AFFAIRE DEMİR ET AUTRES CONTRE LA TURQUIE

Rezoluția ResDH(2002)107 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1998 în cauza Demir și altele împotriva Turciei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 21 octombrie 2002, în cadrul celei de-a 810-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul vechiului articol 54 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "RPI"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 23 septembrie 1998 în cauza Demir și altele și transmisă la aceeași dată Comitetului de Miniștri; Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află trei hotărâri (nr. 21380/93, 21381/93 și 21383/93) îndreptate împotriva Turciei, introduse în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 12 februarie 1993 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către dnii. Hüseyin Demir, Faik Kaplan și Șükrü Süsin, resortisanți turci și pe care Comisia le-a declarat admisibile pentru obiecțiunile recurentelor referitoare la detenție prelungită (de la 16 la 23 de zile) în arest la Idil (regiunea sud-est supusă stării de urgență) fără niciun control judiciar; reamintind că cauza a fost adusă în fața Curții de către Comisie la 11 iulie 1997; întrucât, în hotărârea sa din 23 septembrie 1998, Curtea, în unanimitate: - a respins excepția preliminară a guvernului; - a declarat că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție; - a spus că guvernul statului pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni, următoarele sume care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului: (a) 20 000 de franci francezi domnului Kaplan; (b) 25 000 de franci francezi fiecăruia dintre dnii Demir și Süsin; (c) aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu cu 3,36% laan, de la expirarea termenului menționat și până la restanță; - a respins pretențiile reclamantului pentru surplus; Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, normele care se aplică prin decizia Comitetului miniștrilor în cazurile care intră sub incidența art. 54 anterior; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să ia măsurile luate ca urmare a hotărârii din 23 septembrie 1998, având în vedere obligația pe care Turcia o are de a se conforma în conformitate cu art. 46 alineatul (1) (fostul articol 53) din Convenție; În cazul în care, la data de 23 decembrie 1998, guvernul statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 23 septembrie 1998, întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta hotărâre; aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție; Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Turciei, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) (fostul articol 54) din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH(2002)107 Informații furnizate de guvernul Turciei la examinarea cauzei Demir și altele de către Comitetul de Miniștri Noua lege nr. 4229, adoptată la 6 martie 1997, ca urmare a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 18 decembrie 1996 în cauza Aksoy împotriva Turciei, a redus durata maximă a custodiei unei persoane înaintea traducerii sale în fața unui judecător (a se vedea Rezoluția interimară DH(99)434). Durata maximă a detenției în cauzele privind infracțiunile colective care cad sub jurisdicția cursurilor de securitate a statului a fost redusă de la 15 la 7 zile în condiții normale și de la 30 la 10 zile în condiții de stare de urgență. În ceea ce privește cazurile privind infracțiunile individuale care cad sub jurisdicția cursurilor de securitate din statul membru, durata maximă a detenției a fost redusă de la 96 de ore la 48 de ore, în condiții de stare de urgență. În sfârșit, durata maximă a detenției a fost, de asemenea, redusă în cazurile referitoare la infracțiuni colective de drept comun: de la 8 la 7 zile atât în condiții normale, cât și în condiții de stare de urgență. În orice caz, chestiunea prelungirii custodei la vedere după primele patru zile este decisă de judecător la cererea procurorului. Cu toate acestea, aceste dispoziții au fost considerate insuficiente pentru a preveni noi încălcări ale articolului 5 alineatul (3), deoarece acest articol a fost interpretat întotdeauna ca fiind obligatoriu autorităților să conducă în mod automat persoana arestată în fața unui judecător în termen de patru zile, cu excepția cazului în care se aplică o derogare în temeiul articolului 15. La 17 octombrie 2001, art. 19 din Constituția turcă a fost modificat astfel încât să limiteze la 4 zile durata maximă a detenției înainte de prezentarea deținutului către un judecător, cu excepția cazurilor de derogare în contextul stării de urgență. În conformitate cu articolele 11 și 138 din Constituție, noile dispoziții ale articolului 19 au depășit imediat dispozițiile vechi ale Codului de procedură penală și au devenit, prin urmare, direct aplicabile de către autorități. Această aplicabilitate directă a articolului 19 din Constituție a fost imediat confirmată de instanțele interne (a se vedea, de exemplu, Decizia din 24 octombrie 2001 a celei de a doua Curți de Securitate a L'Etrée de la Diyarbakir). Dispozițiile Codului de procedură penală privind luarea în custodie publică au fost ulterior puse în conformitate cu noua dispoziție constituțională. Întrucât toate reformele menționate anterior au fost adoptate pentru a îndeplini cerințele Convenției, astfel cum au fost stabilite de jurisprudența Curții, guvernul este convins că instanțele turce vor aplica cu atenție noile dispoziții adoptate în lumina hotărârilor Curții care au forță obligatorie pentru toate autoritățile turce, în conformitate cu angajamentul Turciei în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. Guvernul concluzionează că măsurile adoptate vor preveni noi încălcări ale Convenției similare celei constatate în prezenta hotărâre și, prin urmare, Turcia și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) (fostul articol 54) în această cauză.

