Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015

Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 29 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.178/62/2014, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare (Codul silvic), coroborat cu art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond (Hotărârea Guvernului nr. 861/2009) prin raportare la art. 4 lit. s) pct. 4 coroborat cu art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010), este în sensul că, pentru acordarea, după data de 1 ianuarie 2010, a compensaţiilor prevăzute de Codul silvic, singura condiţie de acordare este existenţa deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat sau în sensul că, pe lângă avizul Comisiei Europene, este necesară adoptarea normelor metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010?”

La data formulării sesizării, Curtea de Apel Braşov a avut în vedere prevederile Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, cu modificările şi completările ulterioare. La data pronunţării prezentei decizii, dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) au acelaşi conţinut în cuprinsul Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic (Codul silvic), republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015. II. Expunerea succintă a procesului A. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare B.: – anularea actului administrativ emis, în opinia sa, cu exces de putere, prin care i s-a comunicat refuzul soluţionării favorabile a cererii sale, constând în acordarea compensaţiilor pentru anul 2010 şi a dobânzilor aferente; – obligarea pârâtului la plata contravalorii produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, pentru suprafaţa de pădure situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000, în zonele T1 şi T2, teren administrat în totalitate de Ocolul Silvic B. pe întreaga perioadă a anului 2010.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeţei de teren forestier, conform procesului-verbal de punere în posesie, iar suprafaţa de 387,70 ha este cuprinsă în aria protejată Natura 2000, sit care este parte integrantă a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 în România.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, îi sunt interzise orice formă de exploatare/utilizare a resurselor naturale, precum şi orice formă de folosire a terenurilor incompatibilă cu scopul de protecţie/conservare a suprafeţei menţionate.

Ca atare, pentru acordarea compensaţiilor aferente anului 2010, a fost creat cadrul legislativ, prin dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic şi ale anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 861/2009.

La data de 19 iulie 2012, Comisia Europeană a emis Decizia C (2012) 5166 final, prin care a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat pentru toate persoanele fizice şi juridice, indiferent de forma de proprietate asupra terenurilor forestiere, fiind astfel îndeplinită condiţia impusă de prevederile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009.

Reclamantul a mai arătat faptul că Ocolul Silvic B. a întocmit documentaţia privind calculul despăgubirilor cu respectarea metodologiei de calcul prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora şi de Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, însă pârâtul a refuzat în mod nejustificat să îi acorde despăgubiri, pe motivul că nu ar exista metodologia de calcul al despăgubirilor, deşi aceasta era cuprinsă în Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice nr. 625/22.507/2006 privind aprobarea Metodologiei de calcul al sumelor cuvenite drept compensaţii proprietarilor persoane fizice şi juridice care deţin păduri cu funcţii speciale de protecţie.

Totodată, reclamantul susţine că lipsa de folosinţă a terenului forestier în cauză echivalează cu intervenţia abuzivă a statului în exercitarea proprietăţii, mai ales că i-au fost acordate compensaţiile aferente anului 2009 pentru terenurile forestiere deţinute în arealul localităţilor S. şi A. B. Apărările pârâtului

Pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare B. a depus întâmpinare în care a invocat, printre altele, şi excepţia prematurităţii cererii, în susţinerea căreia a arătat, pe de o parte, că metodologia de calcul pentru pădurile cu funcţii de protecţie T1 şi T2 situate în siturile Natura 2000 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, aspect ce a fost comunicat reclamantului la data de 28 aprilie 2014, iar, pe de altă parte, schema de ajutor de stat intră în vigoare numai după aprobarea ei de către Comisia Europeană şi publicarea în Monitorul Oficial al României, condiţii suspensive care nu au fost îndeplinite în cauză.

Pe fond, pârâtul a arătat că Adresa din 28 aprilie 2014 nu reprezintă un act administrativ, ci un act de informare, prin care a comunicat reclamantului următoarele aspecte: metodologia de calcul folosită în documentaţia depusă nu se referă la pădurile cu funcţie de protecţie T1 şi T2 din situri Natura 2000; nu a fost întocmit decontul justificativ în lipsa formulei tehnice de calcul aplicabile; Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice nr. 625/22.507/2006 a fost abrogat, întrucât a fost emis în aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.071/2006, ale Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, acte normative abrogate prin Codul silvic.

În final, pârâtul a subliniat că singura normă de calcul în vigoare este cea cuprinsă în Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, iar din domeniul de aplicare a Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5166 final (pct. 13) rezultă că aceasta nu se referă la suprafeţele forestiere de tipul T1 sau T2 care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000.

Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice B., prin care a solicitat obligarea acesteia la analizarea documentaţiei şi la avizarea decontului justificativ întocmit de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare B., conform prevederilor anexei nr. 4 la Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009.

Prin întâmpinarea formulată, chemata în garanţie Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. a invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, motivată de faptul că, atât timp cât pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare B. nu a întocmit decontul justificativ pentru acordarea compensaţiilor băneşti, nu poate să analizeze şi să avizeze despăgubirile, cu atât mai mult cu cât între această autoritate fiscală şi reclamant nu există vreun raport juridic.

Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie şi a Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice – Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, solicitând obligarea acestuia la virarea sumelor necesare acoperirii despăgubirilor solicitate de reclamant. C. Hotărârea primei instanţe

Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2.157/CA din 22 septembrie 2014, a hotărât următoarele: – a admis excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a respins cererea formulată de reclamant; – a respins excepţia prematurităţii cererii de chemare în garanţie, invocată de chemata în garanţie Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B., şi a respins cererile de chemare în garanţie formulate de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare B., în contradictoriu cu chematele în garanţie Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice – Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.

Examinând adresa contestată în cauză, tribunalul a constatat că două motive au stat la baza respingerii solicitărilor reclamantului, respectiv lipsa normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie, stabilite prin amenajamentele silvice, şi, în consecinţă, lipsa de fundamentare legală a calculului compensaţiilor solicitate de reclamant. În cauză nu se pune problema îndreptăţirii reclamantului la plata compensaţiilor, ci a momentului de la care i se pot acorda aceste compensaţii.

Tribunalul a reţinut că a fost învestit cu o acţiune în contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare B., iar nu cu o acţiune în răspunderea statului pentru neîndeplinirea în termen rezonabil a obligaţiei de punere în aplicare a Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5.166 final din 19 iulie 2012.

Art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 a instituit, pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2010, o condiţie suspensivă privind plata compensaţiilor, respectiv primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Compensaţiile aferente perioadei de după data de 1 ianuarie 2010 nu intră sub incidenţa metodologiei de calcul stabilite prin anexa nr. 2 la Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009.

În ceea ce priveşte durata schemei, instanţa a reţinut că, potrivit pct. 11 din decizia Comisiei Europene, aceasta a expirat la data de 31 decembrie 2013, dar intrarea sa în vigoare a fost supusă necesităţii îndeplinirii a două condiţii suspensive, respectiv aprobarea Comisiei Europene şi publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Guvernului care cuprinde schema de ajutor notificată Comisiei.

Aşadar, tribunalul a reţinut că doar prima condiţie suspensivă a fost îndeplinită în speţă.

În ceea ce priveşte a doua condiţie suspensivă, tribunalul a constatat că, în cauză, nu s-a dovedit realizarea acesteia întrucât, din Adresa din 26 februarie 2014, rezultă că proiectul hotărârii Guvernului a fost doar transmis spre publicare la Monitorul Oficial al României, iar nu şi faptul că, până la data pronunţării prezentei hotărâri, publicarea actului a avut loc.

În absenţa publicării normelor metodologice cuprinzând modul de calcul al ajutoarelor de stat, aprobat de Comisia Europeană, tribunalul a apreciat că nu poate verifica corectitudinea calculului realizat de reclamant în baza anexei nr. 2 la Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, iar plata sumei în litigiu nu poate fi realizată legal de către pârât. Lipsa cadrului normativ privind calculul compensaţiilor nu este imputabilă părţii chemate în judecată, iar, în aceste condiţii, examinarea încălcării dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocată de reclamant, este de prisos. D. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea în tot a hotărârii atacate, ca urmare a greşitei interpretări a normelor aplicabile litigiului, arătând că este îndreptăţit să pretindă şi să dobândească compensaţiile solicitate prin acţiune, câtă vreme condiţia unică şi esenţială pentru continuarea plăţilor ajutoarelor de stat rezidă doar în emiterea unui aviz favorabil al Comisiei Europene, aviz care în cauză a fost prezentat instanţei. Se susţine că normele metodologice aplicabile pentru obţinerea compensaţiilor sunt cele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 861/2009. Chiar în lipsa acestui act normativ, în cazul în care statul român ar fi considerat că era neapărat necesar să emită o nouă hotărâre a Guvernului pentru aprobarea unor noi norme metodologice, a avut la dispoziţie mai bine de 28 de luni de la data adoptării Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5.166 final până la data promovării prezentei acţiuni judiciare. III. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurentul-reclamant şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele legale pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acest sens a susţinut că pe rolul instanţelor s-au aflat litigii cu obiect similar, astfel că problema de drept nu este nouă, fiind depusă jurisprudenţă.

Intimatul – chemat în garanţie Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a susţinut inadmisibilitatea sesizării, arătând că acordarea tuturor formelor de sprijin în sectorul forestier se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, doar după avizarea schemelor de ajutor de stat de către Comisia Europeană şi adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, condiţie care, în cauză, nu este îndeplinită, întrucât nu au fost aprobate normele metodologice. Deşi schema de ajutor, aprobată prin decizia Comisiei Europene, a fost prelungită până la data de 30 iunie 2014, iar autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură a depus toate diligenţele în vederea aplicării ei, practic, nu a fost adoptată hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice în vederea acordării respectivelor compensaţii, ceea ce face ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să nu fie necesară.

Intimata – chemată în garanţie Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. susţine că nu este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât timp cât despăgubirile pretinse se calculează şi se plătesc pe baza unor norme juridice care, în acest moment, nu există, respectiv pe baza unor algoritmi de calcul care să permită efectiv calculul acestor compensaţii. Deşi dreptul reclamantului de a obţine despăgubiri este recunoscut de către legiuitor, tot acesta stabileşte şi faptul că despăgubirile nu se calculează decât într-un anume mod care va fi reglementat prin norme metodologice ulterioare. Se apreciază că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar fi fost posibilă numai în situaţia în care reclamantul ar fi învestit instanţa cu o acţiune de drept comun în răspunderea statului, întrucât, în caz contrar, s-ar admite, implicit, ca instituţiile statului să poată soluţiona cereri în afara cadrului legislativ aplicabil.

Intimatul pârât Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic B. (succesor în drepturi al Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare B.) nu consideră necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, având în vedere că legislaţia existentă este foarte clară şi nu lasă loc de interpretări, susţinând că modalitatea de calcul stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 nu se aplică compensaţiilor solicitate şi, ca atare, este necesară emiterea unui act normativ care să reglementeze acordarea unor asemenea compensaţii. IV. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele:

De lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor ce formează obiectul sesizării depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât se va stabili dacă textele legale invocate pot fi interpretate în sensul că, pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de Codul silvic, constând în contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice ce determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, după data de 1 ianuarie 2010, singura condiţie de acordare ar consta doar în existenţa deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat sau, pe lângă acest aviz, este necesară şi adoptarea normelor metodologice ulterioare, aprobate prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010.

Problemele de drept enunţate sunt noi, deoarece dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic nu au fost analizate, până la acest moment, prin coroborare cu prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, act normativ ulterior Hotărârii Guvernului nr. 861/2009, iar aplicarea dispoziţiilor respective din Codul silvic a primit în practica instanţelor soluţii diferite, fiind necesară intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pronunţarea unei hotărâri pentru interpretarea unitară a normelor, decizie cu efect obligatoriu pentru toate instanţele de judecată, în condiţiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. În acest sens, instanţa face trimitere la Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. 2/1/2013/HP, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, şi la Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. 3/1/2013/HP, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014.

Totodată, instanţa consideră că o interpretare restrictivă a cerinţei noutăţii problemei de drept supuse dezlegării ar goli de conţinut mecanismul hotărârii prealabile, care are drept scop prevenirea dezvoltării practicii neunitare şi l-ar face, în fapt, inaccesibil instanţelor de judecată care se confruntă cu necesitatea dezlegării unitare a unei chestiuni de drept.

Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 29 aprilie 2015. B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Normele de drept intern supuse dezlegării sunt următoarele: art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic; art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009; art. 4 lit. s) pct. 4 coroborat cu art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, act normativ intrat în vigoare ulterior Hotărârii Guvernului nr. 861/2009, rezultă că normele metodologice nu sunt menite doar a determina cuantumul ajutoarelor de stat, ci şi celelalte condiţii de acordare, respectiv criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere şi control, în acord cu deciziile instituţiilor europene şi cu legislaţia europeană în materia ajutorului de stat, având astfel un rol esenţial în individualizarea dreptului la compensaţii.

În consecinţă, instanţa de trimitere a reţinut că, dacă măsurile de sprijin în sectorul silvic existente la data aderării au putut fi aplicate doar până la data de 31 decembrie 2009, până la acest moment nepunându-se problema conformării măsurilor de ajutor de stat cu legislaţia europeană, începând cu data de 1 ianuarie 2010, aceste forme de sprijin nu mai pot fi acordate, decât în condiţiile notificării Comisiei Europene de către autoritatea naţională competentă, după obţinerea avizului favorabil, cu respectarea condiţiilor de acordare a acestuia.

Prin Decizia C (2012) 5.166 final din 19 iulie 2012, Comisia Europeană a avizat favorabil acordarea ajutoarelor persoanelor fizice şi juridice pentru pădurile incluse în T1 şi T2 din cadrul siturilor Natura 2000, această decizie având rolul de a aviza favorabil schema de ajutor de stat propusă de statul român, prin autoritatea centrală competentă, pentru persoanele cărora le este limitată folosinţa asupra terenurilor afectate de amenajamente silvice, propunerea astfel avizată producând efecte numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului normativ respectiv (hotărâre a Guvernului).

Ulterior primirii acestei decizii, ministerul de resort a elaborat un proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al acestor compensaţii, însă respectivul proiect nu a mai fost publicat în Monitorul Oficial al României, fiind retras de la publicare din considerente care nu fac obiectul prezentei cauze.

Prin urmare, nici la momentul promovării acţiunii şi nici al prezentei sesizări, nu există norme metodologice, ulterioare deciziei favorabile a Comisiei Europene, de acordare, utilizare şi control al acestor compensaţii, astfel cum au fost propuse de către statul român prin autoritatea competentă şi avizate de Comisia Europeană, pentru perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2013, prin Decizia C (2012) 5.166 final din 19 iulie 2012.

Faptul că reclamanţii se află în situaţia de a nu se putea folosi în niciun fel de atributul dreptului de proprietate pentru un interval considerabil de timp, în condiţiile în care statul român, prin autorităţile de resort, nu a rezolvat această chestiune şi nici nu a prezentat dovezi că este pe cale să finalizeze un asemenea proces, nu justifică demersul judiciar al acestora în condiţiile normelor speciale invocate, ci, eventual, în condiţiile dreptului comun.

Un ultim argument este acela că Decizia Comisiei Europene C (2012) 5.166 final din 19 iulie 2012 nu are efect direct vertical în ordinea juridică europeană, în sensul că particularii nu pot invoca, direct în faţa instanţelor naţionale, acordarea ajutorului de stat avizat favorabil. V. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

În cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat curţilor de apel să comunice jurisprudenţa identificată la nivelul circumscripţiei lor teritoriale cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Din analiza jurisprudenţei transmise de curţile de apel, cu referire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, au fost constatate aspectele arătate în continuare.

Într-o orientare jurisprudenţială, instanţele au dispus obligarea pârâţilor Ministerul Mediului, Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură şi/sau Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare la plata compensaţiilor cuvenite începând cu data de 1 ianuarie 2010, reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţele au avut în vedere următoarele argumente: – pentru acordarea compensaţiilor a fost emisă decizia Comisiei Europene prin care a fost acordat aviz favorabil; – faptul că statul român, prin autorităţile de resort, nu a emis Normele metodologice prevăzute de art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 nu conferă caracter justificat refuzului de acordare a compensaţiilor, în condiţiile în care persoanele îndreptăţite nu se pot folosi în niciun fel de dreptul lor de proprietate pentru un interval considerabil de timp; – neacordarea compensaţiilor nu poate fi justificată prin lipsa adoptării normelor metodologice ori prin lipsa fondurilor bugetare, deoarece, în caz contrar, ar însemna să se admită că actul normativ a stabilit drepturi afectate de o condiţie pur potestativă. De altfel, la nivel naţional, există Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009; – dreptul la compensaţii este echivalent cu dreptul de proprietate, iar reclamanţii sunt îngrădiţi în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Într-o altă orientare jurisprudenţială, instanţele au respins cererea de acordare a compensaţiilor, reţinând că: – în cuprinsul Deciziei Comisiei Europene, la capitolul „Durată şi buget” s-a menţionat faptul că „schema nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României”. Ca urmare, odată cu emiterea deciziei respective a fost îndeplinită condiţia prealabilă prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, respectiv aceea de primire a deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Art. 6 alin. (2) din aceeaşi hotărâre a Guvernului foloseşte sintagma „formele de sprijin . . . vor fi continuate”, impunând verificarea dispoziţiilor legale în materie care reglementează etapele următoare în acordarea ajutorului de stat în discuţie. Astfel cum este reglementat de legiuitor, art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 nu acordă, de plano, odată cu primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene, măsurile de sprijin; – fiind ulterioară Hotărârii Guvernului nr. 861/2009 şi cu forţă juridică superioară, Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 prevede, în art. 6, faptul că ajutoarele de stat, printre care şi cel privind „plăţile Natura 2000” [art. 4 lit. s)], şi suma alocată fiecăreia dintre aceste forme de ajutor de stat reglementate de ordonanţă se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului care va fi comunicată Comisiei Europene prin Raportul anual, în conformitate cu art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE; – împrejurarea că schema de ajutor sub forma proiectului de hotărâre a Guvernului nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României face ca ajutorul de stat privind plăţi Natura 2000 să nu poată fi acordat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi de decizia Comisiei Europene. VI. Răspunsul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 8.404/2.675/III-5/2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că „la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept” ce face obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale În jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu au fost identificate decizii cu relevanţă în privinţa chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Art. 519 din Codul de procedură civilă instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, condiţii care se impun a fi întrunite cumulativ, şi anume: a) sesizarea să fie formulată într-o cauză aflată în stare de judecată; b) instanţa care a formulat sesizarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în recurs; c) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; d) problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate; e) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu se fi pronunţat asupra acestei probleme de drept; f) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate expuse, respectiv: – sesizarea a fost formulată în Dosarul nr. 3.178/62/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în faza recursului; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât urmează să se stabilească dacă, pentru acordarea compensaţiilor, prevăzute de Codul silvic şi de art. 4 lit. s) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, aferente anului 2010, este necesară doar decizia favorabilă a Comisiei Europene – normele metodologice fiind cele reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 – sau dacă se impune adoptarea unor norme metodologice, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010; – problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, aşa cum rezultă din conţinutul Adresei nr. 8.404/2.675/III-5/2015 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; – în ceea ce priveşte condiţia noutăţii problemei de drept ce formează obiectul sesizării, în lipsa unei definiţii a „noutăţii” şi a unor criterii de determinare a acesteia, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să decidă dacă chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. Este adevărat că, aşa cum rezultă din expunerea de la pct. VI, problema de drept a fost dezlegată în mod neunitar în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, fiind conturate mai multe opinii juridice. Această împrejurare nu este însă de natură a considera de plano că nu este îndeplinită condiţia noutăţii, atât timp cât problema de drept este de actualitate, iar asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat prin niciunul dintre mecanismele procedurale reglementate de titlul III „Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare” al cărţii a II-a „Procedura contencioasă” din Codul de procedură civilă. B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

Normele de drept supuse interpretării: – art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic: „Art. 97. – (1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: […] b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă;”; – art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010: „Art. 4. – Guvernul este abilitat să acorde forme de ajutor de stat permise conform art. 1 în următoarele domenii: […] s) activităţi de dezvoltare rurală: […] 4. plăţi Natura 2000 şi plăţi aferente Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei;”; – art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009: „Art. 6. – (1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.”

Prevederi constituţionale şi legale relevante: – art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie: „Art. 44. – Dreptul de proprietate privată (1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. (4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. (5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. (6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. (7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. (9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. Art. 136. – Proprietatea […] (5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”; – art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010: „Art. 6. – Ajutoarele de stat care pot fi acordate din cele prevăzute la art. 4 şi suma totală alocată fiecărei forme de ajutor de stat se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, care va fi comunicată Comisiei Europene prin Raportul anual, în conformitate cu art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004.”; – lit. a) teza a doua din anexa nr. 1: „Scopul şi regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate” la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare: „a) Rezervaţii ştiinţifice: […] Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de protecţie prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În aceste zone se interzice desfăşurarea oricăror activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, educaţie şi de ecoturism cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul forului ştiinţific competent şi al administratorului rezervaţiei ştiinţifice. […]”

Legislaţie europeană relevantă: – art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”; – Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, care prevede acordarea de ajutoare persoanelor fizice care au păduri în proprietate pentru a compensa pierderile de venituri suferite având în vedere restricţiile la utilizarea pădurilor rezultate în urma aplicării directivelor 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice şi 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, regulament care, în art. 30, lărgeşte sfera celor îndrituiţi a primi compensaţii, incluzându-i şi pe titularii terenurilor forestiere aflate în zone de protecţie Natura 2000 de tip funcţional T1 şi T2. C. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În urma analizării dispoziţiilor legale relevante, prin raportare la argumentele prezentate în cadrul celor două orientări jurisprudenţiale, se apreciază că, pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, pentru considerentele arătate în continuare.

Măsurile de compensare, sub forma ajutorului de stat, stabilite prin dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic, au ca obiectiv acoperirea costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a comunicat Comisiei Europene, în anul 2007, măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum şi cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora (care a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009).

Până la data de 31 decembrie 2009 nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuţie cu legislaţia europeană, în acest sens fiind prevederile anexei nr. V pct. 3 „Agricultura” lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca „ajutoare existente”, în înţelesul art. III – 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, „până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării”.

Acest aspect a fost recunoscut atât în practica administrativă a instituţiilor publice cu competenţe în domeniu, cât şi în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ.

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al „ajutoarelor de stat existente” până la sfârşitul anului 2009.

Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocaţiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006), şi adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

Astfel, în baza prevederilor art. 176 din Liniile directoare, „Comisia va declara compatibile cu articolul 87 alineatul (3) litera c) din Tratat ajutoarele de stat destinate împăduririi terenurilor agricole sau neagricole, instituirii de sisteme agroforestiere pe terenurile agricole, plăţilor Natura 2000 (…), dacă îndeplinesc condiţiile enunţate la articolele 43-49 din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005 şi nu depăşesc intensitatea maximă prevăzută la articolele menţionate.”

Pe aspectul analizat, pentru perioada de referinţă (2010-2013), prezintă relevanţă dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora „ajutorul de stat nou, supus obligaţiei de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat.”

De asemenea, art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 stabileşte în mod explicit faptul că „toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.”

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condiţiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competenţa de a acorda forme de ajutor de stat pentru activităţile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plăţile Natura 2000.

În continuare, prin art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 se menţionează faptul că „normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare şi naţionale în domeniul ajutorului de stat, şi reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă şi valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere şi control.”

Aşadar, se poate observa că normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensaţii al beneficiarului, în condiţiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul, cât şi criteriile de eligibilitate, procedurile de supraveghere şi control.

În baza celor două dispoziţii normative anterior enunţate a fost elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului privind Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, şi a fost concepută schema de ajutor de stat pentru acordarea acestor compensaţii.

Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Prin Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 (denumită în continuare Decizia Comisiei Europene), Comisia Europeană a avizat favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre a Guvernului anterior arătat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piaţa internă.

Relevante în acest sens sunt dispoziţiile pct. 5 din Decizia Comisiei Europene în care se arată că „temeiul juridic al schemei este proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor.”

La pct. 6 din Decizia Comisiei Europene se precizează cuantumul ajutorului compensatoriu, elementele formulei de calcul, cu referire la datele extrase din lucrarea „Statistica activităţilor din silvicultură în 2010”, iar la pct. 7 din decizie se menţionează că ajutorul se aplică suprafeţelor forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 situate în întregime în zona Natura 2000.

Semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că „schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României (…).”

Ca atare, schema de ajutor de stat, având ca temei legal proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice, avizată favorabil prin decizia Comisiei Europene, nu poate produce efecte juridice decât după adoptarea acestui act normativ intern.

În raport cu cele anterior prezentate se apreciază că nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice, reglementând metodologia de calcul al compensaţiilor cuvenite proprietarilor de suprafeţe forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 şi care nu pot recolta masa lemnoasă de pe acestea.

Însă, se constată faptul că procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condiţiile în care nu a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000.

Ca atare, în prezent nu există baza legală pentru acordarea compensaţiilor, în lipsa hotărârii Guvernului cu obiectul de reglementare mai sus arătat.

Argumentaţia prezentată este în deplină consonanţă cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, prin Decizia din data de 20 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza C-18/08 Foselev Sud-Quest SARL contra Administration des douanes et droits indirects, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, a statuat următoarele: „Decizia 2005/449/CE a Comisiei din 20 iunie 2005 privind o cerere de scutire de taxa pe vehiculele cu motor introdusă de Franţa în temeiul art. 6 alin. (2) lit. b) din Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri nu poate fi invocată de un particular în raporturile cu Republica Franceză, destinatară a acestei dec