AFFAIRE MARTINS ET GARCIA ALVES CONTRE LE PORTUGAL

Rezoluția ResDH(2003)135 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 noiembrie 2000 (definită la 16 februarie 2001) în cauza Martins și Garcia Alves împotriva Portugaliei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 22 iulie 2003, în cadrul celei de-a 847-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost reținută prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "nr. 11"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 16 noiembrie 2000 în cauza Martins Garcia Alves și, odată finală, transmisă Comitetului miniștrilor în temeiul art. 44 și 46 din Convenția care reamintește că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 37528/97) îndreptată împotriva Portugaliei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 14 august 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către Leonel Joaquim Martins și M. João Garcia Alves, resortisanți portughezi, și că Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul 11, a declarat admisibil faptul că a avut loc o procedură penală excesivă, având în vedere că, în hotărârea sa din 16 noiembrie 2000, Curtea, în unanimitate,

a declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție.

a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 900 000 de ecudos portughez pentru prejudicii morale și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu cu 7% laan de la expirarea termenului respectiv și până la data de plată a respins pretențiile reclamanților în ceea ce privește satisfacția echitabilă pentru surplus, având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenția de invitare a guvernului statului pârât la data de noiembrie 2000, ținând cont de obligația pe care Portugalia a respectat-o conform art. 46 alin. (1) din Convenția S.S.S., dat fiind că, la 18 iunie 2001, după expirarea termenului stabilit, guvernul statului pârât le-a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 16 noiembrie 2000 și că dobânda de întârziere datorată fusese plătită în aceeași zi; Întrucât, în cursul examinării acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct în cauză și că problema duratei procedurilor judiciare era în curs de examinare în scopul de a verifica dacă astfel de proceduri pot fi încheiate într-un termen rezonabil Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de Guvernul Portugaliei,

acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2003)135 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 16 novembre 2000 (définitif le 16 février 2001) dans l’affaire Martins et Garcia Alves contre le Portugal (adoptée par le Comité des Ministres le 22 juillet 2003, lors de la 847e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 16 novembre 2000 dans l’affaire Martins et Garcia Alves et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 37528/97) dirigée contre le Portugal, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 14 août 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Leonel Joaquim Martins et M. João Garcia Alves, ressortissants portugais, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief relatif à la durée excessive d’une procédure pénale ; Considérant que dans son arrêt du 16 novembre 2000 la Cour, à l’unanimité : - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe1,

de la Convention ; - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à chaque requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 900 000 escudos portugais pour préjudice moral et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 7% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions des requérants en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 16 novembre 2000, eu égard à l’obligation qu’a le Portugal de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; S’étant assuré que le 18 juin 2001, après l’expiration du délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé aux requérants les sommes prévues dans l’arrêt du 16 novembre 2000, et que les intérêts de retard dus avaient été versés le même jour, Attendu que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres,

le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées et que la question des durées de procédures judiciaires était en cours d’examen dans le but de vérifier que de telles procédures puissent être closes dans un délai raisonnable ; Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement du Portugal, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.