TURCIA (solicitarea nr. 31154/96) HOTĂRÂREA (regulament amiabil) STRASBURG 12 decembrie 2002 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Șen c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Ress președinte Cabral Barreto Kūris Zupančič Hedigan Tsatsa-Nikolovska judecători Gölcüklü, judecător ad-hoc, și a dlui Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 21 noiembrie 2002, înmânează hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 31154/96) îndreptată împotriva Republicii Turcia, printre care și o resortisantă a acestui stat, domnul Filiyet Șeen ( La 8 aprilie 1996, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanta este reprezentată în fața Curții de către H. Girit, avocat la Istanbul. În urma comunicării cererii adresate guvernului de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la data de 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) din Regulamentul de procedură. În urma deportării dlui R. Türmen, judecător ales în temeiul Turciei [art. 28], guvernul l-a desemnat pe dl Gölcüklü ca judecător ad hoc [art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prin decizia din 31 august 2000, Camera (secțiunea a patra) a anexat prezenta cauză la cererile n La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 10 septembrie 2002, după un schimb de corespondență, grefierul a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 24 septembrie și, respectiv, 8 octombrie 2002, reclamanta și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. La 7 octombrie 1988, în jurul orei 13:00........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ Printr-un act de acuzare formulat la 17 octombrie 1988, procurorul Republicii Kartal (Istanbul) a intentat o acțiune în fața Curții de Assesie a lui Kartal împotriva a 16 funcționari de poliție acuzându-i că au cauzat moartea lui.A., F.Y., K.S. și R.Ș. în sensul art. 448, 281 și 463 din Codul Penal 12. În cadrul urmăririi penale împotriva ofițerilor de poliție, la 17 ianuarie 1989, recurenta și-a asumat răspunderea pentru dreptul la despăgubiri, în fața instanței de asediu din Kartal, și a susținut că polițiștii au comis infracțiunea de omucidere în plus față de funcțiile lor. 13. Prin hotărârea din 6 februarie 1995, Curtea de Assesie i-a numit pe funcționarii poliției în conformitate cu dispozițiile articolului 49 din Codul penal. Curtea a constatat că, în urma unei denunțări împotriva deținuților evadați din închisoarea din Kśrșehir care au venit din Istanbul pentru a comite un atentat cu bombă asupra unei secții de poliție, forțele de ordine au pregătit o ambuscadă în jurul podului Tuzla pentru a-i opri. Aceasta a arătat că suspecții, observând ambuscada forțelor de ordine și în ciuda ordinului dat, au accelerat în vehiculul lor și au deschis focul, în special decizia sa privind declarațiile ofițerilor de poliție care erau prezenți la fața locului, precum și procesul-verbal al anchetei, rapoartele autopsiei și rapoartele de expertiză. După împușcături, poliția a făcut percheziția mașinii și autoritățile au descoperit un pistol încărcat cu gloanțe și publicații care aveau legătură cu activitățile unei organizații ilegale de extremă stângă. Curtea a constatat, de asemenea, că, în timpul celei de-a doua percheziții mai detaliate a conducerii securității, polițiștii găsiseră un alt pistol în mașină. Curtea a constatat că moartea suspecților rezultase din folosirea legitimă a forței în timpul arestării lor. Aceasta concluzionează că polițiștii au tras în suspecți în conformitate cu prevederile legii privind funcțiile și competența poliției (Polis vazife ve selahiyet yasas) . Curtea a respins ca nefondate acuzațiile reclamanților conform cărora polițiștii acuzați împușcaseră suspecți la distanță mică și fără somație. 14. Prin hotărârea din 17 februarie 1995, prin care s-a pronunțat hotărârea din 17 februarie 1995 și prin care s-a pronunțat hotărârea din 6 februarie 1995, mama lui Octombrie 1995, Curtea de Casație, hotărând cu privire la dosarul prezentat, a confirmat hotărârea din 6 februarie 1995 pe motiv că procedura fusese efectuată de Curtea de Assesie în conformitate cu legea și normele procedurii. ÎN DREPT 15. La 8 octombrie 2002, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: The Government regret the employment of individual cases of death resulting from the use of unjustified force as in the circumstances of Refa Șen's death , notwithstanding existing existing Turkish legislation and the resolve of the Government to prevent such actions. It is acceptd that the use of such force as claimed in the moment case constitutes a incalcation of Article 2 of the Convention. The Government undertake to issue atenate instructions and adoption all necessary measures to ensure that the right to life include obligația de a face investigații reale este respectată în viitor. It is noted in this connection that new legal and administrativ measures have been adopted which have resulted in a reduction in the object of deaths in circumstations similar to those of the moment aplication aswell as more efectiv investigation. I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay ex gratia to doamna Filiyet Șen, Refa Șen's wife, an all-inclusive amount of GBP 70,000 (seventy thousand poundsold), with a view to securing a friendly settlement of her application reglementred under no. 31154/96. This sum, which also cover legal expenses conected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in pounds sterlină to a bank account named by the aplicant and/ or her duly authorised representative. Această sumă sum shall va fi plătită cu trei luni de la data notificării de către Curtea pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case. The Government consider that the supervision by the Committee of Ministers of the Council of Europe of the execution of Court judments Reference Turkey in this and similarar cases is an applicate mechanism for ensuring that improvements will continue to be made in this context. To this end, necessary co-operation in this procesion will continue to take place. Finally, the Government undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's Judgment. 16. La 24 septembrie 2002, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reprezentantul recurentei În capacitatea mea de a face o declarație din partea "Republic of Turkey that they are pregated to make to the aplicant an ex gratia all-inclusive payment of GBP 70,000 (seventy thousand pounds) with a view to concluding a friendly settlement of her case that orinated in application no. 31154/96. This sum, which also covers the costs and expenses raported to the case, will be paid in acordance with the terms scontated in the said declaration within three months after notification of the Court's judgment delivered pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. Having duly consultad the aplicant, I accept that offer and she, in consecvence, waves all other claims against the Republic of Turkey in respect of the matters that were at the orin of the application. We declara that the case has been settled finally and we undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment. This declaration is made within the scop of the friendly settlement which the Government and I, in agreement with the aplicant, have reached. 17. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). Curtea se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție și art. 3 din Regulamentul de procedură]. Hotărârea de a separa cauza cererilor nr. 31137/96, 31152/96 și 31153/96 decide să elimine cazul rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 12 decembrie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Președinte
TROISIÈME SECTION
ȘEN c. TURQUIE
(Requête n
o
31154/96)
ARRÊT
(Règlement amiable)
12 décembre 2002
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Șen c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
G.
Ress
,
président
,
M.
I.
Cabral Barreto
,
M.
P.
Kūris
,
M.
B.
Zupančič
,
M.
J.
Hedigan
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
juges
,
M.
F.
Gölcüklü,
juge
ad hoc,
et de M.
V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 21 novembre 2002,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
31154/96) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Filiyet Șen («
la requérante
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 8 avril 1996 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent pour la procédure devant la Cour.
3.
La requérante alléguait la violation de l'article 2 de la Convention en ce que son époux aurait été intentionnellement privé de son droit à la vie par le recours à une force non nécessaire et illégale.
4.
A la suite de la communication de la requête au Gouvernement par la Commission, l'affaire a été transférée à la Cour le 1
er
novembre 1998 en vertu de l'article 5 § 2 du Protocole n
o
11 à la Convention.
5.
La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article
26 § 1 du règlement. A la suite du déport de M. R. Türmen, juge élu au titre de la Turquie (article 28), le Gouvernement a désigné M.
F.
Gölcüklü pour siéger en qualité de juge
ad hoc
(articles 27 § 2 de la Convention et 29 § 1 du règlement).
6.
Par une décision du 31 août 2000, la chambre (quatrième section) a joint la présente affaire aux requêtes n
os
31137/96 (Adalı c. Turquie), 31152/96 (Yalçın c. Turquie) et 31153/96 (Soğukpınar c. Turquie) et les a toutes déclarées recevables.
7.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
8.
Le 10 septembre 2002, après un échange de correspondance, le greffier a proposé aux parties la conclusion d'un règlement amiable au sens de l'article 38 § 1 b) de la Convention. Les 24 septembre et 8
octobre 2002 respectivement, la requérante et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire.
9.
La requérante est née en 1961 et réside à Istanbul.
10.
Le 7 octobre 1988, vers 13 heures, İsmail Hakkı Adalı (İ.A.), Fevzi Yalçın (F.Y.), Kemal Soğukpınar (K.S.) et Refa Șen (R.Ș) furent tués par balles à Tuzla (Istanbul) suite à une fusillade des forces de l'ordre chargées de procéder à leur arrestation.
11.
Par un acte d'accusation formulé le 17 octobre 1988, le procureur de la République de Kartal (Istanbul) intenta une action devant la cour d'assises de Kartal contre seize fonctionnaires de police en leur reprochant d'avoir causé la mort d'İ.A., F.Y., K.S. et R.Ș. au sens des dispositions des articles
448, 281 et 463 du code pénal.
12.
Dans le cadre des poursuites pénales engagées contre les agents de police, le 17 janvier 1989, la requérante se constitu «
partie intervenante
», réservant son droit à indemnisation, devant la cour d'assises de Kartal, et allégua que les policiers avaient commis le délit d'homicide en outrepassant leurs fonctions.
13.
Par un arrêt du 6 février 1995, la cour d'assises acquitta les fonctionnaires de police en application des dispositions de l'article 49 du code pénal. La cour constata que, suite à une dénonciation visant les condamnés évadés de la prison de Kırșehir venus d'İzmit à Istanbul pour commettre un attentat à la bombe contre un commissariat de police, les forces de l'ordre avait préparé une embuscade autour du pont de Tuzla pour les arrêter. Elle releva que les suspects, en remarquant l'embuscade des forces de l'ordre et malgré l'ordre donné, avaient accéléré dans leur véhicule et ouvert le feu. Elle fonda notamment sa décision sur les dépositions des agents de police qui étaient présents sur les lieux, ainsi que sur le procès-verbal de l'enquête, les rapports d'autopsie et les rapports d'expertise. Elle nota qu'après la fusillade, les forces de l'ordre avaient procédé à la fouille du véhicule. Les autorités avaient découvert un pistolet chargé de balles et des publications ayant un rapport avec les activités d'une organisation illégale d'extrême gauche. Cinquante-cinq balles avaient été trouvées dans la voiture et à proximité. La cour releva en outre que lors de la deuxième fouille plus détaillée à la direction de la sûreté, les policiers avaient trouvé un autre pistolet dans la voiture. La cour constata que la mort des suspects avait résulté de l'usage légitime de la force lors de leur arrestation. Elle conclut que les policiers avaient tiré sur les suspects en vertu des dispositions de la loi sur les fonctions et la compétence de la police
(Polis vazife ve selahiyet yasası)
. La cour rejeta comme infondées les allégations des requérants selon lesquelles les policiers accusés avaient tiré sur les suspects à faible distance et sans sommation.
14.
La mère d'İsmail Hakkı Adalı, celle de Fevzi Yalçın et le père de Kemal Soğukpınar ainsi que le procureur de la République formèrent un pourvoi en cassation contre l'arrêt du 6 février 1995. Par un arrêt du 17
octobre 1995, la Cour de cassation, statuant sur le dossier soumis, confirma le jugement du 6 février 1995 au motif que la procédure avait été conduite par la cour d'assises conformément à la loi et aux règles de la procédure.
15.
Le 8 octobre 2002, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
1.
The Government regret the occurrence of individual cases of death resulting from the use of unjustified force as in the circumstances of
Refa Șen's death
, notwithstanding existing Turkish legislation and the resolve of the Government to prevent such actions. It is accepted that the use of such force as claimed in the instant case constitutes a violation of Article 2 of the Convention. The Government undertake to issue appropriate instructions and adopt all necessary measures to ensure that the right to life –
including the obligation to carry out effective investigations
–
is respected in the future. It is noted in this connection that new legal and administrative measures have been adopted which have resulted in a reduction in the occurrence of deaths in circumstances similar to those of the instant application as well as more effective investigations.
2.
I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay
ex gratia
to Mrs
Filiyet Șen,
Refa Șen's
wife, an all-inclusive amount of GBP
70,000 (seventy thousand pounds sterling), with a view to securing a friendly settlement of her application registered under no. 31154/96. This
sum, which also cover legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in pounds sterling to a bank account named by the applicant and/or her duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case.
3.
The Government consider that the supervision by the Committee of Ministers of the Council of Europe of the execution of Court judgments concerning Turkey in this and similar cases is an appropriate mechanism for ensuring that improvements will continue to be made in this context. To this end, necessary co-operation in this process will continue to take place.
4.
Finally, the Government undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.
»
16.
Le 24 septembre 2002, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par le représentant de la requérante
:
«
1.
In my capacity as the representative of the applicant, Mrs Filiyet Șen, I have taken cognizance of the declaration of the Government of the Republic of Turkey that they are prepared to make to the applicant an
ex gratia
all-inclusive payment of GBP
70,000 (seventy thousand pounds sterling) with a view to concluding a friendly settlement of her case that originated in application no.
31154/96. This sum, which also covers the costs and expenses related to the case, will be paid in accordance with the terms stipulated in the said declaration within three months after notification of the Court's judgment delivered pursuant to Article
39 of the European Convention on Human Rights.
2.
Having duly consulted the applicant, I accept that offer and she, in consequence, waives all other claims against the Republic of Turkey in respect of the matters that were at the origin of the application. We declare that the case has been settled finally and we undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article
43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.
3.
This declaration is made within the scope of the friendly settlement which the Government and I, in agreement with the applicant, have reached.
»
17.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et
62
§
3 du règlement).
18.
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Décide
de disjoindre l'affaire des requêtes n
os
31137/96, 31152/96 et 31153/96
;
2.
Décide
de rayer l'affaire du rôle
;
3.
Prend acte
de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 décembre 2002 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président