CASE OF DEMİR AND OTHERS AGAINST TURKEY

Rezoluția ResDH(2002)107 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1998 în cazul Demir și alții împotriva Turciei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 21 octombrie 2002 la cea de-a 810-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 54 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Demir și în alte cazuri pronunțată la 23 septembrie 1998 și transmisă în aceeași zi Comitetului miniștrilor; Amintind că cazul a fost originat în trei cereri (nr. 21380/93, 21381/93 și 21383/93) împotriva Turciei, depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 12 februarie 1993 în conformitate cu art. 25 din Convenția de către dl Hüseyin Demir, dl Faik Kaplan și dl Șükrü Süsin, cetățenii turci, și că Comisia a declarat admisibile plângerile reclamanților referitoare la detenția lor prelungită (de la 16 la 23 zile) în custodie de poliție în Idil (regiune sud-orientală supusă stării de urgență) fără niciun control judiciar; Amintind că cazul a fost prezentat în fața Curții la 11 iulie 1997 de către Comisie; întrucât în hotărârea sa din 23 septembrie 1998 Curtea a respins în unanimitate obiecțiile preliminare ale Guvernului; - a declarat că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție; - a susținut că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească, în termen de trei luni, în ceea ce privește prejudiciile morale, sumele următoare, care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare a) 20 000 franci francezi către dl Kaplan; b) 25 000 franci francezi fiecare către dl Demir și dl Süsin; c) și dobânzile simple la o rată anuală de 3,36% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; - au respins restul cererii pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, care sunt aplicabile prin decizia Comitetului de Miniștri la cazurile menționate în art. 54 din Convenție; având în vedere obligația Turciei în temeiul articolului 46 alineatul (1) (ex-art. 53) din Convenție de a respecta aceasta, având în vedere că, la 23 decembrie 1998, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 23 septembrie 1998; Având în vedere faptul că, în timpul examinării cazului de către Comitetul de miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comisiei informații cu privire la măsurile generale luate pentru a preveni noi încălcări ale aceleiași tipuri ca cele constatate în prezenta hotărâre; aceste informații figurează în apendicele prezentei rezoluții; Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Turciei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) (ex-art. 54) din Convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2002)107 Informații furnizate de Guvernul Turciei în timpul examinării cazului Demir și al altor cazuri de către Comitetul de Miniștri Noua Lege nr. 4229, care a fost adoptată la 6 martie 1997 în urma hotărârii Curții din 18 decembrie 1996 în cauza Aksoy împotriva Turciei, a redus perioada maximă de detenție în custodie de poliție înainte de a prezenta deținuți la un judecător (a se vedea Rezoluția interimar DH(99)434). Perioada maximă în cazul infracțiunilor care intră sub jurisdicția Curților de Securitate de Stat și comisă de mai multe persoane în concert a fost redusă de la 15 la 7 zile în circumstanțe normale și de la 30 la 10 zile în stare de urgență. În cazul infracțiunilor care intră sub jurisdicția Curților de Securitate de Stat și comise de persoane fizice, perioada maximă în stare de urgență a fost redusă de la 96 la 48 de ore. În sfârșit, perioadele maxime de custodie a poliției au fost, de asemenea, reduse în cazul infracțiunilor obișnuite comise de mai multe persoane în concert: de la 8 la 7 zile, atât în circumstanțe normale, cât și în stare de urgență. În toate cazurile, prelungirea custodiei de poliție dincolo de patru zile necesită un ordin judiciar, în urma solicitării de către procuror. Noile dispoziții au fost, totuși, considerate insuficiente pentru a preveni noi încălcări ale art. 5§3, întrucât acest articol a fost considerat constant să impună ca autoritățile să prezinte automat deținutul în fața unui judecător într-o perioadă de 4 zile, cu excepția unei derogări în temeiul art. 15 și să fie pregătită astfel o nouă reformă. La 17 octombrie 2001, art. 19 din Constituția turcă a fost modificat astfel încât să limiteze la 4 zile durata maximă a custodiei de poliție înainte de prezentarea deținutului la judecător, cu excepția cazului de derogare într-un stat de urgență. În conformitate cu articolele 11 și 138 din Constituție, dispozițiile noi adoptate ale articolului 19 au respins imediat dispozițiile anterioare ale Codului de procedură penală și au devenit astfel aplicabile direct de către autoritățile. Această aplicabilitate directă a articolului 19 din Constituție a fost confirmată imediat de instanțe interne (a se vedea, de exemplu, hotărârea din 24 octombrie 2001 a Curții de Securitate de Stat a II-a Diyarbakir). Dispozițiile Codului de Procedință Penală privind custodia poliției au fost ulterior puse în conformitate cu noua dispoziție constituțională. Întrucât toate reformele menționate mai sus au fost adoptate în vederea respectării cerințelor convenției, astfel cum se prevede în jurisprudența Curții, Guvernul are încredere că instanța turcă va aplica cu diligență dispozițiile noi adoptate în lumina hotărârilor Curții, care au o forță obligatorie pentru toate autoritățile turce în conformitate cu angajamentul Turciei în temeiul articolului 46§1 din convenție. Guvernul concluzionează că măsurile adoptate vor preveni noi încălcări ale Convenției similare cu cele stabilite în prezenta hotărâre și că Turcia și-a respectat astfel obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) (ex-art. 54).

Resolution ResDH(2002)107

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 23 September 1998

in the case of Demir and others against Turkey

(Adopted by the Committee of Ministers on 21 October 2002

at the 810th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of former Article 54 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Demir and others case delivered on 23 September 1998 and transmitted the same day to the Committee of Ministers;

Recalling that the case originated in three applications (No. 21380/93, 21381/93 and 21383/93) against Turkey, lodged with the European Commission of Human Rights on 12 February 1993 under Article 25 of the Convention by Mr Hüseyin Demir, Mr Faik Kaplan and Mr Șükrü Süsin, Turkish nationals, and that the Commission declared admissible the applicants' complaints relating to their prolonged detention (from 16 to 23 days) in police custody in Idil (South-Eastern region subjected to the state of emergency) without any judicial review;

Recalling that the case was brought before the Court by the Commission on 11 July 1997;

Whereas in its judgment of 23 September 1998 the Court unanimously:

- dismissed the Government‘s preliminary objections;

- held, that there had been a violation of Article 5, paragraph 3, of the Convention;

- held, that the government of the respondent state was to pay, within three months, in respect of non-pecuniary damage, the following sums, to be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of settlement

a) 20 000 French francs to Mr Kaplan;

b) 25 000 French francs each to Mr Demir and Mr Süsin;

c) and that simple interest at an annual rate of 3,36% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

- dismissed the remainder of the claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention which are applicable by decision of the Committee of Ministers to cases referred under former Article 54 of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 23 September 1998, having regard to Turkey’s obligation under Article 46, paragraph 1 (former Article 53) of the Convention to abide by it;

Having satisfied itself that on 23 December 1998, within the time-limit set, the government of the respondent state paid the applicants the sums provided for in the judgment of 23 September 1998;

Considering that, during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state gave the Committee information about the general measures taken to prevent new violations of the same kind as those found in the present judgment; this information appears in the appendix to this resolution;

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Turkey, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2 (former Article 54) of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2002)107

Information provided by the Government of Turkey

during the examination of the Demir and others case

by the Committee of Ministers

The new Law No. 4229, which was adopted on 6 March 1997 following the Court's judgment of 18 December 1996 in the Aksoy against Turkey

case, reduced the maximum periods of detention in police custody before presenting detainees to a judge (see Interim Resolution DH(99)434).

The maximum period in the case of offences falling under the jurisdiction of the State Security Courts and committed by several persons in concert was reduced from 15 to 7 days under normal circumstances and from 30 to 10 days in a state of emergency. In the case of offences falling under the jurisdiction of the State Security Courts and committed by individuals, the maximum period in a state of emergency was reduced from 96 to 48 hours. Finally, the maximum periods of police custody were also reduced in the case of ordinary offences committed by several persons in concert: from 8 to 7 days both under normal circumstances and in a state of emergency. In all cases, the extension of police custody beyond four days requires a court order, following application by the prosecution.

The new provisions were however considered to be insufficient to prevent new violations of Article 5§3 since this Article had consistently been held to require that the authorities must automatically present the detainee before a judge within a period of 4 days, except in the case of a derogation under Article 15. A new reform had thus to be prepared.

On 17 October 2001, Article 19 of the Turkish Constitution was amended so as to limit to 4 days the maximum length of police custody before presenting the detainee before a judge except in case of a derogation in a state of emergency. In accordance with Articles 11 and 138 of the Constitution, the newly adopted provisions of Article 19 immediately overruled the former provisions of the Code of Criminal Procedure and thus became directly applicable by the authorities. This direct applicability of Article 19 of the Constitution was immediately confirmed by domestic courts (see, for example, decision of 24 October 2001 of the 2nd Diyarbakir State Security Court). The provisions of the Code of Criminal Procedure relating to police custody were subsequently put in conformity with the new constitutional provision.

Since all above-mentioned reforms were adopted with a view to complying with the Convention's requirements as set out in the Court's case-law, the Government trusts that the Turkish courts will diligently apply the newly adopted provisions in the light of the Court's judgments, which have binding force on all Turkish authorities in accordance with Turkey's undertaking under Article 46§1 of the Convention.

The Government concludes that the measures adopted will prevent new violations of the Convention similar to that found in the present

judgment and that Turkey has thus complied with its obligations under Article 46, paragraph 1 (former Article 54) in this case.