CtEDO 05.06.2003 Auto

GUAGLIANONE contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
05.06.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GUAGLIANONE contre l'ITALIE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 618/03 prezentate de Egidio GUAGIANONE împotriva L Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 12 februarie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Egidio Guaglianone, este un resortisant italian, născut în 1941 și rezident în Bari. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Amenduni, avocat în Bari. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1996, reclamantul a semnat un contract de asigurare auto-responsabilitate civilă cu societatea Sai. Prin decizia din 28 iulie 2000, organismul însărcinat cu asigurarea liberei concurențe (autorità garante della concorreenza e del mercato e del Mercato ) a declarat că societatea de asigurări Sai, împreună cu altele, a format un cartel de întreprinderi pentru a menține primele de asigurare la un nivel mai ridicat cu 20% decât cel care ar fi avut o concurență liberă. Această decizie, atacată de societatea de asigurări în litigiu, a fost confirmată de Tribunalul Administrativ din Lazio, la 5 iulie 2001, și apoi de Consiliul de Stat, la 23 aprilie 2002. La 27 decembrie 2002, reclamantul a solicitat societății de asigurări să îi ramburseze 20 % din primele plătite în perioada 1996-2000, și anume o sumă de 380, 66 EUR. La 18 februarie 2003, Decretul-lege nr. 18 din 2003 a intrat în vigoare. Acesta a fost convertit în Legea nr. 63 din 7 aprilie 2003. În general, judecătorul pentru pace are competența de a cunoaște cazuri civile a căror valoare nu depășește 2 582, 28 EUR (art. 7 din Codul de procedură civilă). Părțile se pot apăra personal în cazul în care valoarea litigiului nu depășește 516, 46 EUR (art. 82 din Codul de procedură civilă). În conformitate cu Decretul-lege nr. 18 din 2003 și cu Legea nr. 63 din 7 aprilie 2003, litigiile referitoare la un contract încheiat în conformitate cu art. 1342 din Codul civil (în conformitate cu Decretul-lege nr. 18 din 2003 și cu Legea nr. 63 din 7 aprilie 2003, În cazul în care se adoptă o decizie în drept, aceasta poate da apel în fața instanței civile și poate fi atacată în casație. În fața instanței competente, părțile trebuie să fie reprezentate de un avocat. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de repercusiunile asupra dreptului său la o instanță care rezultă din adoptarea Decretului-lege nr. 18 din 2003 și a Legii nr. 63 din 7 aprilie 2003. 63 din 7 aprilie 2003 și susține că repercusiunile care decurg din aceasta sunt incompatibile atât cu art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea ia act de faptul că cazul de față se distinge de cel constatat în Hotărârea Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c Grecia (hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n 301-B), în cazul în care statul a fost implicat într-o manieră decisivă pentru a orienta în favoarea sa în favoarea mai mult de o instanță la care a fost parte. Pe de altă parte, cazul de speță se deosebește, de asemenea, de situația constatată în Hotărârea Imobiliar Saffi c. Italia (hotărârea din 28 iulie 1999, n 22774/93, CEDO 1999-V), în care Curtea a considerat că, dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unei hotărâri judecătorești, o astfel de intervenție nu poate avea ca consecință nici de a împiedica sau, cu atât mai puțin, de a pune sub semnul întrebării fondul acestei decizii (§ 74). În prezenta cauză, Curtea ia notă de faptul că, pe baza deciziei din 28 aprilie 1999 iulie 2000 de la organismul însărcinat cu asigurarea liberei concurențe și a deciziilor pronunțate de tribunalul administrativ din Lazio și de Consiliul de Stat, reclamantul era în poziția de a solicita rambursarea a 20% din primele plătite societății sale de asigurări, ceea ce a făcut la 27 decembrie 2002. Curtea consideră că, în ceea ce privește societatea de asigurări, recurentul era întemeiat să inițieze o acțiune în fața instanțelor civile, fapt pe care nu l-a făcut. Este adevărat că, la 18 februarie 2003, Decretul-lege nr. 18 din 2003 a adus modificări Codului de procedură civilă în ceea ce privește acțiunea în fața judecătorului de pace, competent în domeniul în litigiu. Atunci Curtea trebuie să examineze problema dacă aceste modificări legislative au avut repercusiuni incompatibile cu dreptul reclamantului În această privință, Curtea amintește că dreptul la o instanță, al cărei drept de acces constituie un aspect particular, nu este absolut și este gata să fie limitat în mod implicit, deoarece solicită, prin natura sa, o reglementare prin intermediul statului, care se bucură de o anumită marjă de apreciere. Cu toate acestea, aceste limitări nu pot restrânge accesul deschis la un justițiar într-un mod sau într-un punct cum ar fi dreptul său la o instanță judecătorească din statul membru respectiv atins în aceeași substanță; în cele din urmă, ele nu au legătură cu art. 6 alineatul (1) decât dacă au un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (hotărâre Edificaciones March Gallego S.A. c. Spania din 19 februarie 1998, Rec., 1998-I, p. 290, § 34. Curtea constată că modificările aduse de lege nu au avut ca efect privarea reclamantului de posibilitatea de a iniția o acțiune în fața instanței de pace sau de a limita accesul la această instanță. În opinia Curții, faptul că judecătorul de pace decide în drept și că hotărârea sa poate fi formulată în justiție - și anume un grad suplimentar de jurisdicție - nu poate fi considerat în nici un caz o interferență în dreptul reclamantului la o instanță. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 13 din convenție, această dispoziție prevede că orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Având în vedere decizia sa cu privire la art. 6 alineatul (1) din Convenție, Curtea consideră că nu este necesar să se ia o decizie în acest sens din perspectiva articolului 13, cerințele acestei din urmă dispoziții fiind mai puțin stricte decât cele prevăzute la art. 6 alineatul (1) și absorbite de acestea în speță (hotărârea Hentrich c. Franța din 22 septembrie 1994, seria A n 296-A, § 65). În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, având în vedere decizia sa privind art. 6 alineatul (1) din convenție, Curtea nu vede nici în ce măsură situația denunțată de reclamant și-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-09-07
0,93
DE SIMONE contre l'ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 42520/98 présentée par Pasquale de SIMONE contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 7 septembre 2000 en une chambre composée de M.
CtEDO 2001-10-25
0,93
AFFAIRE CENTINEO c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE CENTINEO c. ITALIE (Requête n° 44377/98) ARRÊT STRASBOURG 25 octobre 2001 DÉFINITIF 25/01/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2000-01-06
0,93
G.S. ET L.M. contre l'ITALIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION [Note1] SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 46543/99 présentée par G. S. et L. M. contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 6 janvier 2000 en une chambre composée d
CtEDO 2002-02-28
0,93
AFFAIRE GAGLIARDI c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE GAGLIARDI c. ITALIE (Requête n° 51161/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retou
CtEDO 2001-04-10
0,93
PELAGATTI contre l'ITALIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 56098/00 présentée par Guglielmo Pelagatti contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 10 avril 2001 en une chambre composée de MM
Sursă