AGAYEV contre la LETTONIE

Secțiunea I, Recurgerea nr. 4000/02 prezentată de Elshan Khanoglan-ogly AGAYEV împotriva Letoniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află la 25 septembrie 2003 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello mes Tulkens Vajić Levits Botousarova, judecători Fribergh grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 9 august 2001, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul este un resortisant azeri născut în 1966. mai exact, potrivit informațiilor de care dispune Curtea, acesta își are reședința în Azerbaidjan. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamantul a intrat pe teritoriul leton în 1987. La momentul faptei, el a deținut cetățenia sovietică. După ce a fost dezlănțuit de liliac și restaurarea independenței Letoniei în 1991, el a trăit fără nicio cetățenie. În 1993, reclamantul a fost înscris în registrul rezidenților în calitate de rezident permanent al Letoniei. Totuși, în 1995, el și-a pierdut pașaportul. La 21 noiembrie 1995, Departamentul de naționalitate și de imigrație al Ministerului de Interne i-a eliberat un pașaport provizoriu pentru o perioadă de doi ani.

În perioada cuprinsă între 1997 și martie 1998, reclamantul se afla în detenție provizorie în cadrul unei cauze penale și, prin urmare, nu și-a putut reînnoi pașaportul, expirat în noiembrie 1997. După eliberarea sa din detenție, în martie 1998, recurentul sesizează Hotărârea pentru afaceri privind cetățenia și migrația a Ministerului landurilor, care a succedat Departamentului menționat mai sus, cu privire la obținerea unui pașaport pentru un resortisant non-cetățean rezident permanent, din Letonia (nepilso a pase) La 9 iulie 1998, în timp ce aștepta răspunsul Direcției la cererea sa, reclamantul a fost arestat de agenții poliției de imigrație și plasat în centrul de detenție al imigranților ilegali din Riga.

În aceeași zi, el a scris consulatului ambasadei de Azerbaidjan din Moscova, solicitând permisiunea de a se întoarce în Azerbaidjan. În sprijinul cererii sale, el a subliniat că părinții săi și întreaga sa familie locuiau în această țară. La 11 august 1998, șeful Direcției a ordonat eliberarea reclamantului. Acesta a solicitat atunci corectarea situației sale în Letonia, oferindu-i un pașaport non-cetățean. Hotărârea a respins această cerere. La 20 mai 1999, reclamantul a fost arestat și reținut. Ulterior, a fost pus sub acuzare pe șeful loviturilor și rănilor intentate, adus în fața unei instanțe competente, condamnat la doi ani și o lună de închisoare fermă. În timpul șederii sale în închisoare, reclamantul a solicitat Direcției să-și legalizeze șederea în Letonia.

Prin scrisorile din 13 martie și 17 aprilie 2001, Hotărârea l-a informat pe reclamant că statutul său legal în Letonia nu era sigur și că responsabilii Direcției au contactat autoritatea azerbaidjaneză competentă pentru a determina dacă reclamantul avea dreptul la cetățenia azerjană. La 20 iunie 2001, reclamantul a fost eliberat din închisoarea unde își ispășise pedeapsa. În aceeași zi, a fost arestat din nou de către polițiștii poliției de imigrație și plasat la centrul de detenție al imigranților ilegali din Riga, apoi la Centrul de ședere provizorie a imigranților ilegali din Olaine. La 11 septembrie 2001, ambasada azerbaidiană din Rusia a eliberat și a trimis reclamantului un certificat care să ateste cetățenia sa azeriană și dreptul de a intra în această țară.

După primirea acestui document, la 4 octombrie 2001, reclamantul a fost expulzat în Azerbaidjan. GRIEF Fără a invoca o dispoziție precisă a convenției sau a protocoalelor sale, reclamantul se plânge de caracterul nedrept și ilegal al situației sale din Letonia, în special criticându-și statutul ilegal în raport cu dreptul intern și detenția. Prezenta cerere a fost introdusă la 9 august 2001. La 31 ianuarie 2002, aceaceasta a fost înscrisă în rolul în vederea examinării sale de către Curte. La 23 mai 2002, Curtea a decis să prezinte cererea guvernului pârât, invitând să își prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia acesteia, în special cu privire la drepturile garantate prin art. 5 alineatul (1) litera (f) și art. 8 din convenție.

La 19 august 2002, guvernul și-a prezentat observațiile scrise, în care a informat Curtea că, la 4 octombrie 2001, reclamantul părăsise Letonia pentru Azerbaidjan. Reclamantul însuși nu a informat Curtea cu privire la această modificare. În mod similar, contrar unei obligații pozitive prevăzute la art. 47 alineatul (6) din Regulamentul de procedură, el a omis să comunice acesteia noua sa adresă, astfel încât a fost imposibil să i se transmită observațiile guvernului. Încercarea grefei Curții de a-l regăsi la locul său de reședință anterior, în Letonia, a rămas fără rezultat. Întradevăr, reclamantul nu mai este exprimat de la poșta pe care a transmis-o la data trimiterii formularului de cerere.

