CtEDO 18.07.2002 Auto

CASE OF PITTINI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
18.07.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF PITTINI v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE PITTINI v. ITALY (Doc. nr. 3707/97) JUGUGUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 18 iulie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Pittini v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler judecă doamna M. Del Tufo , judecătorul ad hoc și dl E. Fribergh Grefierul Secțiunii care a deliberat în privat la 4 iulie 2002, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 3707/97) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Fiorenza Pittini („reclamantul”), la 5 martie 1997. Reclamantul a fost reprezentat de dl L. Kowalski, avocat care practică în Pordenone. Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. La 4 octombrie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 27 februarie 2002 și la 7 martie 2002, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. FACTELE P.L.Z., G.Z. și S.Z. au fost proprietarii unui apartament din Florența, pe care le-au lăsat G.G. Într-o scrisoare a servit locatarului la 17 noiembrie 1986, ei au comunicat intenția lor de a încheia închiriere și au convocat chiriașul să apară înaintea magistratului Florenței. Prin decizia din 11 decembrie 1986, care a fost făcută executivă la 23 martie 1988, Magistratul Florenței a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1988. La 8 octombrie 1987, reclamantul a devenit proprietarul apartamentului. 10. La 8 aprilie 1988, reclamantul a notificat chiriașul care a solicitat-o să părăsească sediul. 11. La 28 decembrie 1990, reclamantul a făcut o declarație legală care a solicitat urgent sediul ca cazare pentru ea. 12. La 4 martie 1991, chiriașul care a murit între timp, a notificat fiica de cohabitare a acesteia, cerându-i să părăsească sediul. 13. La 28 martie 1991, reclamantul i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 17 mai 1991. 14. Între 17 mai 1991 și 23 mai 1995, judecătorul a făcut opt încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesare. 15. La o dată neespecificată din 1998, fiica chiriașului a evacuat spontan furnicii de apartament pe care le-a primit reclamantul. La 7 martie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 9.296.22 euro (noi mii două sute nouăzeci și nouăzeci și șase euro și douăzeci și doi de cenți) (de exemplu, 18.000.000 de ITL) dnei Fiorenza Pittini în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 3707/97. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern de o încălcare a prezentului caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 17. La 27 februarie 2002, Curtea a primit de la reprezentantul reclamantului următoarea declarație semnată de reclamant: „Am remarcat că guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 9.296.22 euro (noi mii două sute nouăzeci și nouăzeci și șase de euro și douăzeci și doi de cenți) (adică 18.000.000 de ITL) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri pecuniare și costuri pentru doamna Fiorenza Pittini, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 3707/97 în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase, pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă angaj să nu solicit semnalarea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 18. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 19. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă