AFFAIRE D'ALOE c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

13.11.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE D'ALOE c. ITALIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 1 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ALOE c. ITALIA (solicitarea nr. 61667/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 noiembrie 2003 DEFINITIVF 13/02/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza D'Aloe c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis Președintele Lorenzen Bonello Kovler Zagrebelsky Steiner Hajiyev judecători și domnul S. Nielsen grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 octombrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 61667/00) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, domnul Federico D'Aloe, domnul Federico D'Aloe. Letizia D'Aloe și domnul Giovanni D'Aloe ( A fost reprezentat de agenții săi succesive, dl U. Leanza și dl I.M. Braguglia și de co-agenții săi succesive, dl Esposito și respectiv dl F. Crisafolli. La 14 martie 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. ÎN FAȚĂ CIRCONSTANCES DE SPĂLĂȚIE Reclamanții s-au născut în 1963, 1964 și, respectiv, 1935. Ei dețin un apartament în Roma, pe care îl închiriaseră la A.T. printr-o scrisoare recomandată din 18 martie 1986, reclamanții l-au informat pe chiriaș cu privire la intenția sa de a pune capăt închirierii la expirarea contractului de închiriere, adică la 31 octombrie 1986 și l-au rugat să elibereze locul înainte de această dată. Printr-un act notificat la 4 februarie 1987, reclamanții au recitat avizul de concediu și l-au numit pe persoana în cauză să se prezinte în fața judecătorului de judecată din Roma. Chiriașul, invocând Legea nr. 392/78, a refuzat să se prezinte în fața judecătorului de judecată și a solicitat o prelungire a contractului de închiriere care i-a fost acordat. 10. Printr-o ordonanță din 14 martie 1988, judecătorul de instanță a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat până la 30 septembrie 1988 cel târziu. Această hotărâre a devenit executorie la 31 mai 1988. 11. La 18 decembrie 1992, reclamanții au însemnat chiriașului comanda de eliberare a apartamentului. 12. La 11 ianuarie 1993, ei i - au spus că expulzarea va fi executată la 19 februarie 1993 prin intermediul unui aprod al justiției. În perioada 19 februarie 1993 - 28 ianuarie 2000, aprodul judiciar a efectuat 30 de tentative de expulzare care au eșuat toate prin eșuarea execuției hotărârilor de expulzare care nu le permitea reclamanților să beneficieze de ajutorul forței publice. 14. La 17 aprilie 2000, reclamanții și-au recuperat apartamentul. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 15. Începând din 1947, legislația în materie de chirii de locuințe a fost marcată de diferite intervenții ale autorităților publice, referitoare la controlul chiriilor prin blocarea acestora, amestecată de creșterile legale impuse din când în când de guvern, precum și la prelungirea legală a tuturor contractelor de leasing în curs și, în cele din urmă, cu suspendarea sau stabilirea executării forțate a expulzărilor. În ceea ce privește prelungirea contractelor de muncă, suspendarea executării forțate și eșalonarea expulzărilor, dreptul intern relevant este prezentat în hotărârea Curții în cauza Imobiliar Saffi c. Italia [GC], nr. 27743/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. În cele din urmă, un decret-lege nr. 147 din 24 iunie 2003, convertit în lege nr. 200/03, a suspendat în unele cazuri executarea forțată a ordonanțelor de expulzare până la 30 iunie 2004. Sistemul de control al chiriilor 16. În ceea ce privește controlul chiriilor, evoluția legislației italiene se poate rezuma după cum urmează. 17. Prima măsură relevantă a fost Legea nr. 392 din 27 iulie 1978, care a pus în aplicare un sistem de chirii echitabile ) bazat pe o serie de criterii, cum ar fi suprafața și cheltuielile de construcție a apartamentului. 18. O a doua măsură a fost adoptată de autoritățile italiene în august 1992, în scopul liberalizării progresive a pieței de închiriere. Atunci va intra în vigoare o legislație care să atenueze restricțiile privind valoarea chiriilor (patti in deroga) În cele din urmă, Legea nr. 431 din 9 decembrie 1998 a reformat regimul închirierilor și a liberalizat chiriile. Obligațiile locatarului în caz de restituire tardivă 20. În acest sens, art. 1591 din Codul civil italian prevede că locatarul care nu a părăsit locul este obligat să plătească proprietarului suma convenită până la data plecării sale, precum și să o despăgubească pentru orice eventual prejudiciu 21. Cu toate acestea, legea nr. 61 din 1989 a plafonat, printre altele, compensația pe care proprietarul o putea solicita la o sumă egală cu chiria plătită de locatar în momentul expirării contractului de închiriere, indexată cu privire la creșterea costului vieții (art. 24 din Legea nr. 392 din 27 iulie 1978) și majorată cu 20%, pentru întreaga perioadă în care proprietarul nu a putut beneficia de apartamentul său. 22. 482 pronunțată în 2000 de Curtea Constituțională se referea la întrebarea dacă o astfel de plafonare era conformă cu Constituția. Instanța constituțională a răspuns afirmativ în ceea ce privește perioadele în care suspendarea expulzărilor fusese impusă prin lege și a explicat că această limitare viza reglementarea închirierilor, în timp ce legislația de excepție era în vigoare și că deficitul de locuințe impunea suspendarea măsurilor de executare forțată. În cazul în care expulzările ar fi fost suspendate în temeiul legii, legislația ar fi stabilit în prealabil cuantumul despăgubirii datorate de către locatar, ambele măsuri fiind provizorii și excepționale; de altfel, proprietarul ar fi găsit o compensație pentru faptul că era scutit de a demonstra existența unui prejudiciu. 23. Curtea Constituțională a declarat neconstituțională plafonarea despăgubirii care poate fi solicitată de proprietar în cazul în care se afla în incapacitatea de a prelua proprietatea apartamentului din cauza comportamentului locatarului și nu a intervenției legiuitorului. În consecință, instanța constituțională i-a permis proprietarului să inițieze o procedură civilă pentru a obține pe deplin despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de chiriaș. Reclamanții se plâng că imposibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul, în lipsa acordării asistenței publice, constituie o încălcare a dreptului lor de proprietate, astfel cum este recunoscut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, care dispune de Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 25. De asemenea, reclamanții invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, de care dispune partea relevantă Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 26. Curtea a tratat deja în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Imobiliar Saffi, citată anterior, §§ 46-66; Lunari c. Italia, n 21463/96, 11 ianuarie 2001, §§ 34-46; Palumbo c. Italia, n 15919/89, 30 noiembrie 2000, §§ 33-47 27. Curtea a examinat prezenta cauză și, referindu-se la raționamentul detaliat din hotărârile citate anterior, consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față ; Comisia constată că reclamanții au trebuit să aștepte aproximativ șapte ani și două luni de la prima tentativă de expulzare a aprodului judiciar înainte de a-și putea recupera apartamentul. 28. Prin urmare, în acest caz s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 alineatul (1) din convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Italian (ITL) [38 486,37 EUR (EUR) ] pentru prejudiciul material suferit, această sumă corespunde deficitului de a câștiga în ceea ce privește chiriile; într-adevăr, reclamanții solicită diferența dintre chiria la prețul pieței - estimată pe baza unei evaluări propuse de un geometru pentru anii 1993-2000 - și chiria impusă de lege. Aceștia susțin că au primit de la fostul lor locatar suma totală de aproximativ 27 712 724 ITL [14 312,43 EUR], în timp ce ar fi putut percepe, pentru anii 1993-2000, suma globală de aproximativ 99 733 600 ITL [51 508,11 EUR]. 31. Guvernul contestă aceste pretenții. 32. Curtea consideră că este necesar să se aloce despăgubiri ca daune materiale care rezultă din pierderea chiriei pentru perioada care duce la încălcări. Având în vedere modul de calcul propus de solicitanți pentru evaluarea prejudiciului și pe baza elementelor aflate în posesia sa și a perioadei luate în considerare, Curtea decide să acorde suma de 27 600 EUR (9 200 EUR fiecărui solicitant). 35. Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, aceasta acordă fiecărui reclamant suma solicitată, adică 2 582,28 EUR fiecare. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 36. De asemenea, reclamanții solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielile de judecată după cum urmează - 5 191 355 ITL [2 681,11 EUR] pentru cheltuielile procedurii de executare 692,80 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. 37. Guvernul contestă aceste pretenții. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale și de 2 000 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea alocă o sumă globală de 3 000 EUR (1 000 EUR fiecărui solicitant) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 38. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume de 9 200 EUR (9 mii două sute de euro) pentru daune materiale ii. 582,28 EUR (două mii cinci sute optzeci și două de euro și 28 de cenți) pentru daune morale iii. 1 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 13 noiembrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte