CASE OF ATTENE v. ITALY

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE ATTENE v. ITALIA (Doc. nr. 62135/00) JUGUGUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 22 mai 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Attene v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele Bonello Lorenzen doamna Vajić S. Botoucharova Zagrebelsky dna Steiner, judecătorii și dl S. Nielsen, grefierul adjunct al Secțiunii care a deliberat în privat la 29 aprilie 2003, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 62135/00) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („acelea Convenția”) de un național italian, dl Pietro Attene („reclamantul”), la 14 octombrie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de dna B. Belisario, un avocat practicant la Roma. Guvernul italian („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și, respectiv, de coagentii lor succesivi, V. Esposito și F. Crisafulli. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului său și de durata procedurii de evacuare. La 27 iunie 2002, după ce au obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 9 februarie 2003 și la 20 februarie 2003, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1958 și locuiește în Roma. M.V. a fost proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat T.C. Într-o scrisoare înregistrată din 24 iunie 1983, proprietarul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1983 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Locatarul i-a spus proprietarului că nu va părăsi sediul. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 3 august 1984, proprietarul a reiterat intenția sa de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea magistratului Roma. 10. Prin decizia din 3 decembrie 1984, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca locația să fie vacantă până la 3 decembrie 1985. 11. La o dată neespecificată, proprietarul a comunicat la chiriașul care o cere să abandoneze sediul. 12. La o dată neespecificată, el a comunicat la chiriașul care i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 23 aprilie 1987. 13. Între 23 aprilie 1987 și 14 februarie 1989, judecătorul a făcut unsprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece proprietarul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 14. Între timp, la 12 decembrie 1988, reclamantul a devenit proprietarul apartamentului și a urmărit procedura de executare. 15. Între 13 iunie 1989 și 27 iulie 2000, judecătorul a făcut treizeci și nouă încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 16. La 20 iunie 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului cu ajutorul poliției. La 20 februarie 2003, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 5.500 (cincă mii cinci sute de euro) dlui Pietro Attene în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 62135/00. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 18. La 9 februarie 2003, Curtea a primit de la reprezentantul reclamantului următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei sunt pregătite să plătească o sumă totală de 5.500 (cincă mii cinci sute) de euro care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale și pentru dl Pietro Attene, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 62135/00 în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase, pe care Guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 19. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și punerea în aplicare a acesteia este în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă) 20. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 mai 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

CASE OF

ATTENE v. ITALY

(Application no. 62135/00)

JUDGMENT

(Friendly settlement)

STRASBOURG

22 May 2003

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Attene v. Italy,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mrs

S. Botoucharova

,

Mr

V.

Zagrebelsky

,

Mrs

E.

Steiner,

judges

,

and Mr S.

Nielsen

,

Deputy

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 29 April 2003,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no.

62135/00) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the

Convention”) by an Italian national, Mr Pietro Attene (“the

applicant”), on 14 October 2000.

2.

The applicant was represented by Mrs B. Belisario, a lawyer practising in Rome. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their successive co-agents, respectively Mr V. Esposito and Mr F. Crisafulli.

3.

The applicant complained about his prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of his flat and about the duration of the eviction proceedings.

4.

On 27 June 2002, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible.

5.

On 9 February 2003 and on 20 February 2003, the applicant and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case.

THE FACTS

6.

The applicant is an Italian national, born in 1958 and living in Rome. M.V. was the owner of a flat in Rome, which he had let to T.C.

7.

In a registered letter of 24 June 1983, the owner informed the tenant that he intended to terminate the lease on expiry of the term on 31

December 1983 and asked her to vacate the premises by that date.

8.

The tenant told the owner that she would not leave the premises.

9.

In a writ served on the tenant on 3 August 1984, the owner reiterated his intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Rome Magistrate.

10.

By a decision of 3 December 1984, which was made enforceable on the same day, the Rome Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 3 December 1985.

11.

On an unspecified date, the owner served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.

12.

On an unspecified date, he served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 23

April

1987.

13.

Between 23 April 1987 and 14 February 1989, the bailiff made eleven attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the owner was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

14.

In the meanwhile, on 12 December 1988, the applicant became the owner of the apartment and pursued the enforcement proceedings.

15.

Between 13 June 1989 and 27 July 2000, the bailiff made thirty-nine attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

16.

On 20 June 2000, the applicant recovered possession of the flat with the assistance of the police.

THE LAW

17.

On 20 February 2003 the Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Italy offer to pay 5,500 (five thousand five hundred)

Euros to Mr

Pietro Attene with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 62135/00. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.

This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case.

The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”

18.

On 9 February 2003 the Court received from the applicant’s representative the following declaration signed by the applicant:

“I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 5,500

(five

thousand five hundred)

Euros covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr

Pietro Attene with a view to securing a friendly settlement of application no.

62135/00 pending before the Court.

I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled.

This declaration is made in the context of a friendly settlement, which the Government and the applicant have reached.

I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”

19.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). In this connection the Court considers that it has already specified the nature and extent of the obligations which arise for the respondent Government in cases concerning eviction of tenants (see

Immobiliare

Saffi v. Italy

[GC], no. 22774/93, ECHR 1999-V), and the implementation thereof is currently pending before the Committee of Ministers. Therefore, a continuation of the examination of the present application is not required. In these circumstances the Court accepts that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1

in fine

of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).

20.

Accordingly, the case should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to strike the case out of the list;

2.

Takes note

of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.

Done in English, and notified in writing on 22 May 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Søren

Nielsen

Christos

Rozakis

Deputy Registrar

President