Decizia nr. 8 din 4 aprilie 2016

Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea pronunţată în data de 15 decembrie 2015 în Dosarul nr. 6.254/118/2014, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) lit. b) raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 19 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 113/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale, referitor la baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj, respectiv dacă aceasta include şi ajutorul acordat cu ocazia pensionării, şi compensaţia pentru concediul de odihnă neefectuat la încetarea raporturilor de muncă. II. Expunerea succintă a procesului

Cererea de chemare în judecată Prin Cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă la data de 26 august 2014 cu nr. 6.254/118/2014, reclamanta G.V. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 1.910/11.07.2014 privind stabilirea dreptului la indemnizaţia de şomaj, emisă de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa, solicitând anularea acestei dispoziţii şi emiterea uneia noi, care să prevadă un cuantum corect al indemnizaţiei, în sensul de a ţine seama de toate veniturile obţinute de reclamantă şi pentru care angajatorul a plătit contribuţia de asigurări sociale, iar – în subsidiar -, în cazul respingerii acţiunii principale, restituirea sumelor reţinute ca urmare a plăţii de către angajator a contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Hotărârea primei instanţe Prin Sentinţa civilă nr. 3.092 din 4 decembrie 2014, Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a admis acţiunea introductivă şi a dispus obligarea pârâtei să emită o nouă dispoziţie privind stabilirea dreptului la indemnizaţia de şomaj, al cărei cuantum să aibă în vedere toate veniturile obţinute de reclamantă în ultimele 12 luni anterioare concedierii, venituri asupra cărora angajatorul a reţinut şi virat contribuţii de asigurări pentru şomaj, conform adeverinţei eliberate.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanţe Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, susţinând că a calculat în mod corect cuantumul indemnizaţiei de şomaj, că suma veniturilor reclamantei din luna mai 2014 (momentul încetării raporturilor de muncă) este disproporţionat de mare faţă de lunile anterioare, cuprinzând, pe lângă salariu, o sumă primită în compensarea concediului de odihnă neefectuat, precum şi un ajutor de pensionare.

Instanţa de apel a pus în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea dezlegării prezentei chestiuni de drept, iar prin Încheierea de şedinţă pronunţată la data de 15 decembrie 2015, odată cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pricina a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă până la soluţionarea sesizării. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea pronunţată la data de 15 decembrie 2015 în Dosarul nr. 6.254/118/2014, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente: – obiectul sesizării priveşte norme juridice de care depinde soluţionarea cauzei; – problema de drept este nouă, vizând o situaţie legislativă rezultată din modificarea actelor normative evocate prin acte normative relativ noi; – problema de drept este una dificilă, întrucât ea aduce în discuţie principiul contributivităţii raportat la un cadru legislativ neclar, rezultat din modificări succesive şi necorelări, precum şi din inexistenţa unei enumerări exhaustive a sumelor sau avantajelor de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii în norma de trimitere din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Codul fiscal), şi a unui criteriu de determinare puţin restrictiv ca acestea să aibă legătură cu activitatea desfăşurată în baza unui contract individual de muncă [art. 55 şi art. 296 4 alin. (1) din Codul fiscal].

Instanţa de sesizare a apreciat că, incidental, se pune şi problema interpretării art. 55 alin. (1) şi art. 296 4 alin. (1) din Codul fiscal, în sensul de a se stabili dacă ajutorul acordat cu ocazia pensionării, potrivit prevederilor din contractul colectiv de muncă, şi compensaţia pentru concediul de odihnă neefectuat la încetarea raporturilor de muncă intră în noţiunea de sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor. IV. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 6.254/118/2014 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia I civilă a reţinut următoarele:

În forma sa iniţială, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (denumită în continuare Legea nr. 76/2002) stabilea că baza de calcul al contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj era constituită din salariul de bază lunar brut.

Ca urmare, dacă textul legal ar fi rămas în această formă, ar fi existat concordanţă deplină cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj este aceeaşi bază de calcul al contribuţiei individuale pentru bugetul asigurărilor de şomaj, ceea ce ar fi corespuns principiului general al contributivităţii, care presupune ca beneficiile de asigurări sociale să fie corespunzătoare contribuţiilor plătite de asiguraţi.

Ca urmare a modificărilor succesive ale Legii nr. 76/2002, art. 27 alin. (1) din acest act normativ stabileşte că respectiva contribuţie se calculează la baza de calcul stabilită potrivit legii.

Potrivit art. 296 4 alin. (1) din Codul fiscal, baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii în cazul persoanele fizice rezidente care realizează venituri din desfăşurarea unor activităţi în baza unui contract individual de muncă [prevăzute la art. 296 3 lit. a) din Codul fiscal] reprezintă câştigul brut realizat din activităţi dependente, în ţară şi în străinătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, care include: „a) veniturile din salarii, astfel cum sunt definite la art. 55 alin. (1) (…); (…) o) orice alte sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor în vederea impunerii.”

Pe de altă parte, art. 55 alin. (1) din Codul fiscal prevede că sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă, iar potrivit art. 55 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: „orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.”

La alin. (3) al art. 55 din Codul fiscal se stabileşte că avantajele, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o activitate menţionată la alin. (1) şi (2), includ, însă nu sunt limitate la enumerarea cuprinsă în acest articol, putând fi în discuţie şi ajutorul acordat cu ocazia pensionării, potrivit prevederilor din contractul colectiv de muncă, şi compensaţia pentru concediul de odihnă neefectuat la încetarea raporturilor de muncă, în discuţie în cauză.

Calculul indemnizaţiei de şomaj se face însă potrivit art. 39 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportat numai la salariul de bază brut lunar (media acestor salarii pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare), ceea ce conduce la concluzia că nu s-ar include în baza de calcul al ajutorului de şomaj alte drepturi salariale în afara acestui salariu (cum sunt drepturile acordate la încetarea raporturilor de muncă, la care s-a făcut referire).

În acest mod, principiul contributivităţii nu mai este respectat, în sensul că asiguratul plăteşte contribuţia raportat la anumite venituri care nu mai sunt însă avute în vedere atunci când este calculată indemnizaţia de şomaj la care are dreptul.

Dificultatea interpretării vine din faptul că, potrivit art. 19 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 113/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale (denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 113/2011), prin salariu de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. b) din lege, se înţelege baza lunară de calcul al contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj prevăzută la titlul IX 2 „Contribuţii sociale obligatorii” din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiul de cotizare.

Această interpretare a normei legale, dată prin normele metodologice, pare să aibă în vedere respectarea principiului contributivităţii, în sensul de a se calcula indemnizaţia de şomaj în funcţie de toate veniturile în raport cu care s-a calculat, reţinut şi virat contribuţia la fondul asigurărilor de şomaj.

Ca urmare, faţă de prevederile legale şi metodologice evocate, se pune problema dacă indemnizaţia de şomaj se calculează incluzând în veniturile din ultimele 12 luni de stagiu pentru care se face media şi a veniturilor constând în ajutorul acordat cu ocazia pensionării, potrivit prevederilor din contractul colectiv de muncă, şi compensaţia pentru concediul de odihnă neefectuat la încetarea raporturilor de muncă, acordate în ultima lună de activitate, sau se are în vedere numai salariul de bază brut lunar din această ultimă lună.

Curtea de apel a apreciat că principiul contributivităţii trebuie să primeze şi raportat la prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţia României, republicată, referitor la justeţea aşezării sarcinilor fiscale, ceea ce presupune beneficii corespunzătoare contribuţiilor.

De altfel, în legătură cu principiul contributivităţii, comun tuturor sistemelor de asigurări sociale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în recurs în interesul legii prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013.

Principiile enunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu acea ocazie pot fi aplicate, mutatis mutandis, şi în cazul asigurărilor pentru şomaj.

Astfel, s-a stabilit cu caracter obligatoriu că „în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale”.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, şi că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuţiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanta G.V., fiind de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a susţinut, în esenţă, că, întrucât sumele achitate de angajator cu titlu de compensare a concediului de odihnă neefectuat şi ajutor de pensionare reprezintă drepturi de natură salarială care au fost achitate salariatului în considerarea acestei calităţi, în mod firesc angajatorul a virat la bugetul asigurărilor de şomaj contribuţia aferentă acestor sume. A arătat, de asemenea, că aceste venituri nu sunt asimilate salariilor compensatorii şi nu au fost incluse în salariile compensatorii acordate de angajator la disponibilizare, conform contractului colectiv de muncă. De aceea, ajutorul de şomaj nu poate fi stabilit prin ignorarea veniturilor brute pentru care contribuabilului i s-au reţinut şi virat contribuţiile obligatorii prevăzute de lege, sume ce sunt verificabile în baza informatică de date a pârâtei.

Pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa a formulat un punct de vedere prin care a arătat că în baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj nu se includ sumele pentru care, conform prevederilor legale, nu se datorează contribuţii la bugetul asigurărilor de şomaj. În acest sens a invocat dispoziţiile art. 296 16 din Codul fiscal, referitoare la veniturile exceptate de la plata contribuţiilor sociale şi a ataşat şi Nota internă nr. 2.781/11.04.2015.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, reclamanta G.V. a depus un punct de vedere prin care a solicitat ca dispoziţiile legale privind baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj să fie interpretate în sensul includerii atât a ajutorului acordat cu ocazia pensionării, cât şi a compensaţiei pentru concediul de odihnă neefectuat la încetarea raporturilor de muncă. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Jurisprudenţa Curţii de Apel Constanţa: instanţa de sesizare a comunicat nota Secţiei I civile, potrivit căreia nu s-a conturat o opinie unanimă asupra chestiunii de drept aflate în discuţie, ataşând totodată deciziile nr. 475/AS din 25 iunie 2013 şi nr. 8/AS din 28 ianuarie 2014, cuprinzând soluţii diferite.

Jurisprudenţa altor instanţe din ţară: din analiza practicii judiciare transmise de curţile de apel, la solicitarea instanţei supreme, în legătură cu chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, s-au constatat următoarele: La nivelul Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti, practica judiciară este în sensul că baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj nu include şi ajutorul acordat cu ocazia pensionării, şi compensaţia pentru concediul de odihnă neefectuat la încetarea raporturilor de muncă. Astfel, din Decizia nr. 5.779 din 15 decembrie 2014 şi Decizia nr. 2.129 din 16 decembrie 2014, care au fost comunicate, rezultă că bonusul încasat la încetarea raporturilor de muncă nu intră în componenţa salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare şi că modalitatea de calcul al cuantumului indemnizaţiei de şomaj nu are legătură directă cu contribuţia efectivă la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Curtea de Apel Cluj a comunicat o singură decizie, cu menţiunea că aceasta ilustrează opinia judecătorilor specializaţi în soluţionarea litigiilor de muncă, în sensul că, la încetarea raporturilor de muncă, baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj nu include şi ajutorul acordat cu ocazia pensionării, şi indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat. Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a arătat că nu a identificat jurisprudenţă cu privire la această chestiune, dar a comunicat deciziile nr. 1.708 din 23 aprilie 2012 şi nr. 2.978 din 3 septembrie 2012, prin care s-a reţinut că indemnizaţia de şomaj are drept criteriu de determinare a cuantumului său stagiul de cotizare, iar nu cuantumul contribuţiei la bugetul de asigurări pentru şomaj, prin urmare aspectul contributivităţii invocat de recurent nu este relevant, iar plăţile compensatorii nu intră în baza de calcul. Curtea de Apel Braşov a transmis Decizia nr. 745/AP din 8 iunie 2015 a Secţiei civile, în sensul excluderii din baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj a sumelor reprezentând plăţi compensatorii. Celelalte curţi de apel au comunicat că nu au identificat dosare în care să fie ridicată problema de drept în discuţie.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Litigiile privind asigurările sociale nu intră în competenţa materială a instanţei supreme.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat până în prezent asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse dezlegării prin hotărâre prealabilă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în măsura în care titularul sesizării solicită lămuriri nu doar cu privire la interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale, ci şi la aplicarea în concret, la cauza dedusă judecăţii curţii de apel, a acestor prevederi legale. Pe fond s-a concluzionat că, în principiu, în baza de calcul al indemnizaţiei pentru şomaj se includ veniturile care se încadrează în categoriile prevăzute de art. 296 4 din Codul fiscal, cu corecţiile reglementate de art. 296 18 alin. (5) din acelaşi act normativ, şi anume: cu excepţiile generale prevăzute la art. 296 15 şi cu excepţiile specifice stipulate în art. 296 16 alin. (4). VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Astfel cum rezultă din conţinutul normei citate, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: a) existenţa unei cauze în curs de judecată; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să o soluţioneze în ultimă instanţă; c) o chestiune de drept cu caracter de noutate, asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

Prioritar se impune deci o analiză a fiecăreia dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării: a) cu privire la prima cerinţă se constată din actele dosarului că, în prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a apelului, nefiind pronunţată până la acest moment o hotărâre definitivă; b) acţiunea introductivă este un litigiu privind asigurările sociale, care se află în competenţa de primă instanţă a secţiei corespunzătoare a tribunalului şi se soluţionează prin hotărâre supusă numai apelului, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 2 şi ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă; prin urmare, Curtea de Apel Constanţa judecă pricina în ultimă instanţă, astfel că se constată îndeplinită şi cea de-a doua cerinţă de admisibilitate; c) referitor la noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, din verificarea evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se constată că aceasta nu a statuat anterior asupra prezentei chestiuni de drept, nefiind pronunţată o decizie în recurs în interesul legii sau o altă hotărâre prealabilă având acest obiect. Este de reţinut, în acest context, faptul că – deşi Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu este un act normativ recent intrat în vigoare, iar unele dintre instanţe, fie nu au fost chemate să se pronunţe în aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din această lege şi ale art. 19 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, fie nu s-au pronunţat decât sporadic în legătură cu aceste norme – se impune concluzia că nu se pot constata existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi constante în această materie, astfel că este îndeplinită şi condiţia privind caracterul de noutate al chestiunii de drept deduse judecăţii; d) cât priveşte cerinţa referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei se constată că, în acţiunea introductivă, reclamanta a invocat, în principal, faptul că indemnizaţia sa de şomaj ar fi trebuit calculată în raport cu toate sumele încasate de la angajator şi pentru care s-a plătit contribuţia de asigurări pentru şomaj, deci ţinând seama inclusiv de suma reprezentând compensarea concediului de odihnă neefectuat şi de ajutorul acordat pentru pensionare, potrivit contractului colectiv de muncă, la încetarea raportului de muncă, aspect care, în contextul acţiunii în anulare promovate, se constituie într-un motiv de nelegalitate referitor la decizia contestată, fiind aşadar o apărare de fond esenţială. Această apărare a reclamantei a fost considerată fondată de către prima instanţă, iar dezlegarea din cuprinsul sentinţei a fost criticată prin motivele de apel cu a căror analiză este învestită, în ultimă instanţă, Curtea de Apel Constanţa. Prin urmare, de lămurirea chestiunii de drept referitoare la interpretarea art. 39 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 19 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 (astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 113/2011), raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sub aspectul bazei de calcul al indemnizaţiei de şomaj, depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată.

Examinând sesizarea, punctele de vedere şi argumentele exprimate de instanţele naţionale, care prefigurează existenţa unei practici neunitare cu privire la interpretarea şi aplicarea textelor de lege în discuţie, modificările succesive suferite de acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază chestiunea de drept supusă dezbaterii ca fiind una veritabilă, existând o dificultate reală de interpretare, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Asupra fondului sesizării

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că dispoziţiile legale relevante pentru soluţionarea chestiunii de drept supuse dezlegării pe calea prezentei sesizări sunt următoarele: Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare: Art. 27: „(1) Angajatorii au obligaţia de a calcula şi de a reţine lunar, precum şi de a vira potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, a cărei cotă prevăzută de lege se aplică asupra bazei de calcul al contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj, stabilită potrivit legii, în situaţia persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, prevăzute la art. 19. (…)”; Art. 39: „(…) (2) Cuantumul indemnizaţiei de şomaj prevăzute la alin. (1) este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează: (…) b) suma prevăzută la lit. a) la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare; (…)”. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare (începând cu cele aduse prin Hotărârea Guvernului nr. 113/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale): Art. 19 1 : „(1) Prin salariu de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. b) din lege, se înţelege baza lunară de calcul al contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj prevăzută la titlul IX 2 «Contribuţii sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiul de cotizare. (…)” Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma ulterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale: Art. 296 3 : „Contribuabilii sistemelor de asigurări sociale sunt, după caz: a) persoanele fizice rezidente care realizează venituri din desfăşurarea unor activităţi în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege, atât pe perioada în care desfăşoară activitate, cât şi pe perioada în care beneficiază de concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi cele care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 55 alin. (2);(…)”; Art. 296 4 : „(1) Baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii, în cazul persoanelor prevăzute la art. 296 3 lit. a) şi b), reprezintă câştigul brut realizat din activităţi dependente, în ţară şi în străinătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, care include: a) veniturile din salarii, astfel cum sunt definite la art. 55 alin. (1). În situaţia personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate, veniturile din salarii cuprind salariile de bază corespunzătoare funcţiilor în care persoanele respective sunt încadrate în ţară, la care se adaugă, după caz, sporurile şi adaosurile care se acordă potrivit legii; (…) o) orice alte sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor în vederea impunerii.(…)”; Art. 296 18 : „(…) (5) Calculul contribuţiilor sociale individuale se realizează prin aplicarea cotelor prevăzute la alin. (3) asupra bazei lunare de calcul prevăzute la art. 296 4 , corectată cu veniturile specifice fiecărei contribuţii în parte, cu excepţiile prevăzute la art. 296 15 şi, după caz, la art. 296 16 .(…)”; Art. 296 15 . – Excepţii generale: „- Nu se cuprind în baza lunară a contribuţiilor sociale obligatorii, prevăzută la art. 296 4 , următoarele: (…)”; Art. 296 16 . – Excepţii specifice: „(…) (4) Contribuţiile de asigurări pentru şomaj prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. d) nu se datorează pe perioada în care raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor care au încheiat astfel de raporturi sunt suspendate potrivit legii, cu excepţia perioadei de incapacitate temporară de muncă, în care plata indemnizaţiei se suportă de unitate, conform legii, precum şi asupra: a) veniturilor în bani şi/sau în natură, prevăzute la art. 296 4 , acordate persoanelor prevăzute la art. 296 3 lit. a) şi b), care au calitatea de pensionari; b) veniturilor în bani prevăzute la art. 296 4 alin. (1) lit. d), e), i), j), l) şi n), precum şi lit. g), cu excepţia remuneraţiilor primite de membrii directoratului; c) compensaţiilor acordate, în condiţiile legii ori ale contractelor colective sau individuale de muncă, persoanelor concediate pentru motive care nu ţin de persoana lor sau care, potrivit legii, sunt trecute în rezervă ori în retragere; d) veniturilor realizate de persoanele prevăzute la art. 296 3 lit. a) şi b), care nu se mai regăsesc în raporturi juridice cu persoanele prevăzute la art. 296 3 lit. e) şi g), dar încasează venituri ca urmare a faptului că au avut încheiate raporturi juridice şi respectivele venituri se acordă, potrivit legii, ulterior încetării raporturilor juridice, cu excepţia sumelor reprezentând salarii, diferenţe de salarii, venituri asimilate salariilor sau diferenţe de venituri asimilate salariilor, asupra cărora există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurare pentru şomaj stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie; e) prestaţiilor suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, Fondul naţional unic pentru asigurări de sănătate, inclusiv cele acordate pentru accidente de muncă şi boli profesionale; f) veniturilor acordate conform prevederilor legale sub formă de participare a salariaţilor la profit; g) sumelor primite de reprezentanţii în cadrul consiliilor de administraţie, consiliilor consultative şi comisiilor constituite conform legii; h) indemnizaţiilor de şedinţă pentru consilierii locali şi judeţeni; (…)”. Art. 55: „(1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă. (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: (…) k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii. (…)”.

Din examinarea textelor de lege menţionate se observă faptul că art. 27 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, nu se referă la stabilirea indemnizaţiei de şomaj [reglementată distinct în art. 39 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare], ci la stabilirea contribuţiei individuale datorate bugetului asigurărilor sociale pentru şomaj.

În forma sa iniţială, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se referea la „salariul de bază lunar brut”, iar în formularea ulterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, acesta se referă la „baza de calcul al contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj, stabilită potrivit legii”.

Prin sintagma „stabilită potrivit legii” din noua formulare a textului legal se înţelege, în mod evident, trimiterea la dispoziţiile art. 296 4 alin. (1) din Codul fiscal, în conformitate cu care baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii, în cazul persoanelor fizice rezidente care realizează venituri din desfăşurarea unor activităţi în baza unui contract individual de muncă, reprezintă „câştigul brut realizat din activităţi dependente, în ţară şi în străinătate”, care include: „a) veniturile din salarii, astfel cum sunt definite la art. 55 alin. (1). (…); o) orice alte sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor în vederea impunerii.”

Calculul indemnizaţiei de şomaj este reglementat în art. 39 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la salariul de bază lunar brut.

Norma metodologică de aplicare a acestui articol (cuprinsă în art. 19 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, în forma anterioară modificării aduse prin Hotărârea Guvernului nr. 113/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale) definea noţiunea de salariu de bază lunar brut, prevăzută la art. 39 alin. (2) lit. b) din lege, ca fiind baza lunară de calcul prevăzută la art. 14 din aceste norme, respectiv: „salariul de bază lunar brut, conform contractului individual de muncă, corespunzător funcţiei îndeplinite, la care se adaugă, după caz, indemnizaţia de conducere, salariul de merit şi alte drepturi salariale care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază”.

Reglementarea art. 39 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 76/2002 nu a suferit vreo reformulare odată cu modificarea adusă art. 27 din lege prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010, însă art. 19 1 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 113/2011, dobândind următorul cuprins: „Prin salariu de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. b) din lege, se înţelege baza lunară de calcul al contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj prevăzută la titlul IX 2 «Contribuţii sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiul de cotizare”.

Această explicitare a textului art. 39 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 76/2002 este în acord cu dispoziţiile modificate ale art. 27 alin. (1) din lege, asigurând practic o corelare echitabilă a bazei de calcul al contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj cu baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj.

La rândul său, Codul fiscal reglementează stabilirea acestor baze de calcul în art. 296 18 alin. (5), prin trimitere la art. 296 4 (care se referă expres la veniturile incluse în baza de calcul al contribuţiilor sociale individuale), precum şi la art. 296 15 şi 296 16 (care prevăd categoriile de venituri excluse din baza de calcul).

În acest context legal urmează să se reţină, ca principiu, că în baza de calcul al indemnizaţiei pentru şomaj se includ veniturile care se încadrează în categoriile prevăzute de art. 296 4 din Codul fiscal, cu modificările şi completările aduse începând cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, cu corecţiile reglementate de art. 296 18 alin. (5) din acelaşi act normativ, respectiv cu excepţiile generale prevăzute la art. 296 15 şi cu excepţiile specifice stipulate în art. 296 16 lit. c) pct. c5.

De asemenea trebuie precizat că, în baza de calcul al indemnizaţiei pentru şomaj, se includ sumele reprezentând venituri pentru care se datora, potrivit legii, şi a fost plătită contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, iar nu orice sume pentru care s-ar fi reţinut şi plătit contribuţie, chiar fără să fi fost datorată.

O interpretare contrară ar fi de natură să conducă la situaţia inacceptabilă a stabilirii bazei de calcul al contribuţiei şi, implicit, al indemnizaţiei de şomaj, în mod arbitrar, în funcţie de sumele pe care fiecare angajator apreciază că trebuie să le includă în baza de calcul, nu în raport cu cele prevăzute de lege.

În consecinţă, dispoziţiile art. 39 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate, prin coroborare cu art. 19 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 113/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale, raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că în baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj se includ veniturile care se încadrează în categoriile prevăzute de art. 296 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu corecţiile reglementate de art. 296 18 alin. (5) din acelaşi act normativ, adică veniturile pentru care se datora, potrivit legii, şi a fost virată contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj.