AVIS ENTREPRISES contre la GRÈCE

Rezoluția Finală ResDH(2003)7 Drepturile de la mai multe limbi oficiale (adoptată de Comitetul de Miniștri la 24 februarie 2003, în cadrul celei de-a 827-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul art. 32 anterior al Convenției de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "RPA"), având în vedere Rezoluția interimară DH(98) 314, adoptată la 25 septembrie 1998 în cauza S.A. În ceea ce privește caracterul inechitabil al unei proceduri de expropriere, Comitetul miniștrilor a ajuns la concluzia că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește caracterul inechitabil al unei proceduri de expropriere, în măsura în care dreptul provizoriu a fost stabilit fără ca reclamanta să fie chemată în fața instanței; întrucât a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza duratei excesive a procedurii menționate; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția din lipsă de plată a unei despăgubiri rezonabile în termenul prevăzut de lege și din cauza sistemului de compensare a cheltuielilor procedurilor de expropriere, conform căruia cheltuielile nu sunt plătite persoanei expropriete; și a autorizat publicarea raportului Comisiei Europene pentru Drepturile Omului; Având în vedere faptul că Comitetul miniștrilor a examinat propunerile Comisiei, în momentul transmiterii raportului său, cu privire la o satisfacție echitabilă care trebuie acordată părții solicitante, completate prin scrisoarea președintelui Comisiei din 30 octombrie 1999; Întrucât, în cadrul celei de-a 704-a reuniuni a delegaților miniștrilor, Comitetul miniștrilor, în conformitate cu propunerile Comisiei, a declarat, prin decizia adoptată la 10 aprilie 2000, în conformitate cu art. 32 alineatul (2) anterior din Convenție, că guvernul statului pârât trebuia să plătească părții reclamante ca satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 91 000 000 000 000 de drahme pentru prejudiciul material și 2 000 000 000 de drahme pentru cheltuieli și cheltuieli, adică suma totală de 93 000 000 000 de drahme, și că dobânda ar fi plătită pentru orice sumă neplătită, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere care se aplică ratei legale aplicabile la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânda va curge de la expirarea termenului până la data punerii la dispoziția plății complete; Întrucât Comitetul miniștrilor a invitat guvernul statului pârât să informeze în legătură cu măsurile luate ca urmare a deciziilor sale din 25 septembrie 1998 și 10 aprilie 2000, având în vedere obligația pe care Grecia trebuie să o respecte conform art. 32 alin. (4) din Convenție; Întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate ca urmare a deciziilor Comitetului, pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză (aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție) ; Așteptând ca Comitetul miniștrilor să se asigure că guvernul statului pârât a plătit părții reclamante la 7 iulie 2000, în termenul stabilit, suma totală de 93 000 000 000 de drahme ca satisfacție echitabilă, După ce a luat act de măsurile luate de guvernul Greciei, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul fostului articol 32 din Convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH(2003) 7 Informații furnizate de guvernul Greciei la examinarea cauzei S.A. de către Comitetul miniștrilor Guvernul elen este de părere că numai încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție necesită măsuri cu caracter general specifice, din cauza sistemului de compensare a cheltuielilor procedurilor de expropriere. El constată că încălcarea respectivă a rezultat din art. 1 din Decretul-lege nr. 446/1974 și 22 din Legea nr. 3693/1957. Potrivit acestor dispoziții, atunci când a existat expropriere în beneficiul statului, cheltuielile suportate de persoana expropriată cu ocazia procedurii de expropriere (drepturi de timbru, onorarii de avocat etc.) au fost întotdeauna Aceasta însemna că aceste cheltuieli nu erau niciodată rambursate și că instanța nu putea pronunța condamnarea statului la plata cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Pe de altă parte, atunci când exproprierea a intervenit în beneficiul unei alte persoane decât statul, cheltuielile erau suportate integral de persoana în beneficiul căreia a fost declarată exproprierea [art. 9 alineatul (5) din Legea nr. 1093/1980]. Pentru a remedia încălcarea, a fost adoptată Legea nr. 2882/6 februarie 2001 (Legea nr. 2882/6 februarie 2001) și a intrat în vigoare la 6 mai 2001 în conformitate cu art. 18 alineatul (4) din această lege, sistemul de compensare a cheltuielilor de judecată instituit prin art. 22 din Legea nr. 3693/1957 nu se aplică procedurilor de expropriere. Ca măsură temporară, raportul Comisiei a fost difuzat autorităților administrative competente și instanțelor civile. Această difuzare a dus la o revigorare a jurisprudenței Curții de Casație: prin urmare, în anul 2000 a ajuns la concluzia că protecția dreptului de proprietate impunea ca dreptul de proprietate să fie "complet" și "impus" pentru persoana expropriată. Din acest motiv, dreptul de proprietate trebuia să acopere rambursarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, principiul "compensație" a încălcat dreptul de proprietate al titularilor de drepturi. Astfel, Curtea de Casație a concluzionat că: a compensat cheltuielile de judecată, instanța de apel a încălcat dreptul persoanelor expropriate la respectarea proprietății lor, a rupt această parte a hotărârii atacate și a retrimis cauza în fața unei noi formări a instanței de apel pentru a stabili din nou cheltuielile în cauză (hotărârile 13 și 17-19/29 iunie 2000). Guvernul Greciei consideră că măsurile luate vor împiedica orice nouă încălcare similară celei constatate în prezenta cauză și, prin urmare, și-a îndeplinit obligațiile în temeiul fostului articol 32 din convenție.

Résolution Finale ResDH(2003)7

Droits de l’Homme

Requête n° 30175/96

S.A. « Avis Entreprises Hôtelières, Touristiques et Industrielles Rurales » contre la Grèce

(adoptée par le Comité des Ministres le 24 février 2003,

lors de la 827e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 32 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu la Résolution intérimaire DH(98)314, adoptée le 25 septembre 1998 dans l’affaire S.A. « Avis Entreprises Hôtelières, Touristiques et Industrielles Rurales » contre la Grèce, dans laquelle le Comité des Ministres a conclu qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention en ce qui concerne le caractère inéquitable d’une procédure d’expropriation dans la mesure où l’indemnité provisoire a été fixée sans que la requérante ne soit citée à comparaître; qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention en raison de la durée excessive de ladite procédure ; qu’il y avait eu violation de l’article 1 du Protocole n° 1 à la Convention faute de versement d’une indemnité raisonnable dans le délai prévu par la loi et en raison du système de « compensation » des frais des procédures d’expropriation, selon lequel les frais ne sont jamais remboursés à la personne expropriée; et a autorisé la publication du rapport de la Commission européenne des Droits de l’Homme ;

Attendu que le Comité des Ministres a examiné les propositions faites par la Commission, lors de la transmission de son rapport, au sujet d’une satisfaction équitable à accorder à la partie requérante, propositions complétées par lettre du Président de la Commission en date du 30 octobre 1999 ;

Attendu que lors de la 704e réunion des Délégués des Ministres, le Comité des Ministres, en accord avec les propositions de la Commission, a dit, par décision adoptée le 10 avril 2000, conformément à l’ancien article 32, paragraphe 2, de la Convention, que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante comme satisfaction équitable, dans les trois mois, 91 000 000 de drachmes au titre du préjudice matériel et 2 000 000 de drachmes au titre des frais et dépens, soit la somme totale de 93 000 000 de drachmes, et que des intérêts seraient payables sur toute somme impayée, calculés sur la base de chaque mois de retard révolu au taux légal applicable à la date de la présente décision, étant entendu que les intérêts courront à partir de l’expiration du délai jusqu’au jour de la mise à disposition du paiement complet ;

Attendu que le Comité des Ministres a invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de ses décisions des 25 septembre 1998 et 10 avril 2000, eu égard à l’obligation qu’a la Grèce de s’y conformer selon l’ancien article 32, paragraphe 4, de la Convention ;

Attendu que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises à la suite des décisions du Comité, pour éviter de nouvelles violations semblables à celles constatées dans la présente affaire (ces informations sont résumées dans l’annexe à la présente résolution) ;

Attendu que le Comité des Ministres s’est assuré que le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante le 7 juillet 2000,dans le délai imparti, la somme totale de 93 000 000 de drachmes comme satisfaction équitable,

Déclare, après avoir pris note des mesures prises par le Gouvernement de la Grèce, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’ancien article 32 de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH(2003)7

Informations fournies par le Gouvernement de la Grèce

lors de l’examen de l’affaire S.A. « Avis Entreprises Hôtelières, Touristiques et Industrielles Rurales »

par le Comité des Ministres

Le Gouvernement grec est d’avis que seule la violation de l’article 1 du Protocole n° 1 à la Convention exige des mesures de caractère général spécifiques, en raison du système de « compensation » des frais des procédures d’expropriation.

Il note que ladite violation a résulté des articles 1 du décret-loi n° 446/1974 et 22 de la loi n° 3693/1957. Selon ces dispositions, quand il y avait expropriation au profit de l'Etat, les frais exposés par la personne expropriée à l'occasion de la procédure d'expropriation (droits de timbre, honoraires d'avocat etc.) étaient toujours « compensés ». Cela signifiait que ces frais ne lui étaient jamais remboursés et que le tribunal ne pouvait donc prononcer la condamnation de l'Etat au paiement des frais et dépens. Par contre, lorsque l'expropriation intervenait au bénéfice d'une personne autre que l'Etat, les frais étaient entièrement à la charge de la personne au profit de laquelle l'expropriation avait été déclarée (article 9, paragraphe 5 de la loi n° 1093/1980).

Pour remédier à la violation, la loi n° 2882/6 février 2001 (Code d’expropriation d’immeubles) a été adoptée et est entrée en vigueur le 6 mai 2001. Selon l’article 18, paragraphe 4, de cette loi, le système de « compensation » des frais de justice établi par l’article 22 de la loi n° 3693/1957 ne s’applique pas aux procédures d’expropriation.

A titre de mesure intérimaire, le rapport de la Commission avait été diffusé aux autorités administratives compétentes et aux juridictions civiles. Cette diffusion avait amené à un revirement de la jurisprudence de la Cour de Cassation : elle a donc conclu en 2000 dans sa formation plénière que la protection du droit de propriété exigeait que l’indemnité due soit « complète » et « intacte » pour la personne expropriée. Pour cette raison, l’indemnité devait couvrir le remboursement des frais de justice. Par conséquent, le principe de « compensation» diminuant effectivement l’indemnité, violait le droit de propriété des ayants droit. La Cour de Cassation a ainsi conclu qu’en compensant les frais de justice, la cour d’appel avait violé le droit des personnes expropriées au respect de leur biens, elle a cassé cette partie du jugement attaqué et a renvoyé l’affaire devant une nouvelle formation de la cour d’appel pour fixer à nouveau les frais en question (arrêts 13 et 17-19/29 juin 2000).

Le Gouvernement de la Grèce estime que les mesures prises empêcheront toute nouvelle violation semblable à celles constatées dans la présente affaire et qu'il a, par conséquent, rempli ses obligations au titre de l'ancien article 32 de la Convention.