CtEDO 10.07.2003 Auto

CASE OF LORENZA CONTI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
10.07.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of P1-1;Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - domestic proceedings;Costs and expenses (Convention proceedings) - claim dismissed
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF LORENZA CONTI v. ITALY (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1966 și trăiește în Florența. Ea este proprietara unui apartament, pe care l-a lăsat P.M. într-o scrisoare înregistrată din 30 martie 1987, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit locatarului la 3 februarie 1988, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea magistratului Florenței. Prin decizia din 29 februarie 1988, care a fost făcută executivă în aceeași zi, magistratul Florenței a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 1 martie 1989. La 5 aprilie 1989, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgentă ca cazare pentru ea. 10. La 15 aprilie 1989, reclamantul a notificat chiriașului ce l-a solicitat să abandoneze sediul. 11. La 8 mai 1989, ea a notificat locatarului informand-l că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 7 iunie 1989. 12. Între 7 iunie 1989 și 9 iunie 1998, judecătorul a făcut 18 încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 13. La 30 iunie 1999, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. 14. Începând cu 1947, autoritățile publice din Italia au intervenit frecvent în legislația rezidențială în scopul controlului închirierilor, ceea ce s-a realizat prin înghețarea închirierilor (ocazional relaxată atunci când guvernul a decretat creșteri legale), prin prelungirea legală a tuturor închirierilor curente și prin amânarea, suspendarea sau uimirea executării ordinilor de posesie. Legea internă relevantă privind prelungirea inventarilor, suspendarea executării și scufundarea expulzărilor este descrisă în hotărârea Curții în cazul Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 18-35, ECHR 1999-V. 15. În ceea ce privește controlul chirielor, evoluția legislației italiene poate fi rezumat după cum urmează. 16. Prima măsură relevantă a fost Legea nr. 392 din 27 iulie 1978, care prevedea echipamente pentru „chirierii echitabile” (denumitul equo canon) pe baza anumitor criterii, cum ar fi suprafața apartamentului și costurile sale de realizare. 17. Al doilea pas al autorităților italiene din august 1992. Acesta a fost luată în vederea liberalizării progresive a pieței tenancilor. În consecință, o legislație care se relaxează în ceea ce privește restricțiile la nivelurile de închiriere (denumitele patti în deroga) a intrat în vigoare. Proprietății și chiriașii au avut în principiu posibilitatea de derogare a chiriei impuse prin lege și de a conveni cu privire la un preț diferit. 18. În sfârșit, Legea nr. 431 din 9 decembrie 1998 a reformat legii și a liberalizat chiria. 19. Locatarul are obligația generală de a restituire proprietarului orice daune cauzate în cazul restituirii întârziere a apartamentului. În acest sens, art. 1591 din Codul Civil italian prevede: „Locatarul care nu reușește să abandoneze proprietarul proprietarului imobiliar este obligat să plătească suma convenită până la data în care pleacă, împreună cu alte daune rămase”. 20. Cu toate acestea, Legea nr. 61 din 1989 stabilește, printre altele, o limită la compensația reclamabilă de către proprietar care îl intenționează la o sumă egală cu chiria plătită de locatar la expirarea închirierii, majorată proporțional în funcție de costul de viață (art. 24 din Legea nr. 392 din 27 iulie 1978) plus 20%, pe parcursul perioadei de incapacitate de a elimina posesia apartamentului. 21. În hotărârea nr. 482 din 2000, Curtea Constituțională a fost solicitată să decidă dacă o astfel de limitare respectă Constituția. Curtea Constituțională a susținut că aceaceasta este compatibilă cu Constituția în ceea ce privește perioadele de timp în care suspendarea expulzărilor a fost determinată de lege. Curtea Constituțională a explicat că introducerea acestei limitații are ca scop soluționarea inventarilor timpului legislației de urgență, atunci când lipsa de locuințe a făcut necesară suspendarea executării. Deși expulzările au fost suspendate ex lege, legea a predeterminat cuantitatea rambursării imputabile chiriașului, ambele măsuri sunt temporare și excepționale. În plus, interesele proprietarului au fost contrazise de scutirea pentru el de sarcina de a dovedi daunele. 22. Curtea Constituțională a declarat limitarea compensației reclamabile de proprietar neconstituționale în ceea ce privește cazurile în care imposibilitatea proprietarului de a restrânge apartamentul depinde de conducerea chiriașului și nu a fost datorată unei intervenții legislative. În consecință, aceasta a deschis calea proprietarilor pentru instituția procedurilor civile pentru a obține repararea deplină a daunelor cauzate de chiriaș.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă