SANTOS ZAGALO DA PURIFICACAO contre le PORTUGAL

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 61851/00 prezentate de Maria Manuela SANTOS ZAGALO DA PURIFICAçÃO și de altă natură împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 10 iulie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, după ce au deliberat, face următoarea decizie făcând-o pe prima reclamantă, Maria Manuela dos Santos Zagalo da Purificação, este un arhivant portughez născut în 1959 și rezident în Póvoa de Santo Adrião (Portugalia). A doua reclamantă, Lle Joana Purificação da Rocha, este fiica primei reclamante. Ea s-a născut în 1988. Recurentele sunt reprezentate în fața Curții de către C. Santos, avocat la Lisabona.

Faptele, astfel cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 iulie 1994, recurentele au înaintat în fața Tribunalului din Montijo o cerere de despăgubire împotriva companiei de asigurări Printr-o hotărâre din 15 iunie 1999, tribunalul a făcut parțial dreptate recurentelor; acestea au făcut apel la această hotărâre în fața instanței judecătorești de la Lisabona, unde procedura rămâne pendinte. GRIEF Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentele se plâng de durata procedurii.

Plângerile se plâng de durata procedurii și mai ales art. 6 alin. (1) din Convenție: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În opinia sa, din jurisprudența Curții Supreme Administrative reiese clar că încălcarea dreptului la o decizie într-un termen rezonabil implică răspunderea civilă extracontractuală a statului și, prin urmare, implică obligația, pentru acesta din urmă, de a-i afecta pe cei afectați. Guvernul susține că acțiunea în răspundere extracontractuală prevăzută în Decretul-lege nr. 48051 din 21 noiembrie 1967 este un mijloc accesibil, adecvat și eficient de a remedia situația pusă în discuție de recurente.

Guvernul subliniază că trebuie să se facă distincție între mijloacele de prevenire, cum ar fi cererile de accelerare a procedurii, care vizează în principal prevenirea încălcării sau încetarea imediată a acesteia, și mijloacele de reparație, care privesc o încălcare care a avut loc deja. În speță, deoarece presupusa încălcare fusese deja comisă, singura întrebare este dacă recurentele aveau la dispoziție un mijloc eficient de a obține despăgubiri. Pentru guvern, acesta era cazul. Pentru reclamante, acțiunea în răspundere extracontractuală a statului membru nu este o acțiune eficientă pentru a elimina durata unei proceduri, nici măcar din cauza duratei foarte mari a unei astfel de acțiuni. Curtea reamintește mai întâi că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne.

Curtea reamintește apoi că a fost chemată să examineze eficiența acțiunii în răspundere extracontractuală a statului prevăzut de Decretul-lege nr. 48051 din 21 noiembrie 1967. În Decizia sa Gouveia da Silva Torrado c. Portugalia din 22 mai 2003 (dec., nr. 65305/01, CEDO 2003), care privea o procedură internă pendinte, Comisia a considerat că o astfel de acțiune avea, cel puțin începând cu luna mai 1999, data la care Hotărârea Pires Neno, pronunțată la 15 octombrie 1998 de Curtea Supremă Administrativă, a fost publicată și comentată în revista juridică Cadernos de Justiça Administrativa 17 septembrie/octombrie 1999), dobândit un grad suficient de certitudine juridică pentru a putea și trebuie să fie utilizat în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție (a se vedea, de asemenea, Paulino Tomás c. Portugalia , dec., nr. 58698/00, CEDO 2003). În speță, recurentele nu au sesizat instanțele administrative cu privire la o acțiune în răspundere extracontractuală a statului.

Pe de altă parte, în momentul introducerii prezentei acțiuni, la 10 iulie 2000, o astfel de acțiune avea deja caracterul unei căi de atac pentru a epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, recurentele nu au reușit să epuizeze căile de atac interne. Întrucât procedura în litigiu este, de altfel, pendinte, nimic nu le împiedică pe reclamante să introducă această acțiune în fața instanțelor administrative. Prin urmare, recursul trebuie respins în temeiul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Berger Georg Ress Module Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 61851/00 présentée par Maria Manuela SANTOS ZAGALO DA PURIFICAÇÃO et autre contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 25 septembre 2003 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , P. Kūris , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 10 juillet 2000, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérantes, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La première requérante, M me Maria Manuela dos Santos Zagalo da Purificação, est une ressortisante portugaise née en 1959 et résidant à Póvoa de Santo Adrião (Portugal).

La deuxième requérante, M lle Joana Purificação da Rocha, est la fille de la première requérante. Elle est née en 1988. Les requérantes sont représentées devant la Cour par M e C. Santos, avocat à Lisbonne. Les faits, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 18 juillet 1994, les requérantes introduisirent devant le tribunal de Montijo une demande en dommages et intérêts contre la compagnie d’assurances « P.P., S.A. ». Elles demandaient la réparation des préjudices subis lors d’un accident de la circulation ayant entraîné la mort de leur compagnon et père. Par un jugement du 15 juin 1999, le tribunal fit partiellement droit aux requérantes. Celles-ci firent appel de ce jugement devant la cour d’appel de Lisbonne, où la procédure demeure pendante.

GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérantes se plaignent de la durée de la procédure. EN DROIT Les requérantes se plaignent de la durée de la procédure et invoque l’article 6 § 1 de la Convention, qui se lit notamment ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement soulève d’emblée une exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes. Pour lui, il ressort clairement de la jurisprudence de la Cour suprême administrative que la violation du droit à une décision dans un délai raisonnable engage la responsabilité civile extra-contractuelle de l’Etat et implique, par conséquent, le devoir, pour ce dernier, d’indemniser les lésés.

Le Gouvernement soutient que l’action en responsabilité extra-contractuelle, prévue par le décret-loi n o 48051 du 21 novembre 1967, est un moyen accessible, adéquat et efficace pour redresser la situation mise en cause par les requérantes. D’après lui, on ne saurait contester l’efficacité de ce recours sur la seule base de critères statistiques. Le Gouvernement relève qu’il faut distinguer les moyens de prévention, tels que les demandes tendant à l’accélération de la procédure, qui visent, pour l’essentiel, à prévenir la violation ou à lui mettre fin immédiatement, des moyens de réparation, qui concernent une violation qui a déjà eu lieu. En l’espèce, la violation alléguée ayant déjà été commise, la seule question est de savoir si les requérantes avaient à sa disposition un moyen efficace d’obtenir réparation.

Pour le Gouvernement, tel était le cas. Pour les requérantes, l’action en responsabilité extra-contractuelle de l’Etat n’est pas un recours efficace afin d’attaquer la durée d’une procédure, ne serait-ce qu’en raison de la durée vraisemblablement elle-même excessive d’une telle action. La Cour rappelle d’abord qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes.

Elle rappelle ensuite avoir déjà été appelée à examiner l’efficacité de l’action en responsabilité extra-contractuelle de l’Etat prévue par le décret-loi n o 48051 du 21 novembre 1967. Dans sa décision Gouveia da Silva Torrado c. Portugal du 22 mai 2003 (déc., n o 65305/01, CEDH 2003), qui concernait une procédure interne pendante, elle a considéré qu’une telle action avait, au moins à partir du mois d’octobre 1999, date à laquelle l’arrêt Pires Neno , rendu le 15 octobre 1998 par la Cour suprême administrative, a été publié et commenté dans la revue juridique Cadernos de Justiça Administrativa (n o 17 de septembre/octobre 1999), acquis un degré de certitude juridique suffisant pour pouvoir et devoir être utilisé aux fins de l’article 35 § 1 de la Convention (voir également Paulino Tomás c. Portugal , déc., nº 58698/00, CEDH 2003). En l’espèce, les requérantes n’ont pas saisi les juridictions administratives d’une action en responsabilité extra-contractuelle de l’Etat.

Par ailleurs, lors de l’introduction de la présente requête, le 10 juillet 2000, une telle action avait déjà le caractère d’un recours devant être exercé pour épuiser les voies de recours internes, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention. Les requérantes ont donc manqué d’épuiser les voies de recours internes. La procédure litigieuse étant d’ailleurs pendante, rien n’empêche les requérantes d’introduire ce recours devant les juridictions administratives. La requête doit dès lors être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président