CtEDO 08.10.2002 Auto

JANCOVA v. SLOVAKIA

RESPONDENT
SVK
HOTĂRÂRE
08.10.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
JANCOVA v. SLOVAKIA (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dna Ružena Jančová, este un național slovac, care s-a născut în 1947 și locuiește în Považská Bystrica. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Proprietatea imobiliară a reclamantului situată în Lekárovce a fost deteriorată în mai multe ocazii. Reclamantul consideră că acest lucru se datorează faptului că a vândut una dintre casele sale unei familii romane și că locuitorii locali s-au opus acelei familii în sat. La începutul procedurilor din 1998 în temeiul Legii privind infracțiunile minore au fost aduse împotriva unei persoane pe motivul că a folosit energia electrică din legătura cu casa reclamantului din Lekárovce. La 4 iunie 1998, un om mascat care purta mănușe a atacat reclamantul cu un club în apartamentul ei din Veδké Kapušany. Reclamantul a fost grav rănit. Imediat după atac a sunat la poliție și a cerut asistență. Apoi reclamantul a fost adus la un spital. Medicii diagnosticat fracturi de maxilar, antebraț și shinbone, precum și numeroase contuzii. Reclamantul a trebuit să facă mai multe operații. Ca urmare a rănirilor, reclamantul a trebuit să înceteze să lucreze și a primit o pensie de invaliditate. În timp ce ea a fost tratată în spitalul din Košice, reclamantul a sunat de două ori la poliție și i-a cerut să o audă. Poliția din Ve­ké Kapušany a auzit reclamantul pentru prima dată la 28 septembrie 1998, după ce a fost eliberată din spital. La 3 noiembrie 1998, departamentul de poliție din Ve­ké Kapušany a suspendat investigația cazului în conformitate cu art. 159 alin. (4) din Codul de Procedură Penală. Decizia a declarat că nu a fost posibil să se identifice autorul atacului sau să se stabilească fapte care să permită introducerea unei proceduri penale împotriva unei persoane specifice. La 10 noiembrie 1998, reclamantul a depus o plângere. Ea a susținut că poliția nu a explicat motivele deciziei lor și că au refuzat să înregistreze o parte din declarația ei privind atacul. La 13 noiembrie 1998, procurorul districtului Michalovce a anulat decizia de poliție ca fiind ilegală. Procurorul public a stabilit, în special, că cazul ar fi trebuit să fie tratat de Biroul de District de Investigație din Michalovce. Cazul a fost transferat la acesta din urmă. Într-o scrisoare din 17 decembrie 1998 Departamentul de Control al Ministerului Internului a admis că poliția a luat prea mult timp pentru a auzi reclamantul pentru prima dată. La 19 ianuarie 1999, investigatorul a suspendat cazul în conformitate cu art. 159 alineatul (4) din Codul de Procedură Penală, deoarece autorul atacului nu a putut fi identificat. La 17 februarie 1999, reclamantul a contestat această decizie. De asemenea, reclamantul s-a plâns că investigatorul nu a dat motive pentru decizia sa. La 16 martie 1999, Procurorul districtului Michalovce a respins plângerea din cauza faptului că reclamantul nu a avut dreptul la depunere.Decizia a declarat că investigatorul a procedat în conformitate cu legea și că a luat în considerare toate informațiile disponibile. La 10 mai 1999, Serviciul de Inspecție al poliției a recunoscut faptul că poliția din Veδké Kapušany a acționat în mod eronat în faptul că nu au transmis cazul la Biroul de District de Investigație din Michalovce imediat după ce a examinat apartamentul reclamantului. La 24 septembrie 1999, Procurorul Regional Košice a respins plângerea reclamantului împotriva deciziei de a suspenda cazul. Scrisoarea a declarat că nu există dovezi care să permită identificarea autorului infracțiunii. Reclamantul a depus plângeri la diferite autorități. Ea a afirmat că infracțiunea nu a fost investigată în mod corespunzător în cazul în care, printre altele, cazul nu a fost predat poliției infracționale imediat după incidentul, conform