CtEDO 12.09.2002 Auto

CARNASCIALE v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
12.09.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CARNASCIALE v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 66754/01 de Franca CARNASIALE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 12 septembrie 2002 în calitate de Cameră compusă din președintele C.L. Rozakis Doamna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh Având în vedere cererea depusă la 27 februarie 2001, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul este un național italian, născut în 1948 și locuiește în Florența. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl G. Vercellis, un avocat practicant în Florența. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. T.P.N. a fost proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat pe M.G. Într-o scrisoare înregistrată din 20 iunie 1987, proprietarul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și i-a cerut să abandoneze locația până la data respectivă. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 21 ianuarie 1988, proprietarul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Florenței. Prin decizia din 10 februarie 1988, care a fost făcută executivă la 22 februarie 1988, Magistratul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie evacuate până la 10 februarie 1989. La 19 mai 1989, proprietarul a notificat locatarului care l-a solicitat să abandoneze sediul. La 15 iunie 1989, ea a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 13 iulie 1989. La 20 noiembrie 1989, reclamantul a devenit proprietarul apartamentului. Între 13 iulie 1989 și 1 septembrie 2000, judecătorul a făcut douăzeci de încercări de recuperare a posesiei. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. La 11 februarie 1991, reclamantul a făcut o declarație legală că ea necesită imobilizare urgentă pentru ea. La 1 septembrie 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea ei de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare și despre negarea dreptului de acces la o instanță. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din cauza faptului că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cazul Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDO 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, ceea ce ar trebui, prin urmare, respins. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă