CtEDO 05.12.2002 Auto

STAVRETI et AUTRES contre la GRECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
05.12.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
STAVRETI et AUTRES contre la GRECE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 3652/02 prezentată de Chrysoula STAVRETI și alții împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 24 ianuarie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie: recurentele, domnul Chrysoula Stavreti-Gounari, domnul Mary Papadopoulou, domnul Christina Papadopoulou, domnul Bozana Papadopoulou, domnul Pavlos Papadopoulos, domnul Michail Batsanis, domnul Angelos Kirkos, Meropi Kirkou, domnul Zinovia Kirkou, domnul Georgios Kirkos, domnul Alexandros Kirkos, domnul Afroditi Kirkou și domnul M. Afroditi Christidou sunt cetățeni greci cu reședința în Florina (Grecia) și Perth și Bridewood (Australia). Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul Stamoulis, avocat la Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin trei hotărâri n 174 din 20 octombrie 1945, n 111 din 27 februarie 1946 și n 165 din 11 aprilie 1946, tribunalele speciale din Salonic și Florina au dispus (în temeiul articolului 2 alineatul (2) din Legea 533/1945) confiscarea tuturor bunurilor imobiliare ale Vasilios Stavretis, Dimitrios Batsanis, Christos Papadopoulos, Georgios Kirkos și Petros Christidis ale căror succesoare sunt reclamanții. Aceste tribunale au considerat că acești oameni au colaborat în timpul războiului cu inamicul. Vasilios Stavretis deținea un magazin și o sală de 334 m2, o casă de 208m2, două terenuri cultivate cu vii de 2 000 m2 și respectiv 500 m2. Dimitrios Batsanis deținea un teren de 250 m2. Christos Papadopoulos deținea două case cu terenuri, de 199 m2 și, respectiv, 400 m2. Georgios Kirkos avea un teren de viță de vie, o casă cu pământ de 100 m2, o casă cu teren de 280 m2, două terenuri de 158 m2 și două case de 64 m2 și 83 m2. În cele din urmă, Petros Christidis deținea o casă cu teren de 4 000 m2. La 21 iulie 1954, a fost publicat decretul legislativ 2912/1954. privind reglementarea anumitor aspecte referitoare la sorți și la atribuirea fostelor proprietăți germane în Grecia Potrivit acestui decret, proprietățile germane, care aparțineau unor persoane fizice și care fuseseră confiscate, au fost restituite celor care aveau drept de autor, dacă acestea aveau reședința în Grecia înainte de 6 aprilie 1941 și până la publicarea decretului 2912/1954 sau au părăsit Grecia, dar s-au întors până la 30 iunie 1951 cu intenția de a se instala permanent. În cazul în care proprietarii acestor proprietăți au murit, dreptul de a revendica restituirea acestor proprietăți putea fi exercitat de succesorii acestora. La 31 ianuarie 1972, un decret legislativ 1108/ La 10 aprilie 1985, a fost adoptată Legea nr. 1540/1985 privind reglementarea patrimoniului refugiaților politici. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-482/99, Rec., 2002, p. La 12 iulie 1995, reclamanții au sesizat Tribunalul de Mare Instanță din Florina cu privire la o acțiune prin care au solicitat să fie recunoscute proprietarii bunurilor străbunilor lor care fuseseră confiscate. printr-o hotărâre n 11/1996 din 31 ianuarie 1996, instanța a respins acțiunea reclamanților. În primul rând, a considerat că decretul 1108/7 nu se aplică imobilelor situate în orașe cu o populație de peste 5 persoane. Legea nr. 1540/1985 nu se aplică decât refugiaților politici și nu refugiaților care fuseseră condamnați pentru colaborare cu dușmanul. În cele din urmă, și în orice caz, presupunând că Legea nr. 1540/1985 se aplică, acțiunea trebuia declarată inadmisibilă deoarece a fost introdusă în afara termenului prevăzut de lege, și anume între cinci și șapte ani de la publicare. La 27 februarie 1998, tribunalul din Macedonia de Vest a confirmat hotărârea menționată anterior. Prin Hotărârea nr. 1464/2001 din 18 octombrie 2001, Curtea de Casație a respins recursul reclamanților, care se bazau pe art. 4 din Constituție (interdicția oricărei discriminări). Reclamanții au susținut că Decretul 1108/1972, care prevedea restituirea clădirilor confiscate în orașele cu mai puțin de 5 000 de locuitori, introducea o discriminare contrară acestui articol din Constituție. Curtea de Casație a preluat, la rândul său, de la Curtea de Casație, că art. 9 din Legea nr. 1540/1985 a eliminat dispozițiile favorabile ale Decretului nr. 1108/1972 (în măsura în care acesta viza, de asemenea, restituirea proprietății moștenitorilor celor care fuseseră condamnați pentru colaborare cu inamicul) și, prin urmare, reclamanții nu se puteau baza pe dispozițiile sale pentru a invoca o discriminare contrară Constituției. În plus față de procedurile judiciare, reclamanții au sesizat, de asemenea, mai multe organisme administrative. La 5 decembrie 1991, prefectura Florina le-a informat că Ministerul Economiei a invitat prefecturile să evite vânzarea unor astfel de proprietăți, deoarece o reglementare legislativă a fost examinată pentru a reda aceste proprietăți titularilor de drepturi. GRIEF Reclamanții au invocat o încălcare a articolelor 14 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, deoarece proprietățile strămoșilor lor, confiscate după cel de-al doilea război mondial pentru acte de colaborare, nu le-au fost restituite, în temeiul anumitor legi care prevedeau restituirea în anumite condiții. Reclamanții susțin că art. 2 alineatul (2) din Legea 533/1945 este contrar și contrar tuturor constituțiilor elene care interzic confiscarea. Persistența statului de a reține în continuare proprietățile confiscate după ratificarea Convenției europene constituie o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. (1) În cele din urmă, faptul că anumite proprietăți, confiscate, au fost date resortisanților germani și moștenitorilor resortisanților greci condamnați pentru colaborare constituie o încălcare a art. 14 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1. Art. 14 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 se citesc astfel art. 14 din Convenție. Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau de orice altă natură, originii naționale sau sociale, a unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea ia notă de faptul că proprietatea strămoșilor reclamanților a fost confiscată în temeiul articolului 2 alineatul (2) din Legea 533/1945 și de trei hotărâri ale instanțelor speciale în 1945 și 1946. La 21 iulie 1954 și 31 ianuarie 1972, două decrete prevăd, în anumite condiții, restituirea către titularii de drept sau către moștenitorii acestora a proprietăților confiscate după război ca act de colaborare. Aceste decrete conțineau dispoziții favorabile reclamanților, dar ulterior, la 10 aprilie 1985, Legea 1540/1985 a eliminat decretele menționate anterior și, în prezent, prevedea restituirea numai a refugiaților politici și nu a celor condamnați pentru acte de colaborare. Procedura inițiată de reclamanți în fața instanțelor civile a început la 12 iulie 1995 și s-a încheiat la 18 octombrie 2001, cu hotărârea Curții de Casație, care a constatat că reclamanții nu puteau beneficia de dispozițiile favorabile ale Decretului 1108/1972, deoarece acesta a fost eliminat. Curtea consideră că obiecțiunile reclamanților nu sunt de competența sa rațională temporizată. deoarece se referă la fapte anterioare datei de 20 noiembrie 1985, data intrării în vigoare a dreptului individual de recurs de către Grecia. Declarația greacă este astfel formulată: (...) Guvernul Greciei recunoaște, pentru perioada cuprinsă între 20 noiembrie 1985 și 19 noiembrie 1988, competența Comisiei Europene pentru Drepturile Omului de a fi sesizat în mod direct secretarului general al Consiliului Europei, după 19 noiembrie 1985, de către orice persoană fizică, organizație guvernamentală sau grup de particulari, care, pe baza unui act, a unei decizii, a unor fapte sau evenimente mai târziu la acea dată, se declară victima unei încălcări a drepturilor recunoscute în Convenție și în protocolul adițional (...) Presupunând chiar că reclamanții pot fi considerați victime ale încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 ar fi devenit astfel la 10 aprilie 1985, data adoptării Legii nr. 1540/19985, care elimina decretul nr. 1108/1972, care le era mai favorabil. Cu toate acestea, la acea dată, Grecia nu a recunoscut încă dreptul la recurs individual. Prin urmare, rezultă că acest aspect este incompatibil rațional cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-06-06
0,95
ARVANITIS contre la GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 57559/00 présentée par Spyridon ARVANITIS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 juin 2002 en une chambre composée de M me F.
CtEDO 2004-06-03
0,95
ATHANASIOU et AUTRES contre la GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 2531/02 présentée par Xanthi ATHANASIOU et autres contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 3 juin 2004 en une chambre composée d
CtEDO 2002-04-18
0,95
AFFAIRE OUZOUNIS ET AUTRES c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE OUZOUNIS ET AUTRES c. GRÈCE (Requête n° 49144/99) ARRÊT STRASBOURG 18 avril 2002 DÉFINITIF 04/09/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2005-03-31
0,95
AFFAIRE VIAROPOULOS ET AUTRES c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE VIAROPOULOS ET AUTRES c. GRÈCE (Requête n o 19437/02) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 31 mars 2005 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Viaropoulos et autres c. Grèce, La
CtEDO 2004-06-24
0,94
VIAROPOULOS et AUTRES contre la GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 19437/02 présentée par Lambros VIAROPOULOS et autres contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 24 juin 2004 en une chambre compos
Sursă