CLARKE and 3 OTHERS v. THE UNITED KINGDOM

CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererilor nr. 27973/02, 27999/02, 28038/02 și 28100/02 de către John CLARKE și 3 alții împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința la 14 octombrie 2003 în calitate de Cameră compusă din: Președintele Pellonpäää Sir Nicolas Bratza dna Strážnická Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego, judecători Elens-Passos Registrul adjunct al secțiunii având în vedere cererile de mai sus, toate depuse la 1 martie 2001, având în vedere decizia Comitetului din 3 iunie 2003, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Circumstanțele cazului A se vedea tabelul atașat.Legea internă relevantă Legea internă relevantă este stabilită în diferite decizii privind cereri similare, de exemplu, a se vedea Dodds și altele v. Regatul Unit (dec.), nr. 59314/02, 8 aprilie 2003). COMPLAINTE Reclamanții se plâng că legislația britanică de securitate socială le discrimină pentru motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată împreună cu art. 8 din Convenția și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA Reclamanții se plâng că lipsa de dispoziții privind prestațiile pentru văduvi în temeiul legislației britanice privind securitatea socială este discriminată împotriva acestora din motive de sex.

art. 14 din Convenție prevede: „Drumarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, originea națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 8 din convenție prevede (după caz): „1. Toată lumea are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale ... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesul ... bunăstarea economică a țării ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1.

Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Curtea reamintește că în Cornwell c. Regatul Unit , (dec.), nr. 36578/97, 11 mai 1999), Curtea a hotărât că, până când nu a formulat de fapt o cerere pentru beneficiile văduvelor, un bărbat nu poate pretinde că este o victimă a discriminării, deoarece o femeie văduvă nu primește în mod automat beneficiile văduvelor și trebuie, în primul rând, să facă o cerere.

În aceste cazuri, până când fiecare reclamant nu a solicitat în biroul său local de prestații pentru beneficiile văduvelor, sau și-a exprimat dorința clară de a solicita aceste prestații, el nu a putut pretinde că este o victimă a discriminării, deoarece o femeie în aceeași poziție care nu a făcut nicio reclamație nu ar avea dreptul la beneficiile văduvelor în temeiul dreptului intern. Curtea remarcă că din 7 aprilie 1997, un termen de trei luni, începând cu data dreptului, a solicitat cererile pentru beneficiile văduvelor de către femei. O văduvă care nu solicită plata unei văduve în termen de trei luni de la moartea soțului ei, pierde toate drepturile la acest beneficiu.

Alocația mamei văduvă și pensia de văduvă (și echivalenții acestora în temeiul Legii 1999 privind reforma socială și pensiile) sunt beneficii continui care pot fi reclamate în orice moment, presupunând drepturi, dar o reclamație făcută în afara termenului de trei luni nu poate fi retrasă până la data pierderii de vieți. Înainte de 7 aprilie 1997, termenul a fost de 12 luni. Toți reclamanții au făcut anchete cu Agenția de Beneficii în timpul deceselor soției lor și au fost sfătuiți că nu au fost puse la dispoziția văduvelor niciun beneficiu echivalent cu cele plătibile. În fiecare caz, sfatul dat constituia „decizia internă finală” în sensul art. 35 din Convenție. În fiecare caz, această decizie, la data prevăzută la coloana 5 din tabelul atașat, a fost clar mai mult de șase luni înainte de data în care cererea a fost depusă Curții.

Solicitațiile, în măsura în care se referă la aceste cereri inițiale de prestații, trebuie, prin urmare, declarate inadmisibile ca fiind fără timp, în conformitate cu art. 35 § 4 din convenție (a se vedea Gardner și alții c. Regatul Unit (dec.), nr. 12937/02, 30 aprilie 2002). Toți reclamanții au formulat cereri mai târziu de prestații („reclamația relevantă”) la datele stabilite la coloana 6 din tabelul atașat, pentru care cererile lor au fost prezentate Curții în termen de șase luni. Cu toate acestea, în măsura în care reclamanții se plâng de nerambursare a plății văduvei, cererile relevante ale acestora au fost formulate după expirarea termenului intern și ar fi fost neautorizate dacă acestea ar fi fost văduve.

În plus, Curtea constată că, în temeiul articolului 38 din Legea privind contribuțiile și beneficiile pentru securitatea socială din 1992, o femeie văduvă (și care nu s-a recăsătorit) a avut dreptul la pensie de văduvă, dacă, printre altele, , la data decesului soțului ei, a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani, sau a încetat să aibă dreptul la alocația unei mame văduvă la momentul în care a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani. Reclamanții în cererile nr. 27973/02, 27999/02 și 28038/02 au fost toate în vârstă peste 65 de ani la data cererii lor relevante pentru beneficiile văduvelor. Reclamantul în cerere nr. 28100/02 era sub 45 de ani la moartea soției sale. Nici unul dintre reclamanții nu avea copii dependenți și, chiar dacă erau femei, nu aveau dreptul nici la o alocație a mamei văduvă, nici la o pensie de văduvă.

Prin urmare, niciunul dintre reclamanții nu poate pretinde că este victime de discriminare în sensul Convenției, iar cererile lor trebuie respinse ca fiind inadmisibile în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate că cererile sunt inadmisibile. 3. Data introducerii 4. Data pierderii 5. Data cererii inițiale de beneficii 6. Data cererii de beneficii relevante John CLARKE 27973/02 01/03/01 21/02/78 1978 11/10/00 Alan GREEN 27999/02 01/03/01 07/05/93 1993/4 21/09/00 Thomas McLOughLIN 280338/02 01/03/01 19/07/88 1988 18/09/00 Ellis WAINWRIGHT 28100/02 01/03/01 12/08/93 1993 18/09/00

FOURTH SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Applications nos. 27973/02, 27999/02, 28038/02 and 28100/02 by John CLARKE and 3 others against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 14 October 2003 as a Chamber composed of: Mr M. Pellonpää , President , Sir Nicolas Bratza , Mrs V. Strážnická , Mr R. Maruste , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Mr J. Borrego Borrego, judges , Ms F. Elens-Passos , Deputy Section Registrar , Having regard to the above applications, all lodged on 1 March 2001, Having regard to the Committee decision of 3 June 2003, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS A. The circumstances of the case See attached table.

B. Relevant domestic law The relevant domestic law is set out in various decisions in respect of similar applications, see, for example, Dodds and others v. the United Kingdom ((dec.), no. 59314/02, 8 April 2003). COMPLAINTS The applicants complain that British social security legislation discriminates against them on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No.