Résolution ResDH(2002)107

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 23 septembre 1998

dans l’affaire Demir et autres contre la Turquie

(adoptée par le Comité des Ministres le 21 octobre 2002,

lors de la 810e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 54 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 23 septembre 1998 dans l’affaire Demir et autres et transmis à la même date au Comité des Ministres ;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouvent trois requêtes (n° 21380/93, 21381/93 et 21383/93) dirigées contre la Turquie, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 12 février 1993 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par MM. Hüseyin Demir, Faik Kaplan et Șükrü Süsin, des ressortissants turcs, et que la Commission a déclaré recevables les griefs des requérants relatifs à leur détention prolongée (de 16 à 23 jours) en garde à vue à Idil (région du Sud-Est soumise à l'état d'urgence) sans aucun contrôle judiciaire ;

Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par la Commission le 11 juillet 1997 ;

Considérant que dans son arrêt du 23 septembre 1998 la Cour, à l’unanimité :

- a rejeté l’exception préliminaire du Gouvernement ;

- a dit qu’il y avait eu violation de l’article 5, paragraphe 3, de la Convention ;

- a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser, dans les trois mois, pour dommage moral les sommes suivantes à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement :

a) 20 000 francs français à M. Kaplan ;

b) 25 000 francs français à chacun MM. Demir et Süsin ;

c) que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 3,36% l’an, à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement;

- a rejeté les prétentions du requérant pour le surplus ;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention, règles qui s‘appliquent par décision du Comité des Ministres aux affaires relevant de l’ancien article 54;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 23 septembre 1998, eu égard à l’obligation qu’a la Turquie de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, (ancien article 53) de la Convention ;

S’étant assuré que le 23 décembre 1998, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur a versé aux requérants les sommes prévues dans l’arrêt du 23 septembre 1998,

Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises afin d’éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans le présent arrêt; ces informations sont résumées dans l’annexe à la présente résolution;

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la Turquie, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, (ancien article 54) de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH(2002)107

Informations fournies par le Gouvernement de la Turquie

lors de l’examen de l’affaire Demir et autres

par le Comité des Ministres

La nouvelle loi n° 4229 qui a été adoptée le 6 mars 1997 à la suite de l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 18 décembre 1996 dans l’affaire Aksoy contre la Turquie, a réduit la durée maximale de la garde à vue d’une personne avant sa traduction devant un juge (voir Résolution intérimaire DH(99)434).

La durée maximale de la garde à vue dans les affaires concernant les infractions collectives tombant sous la juridiction des cours de sûreté de l’Etat a été réduite de 15 à 7 jours dans les conditions normales, et de 30 à 10 jours dans les conditions de l’état d’urgence. Pour les affaires concernant les infractions individuelles tombant sous la juridiction des cours de sûreté de l’Etat, la durée maximale de la garde à vue a été réduite de 96 heures à 48 heures, dans les conditions de l’état d’urgence. Enfin, les durées maximales de la garde à vue ont également été réduites dans les affaires concernant des infractions collectives de droit commun : de 8 à 7 jours à la fois dans les conditions normales et dans les conditions de l’état d’urgence. Dans tous les cas, la question de la prolongation de la garde à vue au-delà des quatre premiers jours est décidée par le juge à la demande du procureur.

Ces dispositions ont toutefois été jugées insuffisantes pour empêcher de nouvelles violations de l’article 5, paragraphe 3, car cet article a toujours été interprété comme faisant obligation aux autorités de conduire automatiquement la personne arrêtée devant un juge dans un délai de 4 jours, sauf en cas de dérogation en vertu de l’article 15. Une nouvelle réforme était donc nécessaire.

Le 17 octobre 2001, l’article 19 de la Constitution turque a été amendé de manière à limiter à 4 jours la durée maximale de la garde à vue avant la présentation du détenu à un juge, exception faite des cas de dérogation dans le contexte de l'état d’urgence. Conformément aux articles 11 et 138 de la Constitution, les nouvelles dispositions de l’article 19 ont immédiatement prévalu sur les anciennes dispositions du Code de procédure pénale et sont donc devenues directement applicables par les autorités. Cette applicabilité directe de l’article 19 de la Constitution a immédiatement été confirmé par les juridictions internes (voir par exemple la décision du 24 octobre 2001 de la 2e Cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakir). Les dispositions du Code de procédure pénale concernant la garde à vue ont ensuite été mises en conformité avec la nouvelle disposition constitutionnelle.

Toutes les réformes susmentionnées ayant été adoptées afin de satisfaire aux exigences de la Convention, telles qu'établies par la jurisprudence de la Cour, le gouvernement est convaincu que les tribunaux turcs appliqueront avec diligence les nouvelles dispositions adoptées à la lumière des arrêts de la Cour qui ont force obligatoire pour toutes les autorités turques, conformément à l’engagement de la Turquie en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.

Le gouvernement conclut que les mesures adoptées préviendront de nouvelles violations de la Convention semblables à celle constatée dans le présent arrêt et que la Turquie a donc rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, (ancien article 54) dans cette affaire.