KAHYAOGLU et KAHYAOGLU contre la TURQUIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 41586/98 prezentată de Reșit KAHIAO Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 16 februarie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie: De fapt, recurentele, dnii Reșit și Tursun Kahyaouilu, sunt cetățeni turci cu reședința în Tokat. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1996, Ministerul Apărării expropria două terenuri care aparțin reclamanților, cu sediul în Cavsak și Șanlurga.

La 9 octombrie 1996, reclamanții au introdus la Tribunalul de Mare Instanță din Șanl Electroluxurfa, pentru fiecare teren, o creștere a impozitului pe profit. La 18 noiembrie 1997, Tribunalul a pronunțat două hotărâri prin care a numit ministerul să plătească reclamanților indemnizații suplimentare de 27 133 160 723 și 2 422 507 671 de lire turcești, însoțite de dobânzi restante simple la o rată de 30 % laan începând cu 13 octombrie 1996. Aceste hotărâri au devenit definitive la 13 ianuarie 1998. Părțile nu au furnizat nici o precizare cu privire la data plății indemnizațiilor suplimentare de expropriere. GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a drepturilor lor de a respecta bunurile lor din cauza întârzierii în plata indemnizațiilor suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi insuficiente în raport cu rata inflației foarte ridicată din Turcia.

Pe baza acelorași fapte, statele membre susțin, de asemenea, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenia EN Comisia reamintește în primul rând că a decis la 7 septembrie 1999, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură, să aducă cererea la cunoștința guvernului turc. În al doilea rând, Curtea constată că guvernul și-a prezentat observațiile la 17 ianuarie 2000 și că reclamanții și-au prezentat observațiile în răspuns la 21 aprilie 2000, după o prelungire a termenului prevăzut în acest scop.

Printr-o scrisoare din 27 mai 2002 recomandată cu confirmare de primire, reclamanții au fost invitați să prezinte observații suplimentare, în termen de 17 iunie 2002. Cu această ocazie, au fost atrași atenția asupra articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, conform căruia (...) Curtea poate decide să șteargă o cerere de rol atunci când circumstanțele permit să se ajungă la concluzia (...) că reclamantul nu mai intenționează să o mențină (...) Curtea arată că această scrisoare a fost primită de destinatari la 7 iunie 2002 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns. Curtea concluzionează că nu mai doresc să-și mențină pledoaria în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție.

În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în fine, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale nu impune continuarea examinării cererii. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Vincent Berger Georg Ress Moduleer Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 41586/98 présentée par Reșit KAHYAOĞLU et Tursun KAHYAOĞLU contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 21 novembre 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , L. Caflisch , P. Kūris , R. Türmen , J. Hedigan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska , H.S. Greve, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 16 février 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM.

Reșit et Tursun Kahyaoğlu, sont des ressortissants turcs, résidant à Tokat. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En 1996, le ministère de la Défense expropria deux terrains appartenant aux requérants, sis à Cavsak et Șanlıurfa. Le 9 octobre 1996, les requérants introduisirent auprès du tribunal de grande instance de Șanlıurfa, pour chaque terrain, une augmentation de l’indemnité d’expropriation. Le 18 novembre 1997, le tribunal rendit deux jugements enjoignant le ministère de verser aux requérants des indemnités complémentaires de 27 133 160 722 et 2 422 507 671 livres turques respectivement, assorties d’intérêts moratoires simples au taux de 30 % l’an à partir du 13 octobre 1996. Ces jugements devinrent définitifs le 13 janvier 1998. Les parties n’ont fourni aucune précision quant à la date de paiement des indemnités complémentaires d’expropriation.

GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leurs droits au respect de leurs biens en raison du retard de l’Administration dans le paiement des indemnités complémentaires d’expropriation, assorties d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Se basant sur les mêmes faits, ils allèguent également la violation de l’article 6 § 1 de la Convention EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par les requérants pour les motifs suivants. Elle rappelle tout d’abord qu’elle a décidé le 7 septembre 1999, conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement, de porter la requête à la connaissance du gouvernement turc.

La Cour note ensuite que le Gouvernement a déposé ses observations le 17 janvier 2000 et que les requérants ont présenté les leurs en réponse le 21 avril 2000, après une prorogation du délai prévu à cet effet. Par une lettre du 27 mai 2002 en recommandé avec accusé de réception, les requérants ont été invités à présenter des observations complémentaires, dans un délai échéant le 17 juin 2002. A cette occasion, leur attention a été attirée sur l’article 37 § 1 a) de la Convention, aux termes duquel : « (...) la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure (...) que le requérant n’entend plus la maintenir (...) ». La Cour relève que cette lettre a bien été reçue par ses destinataires le 7 juin 2002 et constate qu’à ce jour elle est restée sans réponse.

La Cour en conclut que les requérants n’entendent plus maintenir leur requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , elle estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président