CASE OF DACEWICZ AGAINST POLAND

Rezoluția ResDH(2003)158 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 2 iulie 2002 (finală la 2 octombrie 2002) în cazul Dacewicz împotriva Poloniei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 20 octombrie 2003 la a 854-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Dacewicz pronunțată la 2 Iulie 2002 și transmise Comitetului de Miniștri după ce a devenit finală în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 34611/97) împotriva Poloniei, depusă la 25 martie 1996 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din convenția de către dl Zbigniew Dacewicz, cetățean polonez, și că Curtea, sesizată din cauza în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea privind încălcarea dreptului reclamantului de a fi adusă, după ce a fost arestat, în fața unui judecător sau a unui alt ofițer autorizat prin lege să exercite competența judiciară;

întrucât în hotărârea sa din 2 iulie 2002 Curtea în unanimitate: a susținut că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție; a susținut că constatarea unei încălcări constituie, în sine, suficientă satisfacție pentru prejudiciile materiale și morale suportate de solicitant; deținea că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 8 900 de zloti polonezi în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care ar putea fi taxabil, mai puțin de 630 de euro care să fie transformat în zloti poloneze la rata aplicabilă la data eliberării prezentei hotărâri și că dobânzile simple la o rată anuală de 20% vor fi plătite la această sumă de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri în ceea ce privește aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; având în vedere obligația Poloniei în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a reamintit că deja au fost luate măsuri pentru a evita noi încălcări ale aceleiași tipuri de încălcări ale acestui caz [a se vedea Rezoluția ResDH(2002) 124 în cazul Niedbała împotriva Poloniei],

în special cu intrarea în vigoare la 1 septembrie 1998 (de exemplu, Rezoluția ResDH(2002) 124 în cazul Niedbała în vigoare). ulterioară faptelor neprevăzute) din noul cod de procedură penală, care prevede că detenția în reținere este ordonată de către o instanță competentă de primă instanță la cererea unui procuror (art. 250); Având în vedere că, la 23 decembrie 2002, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 2 iulie 2002, Declarații, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Poloniei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2003)158 concerning the judgment of the European Court of Human Rights of 2 July 2002 (final on 2 October 2002) in the case of Dacewicz against Poland (Adopted by the Committee of Ministers on 20 October 2003 at the 854th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Dacewicz case delivered on 2 July 2002 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention; Recalling that the case originated in an application (No. 34611/97) against Poland, lodged with the European Commission of Human Rights on 25 March 1996 under former Article 25 of the Convention by Mr Zbigniew Dacewicz, a Polish national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint concerning the violation of the applicant’s right to be brought, after having been arrested, before a judge or other officer authorised by law to exercise judicial power; Whereas in its judgment of 2 July 2002 the Court unanimously: - held that there had been a violation of Article 5, paragraph 3,

of the Convention; - held that the finding of a violation constituted in itself sufficient just satisfaction for the pecuniary and non-pecuniary damage sustained by the applicant; - held that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date at which the judgment became final, 8 900 Polish zlotys in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable, less 630 euros to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of delivery of this judgment and that simple interest at an annual rate of 20% would be payable on this sum from the expiry of the above-mentioned three months until settlement; - dismissed the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction; Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 2 July 2002, having regard to Poland’s obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by it; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers,

the government of the respondent state recalled that measures had already been taken to avoid new violations of the same kind as that found in this case (see Resolution ResDH(2002)124 in the case of Niedbała against Poland), in particular with the entry into force on 1 September 1998 (i.e. subsequent to the impugned facts) of the new Code of Criminal Procedure which provides that detention on remand shall be ordered by a competent court of first instance at the request by a prosecutor (Article 250); Having satisfied itself that on 23 December 2002, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sum provided for in the judgment of 2 July 2002, Declares, after having examined of the information supplied by the Government of Poland, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.