CtEDO 02.10.2003 Auto

CASE OF AYSENUR ZARAKOLU v. TURKEY (No. 1)

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
02.10.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF AYSENUR ZARAKOLU v. TURKEY (No. 1) (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

CAUZA DE AYȘENUR ZARAKOLU v. TURKEY (n. 1) (Depunerea nr. 37059/97) JUGGMENTUL (Resoluție deFriendly) STRASBOURG 2 octombrie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Ayșenur Zarakolu v. Turcia (n. 1), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (n.a treia secțiune), ședința în calitate de Președinte Cabral Barreto Caflesch Türmen Zupančičič Dna H.S. Greve Traja, judecători și grefierul Secțiunii Berger, care s-a deliberat în privat la 11 septembrie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 37059/97) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dna Ayșenur Zarakolu, la 20 mai 1997. Reclamantul a fost reprezentat de dl Özcan Kılıç, avocat care practică la Istanbul. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că i s-a refuzat o audiere echitabilă din cauza prezenței unui judecător militar pe banca Curții de Securitate de Stat din Istanbul, care a ordonat confiscarea unei cărți publicate de societatea ei publică. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Convenție, că confiscarea cărții, care nu se bazează pe o constatare de vinovăție în urma unei proceduri echitabile, a încălcat dreptul ei de a fi presupus nevinovat până când se dovedește vinovat. Ea a susținut, de asemenea, că criza a constituit o ingerință în dreptul ei la libertatea de exprimare de către o autoritate publică în sensul articolelor 9 și 10 din Convenție. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns de lipsa unor remedii eficace în dreptul intern în ceea ce privește plângerile de mai sus. Reclamantul a invocat în cele din urmă art. 14 din Convenție, coroborat cu articolele 9 și 10 din Convenție și a susținut că declanșarea cărții din cauza utilizării anumitor cuvinte, cum ar fi „Kurdish”, „Națiunea Kurdish” și „Kurdistan” constituie o discriminare pe baza opiniei politice. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 11 mai 1999, cererea a fost comunicată guvernului. La 5 decembrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat plângeri în temeiul articolelor 10 și 14 admisibile. Alte plângeri ale reclamantului au fost declarate inadmisibile. La 20 martie 2003, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 9 mai 2003 și, la 23 iunie 2003, respectiv, reclamantul și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul, dna Ayșenur Zarakolu, a fost cetățean turc și a trăit la Istanbul. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl Özcan Kılıç, avocat practicant la Istanbul. La 25 aprilie 2002, Curtea a fost informată de moartea dnei Zarakolu la 28 În ianuarie 2002, dl Ragıp Zarakolu, văduvă ei, a dorit ca procedura să continue și să participe la acestea, menținând avocatul reclamantului ca reprezentantul său. 10. Din motive practice, dna Zarakolu va continua să fie numită „reclamantul”, deși dl Zarakolu este acum considerat ca astfel (a se vedea Dalban c. România) [GC], nr. 28114/95, § 1, ECHR 1999-VI și a se vedea, de asemenea, Ahmet Sadık v. Grecia, hotărârea din 15 noiembrie 1996, Raporturi de hotărâri și decizii 1996-V, p. 1641, § 3). 11. Reclamantul a fost proprietarul unei companii publice, Belge Uluslararası Yayıncılık, la Istanbul. 12. În noiembrie 1996 compania reclamantului a publicat o carte intitulată Dersim Tertelesi (Dersim Uppering), scris de Haydar Ișık. Cartea este un roman de 240 de pagini, povestind povestea bolnavelor publice la sfârșitul anilor 1930 din Dersim (denumirea curdă a Tunceli). 13. La 22 ianuarie 1997, procurorul public principal la Tribunalul de Securitate de Stat din Istanbul a depus o cerere la instanța de judecată ce solicită o ordonanță de confiscare a cărții. 14. La 23 ianuarie 1997, 6 Camera Curții de Securitate de Stat din Istanbul, ședința cu un singur judecător civil, a ordonat confiscarea cărții în conformitate cu art. 28 din Constituție, art. 86 din Codul de Procedură Penală și art. 1 din Actul de Presă nr. 5680. Curtea a considerat că romanul, la anumite pagini și luat în ansamblu, conține propagantă separatistă împotriva integrității statului. 15. La 29 ianuarie 1997, reclamantul a depus o obiecție la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul împotriva ordinului său din 23 ianuarie 1997. Ea a susținut că romanul în ansamblu, inclusiv paginile impugnate de procurorul public, nu conține nici un element de propagande separatistă. Ea a afirmat, de asemenea, că ordinul instanței lipsește motive și doar repetă cererea procurorului public. Ea a susținut că, în publicarea romanului, vroia să se bucure de dreptul său de a exprima idei și de a transmite informații publicului. Ea a susținut, de asemenea, că ordinul instanței de confiscare a romanului contravenit articolele 6, 9 și 10 din Convenție. Ea a cerut în cele din urmă instanței să anuleze ordinul de confiscare din 23 ianuarie 1997. 16. La 6 februarie 1997 1 Camera Curții de Securitate de Stat din Istanbul, ședința cu trei membri deplini, inclusiv un membru militar, a respins obiecția reclamantului și a susținut ordinul de confiscare a romanului. 17. Între timp, la 25 aprilie 1997, procurorul public principal de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus o acuzație cu instanța de acuzare a reclamantului și autorul romanului cu divulgarea propagandistului separatist. Procurorul public a susținut că în cartea provinciei Tunceli a fost definită ca „Kurdistan” și că a fost făcută o distincție între turci și curdi. El solicită instanței să pedepsească reclamantul în conformitate cu art. 8 § 3 din Legea nr. 3713 (Legea privind prevenirea terorismului) și să ordone confiscarea romanului incriminat. 18. În cadrul procedurii înainte de 5 La 25 septembrie 1997, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a amânat procedura penală împotriva reclamantului în temeiul articolului 1 § 3 din Legea nr. 4304 din 14 iulie 1997. În conformitate cu art. 2 din aceeași lege, instanța a hotărât, de asemenea, ca procedura penală să fie anulată, cu condiția ca reclamantul să nu comită în mod intenționat nicio infracțiune în calitate de redactor în termen de trei ani de la această decizie. 20. La 27 noiembrie 1997, reclamantul a apelat împotriva hotărârii Tribunalului de Securitate de stat din Istanbul din 25 septembrie 1997. 21. La 22 martie 1999 la 9 La 24 iunie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1. Guvernul constată că hotărârile Curții împotriva Turciei în cazurile care implică urmăriri judiciare în temeiul prevederilor Legii de prevenire a terorismului privind libertatea de exprimare demonstrează că legislația și practica turcă trebuie să se conformeze urgent cerințele Convenției în temeiul articolului 10 din Convenție. Acest lucru se reflectă, de asemenea, în interferența care subliniază faptele prezentului caz. 2. Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească ex grație reclamantului, suma de 5.000 (cincă mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 37059/97. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de solicitant. Suma este plătită, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cazului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe sumă la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 23. La 15 mai 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „1. Rețin că Guvernul Turciei sunt dispus să-mi plătească ex grația suma de 5.000 (cincă mii) euro în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 37059/97. Această sumă, care este destinată acoperirii oricărei prejudiciu moral, precum și a costurilor și cheltuielilor juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine. Suma este plătită, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am atins-o. 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 24. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluția se bazează pe respectul drepturilor omului, așa cum este definit în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). 25. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS DECIZE să elimine cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în engleză și notificat în scris la 2 octombrie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Vincent Berger Georg Ress Grefier Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă