Decizia nr. 42 din 29 mai 2017 referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul de a se stabili dacă în cazul unei acțiuni prin care se solicită constatarea valabilității unei promisiuni bilaterale de schimb privind bunuri imobile și pronunțarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor să prezinte certificat de atestare fiscală şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, indiferent dacă bunurile au valoare egală sau valori diferite; referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul de a se stabili dacă executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de
Decizia nr. 42 din 29 mai 2017 referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul de a se stabili dacă în cazul unei acțiuni prin care se solicită constatarea valabilității unei promisiuni bilaterale de schimb privind bunuri imobile și pronunțarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor să prezinte certificat de atestare fiscală şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, indiferent dacă bunurile au valoare egală sau valori diferite; referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul de a se stabili dacă executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 42 din 29 mai 2017 referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul de a se stabili dacă în cazul unei acțiuni prin care se solicită constatarea valabilității unei promisiuni bilaterale de schimb privind bunuri imobile și pronunțarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor să prezinte certificat de atestare fiscală şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, indiferent dacă bunurile au valoare egală sau valori diferite; referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul de a se stabili dacă executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, reprezintă o procedură de executare silită 29 mai 2017 2 noiembrie 2021 Minuta deciziei nr. 42 din 29 mai 2017 Decizia nr. 42 din 29 mai 2017 Decizii HP - materie civilă
Rețeaua de citări a acestei cauze
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.