CtEDO 26.11.2002 Auto

CASE OF KINAY AND KINAY v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
26.11.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF KINAY AND KINAY v. TURKEY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KINAY ȘI KINAY c. TURKIE (Depunerea nr. 31890/96) JUGEMENTUL (Resoluție franceză) STRASBOURG 26 noiembrie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul KINAY și KINAY c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de Camera compusă de: J.-P. Costa Președintele A.B. Baka Gaukur Jörundsson Jungwiert Butkevych Doamna Thomassen judecă Gölcüklü, judecătorul ad hoc și T. L. Early Adjunct Section Registrar Având deliberat în privat la 5 noiembrie 2002 , emite următoarea hotărâre , care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 31890/96) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți turci, dna Makbule Kınay și dl Ramazan Kınay („reclamanții”), la 21 mai 1996. Reclamanții au fost reprezentați de doamna Bedia Buran, dna Naciye Kaplan și dna Filiz Köstak, toate avocații care practică la Istanbul. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. În baza articolelor 3, 5, 6, 8, 13 și 14 din Convenție, reclamanții s-au plâns de presupusa expulsie din satul lor și de distrugerea casei și a bunurilor de către forțele de securitate din regiunea de urgență a Turciei. În urma comunicării cererii către Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curtei la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenția. Dl RızA Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28). Guvernul a desemnat în consecință dl Feyyaz Gölcüklü ca ad hoc Tribunalul a declarat că cererea este admisibilă (art. 2 din Convenția și art. 1) la 30 mai 2000, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat că aceaceasta este admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). La 29 aprilie 2002, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 6 iunie 2002 și, la 29 august 2002, respectiv, reclamanții și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamanții s-au născut în 1956 și trăiesc în prezent la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Versiunea reclamanților a faptelor 10. Până la 18 septembrie 1994, reclamanții locuiau în satul Dirimpınar din districtul Malazgirt din provincia Muș. 11. La o dată neespecificată, în timp ce reclamantul Ramazan Kınay îndeplinea o condamnare la închisoare în închisoarea Diyarbakır, primarul satului ( muhtar ) a spus sătenilor și reclamantului Makbule Kınay că casele lor vor fi arse de forțele de securitate. După această informație, unii dintre săteni au scos bunurile lor din casele lor. 12. La 18 septembrie 1995, la aproximativ 8 p.m., forțele de securitate, compus din satul 50-60 Gărzile, membrii echipei speciale și gendarmele au sosit în satul reclamanților. Unii membri ai forțelor de securitate au efectuat o căutare a casei reclamanților. Ei au confiscat valorile aparținând Makbule Kınay. Ei au manipulat și insultat-o, precum și cei trei copii ei. Apoi au turnat gazul pe casa reclamanților și l-au pus pe foc împreună cu conținutul său. 13. Makbule Kınay a recunoscut gardienii satului care i-au ars casa ca fiind din satul Nurettin din districtul Malazgirt. 14. După arderea casei sale, Makbule Kınay s-a mutat la casa rudelor sale în districtul Bulanık din Muș. Apoi s-a mutat la İstanbul ca urmare a intimidarii forțelor de securitate. Mai târziu a aflat că 75 de tone de orz au fost colectate din câmpurile lor de gardienii satului. 15. La 15 martie 1995 Ramazan Kınay a fost eliberat condițional. La 30 noiembrie 1995 Ramazan Kınay a depus o cerere la biroul procurorului public șef Üsküdar din İstanbul pentru prezentarea la biroul procurorului public din Malazgirt. În petiția sa, s-a plâns de arderea caselor sale și a rudelor sale de către gardienii satului. El a solicitat permisiunea de a se întoarce în satul său și compensarea pentru pierderile. 16. Nu s-a efectuat nici o investigație în reclamațiile reclamanților. Versiunea guvernului cu faptele 17. Reclamantul Ramazan Kınay a fost condamnat pentru a fi membru al PKK. El a fost condamnat la închisoare la momentul evenimentelor presupuse. 18. Autoritățile au efectuat o investigație asupra acuzațiilor reclamanților de distrugere a proprietății lor și a expulzării forțate din sat. 19. La 5 decembrie 1997, comandantul Malazgirt Gendarme a luat declarații de la primarul satului Dirimpınar. În declarațiile sale, acesta a refuzat acuzațiile reclamanților. El a declarat că există familii care încă locuiesc în sat și că reclamantul Makbule Kınay s-a mutat din satul propriu-zis. 20. Potrivit înregistrărilor Registrului Land, reclamanții sunt proprietarii de 10,56 acre de teren. 21. În urma anchetei efectuate de autoritățile, s-a înțeles că, în momentul respectiv, nu au existat gardieni sau operațiuni de sat în regiune. LEI 22. La 29 august 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1. Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească ex-gratie reclamanților o sumă totală de 59.000 EUR (a cincea nouă mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii lor înregistrate în conformitate cu N 31890/96. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. Guvernul regretă apariția unor cazuri individuale de distrugere a locuințelor, a proprietăților și a bunurilor care rezultă din actele de agenți ale statului din sud-estul Turciei, obligarea civililor să părăsească satele lor, și de eșecul autorităților de a efectua investigații eficace asupra circumstanțelor care înconjoară astfel de evenimente, precum și în cazul reclamanților, Makbule și Ramazan Kınay, în ciuda legislației turce și a hotărârii guvernului de a preveni astfel de acte și de a remedia aceste eșecuri. 3. Se acceptă faptul că astfel de acte și eșecuri în cazul reclamanților au constituit o încălcare a articolelor 8 și 13 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și, având în vedere circumstanțele distrugerii și suferințele emoționale implicate, din art. 3 din Convenția. Guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că drepturile individuale garantate de aceste articole – inclusiv obligația de a efectua investigații eficiente – sunt respectate în viitor. În acest context, se remarcă că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative care au determinat o reducere a apariției distrugerii proprietăților în circumstanțe similare cu cele ale aplicării imediate și la realizarea unor investigații mai eficiente. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de miniștri al Consiliului Europei privind executarea hotărârilor Curții referitoare la Turcia în aceste cazuri și în cazuri similare constituie un mecanism adecvat pentru asigurarea continuării îmbunătățirilor în acest context. În acest scop, va continua să se efectueze cooperarea necesară în acest proces. În sfârșit, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 23. La 6 iunie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamanților: „1. Reținem că Guvernul Turciei sunt pregătite să ne plătească ex-grația suma de 59.000 EUR. (a cincizeci de mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii noastre înregistrate în temeiul nr. 31890/96. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de noi. Suma este plătită, fără impozite care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acceptăm propunerea și renunțăm la orice alte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declarăm că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și am ajuns. Ne angajăm în continuare să nu solicităm ca cazul să fie trimis la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 24. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 25. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Faptul în limba engleză și notificat în scris la 26 noiembrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. T. L. Early J.-P. Președintele secretar adjunct Costa

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă