3 ianuarie 1990, Biroul de Protecție al Tineretului din Viena, în numele M, a depus o cerere la Curtea de Juvenil din Viena de a plăti o contribuție lunară la cheltuielile pentru șederea M în casa fetelor. La 10 februarie 1992, Curtea a ordonat ca reclamantul să plătească ATS 2.500 în întreținere lunară pentru M. Reclamantul a apelat, susținând că a fost potrivită pentru a lucra numai într-o măsură de 75%. La 13 mai 1995, Camera de Apel a anulat decizia și a remis cazul la Curtea de Tineret, instruindu-l pe acesta din urmă să ia o nouă decizie după completarea procedurii sale. În special, a declarat că instanța de primă instanță ar trebui să numească un expert medical criminalist pentru a stabili capacitatea reclamantului să lucreze. La 20 mai 1998, Curtea juvenilă a ordonat reclamantului să plătească 1 550 ATS în întreținere lunară pentru M. La această etapă a procedurii, nu a fost încă auzit niciun expert. Referindu-se la decizia Camerei de Apel din 13 mai 1995, reclamanta a apelat, iar se bazează pe capacitatea ei redusă la muncă. La 13 august 1998, Curtea juvenilă a numit un expert în medicină legistică pentru a depune un raport cu privire la întrebarea în ce măsură capacitatea reclamantului de a-și câștiga viața a fost redusă. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii, susținând că nu mai are sens să numească un expert medical, acum că instanța și-a respins deja cererea prin decizia din 20 mai 1998. Mai mult, ea a afirmat că nu este nevoie de un raport suplimentar, deoarece, în acest sens, ea a prezentat deja două rapoarte ale diferitelor ofițeri medicali (Amtsarzt) La 17 august 1998, reclamantul a depus o cerere de prejudecată împotriva funcționarului judecător (Rechtspfleger) I.S., care se ocupă de cazul ei, susținând că numirea unui alt expert medical nu a fost justificată, că I.S. a manipulat dosarul într-o manieră negligentă, adică că mai multe documente lipseau din dosar, și că I.S. a fost nepoliticos cu ea la telefon. La 25 august 1998, președintele Curții de Juveniți din Viena (Präsident des Jugendgerichtshofs) și-a respins cererea de prejudecație, constatand că faptul că ea a numit un expert medical nu era suficient pentru a pune îndoială de imparțialitatea I.S... El a remarcat, de asemenea, că nu există documente care lipsesc din dosar. La 17 septembrie 1998, camera de recurs a respins recursul reclamantului împotriva numării unui expert medical, dar a acordat recursul reclamantului împotriva deciziei din 20 mai 1998. În acest sens, a remis Tribunalul juvenil pentru completarea prezenței probelor, și anume pentru a respecta decizia sa din 13 mai 1995. La 21 și 23 martie 1999, reclamantul a solicitat ca, în conformitate cu art. 91 din Legea Curților (Gerichtsorganizationsgesetz), să fie stabilit un termen pentru decizia privind aplicarea Oficiului de Protecție al Tineretului din 3 ianuarie 1990. La 23 martie 1999, reclamantul a depus o cerere de prejudecată împotriva I.S., susținând că aceasta din urmă nu a fost disponibilă pentru ea în timpul orelor de birou și că a refuzat să-și dea informațiile solicitate la telefon. La 29 martie 1999, Președintele Tribunalului pentru Juvenile din Viena a respins petiția ca fiind nefondată. La 30 martie 1999, președintele a respins recursul său împotriva acestei decizii, deoarece dispozițiile relevante ale Legii grefierilor Curții (Rechtspflegergesetz) nu au prevăzut astfel de remediere. La 8 aprilie 1999, reclamantul a fost convocat de către expertul medical desemnat pentru a face un examen medical la Institutul pentru Medicina Forense (Institut für Gerichtsmedizin) la 22 aprilie 1999. Se pare că reclamantul a depus numeroase plângeri la președintele Curții pentru minori, susținând din nou că lipseau documentele din dosar și că I.S., precum și diferiți judecători ai Curții pentru minori, au fost prejudecate. La 4 mai 1999, Președintele Curții pentru minori a hotărât să excludă I.S. din proceduri. El a remarcat că aceasta din urmă a exprimat că ea s-a considerat prejudecată după o conversație telefonică în cursul căreia reclamanta a spus că o va ucide pe fiica ei dacă I.S. continuă să-i provoace. În aceste circumstanțe, președintele a considerat recomandabil ca această chestiune să fie realocată în conformitate cu normele Curții Juvenile privind distribuția cazurilor (Geschäftsverteilung). În aceeași zi, Curtea juvenilă a respins cererile reclamantului de stabilire a unui termen. Referindu-se la numeroasele cereri, plângeri și cereri de prejudecăți depuse în fața instanței, a constatat că nu a existat nici o indicație a lipsei de diligență corectă în numele Tribunalului juvenil, fiind mai degrabă reclamantul care a împiedicat că s-a luat până în prezent o decizie privind meritul. La 22 mai 1999, Oficiul de Protecție al Tineretului din Viena și-a retras cererea din 3 ianuarie 1990. În acest context, reclamantul, la 27 mai 1999, a retras toate cererile și plângerile încă pe calea Curții Juvenile în această etapă. b) Cererea reclamantului De la 30 iulie 1990 la 3 septembrie 1990 M a stat cu mama ei. Astfel, aceasta din urmă, la 4 septembrie 1990 a depus o cerere la Curtea Juvenilului, cerând rambursarea cheltuielilor suportate în această perioadă. La 10 august 1993, Curtea Juvenil a respins cererea reclamantului. La 5 ianuarie 1995, Camera de Apel a anulat decizia și a trimis cazul înapoi la instanța de primă instanță. La 19 aprilie 1998, reclamantul a solicitat ca, în conformitate cu art. 91 din Legea Curților, să se stabilească un termen pentru decizia privind aplicarea sa din 4 septembrie 1990. La 8 iunie 1998, președintele Curții de Juvenială din Viena a ordonat Curții de Juvenință să decidă cu privire la cererea reclamantului până la 31 iulie 1998 cel mai recent. La 5 august 1998, Curtea juvenilă a respins cererea reclamantului de plăți de întreținere din 4 septembrie 1990. Reclamantul a interzis această decizie. Se constată din documentele susținute că reclamantul a depus mai multe plângeri la Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht) , susținând că I.S. nu a respectat termenul stabilit de Președintele Curții pentru Juvenile pentru că ea a plecat în vacanță, că I.S. a fost găsit la biroul ei doar de două ori pe săptămână și că ea a fost extrem de nepoliticos pentru ea. La data de 31 august 1998, Președintele Curții pentru Juveniți a informat reclamantul că atât ora de birou, cât și dreptul ei la vacanță au fost în conformitate cu atribuirea ei. De asemenea, el și-a exprimat regretul că, dacă, în cursul unuia dintre numeroasele apeluri telefonice ale reclamantului, I.S. ar fi putut acționa într-un mod puțin indignat. Cu toate acestea, el a subliniat faptul că acuzațiile reclamantei nu au fost mai justificate. La 17 septembrie 1998, camera de recurs a respins recursul său împotriva hotărârii Tribunalului pentru Juvenile din 5 august 1998 ca fiind nefondată. În plus, a declarat că nu există niciun apel suplimentar asupra punctelor de drept în cazul reclamantului, deoarece nu susține întrebări de drept de importanță fundamentală (Ausspruch über die Unzulässigkeit der ordentlichen Revision) Cu toate acestea, reclamantul a depus un recurs extraordinar asupra punctelor de drept (reviziunea ausserdentliche) la Curtea Supremă. Referindu-se la modificarea articolului 14 a din Legea privind procedurile non-contențiale (Ausserstreitgesetz) , Curtea Supremă, la 18 decembrie 1998, a remis cazul la Curtea de Apel pentru Juvenile de Viena. Potrivit acestei dispoziții, în loc de a depune un recurs extraordinar asupra punctelor de drept în fața Curții Supreme, o parte la proceduri necontențioase trebuie să solicite acum Curții de Apel să își revizuiască avizul cu privire la admisibilitatea unui recurs obișnuit în fața punctelor de drept. Curtea Supremă a concluzionat că, chiar dacă în recursul său reclamantul nu a solicitat în mod explicit Curtea de Apel pentru Juvenili să declare că este permis un recurs suplimentar asupra punctelor de drept, recursul ei ar fi trebuit să fie înțeles în acest fel. În acest context, la 11 ianuarie 1999, Curtea de Apel pentru Juvenile a solicitat reclamantului să remedieze defectele procedurale ale recursului său, și anume să solicite autorizarea unui recurs obișnuit în cazul ei. Întrucât reclamantul nu a respectat această cerere, Curtea de Apel pentru Juvenile, la 25 februarie 1999, a respins apelul. COMPLAINTS Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 din Convenție că ambele seturi de proceduri de întreținere nu au fost încheiate într-un timp rezonabil. Ea plânge, de asemenea, că plasarea fiicei sale M într-o casă de fete a încălcat drepturile garantate în temeiul articolului 8 din Convenție. 1. Reclamantul plânge că cele două seturi de proceduri de plată de întreținere în fața Curții de Tineret de Viena, și anume cea instituită la 3 ianuarie 1990 și cea instituită la 4 septembrie 1990, nu au fost încheiate într-un timp rezonabil, conform art. 6 § 1 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul de procedură, să notifice această plângere guvernului contestat. 2. Reclamantul se plânge că plasarea fiicei sale într-o casă de fete a constituit o încălcare a articolului 8 din Convenție, al căror parte relevantă prevede: „1. Toată lumea are dreptul de a respecta viața sa de familie, casa sa .... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” Cu toate acestea, Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, „poate să se ocupe doar de această chestiune ... într-o perioadă de șase luni de la data în care a fost luată decizia finală”. În acest caz, în ceea ce privește procedura de custodie, decizia finală în sensul acestei dispoziții a fost adoptată de Curtea Supremă la 25 În septembrie 1997, reclamantul s-a desfășurat la 27 noiembrie 1997, în timp ce prezenta cerere nu a fost decât în urma faptului că reclamantul nu a respectat cerințele articolului 35 § 1 din convenție și că, prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate suspendarea examinării reclamantului cu privire la durata procedurii; declara inadmisibila restul cererii. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress