CASE OF WILLIS AGAINST THE UNITED KINGDOM

Rezoluția ResDH(2003)130 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 (finală la 11 septembrie 2002) în cazul Willis împotriva Regatului Unit (aprobată de Comitetul de Miniștri la 22 iulie 2003 la cea de-a 847-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Willis pronunțată la 11 Iunie 2002 și transmis Comitetul de Miniștri odată ce a devenit final în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 36042/97) împotriva Regatului Unit, depusă la 24 aprilie 1997 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 25 din Convenția de către dl Kevin David Willis, un național britanic, și că Curtea, sesizată în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea că, în calitate de văduv, el a fost supusă discriminării din motive de sex, deoarece beneficiile de securitate socială pentru părinții văduvi, pentru alocarea mamei văduvă și pentru a plăti văduva, erau disponibile doar femeilor, iar plângerea privind absența unui remediu eficace în acest sens;

întrucât în hotărârea sa din 11 iunie 2002 Curtea în unanimitate: a susținut că art. 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplică plângerii reclamantului cu privire la neprotejarea plății unei văduve și alocarea mamei văduve; - a susținut că a existat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în legătură cu această plângere; a susținut că nu este necesar să se ia în considerare plângerea luată în conformitate cu art. 14 din Convenția coroborat cu art. 8; - a susținut că nu a existat nicio încălcare a articolului 14 din Convenția coroborat cu art. 8 din Convenția sau cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în legătură cu plângerea reclamantului privind neautorizarea pensiei unei văduvi; - a considerat că, prin urmare, nu a fost necesar să se examineze dacă art. 8 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 sunt aplicabile plângerii reclamantului privind neautorizarea pensiei de văduvă; - a considerat că nu este necesar să se ia în considerare cazul în temeiul articolului 14 din Convenția luat în conjuncție cu art. 8 din Convenția sau cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în legătură cu plângerea privind discriminarea suferită de soția întârzietă a reclamantului; - a considerat că nu a existat nicio încălcare a articolului 13 din Convenția; a susținut că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului,

în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 25 000 de lire sterline pentru prejudiciu material, 12 500 de lire sterline în ceea ce privește costurile și cheltuielile procedurii dinaintea organelor din cadrul convenției (incluzând impozitul pe valoarea adăugată și faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 7,5% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni de mai sus până la decontare; a respins restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; având în vedere obligația Regatului Unit în temeiul articolului 46, alin. (1) din Convenție, care să respecte aceasta; întrucât, în cadrul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a reamintit că deja au fost luate măsuri pentru a evita noi încălcări ale aceleiași ca cele constatate în acest caz, cu modificări legislative introduse în Legea privind reforma socială și pensiile din 1999, în special secțiunile 54 și 55, acordând egalității de tratament văduvelor și văduvelor în ceea ce privește prestațiile de securitate socială începând cu 9 Aprilie 2001 (a se vedea în special Rezoluțiile ResDH(2000)81 în cazul Crossland, ResDH(2002)95 în cazul Cornwell și ResDH(2002)96 în cazul Leary); având în vedere că, la 13 noiembrie 2002,

în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 11 iunie 2002, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2003)130 concerning the judgment of the European Court of Human Rights of 11 June 2002 (final on 11 September 2002) in the case of Willis against the United Kingdom (Adopted by the Committee of Ministers on 22 July 2003 at the 847th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Willis case delivered on 11 June 2002 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention; Recalling that the case originated in an application (No. 36042/97) against the United Kingdom, lodged with the European Commission of Human Rights on 24 April 1997 under former Article 25 of the Convention by Mr Kevin David Willis, a British national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint that as a widower, he had been subject to discrimination on grounds of sex in that the social security benefits for widowed parents, the Widowed Mother’s Allowance and the Widow’s Payment, were only available to women,

and the complaint regarding the absence of effective remedy in this respect; Whereas in its judgment of 11 June 2002 the Court unanimously: - held that Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 was applicable to the applicant's complaint concerning non-entitlement to a Widow's Payment and Widowed Mother's Allowance; - held that there had been a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in connection with that complaint; - held that that it was not necessary to consider that complaint under Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 8; - held that that there had been no violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 8 of the Convention or Article 1 of Protocol No. 1 in connection with the applicant's complaint concerning non-entitlement to a Widow's Pension; - held that that it was not therefore necessary to consider whether Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 are applicable to the applicant's complaint concerning non-entitlement to a Widow's Pension;

- held that that it was not necessary to consider the case under Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 8 of the Convention or Article 1 of Protocol No. 1 in connection with the complaint about discrimination suffered by the applicant's late wife; - held that that there had been no violation of Article 13 of the Convention; - held that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date at which the judgment became final, 25 000 pounds sterling for pecuniary damage, 12 500 pounds sterling in respect of the costs and expenses of the proceedings before the Convention organs (inclusive of value-added-tax and that simple interest at an annual rate of 7,5% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement; - dismissed the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction; Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 11 June 2002, having regard to the United Kingdom’s obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by it; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers,

the government of the respondent state recalled that measures had already been taken to avoid new violations of the same kind as that found in this case, with legislative changes introduced in the Welfare Reform and Pensions Act 1999, mainly Sections 54 and 55, granting equal treatment to widows and widowers in respect of social security benefits as from 9 April 2001 (see in particular Resolutions ResDH(2000)81 in the Crossland case, ResDH(2002)95 in the Cornwell case and ResDH(2002)96 in the Leary case); Having satisfied itself that on 13 November 2002, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sums provided for in the judgment of 11 June 2002, Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of the United Kingdom, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.