KRÁLÍČEK v. THE CZECH REPUBLIC

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 50248/99 de către Miroslav KRÁLÍČEK împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința la 5 noiembrie 2002 în calitate de Camera compusă de J.-P. Președintele Costa Loucaides Bîrsan Jungwiert Butkevych doamna Thomassen dna Mularoni, judecători și dl T.L Grefier adjunct Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 13 octombrie 1999, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, Miroslav Králíček, este un ceh, care s-a născut în 1928 și trăiește în Praha. El este reprezentat în fața Curții de către dl Provazník, un avocat care practică în Praha. La 31 iulie 1992, reclamantul a depus o cerere de restituire a proprietăților imobiliare, care a fost expropriată de la bunicul său fără compensare în 1949, cu Ústí nad Orlici (okresní pozemkový úřad La 23 august 1993, reclamantul a depus a doua cerere de restituire a altor bunuri imobile. La 9 iunie 1994, Oficiul de Teren de District a susținut că reclamantul a fost proprietarul proprietarului în temeiul articolului 6 § 1 litera (b) din Legea privind proprietatea terenurilor, suspendând a doua cerere. La 24 august 1995, Oficiul de District a deschis a doua cerere a reclamantului, declarând că el a fost, în conformitate cu §§ 9 alineatul (4) și 11 alineatul (7) din Legea privind proprietatea terenurilor, proprietarul proprietarului proprietarului, cu excepția unei parcele de terenuri, și ordonând Z., o întreprindere administrată de stat, de a restabili proprietatea reclamantului. Z. a apelat împotriva prezentei decizii la Curtea Regională Hradec Králové (Krajský soud ) care, la 26 iunie 1996, și-a declarat incompetența în ceea ce privește o parte a recursului, a continuat procesul și a trimis această parte a recursului Ministerului Agriculturii (ministvo zemědělství La 14 noiembrie 1996, Ministerul Agriculturii a anulat, în domeniul de aplicare al recursului pe care l-a menționat, hotărârea Oficiului de District din 24 de ani. La 1 iulie 1997, Curtea Regională a anulat restul recursului și a trimis cazul la Biroul Landului Districtului. La 5 ianuarie 1998, Curtea Regională a anulat această decizie și a trimis această procedură la Biroul de teren de teren de teren de teren de teren de teren de teren de teren de teren. Acțiunea în fața Oficiului de teren de teren de teren de teren de teren de teren de teren este încă în așteptare. La 17 iunie 1998, reclamantul a depus un recurs constituțional (Ústavní stížnost ) împotriva hotărârii Curții Regionale din 5 iunie 1998, respinsă ca fiind neconvenționată deoarece procedura era încă în așteptare de către Curtea Constituțională ( Ústavní soud ) la 4 noiembrie 1998. Legea internă relevantă Actul privind adaptarea drepturilor de proprietate la teren și la alte proprietăți agricole („Legea privind proprietatea terenurilor”) Legea privind proprietatea terenurilor reglementează, printre altele, , restituirea anumitor proprietăți agricole și a altor proprietăți (definite în secțiunea 1) care a fost cedat sau transferat statului sau altor persoane juridice între 25 februarie 1948 și 1 ianuarie 1990. Secțiunea 6 alineatul (1) enumera actele care dau naștere unei cereri de restituire, inclusiv, în litera (b), confiscarea fără compensare în temeiul Actelor de reformă terestră din 1947 și 1948. În ceea ce privește procedura care urmează să fie urmată, art. 9 alineatul (1) din lege prevede că un reclamant de drept trebuie să își depună cererea la biroul de teren adecvat și, în același timp, să solicite restituire de la titularul proprietății solicitate (denumit în continuare „persoana obligată”). Persoana obligată încheie un acord de restituire cu reclamantul de drept în termen de șasezeci de zile de la data în care aceasta își face cererea. Secțiunea 9 alineatul (2) prevede că, în cazul în care nu este încheiat niciun acord de restituire, astfel cum se prevede la alineatul (1), biroul de teren ia o decizie. În temeiul articolului 11 alineatul (7), în cazul în care există o clădire pe proprietatea reclamată, care este în posesia fie a persoanei obligate, fie a statului, reclamantul de drept are dreptul să depună o cerere de restituire atât a terenului, cât și a clădirii, cu condiția ca reclamantul de drept să aibă dreptul să caute compensații, fie în temeiul prezentei acte, fie a unei Ponderea proprietății care constituie cel puțin 50% din valoarea clădirii, în conformitate cu Legea nr. 42/1992, din partea persoanei obligate sau a statului. COMPLAINT 1. Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii de restituire. 2. În aceeași dispoziție, el se plânge că procedura de restituire a fost nedrept, susține în special că Curtea Regională a interpretat greșit anumite dispoziții din Legea privind proprietatea terenurilor, că decizia din 5 iunie 1998 este contradictorie și că Curtea Constituțională a respins recursul său constituțional. 1. Reclamantul se plânge că procedura de restituire nu a fost deținută într-un timp rezonabil, conform articolului 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil...” Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri. Prin urmare, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, este necesar să comunice această parte a cererii guvernului contestat. 2. Reclamantul se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la nedreptatea în cadrul procedurii de restituire. Cu toate acestea, Curtea observă că procedurile de restituire în acest caz sunt încă în așteptare în fața Oficiului de Teren de District Ústí nad Labem. Prin urmare, constată că această parte a cererii este prematură și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la durata procedurii de restituire; declara restul cererii inadmisibil. T.L. Early J.-P. Costa Adjunct Grefier Președinte

SECOND SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 50248/99

by Miroslav KRÁLÍČEK

against the Czech Republic

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 5

November 2002 as a Chamber composed of

Mr

J.-P.

Costa

,

President

,

Mr

L.

Loucaides

,

Mr

C.

Bîrsan

,

Mr

K.

Jungwiert

,

Mr

V.

Butkevych

,

Mrs

W.

Thomassen

,

Mrs

A.

Mularoni,

judges

,

and Mr T.L

.

Early

,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced on 13 October 1999,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant,

Miroslav Králíček, is a Czech national, who was born in 1928 and lives in Praha. He is represented before the Court by Mr

J.

Provazník, a lawyer practising in Praha.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 31 July 1992 the applicant filed a request for restitution of immovable property, which had been expropriated from his grandfather without compensation in 1949, with the Ústí nad Orlicí District Land Office (

okresní pozemkový úřad

).

On 23 August 1993 the applicant lodged his second request for restitution of other immovable property. On 9 June 1994 the District Land Office held that the applicant was the owner of the property pursuant to section 6 § 1 (b) of the Land Ownership Act, adjourning his second request.

On 24 August 1995 the District Land Office opened the applicant’s second claim, holding that he was, pursuant to §§ 9(4) and 11(7) of the Land Ownership Act, the owner of the property except for one plot of land, and ordering Z., a state-run enterprise, to restore the property to the applicant. Z. appealed against this decision to the Hradec Králové Regional Court (

krajský soud

) which, on 26 June 1996, having declared its incompetence concerning a part of the appeal, stayed the proceedings and referred this part of the appeal to the Ministry of Agriculture (

ministerstvo zemědělství

).

On 14 November 1996 the Ministry of Agriculture quashed, within the scope of the appeal referred to it, the District Land Office’s decision of 24

August 1995 and sent the case back to the District Land Office for further consideration. On 1 July 1997 the Regional Court quashed the remainder of the appeal and remitted the case to the District Land Office.

On 5 January 1998 the District Land Office held that the applicant was the owner of the property subject in question. On 5 June 1998 the Regional Court quashed this decision and remitted the case to the District Land Office. The proceedings before the District Land Office are still pending.

On 17 June 1998 the applicant lodged a constitutional appeal (

ústavní stížnost

) against the Regional Court’s judgment of 5 June 1998, which was rejected as unsubstantiated as the proceedings were still pending by the Constitutional Court (

Ústavní soud

) on 4 November 1998.

B.

Relevant domestic law

The Act on the Adjustment of Ownership Rights to Land And Other Agricultural Property

(“the Land Ownership Act “)

The Land Ownership Act regulates,

inter alia

, the restitution of certain agricultural and other property (defined in section 1) which has been ceded or transferred to the State or other legal persons between 25 February 1948 and 1 January 1990. Section 6(1) lists the acts giving rise to a restitution claim including, in sub-paragraph (b), confiscation without compensation pursuant to the Land Reform Acts of 1947 and 1948.

As regards the procedure to be followed, section 9(1) of the Act provides that a rightful claimant must lodge his claim with the appropriate land office and, at the same time, request restitution from the holder of the property claimed (hereinafter “the obliged person”). The obliged person shall conclude a restitution agreement with the rightful claimant within sixty days from the date on which the latter makes his request. Section 9(2) provides that if no restitution agreement is concluded as provided for in paragraph (1), the land office shall take a decision.

Pursuant to section 11(7), if there is a building on the property claimed, which is in the possession of either the obliged person or the State, the rightful claimant is entitled to file a request for the restitution of both the land and the building with the Land Office, provided that the rightful claimant is entitled to seek either compensation, pursuant to this Act, or a

share of the property amounting to at least 50% of the value of the building, pursuant to Act No. 42/1992,

from the obliged person or the State.

COMPLAINT

THE LAW

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a

fair and public hearing within a reasonable time...”

The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of this complaint. It is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3 (b) of the Rules of Court, to communicate this part of the application to the respondent Government.

However, the Court observes that the restitution proceedings in the present case are still pending before the Ústí nad Labem District Land Office. It therefore finds that this part of the application is premature and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant’s complaint concerning the length of the restitution proceedings;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

T.L.

Early

J.-P.

Costa

Deputy Registrar

President