CAUZA DE AYȘENUR ZARAKOLU v. TURKEY (n. 2) (Depunere nr. 37061/97) JUGEMENTUL (Reglementare a Franței) STRASBOURG 2 octombrie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Ayșenur Zarakolu v. Turcia (n. 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (n. 2), ședința în calitate de Camera compusă de Președinte Cabral Barreto Caflesch Türmen Zupančičič Dna H.S. Greve Traja, judecători și grefierul Secțiunii Berger, care s-a deliberat în privat la 11 septembrie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 37061/97) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dna Ayșenur Zarakolu („reclamantul”), la 20 mai 1997. Reclamantul a fost reprezentat de dl Özcan Kılıç, avocat care practică la Istanbul. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că i s-a refuzat o audiere echitabilă din cauza prezenței unui judecător militar pe banca Curții de Securitate de Stat din Istanbul, care a ordonat confiscarea unei cărți publicate de societatea ei publică. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Convenție, că confiscarea cărții, care nu se bazează pe o constatare de vinovăție în urma unei proceduri echitabile, a încălcat dreptul ei de a fi presupus nevinovat până când se dovedește vinovat. Ea a susținut, de asemenea, că criza constituie o interferență nejustificată a dreptului ei la libertatea de exprimare de către o autoritate publică în sensul articolelor 9 și 10 din Convenție. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns de lipsa unor remedii eficace în dreptul intern în ceea ce privește plângerile de mai sus. Reclamantul a invocat în cele din urmă art. 14 din Convenție, coroborat cu articolele 9 și 10 din Convenție și a susținut că declanșarea cărții din cauza utilizării anumitor cuvinte, cum ar fi „Kurdish”, „Națiunea Kurdish” și „Kurdistan” constituie o discriminare pe baza opiniei politice. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 11 mai 1999, cererea a fost comunicată guvernului. La 5 decembrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat plângeri în temeiul articolelor 10 și 14 admisibile. Alte plângeri ale reclamantului au fost declarate inadmisibile. La 20 martie 2003, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 9 mai 2003 și, la 23 iunie 2003, respectiv, reclamantul și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul, dna Ayșenur Zarakolu, a fost cetățean turc și a trăit la Istanbul. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl Özcan Kılıç, avocat practicant la Istanbul. La 25 aprilie 2002, Curtea a fost informată de moartea dnei Zarakolu la 28 În ianuarie 2002, dl Ragıp Zarakolu, văduvă ei, a dorit ca procedura să continue și să participe la acestea, menținând avocatul reclamantului ca reprezentantul său. 10. Din motive practice, dna Zarakolu va continua să fie numită „reclamantul”, deși dl Zarakolu este acum considerat ca astfel (a se vedea Dalban c. România) [GC], nr. 28114/95, § 1, ECHR 1999-VI și a se vedea, de asemenea, Ahmet Sadık v. Grecia, hotărârea din 15 noiembrie 1996, Raporturi de hotărâri și decizii 1996-V, p. 1641, § 3). 11. Reclamantul a fost proprietarul unei companii publice, Belge Uluslararası Yayıncılık, la Istanbul. 12. În iunie 1996, compania reclamantului a publicat o carte intitulată Özgürlüğün Bedeli (Prețul Libertății), scris de Lissy Schmidt, jurnalist german. Cartea, care a fost tradusă din germană în turcă, este o compilație cronologică de articole și interviuri care implică evoluția socioeconomică și politică a unei regiuni curde autonome din nordul Irakului și criticile politicii Turciei privind problema kurdă 13. La 15 ianuarie 1997, procurorul principal de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus o cerere cu Curtea care a solicitat o ordonanță de confiscare a cărții. 14. În aceeași zi în 6 Camera Curții de Securitate de Stat din Istanbul, ședința cu un singur judecător civil, a ordonat confiscarea cărții în conformitate cu art. 28 din Constituție și cu art. 86 din Codul de Procedură Penală. Curtea a considerat că capitolul dintre paginile 111 și 120 din carte conține propagande separatistă împotriva integrității statului. 15. La 29 ianuarie 1997, reclamantul a depus o opoziție la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul împotriva ordinului său din 15 ianuarie 1997. Ea a susținut că cartea, inclusiv articolul impugnat de procurorul public principal, nu conține nici un element de propagandă separatistă. Ea a afirmat, de asemenea, că ordinul instanței lipsește motive și doar repetă cererea procurorului public. Ea a susținut că în publicarea cărții ea are scopul de a se bucura de dreptul ei de a exprima idei și de a transmite informații publicului. Ea a susținut, de asemenea, că ordinul instanței pentru confiscarea cărții a contravenit articolele 6, 9 și 10 din Convenție. Ea a cerut în cele din urmă instanței să anuleze ordinul de confiscare din 15 ianuarie 1997. 16. La 3 februarie 1997, prima Cameră a Curții de Securitate de Stat din Istanbul, ședința cu trei membri deplini, inclusiv un membru militar, a respins în unanimitate obiecția reclamantului și a susținut ordinul de declanșare a cărții. 17. Între timp, la 28 aprilie 1997, procurorul public principal de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus o acuzație cu instanța de acuzare a reclamantului și cu alte două persoane care au tradus cartea, cu difuzarea propagandei separatiste, o infracțiune în temeiul articolului 8 din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713). Procurorul a susținut că reclamantul a publicat o carte, tradusă din germană în turcă de Süheyla Kaya și Zeynep Herkmen, în care au fost făcute trimiteri, între paginile 111-119, 163-165 și 167-182, într-o anumită parte a teritoriului turc, sub numele de “Kurdistan”. El a solicitat ca instanța să pedepsească reclamantul în conformitate cu art. 8 3 din Legea nr. 3713 și că cartea incriminată să fie confiscată în conformitate cu art. 36 din Codul Penal Turc. 18. Camera Curții de Securitate de Stat din Istanbul, reclamantul a refuzat acuzațiile împotriva ei. Ea a susținut că cartea incriminată nu conține nici o propagandă separatistă împotriva integrității statului. Ea a afirmat că cartea a fost analiza anumitor evenimente în ochii unui jurnalist. 19. La 13 octombrie 1997, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a amânat procedura penală împotriva reclamantului în temeiul articolului 1 § 3 din Legea nr. 4304 din 14 iulie 1997. În conformitate cu art. 2 din aceeași lege, instanța a hotărât, de asemenea, ca procedura penală să fie anulată, cu condiția ca reclamantul să nu comită în mod intenționat nicio infracțiune în calitate de redactor în termen de trei ani de la această decizie. 20. Reclamantul a recurs împotriva hotărârii Tribunalului de Securitate de stat din Istanbul din 13 octombrie 1997. 21. La 13 aprilie 1999 la 9 La 24 iunie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1. Guvernul constată că hotărârile Curții împotriva Turciei în cazurile care implică urmăriri judiciare în temeiul prevederilor Legii de prevenire a terorismului privind libertatea de exprimare demonstrează că legislația și practica turcă trebuie să se conformeze urgent cerințele Convenției în temeiul articolului 10 din Convenție. Acest lucru se reflectă, de asemenea, în interferența care subliniază faptele prezentului caz. 2. Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească ex grație reclamantului, suma de 5.000 (cincă mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 37061/97. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de solicitant. Suma este plătită, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cazului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe sumă la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 23. La 15 mai 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „1. Rețin că Guvernul Turciei sunt dispus să-mi plătească ex grația suma de 5.000 (cincă mii) euro în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 37061/97. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine. Suma este plătită, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am atins-o. 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 24. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluția se bazează pe respectul drepturilor omului, așa cum este definit în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). 25. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS DECIZE să elimine cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în engleză și notificat în scris la 2 octombrie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Vincent Berger Georg Ress Grefier Președintele
THIRD SECTION
AYȘENUR ZARAKOLU v. TURKEY (no. 2)
(Application no. 37061/97)
(Friendly Settlement)
STRASBOURG
2 October 2003
This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Ayșenur Zarakolu v. Turkey (no. 2),
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of
Mr
G.
Ress
,
President
,
Mr
I.
Cabral Barreto
,
Mr
L.
Caflisch
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
B.
Zupančič
,
Mrs
H.S.
Greve
,
Mr
K.
Traja,
judges
,
and Mr
V.
Berger
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 11 September 2003,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no.
37061/97) against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Turkish national, Mrs Ayșenur Zarakolu (“the applicant”), on 20 May 1997.
2.
The applicant was represented by Mr Özcan Kılıç, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) did not designate an Agent for the purposes of the proceedings before the Court.
3.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that she had been denied a fair hearing on account of the presence of a military judge on the bench of the Istanbul State Security Court which ordered the seizure of a book published by her publishing company. The applicant also complained under Article 6 § 2 of the Convention that the seizure of the book, which was not based on a finding of guilt following fair proceedings, had violated her right to be presumed innocent until proved guilty. She further submitted that the seizure constituted an unjustified interference with her right to freedom of expression by a public authority within the meaning of Articles 9 and 10 of the Convention.
Invoking Article 13 of the Convention, the applicant complained of a lack of effective remedies in domestic law in respect of the above complaints. The applicant finally invoked Article 14 of the Convention in conjunction with Articles 9 and 10 of the Convention and alleged that the seizure of the book on account of the use of certain words such as “Kurdish”, “Kurdish Nation” and “Kurdistan” constituted discrimination on the ground of political opinion.
4.
The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention.
5.
On 11 May 1999 the application was communicated to the Government.
6.
On 5 December 2002, having obtained the parties' observations, the Court declared the complaints under Articles 10 and 14 admissible. The applicant's other complaints were declared inadmissible.
7.
On 20 March 2003, after an exchange of correspondence, the Registrar suggested to the parties that they should attempt to reach a friendly settlement within the meaning of Article 38 § 1 (b) of the Convention. On 9 May 2003 and on 23 June 2003 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case.
8.
The applicant, Mrs Ayșenur Zarakolu, was a Turkish national and lived in Istanbul. She was represented before the Court by Mr Özcan Kılıç, a lawyer practising in Istanbul.
9.
On 25 April 2002 the Court was informed of Mrs
Zarakolu's death on 28
January 2002 and that Mr Ragıp Zarakolu, her widower, wanted the proceedings to continue and wished to participate in them, retaining the applicant's lawyer as his representative.
10.
For practical reasons, Mrs Zarakolu will continue to be called “the applicant”, although Mr Zarakolu is now to be regarded as such (see
Dalban v. Romania
[GC], no. 28114/95, § 1, ECHR 1999-VI and see also Ahmet Sadık v. Greece, judgment of 15 November 1996,
Reports of Judgments and Decisions
1996-V, p. 1641, § 3).
11.
The applicant was the owner of a publishing company,
Belge Uluslararası Yayıncılık
, in Istanbul.
12.
In June 1996 the applicant's company published a book entitled
Özgürlüğün Bedeli
(The Price of Freedom), written by Lissy Schmidt, a German journalist. The book, which was translated from German to Turkish, is a chronological compilation of articles and interviews involving the socio-economic and political evolution of an autonomous Kurdish region in Northern Iraq and criticism of Turkey's policy on the Kurdish issue.
13.
On 15 January 1997 the principal public prosecutor at the Istanbul State Security Court lodged an application with the court requesting an order for the seizure of the book.
14.
On the same day the 6
th
Chamber of the Istanbul State Security Court, sitting with a single civilian judge, ordered the seizure of the book in accordance with Article 28 of the Constitution and Article 86 of the Code of Criminal Procedure. The court considered that the chapter between pages 111 and 120 of the book contained separatist propaganda against the integrity of the State.
15.
On 29 January 1997 the applicant filed an objection with the Istanbul State Security Court against its order of 15 January 1997. She pleaded that the book, including the article impugned by the principal public prosecutor, did not contain any element of separatist propaganda. She further stated that the court's order lacked reasons and merely repeated the request of the Public Prosecutor. She maintained that in publishing the book she aimed at enjoying her right to express ideas and impart information to the public. She also contended that the court's order for the seizure of the book contravened Articles 6, 9 and 10 of the Convention. She finally asked the court to set aside the seizure order of 15 January 1997.
16.
On 3 February 1997 the 1st Chamber of the Istanbul State Security Court, sitting with three full members, including a military member, unanimously dismissed the applicant's objection and upheld the order for the seizure of the book.
17.
In the meantime, on 28 April 1997 the principal public prosecutor at the Istanbul State Security Court filed an indictment with the court charging the applicant and two others who had translated the book, with disseminating separatist propaganda, an offence under Article 8 of the Prevention of Terrorism Act (Law No. 3713). The public prosecutor alleged that the applicant published a book, translated from German to Turkish by Süheyla Kaya and Zeynep Herkmen, in which references were made, between the pages 111-119, 163-165 and 167-182, to a certain part of Turkish territory as “Kurdistan”. He requested that the court punish the applicant in accordance with Article 8
§
3 of Law no. 3713, and that the incriminated book be confiscated in accordance with Article 36 of the Turkish Criminal Code.
18.
In the proceedings before the 6
th
Chamber of the Istanbul State Security Court the applicant denied the charges against her. She pleaded that the incriminated book did not contain any separatist propaganda against the integrity of the State. She asserted that the book was the analysis of certain events in the eyes of a journalist.
19.
On 13 October 1997 the Istanbul State Security Court postponed the criminal proceedings against the applicant pursuant to Article 1 § 3 of Law no. 4304 of 14 July 1997. The court also decided, under Article 2 of the same Law, that the criminal proceedings would be set aside provided that the applicant did not intentionally commit any offence in her capacity as an editor within three years of this decision.
20.
The applicant appealed against the Istanbul State Security Court's decision of 13 October 1997.
21.
On 13 April 1999 the 9
th
Chamber of the Court of Cassation dismissed the appeal.
22.
On 24 June 2003 the Court received the following declaration from the Government:
“1.
The Government note that the Court's rulings against Turkey in cases involving prosecutions under the provisions of the Prevention of Terrorism Act relating to freedom of expression show that Turkish law and practice urgently need to be brought into line with the Convention's requirements under Article 10 of the Convention. This is also reflected in the interference underlying the facts of the present case.
2.I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay
ex gratia
to the applicant, the amount of 5,000 (five thousand) euros with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 37061/97. This sum, which is to cover any non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be paid in Euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by the applicant. The sum shall be payable, free of any taxes which may be applicable, within three months from the date of the judgment delivered by the Court pursuant to Article
39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
3.
Finally, the Government undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
23.
On 15 May 2003 the Court received the following declaration signed by the applicant's representative:
“1.
I note that the Government of Turkey are prepared to pay me
ex gratia
the sum of 5,000 (five thousand) euros with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 37061/97. This sum, which is to cover any non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be paid in Euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by me. The sum shall be payable, free of any taxes which may be applicable, within three months from the date of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
2.
I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case.
3.
This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached.
4.
I further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article
43 § 1 of the Convention after delivery of the Court's judgment.”
24.
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1
in fine
of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
25.
Accordingly, the case should be struck out of the list.
1.
Decides
to strike the case out of the list;
2.
Takes note
of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.
Done in English, and notified in writing on 2 October 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Registrar
President