KOCABEY v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
KOCABEY v. TURKEY (CtEDO, 2003)
Decizia nr. 32533/96 de către Hasan KOCABEY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 6 februarie 2003 în calitate de Cameră compusă din Președintele Cabral Barreto Kūris Türmen Zupančič dna H.S. Greve Traja, judecători și dl V. Berger Având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 17 martie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Hasan Kocabey, este un național turc și locuiește în Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Circumstanțele cazului În aprilie 1977, Hotărârea Generală a Drumurilor Naționale și Autostrăzilor (Devlet Karayolları Genel Müdürlüğü ), parcele expropiate de terenuri aparținând reclamantului din Körfez, İzmit, pentru a construi autostrada Sakarya – Kınalı. Un comitet de experți a evaluat valoarea parcelelor de teren aparținând reclamantului și compensarea a fost plătită la momentul în care a avut loc expropriarea. Cu toate acestea, reclamantul nu a fost notificat în mod legal expropriarea la momentul respectiv, cerând astfel o compensație sporită la 18 octombrie 1993. În urma solicitării unei compensații sporite a reclamantului, Tribunalul de Primă Instanță Körfez i-a acordat o compensație suplimentară evaluată la TRL 380.976.135 plus dobânzi la rata legală de 5% pe an între 16 octombrie 1983 și 19 decembrie 1984 și 30% pe an între 19 decembrie 1984 și data hotărârii Curții de Casație. La 17 noiembrie 1994, la apelul Direcției Generale, Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță. La 12 ianuarie 1998, administrația a plătit reclamantului o compensare suplimentară de 1,892.018.000 de dobânzi incluse. Dobânzile privind compensarea suplimentară au fost calculate la rata legală de 5% față de 16 ani. Octombrie 1983 - 19 decembrie 1984 și 30% între 19 decembrie 1984 și 31 decembrie 1997. În ceea ce privește perioada după 1 ianuarie 1998, dobânzile au fost calculate la rata aplicabilă, adică 50%. Între 1993 și 1999 rata inflației a fost de 81,7% pe an. Legea și practicile interne relevante Constituția Partea relevantă a articolului 46 din Constituție, referitoare la expropriații, prevede: „... Compensarea pentru expropriare se plătește imediat și în numerar... Dacă plata amânată este permisă prin statut ... dobânzi pentru întârziere la rata maximă stabilită pentru datoriile de stat se plătește din partea care nu este plătită imediat...” În momentul material, rata dobânzii pentru întârziere plătită pe datorii datorate statului era de 7% pe lună (84% pe an) (secțiunea 51 din Legea nr. 6183 privind colectarea datoriilor datorate Ordinării statului și Cabinetului nr. 89/14915). Legea nr. 3095 din 4 decembrie 1984 În temeiul Legii nr. 3095, rata dobânzii asupra datoriilor de stat întârziate a fost stabilită la 30% pe an. Începând cu 1 ianuarie 1998, rata statutară a dobânzii a fost crescută la 50%. Factorii economici Înalta și variabilitatea inflației a fost o caracteristică centrală a economiei turce din anii 1970. Inflația a fost accelerată în Turcia pe parcursul anilor 1970 la un nivel ridicat de aproximativ 100% în 1980. Punerea în aplicare a unui program de stabilizare a înregistrat o scădere a inflației aprinsă la aproximativ 30% în jurul începutului anilor 1980. Acest lucru s-a inversat în curând în timp ce inflația a crescut de la mijlocul anilor 1980, atingând un maxim de 120% în 1994 cu o criză monetară. Între anii 1989 și 1993, care a fost o perioadă de pre-criză, rata inflației a rămas în jur de 60%. După criză, rata inflației s-a mutat la un platou superior în intervalul de 80%. Inflația a început să scadă la intervalul de 60% începând din 1998, în principal datorită programului de ajustare bugetară lansat de Guvern (Rapportul Băncii Centrale a Republicii Turce 2000). Efectele inflației din Turcia sunt indicate în listele indicelui prețurilor la consum publicate de Institutul de Stat de Statistică. Potrivit prețurilor la consum, inflația medie din Turcia a fost 81,72% între 1993 și 1999. COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că rata dobânzii aplicată calculului compensației suplimentare acordate pentru expropriarea terenurilor sale a fost prea scăzută. El plânge, de asemenea, întârzierea obținerii compensației suplimentare. HOTĂRÂREA La 2 iunie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Am luat în considerare declarația Guvernului Turciei că sunt pregătiți să efectueze o plată exgrațioasă totală de 35.000 de dolari americani (de treizeci și cinci mii) în vederea încheierii unei soluții prietenoase a cazului care a fost originat în cererea nr. 32533/96. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în Statele Unite la un cont bancar numit de către reclamant și este plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curtea. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost la originea cererii. Această declarație este făcută în domeniul de aplicare al soluției prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns.” La 17 decembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei oferă să plătească ex grația pentru reclamant, dl Hasan Kocabey, o sumă totală de 35.000 de dolari SUA (135.000 de dolari SUA) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale înregistrate în temeiul nr. 32533/96. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în dolari americani (USD) unui cont bancar numit de reclamant și este plătit în termen de trei luni de la data notificării deciziei emise de Curte. Această plată va constitui soluționarea finală a cazului. ...” Curtea ia act de acordul achiziționat între părți. Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). Prin urmare, cazul ar trebui să fie eliminat din lista. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri.