AFFAIRE DE BENEDITTIS c. ITALIE

În cauza Benedittis c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președinte Tulkens Lorenzen Vajić Levits domnii Kovler judecători M. del Tufo, judecător ad hoc, și al domnului S. Nielsen grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 27 martie 2003, Renunță la hotărâre că iată, adoptat la această dată procedural de la locul de origine a cauzei se află o cerere (n 37117/97) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, M. Domenico de Benedittis ( Ofițerul său, dl U. Leanza, și co-agenții săi succesive, dl V. Esposito și, respectiv, dl F. Crisafolli. Reclamantul susținea că obligația prelungită de a executa ordinul de expulzare a locatarului constituie o încălcare a art. 1 din Convenție.

Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de durata procedurii de expulzare. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții (art. (1) din regulament. În urma deportării dlui Zagrebelsky, judecător ales în temeiul Italiei, guvernul l-a desemnat pe domnul del Tufo ca judecător ad-hoc pentru a-și avea locul în locul său (art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). La 4 octombrie 2001, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură].

Această cerere a fost atribuită primei secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ], în fapt, CIRCONSTANCE DE LA L Reclamantul este proprietarul unui apartament în Roma, pe care l-a închiriat S.D. 10. Printr-un act autentic din 11 decembrie 1987, reclamantul a comunicat chiriașului la preavizul de concediu și laasignat să se prezinte în fața instanței judecătorești din Roma. 11. Printr-o ordonanță din 8 aprilie 1988, care a devenit executorie în aceeași zi, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locurile trebuiau eliberate până la 31 martie 1989 cel târziu. 12. La 23 martie 1989, reclamantul a făcut o declarație solemnă pe care avea nevoie urgentă să o recupereze din apartament pentru a-și face propria locuință.

13. La data de 17 aprilie 1989, reclamantul i-a atribuit locatarului ordinul de eliberare a apartamentului. 14. La 5 mai 1989, acesta i-a comunicat că expulzarea va fi executată la 31 mai 1989 prin intermediul executorului judiciar. 15. Între 31 mai 1989 și 13 septembrie 1996, executorul justiției a efectuat 45 de tentative de expulzare. 16. Toate aceste încercări s-au soldat cu un eșec, întrucât reclamantul nu a obținut ajutorul forței publice în executarea deportării. 17. La începutul anului 1997, chiriașul a eliberat locul. II. UL INTERNE PERTINENT 18. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Imobiliară Saffi [GC], nr. 2774/93, §§ 18-35, CEDH 1999-V.

PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) ȘI ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 CONVENȚIA 19. Reclamantul se plânge că faptul de a-și recupera apartamentul pe termen lung, din lipsă de a acorda asistență publică, constituie o încălcare a dreptului său de proprietate, astfel cum este recunoscut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care dispune de Convenție. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.

20. De asemenea, reclamantul invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de care dispune partea în cauză Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 21. Curtea a tratat deja în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul din speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Imobiliar Saffi, citată anterior, §§ 46-66; Lunari c. Italia, n 21463/96, 11 ianuarie 2001 §§ 34-46; Palumbo c. Italia, n 15919/89, 30 noiembrie 2000, § 33-47 22. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față ï; aceasta constată că reclamantul a trebuit să aștepte aproximativ șapte ani și zece luni de la prima încercare de expulzare a executorului judiciar înainte de a-și putea recupera apartamentul . 23. Prin urmare, în acest caz, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 alineatul (1) din Convenție.

II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială 25. Reclamantul susține că nu este capabil să cuantifice prejudiciul material suferit. El solicită 2 403 950 lire italiene (ITL) [1 241,54 EUR (EUR) ] pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii de executare. 26. Guvernul consideră că nu există nicio legătură cauzală între cheltuielile procedurii de executare și presupusele încălcări ale convenției.

27. Curtea consideră că cheltuielile procedurii de executare trebuie rambursate parțial (hotărârea Scollo c. Italia din 28 septembrie 1995, seria A n 315-C, p. 56, § 50). Cu toate acestea, Curtea consideră că trebuie rambursate numai cheltuielile legate de întârzierea în momentul în care au fost trimise. Curtea decide, prin urmare, să acorde reclamantului suma de 1 200 EUR. Pagubă morală 28. Reclamantul solicită o sumă cuprinsă între 15 000 000 ITL [7 746,85 EUR] și 30 000 000 ITL [15 493,71 EUR] ca daune morale. 29. Guvernul consideră că nu există nicio legătură cauzală între prejudiciul solicitat și încălcarea pretinsei convenții și că, în orice caz, suma solicitată este excesivă. 30. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert.

Prin urmare, hotărând în mod echitabil în conformitate cu prevederile articolului 41 din Convenție, aceasta decide să îi acorde suma de 7 000 EUR în acest scop. Comisioane și cheltuieli de judecată 31. Reclamantul solicită, de asemenea, 540 000 ITL [278,89 EUR] pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții și o sumă cuprinsă între 1 980 000 ITL [1 022,58 EUR] și 22 060 000 ITL [11 393,04 EUR] pentru cheltuielile de avocat în fața Curții. 32. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], n 34884/97, CEDH 1999-V, § 30. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru procedura în fața Curții și acordul cu reclamantul.

Interese moratorii 33. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume 200 EUR (mii de euro) pentru daune materiale (ii. 000 EUR (șapte mii EUR) pentru daune morale (iii. 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

17 aprilie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE DE BENEDITTIS c. ITALIE (Requête n o 37117/97) ARRÊT STRASBOURG 17 avril 2003 DÉFINITIF 17/07/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire de Benedittis c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M. C.L. Rozakis , président , M me F. Tulkens , M. P. Lorenzen , M me N. Vajić , M. E. Levits , MM. A. Kovler , juges , M me M. del Tufo, juge ad hoc, et de M. S. Nielsen , greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 mars 2003, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

8. Le requérant est né en 1951 et réside à Rome.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

18. Le droit interne pertinent est décrit dans l’arrêt Immobiliare Saffi c. Italie [GC], n o 22774/93, §§ 18-35, CEDH 1999-V. EN DROIT I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 ET DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1 À LA CONVENTION

19. Le requérant se plaint que l’impossibilité prolongée de récupérer son appartement, faute d’octroi de l’assistance de la force publique, constitue une atteinte à son droit de propriété, tel que reconnu à l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, qui dispose : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

24. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel