CASE OF CICCONE v. ITALY

PRIMEI SECȚII CAUZE DE CICCONE c. ITALIA (Derogare nr. 38043/97) JUGUGUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 7 noiembrie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Ciccone c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele Bonello Lorenzen Doamna Vajić Dna Botoucharova Dna Steiner judecă dna Steiner M. Del Tufo , judecător ad hoc și dl S. Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 17 octombrie 2002, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 38043/97) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Stefania Ciccone („reclamantul”), la 30 mai 1997. Reclamantul a fost reprezentat de MM. U. Flamini și A. Ierardi, avocați care practică la Roma. Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită – prin lipsa asistenței poliției – de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 4 octombrie 2001, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 4 iulie 2002 și la 10 iulie 2002, reclamantul și, respectiv, agentul guvernamental au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE DL E.B. a fost proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat F.G. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 24 iulie 1986, el și-a comunicat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața Magistratului Roma. Prin decizia din 12 februarie 1987, care a fost făcută executiv în aceeași zi, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca locația să fie evacuată până la 30 noiembrie 1988. 10. La 9 martie 1990, dl E.B. a notificat chiriașul care a solicitat-o să părăsească sediul. La 23 mai 1990, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi pusă în aplicare de către un judecător la 7 iunie 1990. 11. Între 7 iunie 1990 și 30 aprilie 1991, judecătorul a făcut zece încercări de recuperare a posesiunii. 12. La 14 mai 1991, reclamantul a devenit proprietarul apartamentului. 13. Între 28 mai 1991 și 16 noiembrie 1994, judecătorul a făcut treizeci și trei de încercări de recuperare a posesiunii. 14. La 1 decembrie 1994, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgent ca locație pentru ea. 15. Între 26 ianuarie 1995 și 7 mai 1997, judecătorul a făcut unsprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 16. La 10 mai 1997, chiriașul a evacuat sediul. „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 7 000 de euro doamnei Stefania Ciccone în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 38043/97. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 18. La 4 iulie 2002, Curtea a primit de la reprezentanții reclamantului următoarea declarație semnată de reclamant și de către reprezentanții reclamantului: „Notăm că Guvernul Italiei sunt dispuși să plătească o sumă totală de 7.000 de euro care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru doamna Stefania Ciccone cu scopul de a asigura o soluționare prietenoasă a cererii nr. 38043/97 în funcție de Curte. Acceptăm propunerea și renunțăm la orice alte afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declarăm că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase, pe care Guvernul și reclamantul au atins-o. De asemenea, ne angajăm să nu solicităm semnalarea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 19. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolele sale (articolul amenzii 20. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 noiembrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

CASE OF

CICCONE v. ITALY

(Application no. 38043/97)

JUDGMENT

(Friendly settlement)

STRASBOURG

7 November 2002

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Ciccone v. Italy,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mrs

S.

Botoucharova

,

Mrs

E.

Steiner

,

judges

,

Mrs

M. Del Tufo

, ad hoc

judge

,

and Mr S.

Nielsen

,

Deputy

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 17 October 2002,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no.

38043/97) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article

25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs Stefania Ciccone (“the applicant”), on 30 May 1997.

2.

The applicant was represented by MM. U. Flamini and A. Ierardi, lawyers practising in Rome. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr

V. Esposito.

3.

The applicant complained about her prolonged inability – through lack of police assistance – to recover possession of her apartment and about the duration of the eviction proceedings.

4.

The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention.

5.

On 4 October 2001, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible.

6.

On 4 July 2002 and on 10 July 2002, the applicant and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case.

THE FACTS

7.

Mr E.B. was the owner of an apartment in Rome, which he had let to F.G.

8.

In a writ served on the tenant on 24 July 1986, he communicated his intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Rome Magistrate.

9.

By a decision of 12 February 1987, which was made enforceable on the same day, the Rome Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 30 November 1988.

10.

On 9 March 1990, Mr E.B. served notice on the tenant requiring her to vacate the premises. On 23 May 1990, he served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 7 June 1990.

11.

Between 7 June 1990 and 30 April 1991, the bailiff made ten attempts to recover possession.

12.

On 14 May 1991, the applicant became the owner of the apartment.

13.

Between 28 May 1991 and 16 November 1994, the bailiff made thirty-three attempts to recover possession.

14.

On 1 December 1994, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for herself.

15.

Between 26 January 1995 and 7 May 1997, the bailiff made eleven attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

16.

On 10 May 1997, the tenant vacated the premises.

THE LAW

17.

On 10 July 2002, the Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Italy offer to pay 7,000 (seven thousand)

Euros to Mrs

Stefania Ciccone with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 38043/97. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.

This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case.

The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”

18.

On 4 July 2002, the Court received from the applicant’s representatives the following declaration signed by the applicant and by the applicant’s representatives:

“We note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 7,000 (seven thousand)

Euros covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs

Stefania Ciccone with a view to securing a friendly settlement of application no.

38043/97 pending before the Court.

We accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. We declare that the case is definitely settled.

This declaration is made in the context of a friendly settlement, which the Government and the applicant have reached.

We further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”

19.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article

37

§

1

in

fine

of the Convention and Rule

62

§

3 of the Rules of Court).

20.

Accordingly, the case should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to strike the case out of the list;

2.

Takes note

of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.

Done in English, and notified in writing on 7 November 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Søren Nielsen

Christos

Rozakis

Deputy Registrar

President