În lumina celor de mai sus și în conformitate cu art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție, Curtea consideră că este necesar să se conchidă că reclamantul nu intenționează să își mențină cererea. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alin. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

PREMIERE SECTION

DÉCISION Requête n o 4000/02 présentée par Elshan Khanoglan-ogly AGAYEV contre la Lettonie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 25 septembre 2003 en une chambre composée de MM. C.L. Rozakis , président , P. Lorenzen , G. Bonello , M mes F. Tulkens , N. Vajić , M. E. Levits , M me S. Botoucharova, juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 9 août 2001, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant azéri né en 1966. D’après les renseignements dont dispose la Cour, il réside actuellement en Azerbaïdjan.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le requérant entra sur le territoire letton en 1987. A l’époque des faits, il possédait la nationalité soviétique. Après l’éclatement de l’URSS et la restauration de l’indépendance de la Lettonie en 1991, il se vit dépourvu de toute nationalité. En 1993, le requérant fut inscrit sur le registre des résidents en tant que résident permanent de Lettonie. Cependant, en 1995, il perdit son passeport. Le 21 novembre 1995, le Département de nationalité et d’immigration du ministère de l’Intérieur lui délivra un passeport provisoire pour une période de deux ans. Pendant la période allant d’octobre 1997 à mars 1998, le requérant se trouvait en détention provisoire dans le cadre d’une affaire pénale.

Par conséquent, il ne put pas renouveler son passeport, venant à expiration en novembre 1997. Après sa libération de détention, en mars 1998, le requérant saisit la Direction des affaires de la nationalité et de la migration du ministère de l’Intérieur, ayant succédé au Département susmentionné, d’une requête en vue d’obtenir un passeport de « non-citoyen résident permanent » de Lettonie ( nepilsoņa pase ). Le 9 juillet 1998, alors qu’il attendait la réponse de la Direction à sa requête, le requérant fut arrêté par les agents de la Police de l’immigration et placé au centre de détention des immigrés illégaux, à Riga. Le même jour, il écrivit au consulat de l’ambassade d’Azerbaïdjan à Moscou, demandant l’autorisation de rentrer en Azerbaïdjan.

A l’appui de sa demande, il souligna que ses parents et toute sa famille résidaient dans ce pays. Le 11 août 1998, le chef de la Direction ordonna la libération du requérant. Celui-ci demanda alors la régularisation de sa situation en Lettonie en lui délivrant un passeport de « non-citoyen ». La Direction rejeta cette demande. Le 20 mai 1999, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue. Par la suite, il fut mis en examen du chef de coups et blessures volontaires, traduit devant un tribunal compétent, reconnu coupable et condamné à deux ans et un mois d’emprisonnement ferme. Pendant son séjour en prison, le requérant demanda à la Direction de légaliser son séjour en Lettonie.

Par lettres des 13 mars et 17 avril 2001, la Direction informa le requérant que son statut légal en Lettonie n’était pas certain, et que les responsables de la Direction avaient contacté l’autorité azerbaïdjanaise compétente afin de déterminer si le requérant avait droit à la nationalité azérie. Le 20 juin 2001, le requérant fut libéré de la prison où il avait purgé sa peine. Le même jour, il fut de nouveau arrêté par les agents de la Police de l’immigration et placé au centre de détention des immigrés illégaux, à Riga, puis au Centre de séjour provisoire des immigrés illégaux, à Olaine. Le 11 septembre 2001, l’ambassade azerbaïdjanaise en Russie délivra et envoya au requérant un certificat attestant sa nationalité azérie et l’autorisant à rentrer dans ce pays.

Suite à la réception de ce document, le 4 octobre 2001, le requérant fut expulsé vers l’Azerbaïdjan. GRIEF Sans invoquer une disposition précise de la Convention ou de ses Protocoles, le requérant se plaint du caractère injuste et illégal de sa situation en Lettonie. Il critique notamment son statut irrégulier au regard du droit interne et le bien-fondé sa détention. EN DROIT La présente requête a été introduite le 9 août 2001. Le 31 janvier 2002, elle fut inscrite au rôle en vue de son examen par la Cour. Le 23 mai 2002, la Cour décida de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de celle-ci, concernant notamment les droits garantis par les articles 5 § 1 f) et 8 de la Convention.

Le 19 août 2002, le Gouvernement présenta ses observations écrites, dans lesquelles il informa la Cour que le 4 octobre 2001, le requérant avait quitté la Lettonie pour l’Azerbaïdjan. Le requérant lui-même n’informa pas la Cour de ce changement. De même, contrairement à l’obligation positive énoncée à l’article 47 § 6 du règlement de la Cour, il omit de communiquer à celle-ci sa nouvelle adresse, de sorte qu’il fut impossible de lui transmettre les observations du Gouvernement. La tentative du greffe de la Cour de le retrouver à son lieu de résidence précédent, en Lettonie, resta sans résultat. En effet, le requérant ne s’est plus manifesté depuis le courrier qu’il avait transmis lors de l’envoi de son formulaire de requête.

A la lumière de ce qui précède, et conformément à l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour estime qu’il y a lieu d’en conclure que le requérant n’entend plus maintenir sa requête. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour n’a pas relevé de circonstances particulières touchant au respect des droits garantis par la Convention exigeant la poursuite de l’examen de cette requête. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président