AFFAIRE TSOMTSOS ET AUTRES CONTRE LA GRECE

Rezoluția ResDH(2002)103 privind hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 15 noiembrie 1996 și 31 martie 1998 în cauza Tsomtsos și altele împotriva Greciei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 21 octombrie 2002, cu ocazia celei de-a 810-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul fostului articol 54 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "RPI"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 15 noiembrie 1996 în cauza Tsomtsos și altele și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor; Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 20680/92) formulată împotriva Greciei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 3 august 1992 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către domnul. Nikolaos Tsomtsos și alte 100 de cetățeni greci (a se vedea anexa 2) și că Comisia a declarat admisibil faptul că nu se poate obține despăgubiri pentru exproprierea terenului lor din cauza unei prezumții legale ireproșabile conform căreia aceștia ar beneficia de pe urma construirii unui drum pe aceleași terenuri; Reamintind că cauza a fost adusă în fața Curții de către Comisie la 8 decembrie 1995; având în vedere că, în hotărârea sa din 15 noiembrie 1996, Curtea în unanimitate: - a respins excepția preliminară a guvernului; - a declarat că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; - a spus că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, 4 000 000 de drahme pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că această sumă ar trebui să majoreze un interes simplu cu 6 % laan de la expirarea termenului menționat și până la plata plății; - a spus că problema aplicării fostului articol 50 din Convenție nu se afla în stare de deteriorare materială; întrucât, în hotărârea sa din 31 martie 1998 privind fostul articol 50, Curtea, care a luat act de un regulament amiabil la care au ajuns guvernul statului pârât și reclamanții cu privire la cererile acestora din urmă în temeiul articolului 50 anterior din convenție și ținând seama de termenii adoptați și de absența de către delegatul Comisiei, a constatat că acordul are un caracter echitabil și a decis în unanimitate să șteargă cauza din rol; Cu toate acestea, în conformitate cu termenii regulamentului pe cale amiabilă, s-a convenit că guvernul Greciei va plăti reclamanților ca despăgubiri în temeiul articolului 50 din Convenție, sumele unitare definitive ale lacunei stabilite prin Hotărârea nr. 15/1991 a Tribunalului de Primă Instanță din Salonic pentru clădirile expropriate, majorate cu 80%, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite pentru aceste clădiri; Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, normele care se aplică prin decizia Comitetului miniștrilor în cazurile care intră sub incidența art. 54 din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să ia măsurile luate ca urmare a hotărârilor din 15 noiembrie 1996 și 31 martie 1998, având în vedere obligația pe care Grecia o are de a se conforma în conformitate cu art. 46 alineatul (1) (fostul articol 53) din convenție; întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta hotărâre (aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție) ; În conformitate cu art. 46 (fostul articol 54) din convenție în prezenta cauză, în măsura în care se asigură că guvernul statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 15 noiembrie 1996 și în regulamentul amiabil ulterior, se declară că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Greciei, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 (fostul articol 54) din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH(2002)103 Informații furnizate de guvernul Greciei la examinarea cauzei Tsomtsos și altele de către Comitetul miniștrilor Guvernul constată că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 în această cauză a rezultat din jurisprudența Curții de Casație pe teren a articolului 1 alineatele (1) și (3) din Legea nr. 653/1977. Potrivit acestei jurisprudențe, dispozițiile menționate anterior au stabilit o prezumție irefutabilă, conform căreia proprietarii de drumuri naționale erau considerați ca profitând de lucrările de îmbunătățire. Din acest motiv, ei erau obligați să participe la cheltuielile lucrării și să primească o despăgubire redusă. Legea nu a autorizat o procedură prin care să se demonstreze că îmbunătățirea drumurilor nu aducea beneficii și, astfel, să se răstoarne prezumția (hotărârea nr. 14/1991). Ca urmare a constatării încălcării în această cauză, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a fost difuzată la serviciile competente ale Ministerului de l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De asemenea, a fost publicat (în greacă) în Nomiko Vima (46, p. 718) și Elliniki Dikaiosini (38/1997, p. 725), reviste difuzate pe scară largă în mediul juridic. Guvernul reamintește că art. 28 alin. (1) din Constituție prevede că Convenția, de îndată ce a fost ratificată, constituie o parte integrală a ordinii juridice naționale, iar dispozițiile acesteia precedă orice dispoziție legislativă. Acesta reamintește, de asemenea, efectul direct al Convenției și al jurisprudenței Curții Europene în dreptul elen (așa cum s-a demonstrat de exemplu prin Rezoluția DH(99) 714 în cauza Papageorgiou, precum și prin noi exemple recente ale jurisprudenței interne, în special hotărârile, 12/2002, 33/2002 și 14/1999 ale Curții de Casație, plenară ; Hotărârea 954/1999 a Curții din Această dezvoltare este deja angajată în măsura în care: - Curtea de Casație a acceptat ca prezumția să nu mai fie ireproșabilă (hotărârea nr. 8/99, plenară). - Instanțele de primă instanță și Curtea au aplicat direct Convenția și jurisprudența Curții Europene și au acceptat ca art. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 653/77 să fie interpretat în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Acestea au concluzionat că este necesar ca prezumția să fie considerată inadmisibilă și ca proprietarii să aibă dreptul de a solicita despăgubiri complete pentru expropriere în temeiul acestei legi (a se vedea Hotărârea nr. 10737/98 a Curții a Uniunii Europene, care se referă direct la hotărârile Curții Europene Katikaridis și altele (hotărârea din 15/11/1996), Tsomtos, James și alții (hotărârea din 21/02/1986) și Mellacher (hotărârea din 19/12/1989) ; Hotărârea nr. 2268/2000 a Tribunalului de Primă Instanță din Salonic). Procedura judiciară pentru răsturnarea prezumției (în prezent inadmisibilă) și pentru obținerea unei despăgubiri suplimentare face obiectul unei alte cauze în care Curtea a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Dimitrios AZAS și alții împotriva Greciei, Hotărârea din 19 septembrie 2002, definitivă la 19 decembrie 2002, cererea nr. 50824/99). Mai precis, această cauză ridică întrebarea dacă dovezile pentru răsturnarea prezumției și pentru obținerea unei despăgubiri suplimentare trebuie examinate în procesul de stabilire a prețului unitar al despăgubirii sau într-un proces separat. Guvernul va examina problema procedurii care trebuie urmată în lumina încheierii Curții în această din urmă cauză. Guvernul consideră că, având în vedere evoluțiile menționate mai sus, nu mai există riscul ca încălcarea constatată în prezenta cauză să se repete și, prin urmare, și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) (fostul articol 53) din convenție. Nume ale reclamanților 1. Dl Nikolaos Tsomtsos, 2. domnul Ioannis Velissaropoulos, 3. Dl Asterios Katranis, 4. dna Vasiliki Katrani, 5. dna Athina Sanopoulou, dna 6. dna Konstantina Kagka, dna 7. dna Aikaterini Stylianidou, 8. dl Georgios Koutsos, dna Magdalini Georgiadou, dna 10. dna Despina Gontsia, dna 11. Ioannis Tsekmes, dna 12. dna Alexandra Marinou, dna 13. M. Christos Tsilas 14. 18. Doamna Aikaterini Tsilopoulou, 19. domnul Panagiotis Tsakilis, 20. doamna Fani Samaroudi, 21. domnul Theodoros Zaralis, 22. doamna Efthimia Amerani, 23. domnul Thomas Kanakoglou, 24. domnul Polochronis Alpanis, 25. domnul Stergios Thomaidis, 26. domnul Dimitrios Kefalas, 27. domnul Konstantinos Tsekouras, 28. doamna Vaya Giannakoudaki, 29. doamna Anastasia Milioni, 30. domnul Panagiotis Moratis, 31. 32. Theologos Zafiriou, 33. doamna Ioana Koufou, 34. doamna Venetia Patsalaki, 65. doamna Fani Iliadou, 36. doamna Evdokia Samara, 37. domnul Dimitrios Papadopoulos, 38. domnul Ioannis Abatzoglou 39. doamna Maria Kazaki, 40. doamna Anastasia Polizou, 41. domnul Vassiliios Kazakis 42. doamna Vassiliki Tahtsidi, 43. 47. doamna Damascini Panou, 48. doamna Chryssi Hatziloxandra, 49. doamna Olympia Mylonaki, 50. doamna Evgenia Tsimpinou, 51. doamna Alexandra Maristathi, 52. domnul Dimitrios Fotilou, 53. domnul Dimitrios Mikes, 54. doamna Thekla Konstantaridi, 55. doamna Eleni Gouli, 56. domnul Haridimos Tsilopoulos, 57. doamna Maria Tigiri, 58. domnul Dimitrios Parnavelis, 59. doamna Zoi Gavezou, 60. dna Polymnia Parnaveli; 61. doamna Anna Parnaveli (acționând în numele său și în numele celor două fete minore Varvara Parnaveli și Angela Parnaveli), 62. doamna Foceini Karagali, 63. doamna Aikaterini Pessou, 64. domnul Vlassios Karagalis, 65. domnul Grigorios Karagalis, 66. domnul Dimitrios Mamoglou, 67. domnul Konstantinos Psaras, 68. domnul Petros Hatziyovanakis, 69. domnul Ioan Hatziyovanakis, 70. doamna Paraskevoula Gani; 71. doamna Sevasti Pananou, 72. domnul Theodoros Giannelis, 73. domnul Dimitrios Papailias (care acționează în numele celor trei fiice minore ale sale, Eleftheria Papalia, Theodora Papalia și Theopoula Papailia), 74. doamna Roda Muraki, 75. doamna Elissavet Boziou, 76. doamna Evgenia Muraki, 77. doamna Efrossini Vlahou, 78. doamna Zoi Kassapidi, 79. doamna Sofia Hyrmpou, 80. dl Diamantis Hyrmpos, 81. dna Angeliki Milia; 82. doamna Maria Kliatsou, 83. domnul Georgios Arampatzis, 84. doamna Evdokia Panayiotopoulou, 85.. domnul Christos Kraniotis, 86.. domnul Iosif Perdikopoulos, 87. domnul Nissim Taramboulous, 88. doamna Sofia Orfanou, 89. M. Christodoulos Tsilopoulos, 90. M. Diamants Tsakmakas, 91. domnul Emmanouil Stoukos, 92. doamna Lemonia Liakou, 93. domnul Nikolaos Kyvernitis, 94. domnul Nikolaos A. Kyvernitis, 95. 96. dna Chryssoula Petroulia, 97. M. Athanassios Drakopoulos, 98. dna Stiliani Triaridi, 99. dna Chryssoula Barbayanidi, 100. dna Dimitra Papadimitriou, 101.

Résolution ResDH(2002)103

relative aux arrêts de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 15 novembre 1996 et du 31 mars 1998

dans l’affaire Tsomtsos et autres contre la Grèce

(adoptée par le Comité des Ministres le 21 octobre 2002,

lors de la 810e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 54 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 15 novembre 1996 dans l’affaire Tsomtsos et autres et transmis à la même date au Comité des Ministres ;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 20680/92) dirigée contre la Grèce, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 3 août 1992 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Nikolaos Tsomtsos et cent autres ressortissants grecs (voir annexe 2) et que la Commission a déclaré recevable le grief relatif à l'impossibilité pour les requérants d’obtenir une indemnisation pour l'expropriation de leur terrain en raison d’une présomption légale irréfragable selon laquelle ils tireraient profit de la construction d'une route sur ces mêmes terrains ;

Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par la Commission le 8 décembre 1995 ;

Considérant que dans son arrêt du 15 novembre 1996 la Cour à l’unanimité :

- a rejeté l’exception préliminaire du Gouvernement ;

- a dit qu’il y avait eu violation de l’article 1 du Protocole n° 1 de la Convention ;

- a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser aux requérants, dans les trois mois, 4 000 000 de drachmes pour frais et dépens et que ce montant serait à majorer d’un intérêt simple de 6 % l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ;

- a dit que la question de l’application de l’ancien article 50 de la Convention ne se trouvait pas en état concernant le dommage matériel ;

Considérant que dans son arrêt du 31 mars 1998 relatif à l’ancien article 50, la Cour, ayant pris acte d’un règlement amiable auquel avaient abouti le gouvernement de l’Etat défendeur et les requérants quant aux demandes de ces derniers au titre de l’ancien article 50 de la Convention et ayant tenu compte des termes adoptés et de l’absence d’objection du délégué de la Commission, a constaté que l’accord revêtait un caractère équitable et a décidé, à l’unanimité, de rayer l’affaire du rôle ;

Considérant qu’aux termes du règlement amiable, il a été convenu que le Gouvernement de la Grèce payerait aux requérants comme indemnisation au titre de l’ancien article 50 de la Convention, les montants unitaires définitifs de l’indemnité fixés par l’arrêt n° 15/1991 de la cour d’appel de Thessalonique pour les immeubles expropriés, augmentés de 80% dans la mesure où les requérants n’avaient pas été indemnisés pour ces immeubles;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention, règles qui s’appliquent par décision du Comité des Ministres aux affaires relevant de l’ancien article 54 de la Convention ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite des arrêts du 15 novembre 1996 et du 31 mars 1998, eu égard à l’obligation qu’a la Grèce de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, (ancien article 53) de la Convention ;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises permettant d’éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans le présent arrêt (ces informations sont résumées dans l’annexe à la présente résolution) ;

S’étant assuré que le gouvernement de l’Etat défendeur a versé aux requérants les sommes prévues dans l’arrêt du 15 novembre 1996 et dans le règlement amiable ultérieur,

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la Grèce, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46 (ancien article 54) de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH(2002)103

Informations fournies par le Gouvernement de la Grèce

lors de l’examen de l’affaire Tsomtsos et autres

par le Comité des Ministres

Le Gouvernement note que la violation de l’article 1 du Protocole n° 1 dans cette affaire a résulté de la jurisprudence de la Cour de Cassation sur le terrain de l’article 1, paragraphes 1 et 3 de la loi n° 653/1977. D’après cette jurisprudence, les dispositions précitées établissaient une présomption irréfragable, selon laquelle les propriétaires riverains d’une route nationale étaient considérés comme tirant profit des travaux de l’amélioration. Pour cette raison, ils étaient obligés de participer aux frais de l'ouvrage et de recevoir une indemnisation réduite. La loi n’autorisait pas une procédure tendant à prouver que l’amélioration de la route ne procurait pas d’avantages, et ainsi à renverser la présomption (arrêt n° 14/1991).

A la suite du constat de la violation dans cette affaire, l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme a été diffusé auprès des services compétents du Ministère de l’Environnement, de l’Aménagement du Territoire et des Travaux Publics et il a également été transmis au Président de la Cour de Cassation afin qu’il soit communiqué à tous les tribunaux civils du pays. Il a aussi été publié (en grec) dans

Nomiko Vima

(46, p. 718) et

Elliniki Dikaiosini

(38/1997, p. 725), revues largement diffusées dans le milieu juridique.

Le Gouvernement rappelle que l’article 28, paragraphe 1, de la Constitution prévoit que la Convention, dès sa ratification, constitue partie intégrale de l’ordre juridique national et ses dispositions prévalent sur toute disposition législative. Il rappelle aussi l’effet direct de la Convention et de la jurisprudence de la Cour européenne dans le droit grec (tel que démontré par exemple par la Résolution DH(99)714 dans l’affaire Papageorgiou ainsi que par de nouveaux exemples récents de la jurisprudence interne, notamment, les arrêts, 12/2002, 33/2002 et 14/1999 de la Cour de cassation, plénière ; l’arrêt 954/1999 de la Cour d’appel d’Athènes ; l’arrêt 1141/1999 du Conseil d’Etat, 1e chambre ; etc.) le Gouvernement est donc d’avis que les tribunaux internes ne manqueront pas de suivre la jurisprudence de la Cour européenne dans de futurs cas similaires en considérant la présomption comme réfutable et en reconnaissant aux propriétaires le droit d’indemnisation pour leur propriété expropriée en vertu de l’article 1, paragraphes 1 et 3 de la loi n° 653/77.

Ce développement est déjà engagé dans la mesure où :

- La Cour de cassation a accepté que la présomption ne soit plus irréfragable (arrêt n° 8/1999, plénière).

- Les tribunaux de première instance et la Cour d’appel ont appliqué directement la Convention et la jurisprudence de la Cour européenne et ont accepté que l’article 1, paragraphes 1 et 3 de la loi n° 653/77 doit être interprétée conformément à l’article 1 du Protocole n° 1. Ils ont conclu qu’il fallait que la présomption soit considérée comme réfutable et que les propriétaires aient le droit de demander l’indemnisation complète pour l’expropriation en vertu de cette loi (voir arrêt n° 10737/98 de la Cour d’appel d’Athènes, qui se réfère directement aux arrêts de la Cour européenne Katikaridis et autres (arrêt du 15/11/1996), Tsomtsos, James et autres (arrêt du 21/02/1986) et Mellacher (arrêt du 19/12/1989)

; arrêt n° 2268/2000 du tribunal de première instance de Thessalonique).

La procédure judiciaire pour le renversement de la présomption (désormais réfutable) et pour l’obtention d’une indemnité complémentaire fait l’objet d’une autre affaire dans la quelle la Cour a constaté une violation de l’article 1 du Protocole n° 1 (Dimitrios AZAS et autres contre la Grèce, arrêt du 19 septembre 2002, définitif le 19 décembre 2002, requête n° 50824/99). Plus précisément, cette affaire soulève la question de savoir si les preuves pour le renversement de la présomption et pour l’obtention d’une indemnité complémentaire doivent être examinées dans le procès de la fixation du prix unitaire de l’indemnisation ou dans un procès séparé. Le Gouvernement examinera la question de la procédure qui doit être suivie à la lumière de la conclusion de la Cour dans cette dernière affaire.

Le gouvernement considère qu’au vu des développements mentionnés ci dessus, il n’y a désormais plus de risque de voir se répéter la violation constatée dans la présente affaire et qu’en conséquence, il a satisfait à ses obligations au titre de l’article 46, paragraphe 1 (ancien article 53) de la Convention.

Noms des requérants

Varvara Parnaveli et Angela Parnaveli),

Theodora Papailia et Theopoula Papailia),