Render împotriva Regatului Unit

A doua secțiune DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 28063/02 de Ronald RENDER împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 11 martie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Stanislav Pavlovschi, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, judecători și Lawrence Early, Secțiunea Grefier având în vedere cererea depusă la 24 octombrie 2001, având în vedere decizia parțială din 12 noiembrie 2002, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Ronald Render, este un național britanic care s-a născut în 1946 și trăiește în Auckland.

El a fost reprezentat în fața Curții de către Royds Rdw, avocati din Londra. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Biroului Externe și Commonwealth. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 29 octombrie 2000. În mai 2001, reclamantul a solicitat beneficiile văduvelor. La 1 iunie 2001, reclamantul a fost informat că cererea sa a fost dezactivată deoarece nu este o femeie. Reclamantul nu a apelat în continuare, deoarece el a considerat sau a fost recomandat că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu este plătită astfel de prestații de securitate socială pentru văduvi în temeiul legislației Regatului Unit.

Reclamantul nu a primit beneficiile pentru copii la momentul cererii sale. Legea internă relevantă Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Runkee și White c. Regatul Unit , nr. 42949/98 §§§ 40-41, 25 iulie 2007. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns că legislația britanică de securitate socială a discriminat împotriva lui din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenție, luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea a hotărât în hotărârea sa privind Pensiunea Veduvei („WP”) că, la originea sa, și până la abolirea acesteia în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie 2001, WP a avut scopul de a corecta „inegalități reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență în tratament a fost justificată în mod rezonabil și obiectiv.

În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White c. Regatul Unit , nr. 42949/98 , §§§ 40-41, 25 În consecință, Curtea nu a fost necesară examinarea separată a plângerii în ceea ce privește art. 8, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat în conjuncție cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește neplățile reclamanților pensiei de văduvă sau echivalenți (ibid 42). În consecință, plângerea este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să declare inadmisibilă restul cererii.

Lawrence Early Lech Garlicki Președintele secretarului

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 28063/02 by Ronald RENDER against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 11 March 2008 as a Chamber composed of: Lech Garlicki, President, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Stanislav Pavlovschi, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, judges, and Lawrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 24 October 2001, Having regard to the partial decision of 12 November 2002, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Ronald Render, is a British national who was born in 1946 and lives in Auckland.

He was represented before the Court by Royds Rdw, solicitors in London. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant’s wife died on 29 October 2000. In May 2001 the applicant applied for widows’ benefits. On 1 June 2001 the applicant was informed that his claim had been disallowed as he was not a woman. The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefit was payable to widowers under United Kingdom law.

The applicant was not in receipt of child benefit at the time of his claim. B. Relevant domestic law The domestic law relevant to this application is set out in Runkee and White v. the United Kingdom , no. 42949/98, §§ 40-41, 25 July 2007. COMPLAINT The applicant complained that British social security legislation discriminated against him on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. THE LAW The Court held in its lead judgment regarding Widow’s Pension (“WP”) that at its origin, and until its abolition in respect of women whose spouses died after 9 April 2001, WP was intended to correct “factual inequalities” between older widows, as a group, and the rest of the population and that this difference in treatment was reasonably and objectively justified.

Moreover, the Court considered that the United Kingdom could not be criticised for not having abolished WP earlier and that it was not unreasonable of the legislature to decide to introduce the reform slowly (see Runkee and White v. the United Kingdom , no. 42949/98, §§ 40-41, 25 July 2007). The Court, consequently, considering it was not necessary to examine separately the complaint in respect of Article 8, did not find a violation of Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the non-payment to the applicants of Widow’s Pension or equivalent ( ibid § 42). Consequently, the complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Decides to declare inadmissible the remainder of the application. Lawrence Early Lech Garlicki Registrar President