CtEDO 27.05.2003 Auto

CASE OF ZARAKOLU v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
27.05.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF ZARAKOLU v. TURKEY (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A ZARAKOLU v. TURKEY (Documentul nr. 32455/96) JUGUL (Reglementare a Franței) STRASBOURG 27 mai 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Zarakolu v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința în calitate de Camera compusă de Sir Nicolas Bratza Președintele Pastor Ridruejo Türmen dna Strážnická Maruste Pavlovschi Garlicki, judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle, deliberat în privat la 5 noiembrie 2002 și la 6 mai 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 32455/96) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dna Ayșenur Zarakolu, la 8 iulie 1996. Reclamantul a fost reprezentat de dl Özcan Kılıç, avocat care practică la Istanbul. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că i s-a refuzat o audiere echitabilă din cauza prezenței unui judecător militar de pe banca Curții de Securitate de Stat din Istanbul care a judecat și a condamnat-o pentru publicare a unei cărți. De asemenea, în temeiul articolului 10 din Convenție, ea s-a plâns că condamnarea ei constituie o interferență nejustificată cu dreptul ei la libertate de exprimare Reclamantul s-a plâns în cele din urmă că aplicarea unor norme speciale în temeiul Legii de prevenire a terorismului și judecata sa în fața unei instanțe de securitate a statului constituie un tratament discriminatoriu contrar articolului 14 din Convenție. În urma comunicării cererii către Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curtei la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 5 noiembrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. Plaga reclamantului în temeiul articolului 14 din Convenție a fost declarată inadmisibilă. La 20 ianuarie 2003, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 20 februarie 2003 și, la 7 martie 2003, respectiv, reclamantul și Guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul, dna Ayșenur Zarakolu a fost națională turcă și a locuit la Istanbul. A fost reprezentată în fața Curții de către dl Özcan Kılıç, avocat care a participat la Istanbul. La 25 aprilie 2002, Curtea a fost informată de moartea dnei Zarakolu la 28 de ani. Ianuarie 2002 și că dl Ragıp Zarakolu, văduvă ei, a dorit ca procedurile să continue și doresc să participe la acestea, menținând avocatul reclamantului ca reprezentant al său. Din motive practice, dna Zarakolu va continua să fie numită „reclamantul”, deși dl Zarakolu este acum de a fi considerat astfel (a se vedea Dalban c. România) [GC], nr. 28114/95, § 1, ECHR 1999-VI și a se vedea, de asemenea, Ahmet Sadık c. Grecia, hotărârea din 15 noiembrie 1996, Raporturi de hotărâri și decizii 1996-V, p. 1641, § 3). Reclamantul a fost proprietarul unei companii publice numite „Belge International Publishing Co”. 10. În iunie 1994 Belge International Publishing Co. a publicat o carte intitulată Birakuji-Kürtlerin İç Savașı, scrisă de F.D. 11. Într-un acuzat din 5 iulie 1994, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a acuzat reclamantul de difuzare a propagandei PKK prin publicarea acestei cărți. Procurorul public a solicitat să fie condamnat în conformitate cu art. 7 § 5 din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713). 12. În cadrul procedurii dinainte de Curtea de Securitate de Stat din Istanbul, reclamantul a refuzat acuzațiile. Ea a declarat că cartea se bazează pe fapte adevărate. De asemenea, a făcut referire la drepturile sale în temeiul articolului 10 din Convenție. 13. Într-o hotărâre din 28 septembrie 1995, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a declarat reclamantul vinovat de infracțiune în temeiul art. 7 din Legea privind prevenirea terorismului. Reclamantul a fost condamnat la cinci luni de închisoare și a plătit o amendă de 41.666.666. 14. În concluzia că reclamantul a difuzat propagande în sprijinul unei organizații teroriste, Curtea s-a referit la interviul cu Cemil Bayık, comandantul PKK, publicat în pp. 243-250 din carte. Curtea a citat următoarele opinii despre Cemil Bayık în hotărârea sa: „Războiul din sud a arătat că puterea PKK nu era la fel de clară ca a fost. S-a estimat. De asemenea, a demonstrat că nu este ușor de eliminat PKK. Toată lumea a putut vedea singuri că nu este posibil să ajungă la o soluție în Kurdistan fără PKK. PKK nu a pierdut războiul. De fapt, realitatea este că a apărut din acest război cu câștiguri semnificative. Republica Turcă, în încercarea de a-și ascunde înfrângerea, a difuzat propagande bazate pe minciuni, cum ar fi că PKK a fost învins, că a pierdut mii de oameni și că nu se va recupera. În presă, s-a raportat, de asemenea, că PKK nu a fost zdrobit și că a apărut din acest război din ce în ce mai puternic. În continuare, a fost raportat în presă că prin difuzarea unei astfel de propagande, ele [Statul] se înșeală, dar că au nevoie de o asemenea propagandă pentru a menține spirite înalte”. 15. La 12 octombrie 1995, reclamantul a apelat, printre altele, la acuzarea , că art. 7 § 5 din Legea de prevenire a terorismului a fost inaplicabil în cazul ei și că instanța a condamnat-o numai pe baza unui interviu conținut în p. 243-250 din carte. Ea se referă la drepturile sale în temeiul articolului 10 din Convenție. 16. Într-o hotărâre din 26 decembrie 1995, 9 La 6 februarie 1996, reclamantul a fost notificat cu privire la condamnarea la închisoare și amendă. 18. La 29 august 1996, reclamantul a început să-și îndeplinească condamnarea la închisoarea Bayrampașa din Istanbul. La 7 martie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Guvernul constată că hotărârile Curții împotriva Turciei în cazurile care implică urmăriri judiciare în temeiul prevederilor Legii de prevenire a terorismului privind libertatea de exprimare demonstrează că legislația și practica turcă trebuie să se conformeze urgent cerințele Convenției în temeiul articolului 10 din Convenție. În acest scop, guvernul se angajează să pună în aplicare toate reformele necesare ale dreptului și practicilor interne în acest domeniu, astfel cum s-a descris deja în Programul Național din 24 martie 2001. Guvernul se referă, de asemenea, la măsurile individuale prevăzute în Rezoluția interimar adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 23 iulie 2001 (Res DH (2001) 106), care se vor aplica circumstanțele cazurilor, cum ar fi cea instantanată. Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească exgrația pentru solicitant, valoarea de 9.500 (nouă mii cinci sute de euro) în vederea asigurării unei decontari prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 32455/96. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de solicitant. Suma este plătită, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cazului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe sumă la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 20. La 20 februarie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să-mi plătească ex gratie suma de 9.500 (nouă mii cinci sute) euro în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 32455/96. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine. Suma este plătită, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am atins-o. 21. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). 22. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS DECIZE să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Efectuat în engleză și notificat în scris la 27 mai 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Grefier Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă