LAPPIN v. THE UNITED KINGDOM

CUARTA SECȚIUNE DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 61921/00 de către Brian LAPPIN împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 17 iunie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președintele Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Grefierul Secțiunii Lawrence, având în vedere cererea depusă la 6 septembrie 2000, având în vedere decizia parțială din 8 octombrie 2002, după ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Brian Lappin, este un național britanic care locuiește în County Londonderry. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl G. Armstrong, Millar Shearer și Black, County Tyrone, Irlanda de Nord. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Biroului pentru Externe și Commonwealth. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 15 decembrie 1996. La 3 august 2000, reclamantul a formulat a treia cerere pentru beneficiile văduvelor. La 5 august 2000, reclamantul a fost informat că cererea sa a fost dezaprobată deoarece el nu era o femeie. Reclamantul nu a apelat mai departe, deoarece el a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu există astfel de prestații de securitate socială achitabile văduvilor în temeiul dreptului Regatului Unit. Legea internă relevantă Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Runkee și White c. Regatul Unit, nr. 42949/98, §§ 40-41, 25 iulie 2007. Reclamantul s-a plâns că legislația britanică de securitate socială a discriminat împotriva lui din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată împreună cu atât art. 8 din Convenția, cât și art. 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA Prin scrisoarea din 18 mai 2006, reclamantul a informat Registrul Curții că solicită doar pensie de văduvă („WP”). În acest sens, Curtea a hotărât în hotărârea sa principală, că la originea sa și până la abolirea acesteia în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie 2001, WP a avut scopul de a corecta „inegalitățile reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență în tratament a fost justificată în mod rezonabil și obiectiv. În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White În consecință, Tribunalul, având în vedere că nu a fost necesar să examineze în mod separat plângerea în ceea ce privește art. 8, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește nepagarea cererilor de pensie de văduvă sau echivalentă (ibid 42). În consecință, plângerea este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate inadmisibilă restul cererii. Președintele grefierului Lawrence Early Lech Garlicki

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 61921/00

by Brian LAPPIN

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 17

June

2008 as a Chamber composed of:

Lech Garlicki,

President

,

Nicolas Bratza,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

judges

,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 6 September 2000,

Having regard to the partial decision of 8 October 2002,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Brian Lappin, is a British national who lives in County Londonderry. He was represented before the Court by Mr G. Armstrong, Millar Shearer and Black, County Tyrone, Northern Ireland. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant’s wife died on 15 December 1996. On 3 August 2000, the applicant made his third claim for widows’ benefits. On 5 August 2000 the applicant was informed that his claim had been disallowed as he was not a woman. The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefit was payable to widowers under United Kingdom law.

B.

Relevant domestic law

The domestic law relevant to this application is set out in

Runkee and White v. the United Kingdom

, no. 42949/98, §§ 40-41, 25 July 2007.

COMPLAINT

The applicant complained that British social security legislation discriminated against him on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

THE LAW

By a letter of 18 May 2006, the applicant informed the Registry of the Court that he was only claiming a Widow’s Pension (“WP”).

In this respect the Court held in its lead judgment, that at its origin, and until its abolition in respect of women whose spouses died after 9 April 2001, WP was intended to correct “factual inequalities” between older widows, as a group, and the rest of the population and that this difference in treatment was reasonably and objectively justified. Moreover, the Court considered that the United Kingdom could not be criticised for not having abolished WP earlier and that it was not unreasonable of the legislature to decide to introduce the reform slowly (see

Runkee and White

, cited above, §§ 40-41). The Court, consequently, considering it was not necessary to examine separately the complaint in respect of Article 8, did not find a violation of Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the non-payment to the applicants of Widow’s Pension or equivalent (

ibid

§

42).

Consequently, the complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

inadmissible

the remainder of the application.

Lawrence Early

Lech Garlicki

Registrar

President