reglementărilor relevante, că poliția și investigatorul nu au avut în vedere toate faptele relevante și că ei nu au luat în considerare cererea ei de a cere ca trei persoane indicate de ea să fie interogate cu atenție în prezența ei. La 1 martie 2000, reclamantul a depus o plângere penală împotriva a trei persoane pe care le-a suspectat că au fost implicate în atac. La 24 septembrie 2000, Biroul de District de Investigare a suspendat procedura privind atacul împotriva reclamantului în temeiul articolului 173 alineatul (1) litera (e) din Codul de Procedură Penală. De asemenea, două dintre cele trei persoane indicate de reclamant au fost examinate. Potrivit declarațiilor lor, au cunoscut reclamantul și nu au avut nici un conflict cu ea. Ei au refuzat orice implicare în infracțiuni și au declarat că nu au avut nici o amintire despre locul lor în momentul în care a fost comis. La 19 octombrie 2000, procurorul din districtul Michalovce a respins plângerea reclamantului împotriva deciziei de suspendare a procedurii. Între timp, la 30 august 2000, reclamantul a depus o plângere penală împotriva a doi polițiști care au afirmat că nu au reușit să trateze cazul ei într-un mod corespunzător, din cauza căruia autorul infracțiunii nu a putut fi identificat. La 27 octombrie 2000, Serviciul de Inspecție al Corpului de Poliție a informat reclamantul că nici o acțiune nu va fi luată asupra plângerii sale, deoarece nu există nici o indicație că o infracțiune a fost comisă de membrii poliției. La 6 noiembrie 2000, directorul Biroului de District de Investigație din Michalovce a respins cererea reclamantului de excludere a investigatorilor din acest birou. La 22 decembrie 2000, Biroul Regional de Investigații din Košice a respins plângerea reclamantului împotriva acestei decizii. La 3 ianuarie 2001, Biroul de District de Investigare din Michalovce a reluat procedurile penale privind atacul împotriva reclamantului din cauza faptului că poliția a stabilit locația celui de-al treilea persoană pe care reclamantul a indicat-o ca posibil criminal al infracțiunii. La 1 martie 2001, investigatorul a suspendat din nou procedurile în temeiul articolului 173 alineatul (1) litera (e) din Codul de Procedură Penală.Decizia a declarat că a treia persoană indicată de reclamant ca suspect a refuzat orice implicare în atac și că persoana respectivă nu a avut nici o recunoaștere a locului său în momentul în care infracția a fost comisă. La 2 aprilie 2001, Procurorul din districtul Michalovce a respins plângerea reclamantului împotriva acestei decizii. Între timp, la 21 februarie 2001, Procurorul Regional Košice a respins plângerea reclamantului cu privire la desfășurarea anchetei. În ceea ce privește comportamentul poliției din Ve­ké Kapušany, procurorul a declarat că au fotografiat apartamentul reclamantului și l-a examinat pentru amprentele și orice altă probă relevantă. A fost elaborat un dosar care indică faptul că poliția nu a folosit un câine cu scopul de a urmări mirosul criminalului, deoarece urmele au fost distruse, între timp, de către ceilalți locuitori ai casei. În plus, poliția a auzit șasezeci și două de persoane înainte de a suspenda cazul. Procurorul a recunoscut însă că poliția din Ve­ké Kapušany a acționat în mod eronat în faptul că nu au transferat cazul la un investigator al Biroului de Investigații din Michalovce imediat după examinarea apartamentului. Scrisoarea procurorului public a declarat, de asemenea, că întârzierea în auzul reclamantului este cauzată de o greșeală de către poliția Košice-Juh, care a fost solicitată să facă acest lucru în timp ce reclamantul a fost într-un spital. Procurorul public a informat reclamantul că în cadrul procedurii nu au existat deficiențe substanțiale care ar afecta legalitatea deciziilor luate. La 5 martie 2001, reclamantul a contestat concluziile de mai sus înaintea Biroului Procurorului General. Într-o scrisoare din 28 mai 2001 Biroul Procurorului General a respins plângerea reclamantului cu referire la documentele incluse în dosar. Scrisoarea a declarat, în special, că departamentul de poliție din Veδké Kapušany a chemat o ambulanță și a trimis o patrulă la apartamentul reclamantului imediat după apelul ei la 4 iunie 1998. Poliția a examinat locul atacului și a luat, de asemenea, toate dovezile disponibile la fața locului. Nu au fost descoperite amprentele care ar putea fi utilizate. În aceeași zi, poliția a auzit fiul reclamantului și alte două persoane. La 10 iunie 1998, poliția a auzit o altă persoană pe care fiul reclamantului l-a indicat ca posibil criminal al infracțiunii. O serie de cunoștințe ale reclamantului, vecinii și colegii au fost auzite ulterior, totuși, în absență. De asemenea, scrisoarea a declarat că reclamantul nu a putut fi auzit imediat după incidentul din cauza stării sale de sănătate. După transferul ei la spitalul din Košice, poliția din Ve­îké Kapušany a cerut departamentului de poliție Košice-Juh, la 15 iunie 1998, s-o audă în spital. La 17 iunie 1998, aceasta a răspuns că reclamantul a avut o operație pe maxilarul ei și că, potrivit medicilor, ea ar putea fi examinată în șase săptămâni cel mai devreme. După eliberarea ei de la spital reclamantul a fost auzit de polițiști de la departamentul de poliție Ve­ké Kapušany în apartamentul ei la 28 septembrie 1989. Reclamantul a declarat că nu a avut niciun conflict cu alte persoane și că nu poate indica cine ar putea fi interesat să-i cauzeze leziuni. Nu există nici o indicație că decizia de a suspenda cazul a fost arbitrară sau eronată. Biroul Procurorului General a remarcat că cauza a fost dezvoltată după plângerea penală a reclamantului împotriva a trei persoane depusă la 1 martie 2000. În acest context, investigatorul de poliție a auzit reclamantul și persoanele în cauză. Cu toate acestea, nu au fost stabilite fapte care să permită urmărirea unei persoane specifice. Scrisoarea a concluzionat că procedurile vor fi reluate în cazul în care aceste fapte vor fi stabilite ulterior. La 7 iunie 2001, reclamantul a trimis o scrisoare Biroului Procurorului General în care a susținut că poliția și procurorii publici care se ocupă de acest caz au păstrat în mod intenționat în secret identitatea perpetratorilor infracțiunii. Ea s-a plâns că apartamentul ei nu a fost examinat de poliția criminală imediat după atac și că aceasta din urmă nu a auzit-o. Reclamantul s-a plâns în continuare că poliția a examinat-o pentru prima dată patru luni după ce a avut loc atacul și că ea nu a fost confruntată cu cele trei persoane împotriva cărora ea a depus o plângere penală. În sfârșit, reclamantul a susținut că poliția din Ve­ké Kapušany a refuzat să vină la apartamentul ei și să elaboreze un dosar al declarației ei că o persoană necunoscută a întrebat-o la telefon, la 11 februarie 1999, dacă ea a vrut să cunoască identitatea infractorului. La 18 iunie 2001, Procuratura Generală a răspuns reclamantului că scrisoarea de mai sus nu conține informații noi relevante. Următoarele dispoziții din Codul de Procedură Penală sunt relevante în cazul în cauză. În conformitate cu art. 159 alineatul (4), astfel cum este în vigoare până la 30 octombrie 1999, poliția sau investigatorul suspendă procedurile atunci când faptele stabilite de acestea nu sunt suficiente pentru a fi introduse proceduri penale. Înainte de această decizie, ar trebui luate toate măsurile necesare în vederea procedurii efective cu privire la acest caz. Odată ce motivele de suspendare a cazului au încetat, ar trebui să se prevadă în conformitate cu dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală. art. 173 alineatul (1) litera (e) prevede că un investigator de poliție suspendă procedura atunci când nu a fost posibil să se stabilească fapte care permită urmărirea unei persoane anumitor persoane.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă