AFFAIRE DALGIC c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

23.10.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6 en ce qui concerne les autres griefs;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DALGIC c. TURQUIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 CERINȚA DILEK DALGIÇ c. TURCIA (solicitarea nr. 51416/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 octombrie 2003 DEFINITIVF 24/03/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Dilek Dalgćc. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domni. Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Hedigan H.S. Greve, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 octombrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 51416/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Dilek Dalg reclamanta a sesizat Curtea la 16 iulie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 15 mai 2001, Curtea (prima secțiune) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. Prin scrisoarea din 29 iulie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. CIRCONSTANȚELE SPĂLĂTOAREI Recurente, Dilek Dalgaç, cetățean turc, s-a născut în 1974. La introducerea cererii, aceasta era deținută la închisoarea Burdur. La 3 octombrie 1997, seara, reclamanta a fost arestată în cadrul unei anchete desfășurate de Secțiunea antiteroristă a Direcției pentru Siguranța Zmirului împotriva unei organizații ilegale, PRK (Partea eliberării libertății În aceeași zi, Kurdistan a fost arestată la sediul secțiunii menționate, iar în timpul percheziției efectuate la locuința sa, revistele publicate de PRK au fost rechiziționate. La 5 octombrie 1997, polițiștii au interogat-o pe reclamantă și i-au obținut declarația. La 6 octombrie 1997, reclamanta a fost mai întâi ascultată de procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului În fața procurorului și a judecătorului, ea a contestat conținutul declarației sale către poliție, declarând că a semnat-o sub presiune, apoi reclamanta a fost încarcerată în casa de arest a lui Ușak. La 8 octombrie 1997, procurorul o acuză pe reclamantă împreună cu alte trei persoane în fața Curții de Securitate a Statului, compusă din trei magistrați de carieră, printre care unul care face parte din magistratura militară. Reprovocarea reclamantei, în special, de a fi membru al unei bande armate, a solicitat condamnarea sa în temeiul art. 168 alin. (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. La 4 decembrie 1997, când a fost prima dată în fața Curții de Securitate a statului, reclamanta a pledat nevinovată, contestănd acuzațiile aduse împotriva ei. 11. Cu ocazia ultimei audieri din 14 aprilie 1998, Curtea de Securitate a statului a invitat recurenta să își prezinte apărarea împotriva acuzației potrivit căreia ar fi acordat asistență unei bande armate. 12. printr-o hotărâre pronunțată în aceeași zi, și anume 14 aprilie 1998, Curtea de Securitate a statului a condamnat-o pe reclamantă la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni, în temeiul articolelor 169 din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului, pentru acordarea de ajutor și asistență unei bande armate. Fără a aduce atingere faptului că reclamanta revenise, în timpul procesului, la declarațiile sale adunate de polițiști, instanța a considerat că acuzațiile puteau fi considerate ca fiind stabilite, întrucât domeniul de aplicare a acestor declarații fusese confirmat de alte dovezi. 13. La 15 aprilie 1998, recurenta a formulat un recurs în casation. În memoriul său, recurenta a susținut, printre altele, că hotărârea de primă instanță s-a bazat pe declarațiile sale adresate poliției și că cererea sa de a face să se audieze martori cu descărcare de gestiune a fost respinsă. 14. În ședința din 18 noiembrie 1998, procurorul general Aproape de Curtea de Casație și-a prezentat avizul cu privire la recursul recurentei. Consiliul acesteia reacționează la acest aviz în cadrul aceleiași ședințe. 15. Prin Hotărârea din 4 februarie 1999, pronunțată la 10 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 16. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 42799/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 21-22, 6 februarie 2003.17. art. 327 din Codul de procedură penală enumeră cazurile în care o cauză care a dus la o hotărâre pronunțată în instanță poate face obiectul unui nou proces în favoarea condamnatului A fost modificat prin art. 3 din Legea nr. 4793, care a adăugat un al șaselea caz de redeschidere. Atunci când se stabilește printr-o hotărâre definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului că o hotărâre penală a fost pronunțată cu încălcarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor suplimentare ale acesteia. În acest caz, redeschiderea procesului poate fi solicitată în termen de un an de la data la care hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a devenit definitivă. Legea nr. 4793 a intrat în vigoare la 3 februarie 2003 în conformitate cu articolul provizoriu nr. 1, art. 3 se aplică numai în următoarele două ipoteze: : cea în care Curtea a făcut o hotărâre definitivă înainte de intrarea în vigoare a legii; cea în care Curtea va pronunța o hotărâre definitivă cu privire la o cerere formulată după intrarea în vigoare a legii. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 18. Instanța independentă și imparțială care i-a putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. De asemenea, reclamanta denunță încălcarea procedurii în fața acestei instanțe. în timpul custodiei sale, să nu fi putut beneficia de asistența efectivă a avocatului său din cauza îndepărtării de la locul de detenție de cel al procesului său și să nu fi avut posibilitatea de a convoca martorii cu descărcare de gestiune. În plus, se plânge că condamnarea sa s-a bazat, printre altele, pe ipoteza că s-a întâlnit cu logodnicul său în străinătate la instrucțiunea PRK și că a acordat asistență unui coleg acuzat care a fost în cele din urmă achitat de acuzația de a fi membru al organizației ilegale respective. În cele din urmă, recurenta susține că procedura în fața Curții de Casație și-a încălcat dreptul la apărare din cauza faptului că nu a putut răspunde în mod eficient avizului procurorului general care nu i-a fost transmis înainte de desfășurarea unei singure ședințe în fața acestei instanțe. (b), (c) și (d) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul să-și audă cauza în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) (b) să dispună de timpul și de facilitățile necesare pregătirii apărării sale sau să beneficieze de asistența unui apărător ales de el și, dacă nu are mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției impun acest lucru (d) să interogheze sau să pună sub semnul întrebării martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii în cauză (...) Cu privire la admisibilitate 19. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, în special, descrișarea VII) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; în plus, aceasta constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate; pe fondul independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 1 din convenție [a se vedea Özel menționat anterior, § 33-34, și Özdemir, citată anterior, §§ 36.21]. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamanta, care răspundea în fața unei Curți de Securitate a statului de infracțiuni prevăzute și reprimate de Codul penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Prin urmare, aceasta putea să se teamă în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamanta cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 22. Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și condamnat reclamanta, Curtea de Securitate a statului Izmir nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurii penale 23. Guvernul contestă existența unei încălcări. 24. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa 25. Având în vedere constatarea unei încălcări a dreptului recurentei de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze prezentul motiv (a se vedea, printre altele, § 3074, § 44-45; în ceea ce privește lipsa de comunicare a avizului procurorului, a se vedea Ișćk c. Turcia, 50102/99, §§ 38-39, 5 iunie 2003). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 26. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se elimine numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, după caz, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 27. Recurenta susține că a suferit un prejudiciu material, pe care îl evaluează la 102 199 EUR (EUR), și un prejudiciu moral, pe care îl estimează la 15 000 EUR. 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde recurentei o compensație în acest sens, în temeiul Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997, p. 284, punctul 85. 30. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu, conform articolului 3074 alineatul (49). 31. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, redresarea cea mai adecvată ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială. De asemenea, recurenta solicită 10 850 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Recurenta nu furnizează dovezi. 33. Guvernul contestă aceste pretenții. 34. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea, hotărând în echitate, acordă recurentei 2 000 EUR în acest sens. Interese moratoriu 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Izmir A declarat că nu este necesar să se examineze celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 din Convenție afirmă că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral menționat anterior. Statul pârât trebuie să plătească recurentei în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 23 octombrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte