BINOTTI contre l'ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
BINOTTI contre l'ITALIE (CtEDO, 2003)
SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 71603/01 prezentate de Laura BINOTTI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 10 aprilie 2003 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Bonello Lorenzen mes Vajić Botosarova Zagrebelsky Steiner, judecători și grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 30 aprilie 2001, După ce a deliberat, pronuna următoarea decizie în faa reclamantei, Laura Binotti, este o italiancă născută în 1946 și rezidentă în Genova. Aceaceasta este reprezentată în faa Curii de domnul Pizzorni, avocat la Genova. Circumstanele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta a moștenit terenuri din Rosiglione. de cuius de la reclamantă, a deținut mai multe terenuri din Rosiglione și înregistrate în cadastru, frunza n 17, parcele 206, 207 și 208. Prin decretul din 22 mai 1980, administrarea Rosiglione dispunea de ocupația de urgență a terenului pentru o perioadă de maximum doi ani, în vederea exproprierii acestora pentru construirea unei lucrări publice. La o dată nespecificată, administrația Rosiglione a încheiat la locul de muncă și a început lucrările de construcție. Administrația a prelungit termenul de ocupație a terenului prin ordonanțele din 4 mai 1982 și 6 aprilie 1985. printr-un act notificat la 19 februarie 1991, cujus reclamantei i s-a atribuit orașul Rosiglione să se prezinte în fața Tribunalului Civil din Genova. El susținea că ocupația terenului său era ilegală pe motiv că aceasta era prelungită dincolo de termenul permis fără a se putea efectua exproprierea. Cu referire la jurisprudența Curții de Casație în materie de expropriere indirectă (ocuparea dobânditetiva) cu cujus din partea reclamantei, având în vedere că, ca urmare a încheierii activității publice, dreptul său de proprietate fusese neutralizat și, prin urmare, nu era posibil să solicite restituirea terenului în cauză, ci numai daune-interese. El solicita o sumă corespunzătoare valorii de piață a terenului și o sumă pentru nejurisdicția terenului. La data de 4 aprilie 1991, a fost depusă o expertiză la grefare, iar din această expertiză reiese că reclamanta trebuia să se considere că a fost privată de bunurile sale în mai 1986. La 20 martie 2001, recurenta s-a constituit în procedură. Procedura este în curs de desfășurare în primă instanță. GRIFS Invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge de durata procedurii. recurenta se plânge că a fost privată de terenurile sale într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. (1) În special, Comisia susține că, la aproximativ douăzeci și doi de ani după ce a ocupat terenul, ea nu a primit încă o despăgubire. În plus, reclamanta se plânge că, între timp, a fost adoptată Legea nr. 662 din 1996, prin urmare, aceasta nu va putea fi despăgubită în funcție de valoarea de piață a terenurilor. Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, recurenta invocă încălcarea dreptului său de acces la o instanță pe motiv că nu dispune de nici o acțiune care să îi permită să solicite o despăgubire pentru pierderea oricărei disponibilități a terenului său. 6 alin. (1) din Convenție, care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) Curtea trebuie mai întâi să stabilească dacă reclamanta a epuizat, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, căile de atac care îi erau deschise în dreptul italian. Curtea observă că, în conformitate cu Legea nr. 89 din 24 martie 2001 (denumită în continuare "legea nr. Pinto.), persoanele care au suferit o pagubă patrimonială sau nepatrimonială pot sesiza instanța de apel competentă pentru a face să se constate încălcarea Convenției europene a drepturilor de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea amintește că a constatat deja în mai multe decizii privind admisibilitatea (a se vedea, printre altele, cererile nr. 69789/01, Brusco c. Italia din 6 septembrie 2001, CEDH 2001-IX și nr 34969/97, Giacometti c. Italia din 8 noiembrie 2001, CEDO 2001-XII), că remediul introdus prin Legea Pinto este o acțiune pe care recurenta trebuie să o încerce înainte ca Curtea să se pronunțe asupra admisibilității cererii și aceasta indiferent de data depunerii cererii în fața Curții. Curtea consideră că această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. Recurenta invocă încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, care este astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 13 din Convenție, recurenta invocă încălcarea dreptului său de acces la o instanță pe motiv că nu dispune de nicio cale de atac care să îi permită să solicite o despăgubire pentru pierderea oricărei disponibilităi de pe teritoriul său. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor recurentei întemeiate pe nerespectarea dreptului la respectarea bunurilor și a dreptului de acces la o instanță; Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Søren Nielsen Christos Rozakis grefier adjunct Președinte