ERKANAT contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 4291/98 prezentată de Ali ERKANAT împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 2 octombrie 2003 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve, Traja, judecători și domnul V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 20 iulie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul, dl Ali Erkanat, este un resortisant turc și își are reședința în Ankara.

Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Lhan Ezerbolat, avocat în barou d (d) exproprierea unui teren care aparține reclamantului și care este situat în Ankara, pentru construirea unei căi periferice. Reclamantul, în dezacord cu suma plătită de Direcție, a introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la tribunalul de mari proporții din Ankara. Cel care i-a acordat câștig de cauză și a acordat o indemnizație suplimentară însoțită de dobânzi restante simple la rata legală de 30 % laan, calculată începând cu data cedării terenului către În 1997, această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație și a devenit definitivă și, după aproximativ un an, Hotărârea a efectuat plata despăgubirii suplimentare.

GRIEF În cererea sa, invocând art. 1 din Protocolul nr 1, reclamantul se plângea de o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile din cauza întârzierii administrării în plata în avans a dreptului la pensie suplimentar de expropriere, însoțită de interese necorespunzătoare față de rata foarte ridicată de inflație din Turcia. La 13 iunie 2002, Curtea a invitat guvernul să își prezinte, într-un termen care se încheie la 14 octombrie 2002, observațiile scrise cu privire la admisibilitatea și la temeinicia cererii, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. La 26 noiembrie 2002, după o prelungire a termenului acordat, observațiile guvernului au ajuns la grefă.

În decembrie 2002, acestea au fost transmise reclamantului, care a fost invitat să comunice observațiile sale în replică înainte de 27 ianuarie 2003. În absența oricărui răspuns, printr-o scrisoare recomandată din 3 ianuarie 2003 În martie 2003, grefa a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul de prezentare a observațiilor a fost mai scurt și că nu a fost solicitată nicio prelungire. Reclamantul a fost informat, de asemenea, că, în cazul în care circumstanțele ar trebui să se gândească la faptul că nu mai dorește să-și mențină cererea, Curtea ar putea să șteargă cauza din rol. Reclamantul nu a răspuns. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul art. (a) din Convenție.

În plus, aceasta consideră că nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor omului garantate de Convenția nr. Vincent Berger Georg Ress Module Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n o 42915/98 présentée par Ali ERKANAT contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 2 octobre 2003 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve, M. K. Traja, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 20 juillet 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Ali Erkanat, est un ressortissant turc et réside à Ankara.

Il est représenté devant la Cour par M e İlhan Ezerbolat, avocat au barreau d’Ankara. En 1995, la Direction générale des routes nationales (« la Direction ») expropria un terrain appartenant au requérant et sis à Ankara, pour la construction d’une voie périphérique. L’indemnité expropriation fixée par la Direction fut versée au requérant à la date du transfert de propriété. Le requérant, en désaccord avec le montant payé par la Direction, introduisit un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance d’Ankara. Celui lui donna gain de cause et accorda une indemnité complémentaire assortie d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an, à calculer à partir de la date de cession des terrains à l’Administration.

En 1997, ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation et devint définitif et, après un an environ, la Direction effectua le paiement de l’indemnité complémentaire. GRIEF Dans sa requête, invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaignait d’une atteinte à son droit au respect de ses biens en raison du retard de l’administration dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. EN DROIT Le 13 juin 2002, la Cour a invité le Gouvernement a présenter, dans un délai se terminant le 14 octobre 2002, ses observations écrites sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête, en application de l’article 54 § 2 b) de son règlement.

Le 26 novembre 2002, après une prolongation du délai imparti, les observations du Gouvernement sont parvenues au greffe. Le 9 décembre 2002, celles-ci ont été transmises au requérant, lequel a été invité à communiquer avant le 27 janvier 2003 ses observations en réplique. En l’absence d’une quelconque réponse, par une lettre recommandée du 3 mars 2003, le greffe a attiré l’attention du requérant sur le fait que le délai pour la présentation des observations était échu et qu’aucune prorogation n’avait été sollicitée. Le requérant a également été informé que si les circonstances donnaient à penser qu’il n’entendait plus maintenir sa requête, la Cour pourrait rayer l’affaire du rôle. Le requérant n’a pas répondu.

Partant, la Cour estime que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle considère, en outre, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine . Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président