- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 22 iulie 2003
- Stat pârât
- FIN
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Hyvonen împotriva Finlandei
Traducere în română Auto
CAUZA DE PRIVIND SECȚIUNEA HYVÖNEN c. FINLAND (Derogarea nr. 52529/99) JUGUL (Reglementare a Franței) STRASBOURG 22 iulie 2003 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Hyvönen c. Finlanda, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de Camera compusă de Președintele Sir Nicolas Bratza Pellonpäää dna Palm Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego, judecători și dl O’Boyle, grefierul secțiunii, care a deliberat în particular la 1 iulie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
52529/99) împotriva Republicii Finlandeză a depus Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național finlandez, Martti Hyvönen („reclamantul”), la 4 octombrie 1999. Reclamantul, acordat asistență juridică, a fost reprezentat de dl. Miikka Hakanen, avocat practicant în Turku. Guvernul finlandez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen, director al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns, printre altele , în temeiul articolului 6 §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ și al treilea literele (c) și (d) din Convenție, că i s-a refuzat o audiere echitabilă în cadrul procedurilor penale împotriva lui.
Demența sa și alte boli legate de vârstă nu au fost acceptate ca scuză legală valabil pentru neapăratarea sa la ședința Curții de Apel. În plus, avocatul său nu a putut prezenta plângeri și reexamina un martor. În plus, reclamantul s-a plâns că i s-a refuzat dreptul consemnat în art. 2 din Protocolul nr. 7 de a-și revizui condamnarea de către un tribunal superior. La 30 aprilie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. În februarie 2003, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. În iunie 2003, reclamantul și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului.
Reclamantul s-a născut în 1928 și trăiește în Turku. La 16 iunie 1998, Curtea de District (käjäoikeus, tingsrätten ) de la Vantaa a condamnat reclamantul de agrementare a mărfurilor furate și a falsificației agravate, condamnându-l la un an și șase luni de închisoare. Reclamantul și co-acuzanții săi au refuzat acuzațiile. Curtea de district a renunțat la cererile reclamanților de daune care urmează să fie urmărite în procedura civilă separată după încheierea procedurii penale. În apelul său la Curtea de Apel ( hovioikeus, hovrätten ) din Helsinki, reclamantul a menținut nevinovăția și, în alternativă, a solicitat reducerea sau suspendarea sentinței sale. El a propus, de asemenea, să reexamineze martorul P., care era deja auzit în Curtea de District.
Curtea de Apel a convocat reclamantul să asista la ședința sa orală la 24 mai 1999. El nu a reușit să facă acest lucru, se presupune că datorită demenței sale și altor boli legate de vârstă, dar a fost reprezentat de avocatul său, care a prezentat un certificat medical și a făcut aluzie la demența reclamantului. Avocatul a afirmat în continuare că reclamantul nu a reușit să se prezinte la plecarea lor comună pentru Helsinki, în ciuda acordului lor anterior. 10. În hotărârea sa din aceeași zi, Curtea de Apel a constatat că nu s-a demonstrat nicio scuză legală pentru absența reclamantului. Prin urmare, recursul său a fost exclus fără avocat care a fost în măsură să își propune meritele și fără a fi putut reexamina martorul P. Statul a fost ordonat să plătească P. o alocație și să-și ramburseze costurile pentru a se prezenta la locul de audiere.
11. La 15 iulie 1999, Curtea de Apel a respins cererea reclamantului de a redeschide procedura. Un proaspăt certificat medical din 11 iunie 1999 nu a convins instanța că avea o scuză valabilă pentru absența la audierea principală. 12. La 28 septembrie 1999, Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen ) a refuzat să recurgă. 13. La 1 noiembrie 2000, în cadrul unei proceduri civile încheiate de o societate de asigurare, Curtea de District a ordonat reclamantului și alții să compenseze societatea pentru daunele cauzate în comisioarea infracțiunii lor. La 30 mai 2002, Curtea de Apel a refuzat apelul reclamantului.
„Declar că, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, Guvernul Finlandei propune să plătească ex gratie 2,500 EUR Martti Hyvönen în compensație pentru prejudiciu moral, precum și 3,385,25 EUR + 744,75 EUR în TVA în compensație pentru costuri și cheltuieli, mai puțin 630 EUR în asistență juridică acordată de Curte, adică un total de 3,500 EUR sub acest cap. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data executării hotărârii Curții în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.
Guvernul se angajează în continuare să nu solicite ca cazul să fie remis la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 12 iunie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Finlandei este dispus să-mi plătească ex-grația suma de 2,500 EUR în compensare pentru prejudiciu moral, precum și de 3,385,25 EUR în TVA în compensare pentru costuri și cheltuieli, mai puțin de 630 EUR în asistența juridică acordată de Curtea, adică un total de 3,500 EUR în cadrul acestui cap, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat anterior, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Finlandei în ceea ce privește faptele prezentei cereri, fie la nivel intern sau internațional.
În consecință, sunt de acord să nu depun o cerere de anulare a hotărârii Curții de Apel din 15 iulie 1999 sau a hotărârii sale din 30 mai 2002. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns. Mă angajam în continuare să nu solicit ca cazul să fie trimis la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții).
17. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Faptul în limba engleză și notificat în scris la 22 iulie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Președintele grefierului Michael O’Boyle Nicolas Bratza
FOURTH SECTION
CASE OF HYVÖNEN v. FINLAND (Application no. 52529/99) JUDGMENT (Friendly Settlement) STRASBOURG 22 July 2003 This judgment may be subject to editorial revision. . In the case of Hyvönen v. Finland, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of Sir Nicolas Bratza , President , Mr M. Pellonpää , Mrs E. Palm , Mr R. Maruste , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Mr J. Borrego Borrego, judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having deliberated in private on 1 July 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 52529/99) against the Republic of Finland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Finnish national, Martti Hyvönen (“the applicant”), on 4 October 1999.
The applicant, who had been granted legal aid, was represented by Mr Miikka Hakanen, a lawyer practising in Turku. The Finnish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Arto Kosonen, Director in the Ministry for Foreign Affairs.
The applicant complained, inter alia , under Article 6 §§ 1 and 3 (c) and (d) of the Convention that he had been denied a fair hearing in criminal proceedings against him. His dementia and other age-related illnesses had not been accepted as a legally valid excuse for his failure to attend the Court of Appeal’s hearing. Furthermore, his counsel had been unable to present pleadings and to re-examine a witness. The applicant further complained that he had been denied the right enshrined in Article 2 of Protocol No. 7 to have his conviction reviewed by a higher tribunal.
On 30 April 2002, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
In February 2003, after an exchange of correspondence, the Registrar suggested to the parties that they should attempt to reach a friendly settlement within the meaning of Article 38 § 1 (b) of the Convention. In June 2003 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant was born in 1928 and lives in Turku.
On 16 June 1998 the District Court ( käräjäoikeus, tingsrätten ) of Vantaa convicted the applicant of aggravated concealment of stolen goods and aggravated forgery, sentencing him to one year and six months’ imprisonment. The applicant and his co-defendants had denied the charges. The District Court referred the complainants’ claims for damages to be pursued in separate civil proceedings once the criminal proceedings had ended.
In his appeal to the Court of Appeal ( hovioikeus, hovrätten ) of Helsinki the applicant maintained his innocence and, in the alternative, requested that his sentence be reduced or suspended. He also proposed to re-examine witness P., who had already been heard in the District Court.
The Court of Appeal summoned the applicant to attend its oral hearing on 24 May 1999. He failed to do so, allegedly due to his dementia and other age-related illnesses, but was represented by his counsel, who submitted a medical certificate and alluded to the applicant’s dementia. Counsel further stated that the applicant had failed to show up for their joint departure for Helsinki in spite of their prior agreement.
In its decision of the same day the Court of Appeal found that no legally valid excuse had been shown for the applicant’s absence. His appeal was therefore struck out without counsel having been able to plead its merits and without having been able to re-examine witness P. The State was ordered to pay P. an allowance and reimburse her costs for having presented herself at the hearing venue.
On 15 July 1999 the Court of Appeal dismissed the applicant’s request for the proceedings to be re-opened. A fresh medical certificate of 11 June 1999 had not convinced the court that he had had a valid excuse for being absent from its main hearing.
On 28 September 1999 the Supreme Court ( korkein oikeus, högsta domstolen ) refused the applicant leave to appeal.
In civil proceedings brought by an insurance company the District Court, on 1 November 2000, ordered the applicant and others to compensate the company for damage caused in the commission of their crime. On 30 May 2002 the Court of Appeal refused the applicant’s appeal. THE LAW
On 12 June 2003 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that, with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case, the Government of Finland offer to pay ex gratia EUR 2,500 to Martti Hyvönen in compensation for non-pecuniary damage as well as EUR 3,385.25 + EUR 744.75 in VAT in compensation for costs and expenses, less EUR 630 in legal aid granted by the Court, that is to say a total of EUR 3,500 under this head. These sums will be payable within three months from the date of delivery of the judgment by the Court pursuant to the Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. The Government further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 12 June 2003 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative: “I note that the Government of Finland are prepared to pay me ex gratia the sum of EUR 2,500 in compensation for non-pecuniary damage as well as EUR 3,385.25 + EUR 744.75 in VAT in compensation for costs and expenses, less EUR 630 in legal aid granted by the Court, that is to say a total of EUR 3,500 under this head, with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. I accept the proposal and waive any further claims against Finland in respect of the facts of this application, whether at domestic or international level. Accordingly, I also agree not to file any application for a reversal of the Court of Appeal’s decision of 15 July 1999 or of its judgment of 30 May 2002. I declare that this constitutes a final settlement of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached. I further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 22 July 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Registrar President