CtEDO 20.11.2003 Auto

CECERE contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
20.11.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CECERE contre l'ITALIE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 68344/01 prezentate de Paolo CECERE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 20 noiembrie 2003 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Levits Bototarova dnii Kovler Zagrebelsky Steiner Insuranceyev judecători și dnii S. Nielsen, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 6 aprilie 2001, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie în fața instanței reclamantul, dl Paolo Cecere, este un cetățean italian, născut în 1959 și rezident la Roma. F. DAGIA, avocat la Roma. Guvernul pârât a fost reprezentat succesiv de agenții săi, dnii U. Leanza și I. M. Braguglia și coagenții lor succesive, dnii V. Esposito și F. Crisafolli. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. F.M. a deținut un apartament în Roma, pe care l-a închiriat C.D.C. Printr-o scrisoare recomandată din 11 iunie 1990, proprietarul a informat locatarul cu privire la intenția sa de a pune capăt închirierii la expirarea contractului de închiriere, adică la 31 decembrie 1991, și i-a cerut să elibereze locul înainte de această dată. Printr-un act Printr-o ordonanță din 30 ianuarie 1991, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat până la 30 iunie 1992 cel târziu. Această hotărâre a devenit executorie la 30 ianuarie 1991. La 12 decembrie 1990, reclamantul a devenit proprietarul apartamentului. La 4 septembrie 1992, reclamantul a solicitat judecătorului judecător să reconstruiască dosarul pe numele său și a continuat procedura de deportare. La 25 noiembrie 1992, reclamantul a adresat locatarului ordinul de eliberare a apartamentului. La 14 decembrie 1992, el i-a comunicat că deportarea va fi executată la 4 februarie 1993 prin executor al justiției. Între 4 februarie 1993 și 14 septembrie 2000, executorul justiției a făcut șaptezeci și șapte de tentative de expulzare care au eșuat toate printr-un eșec, reclamantul neputând beneficia de asistența publică. Între timp, la 19 iulie 1994, reclamantul făcuse o declarație solemnă (dichiazione di urgente necesar pentru a La 12 octombrie 2000, reclamantul și-a recuperat apartamentul cu ajutorul forței publice. ÎN De asemenea, reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de durata procedurii de expulzare și de negare a dreptului său de acces la instanță. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne, pe de o parte, pentru că ar fi omis să sesizeze justiția administrativă pentru a contesta refuzul de a-i acorda asistență publică și, pe de altă parte, pentru că nu ar fi contestat niciodată legitimitatea trimiterilor ordonate de către executor, făcând opoziția în sensul articolului 617 din Codul de procedură civilă care se referă la opoziție la actele executorii. Recurentul denunță lipsa unei căi de atac interne. Curtea reamintește că a respins deja această obiecie în cauza Imobiliar Saffi (hotărârea Imobiliară Saffi c. Italia [GC], nr. 27743/93, §§ 40-42, CEDH 1999-V. Întrucât Curtea nu are motiv să deroge de la concluziile sale anterioare, la adresa guvernului trebuie, prin urmare, să fie respinsă. În ceea ce privește cea de a doua obiecție, reclamantul nu vede de ce ar fi făcut o opoziție împotriva trimiterilor executorului justiției, deoarece aceste trimiteri nu erau datorate unor nereguli procedurale, ci faptului că nu putea să procedeze la deportare, din cauză că nu avea la dispoziție asistență publică. Curtea constată că, în cazul în care este adevărat că reclamantul ar fi putut introduce o acțiune în fața judecătorului de executare pentru a contesta trimiterile efectuate de procurorul judiciar în cazul în care acesta din urmă, în speță, nici o neregularitate nu a fost reproșată acestuia din urmă care nu putea executa ordinul de expulzare fără a fi asistat de forța publică. Prin urmare, nu poate fi vorba despre acordarea forței publice, acțiunea în opoziție nu poate fi considerată un mijloc eficient; pe de altă parte, nu s-au furnizat jurisprudenți anteriori care să demonstreze contrariul. În observațiile sale, primite la grefa din 30 octombrie 2002, guvernul susține că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne. El observă că, de la hotărârea Curții de Casație din 18 iunie 2002, al cărei text a fost depus la grefă la 26 iulie 2002, este clar că acțiunea Pinto În plus, se aplică procedurilor de expulzare a chiriașilor și, prin urmare, orice persoană care poate fi acuzată de o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din cauza duratei excesive a unei astfel de proceduri poate, de acum înainte, să se adreseze instanței judecătorești competente pentru a solicita despăgubiri. Potrivit guvernului, acest lucru se aplică tuturor obiecțiilor întemeiate pe art. 6 alineatul (1). Guvernul consideră că excepția de neobosire a căilor de acțiune interne acoperă, de asemenea, Õ art. 1 din Protocolul nr. 1 ca o consecință a duratei. Reclamantul subliniază că, înainte de hotărârea Curții de Casație, administrațiile din statul italian susțineau, așa cum au făcut în fața Curții de Casație, neaplicarea legii Pinto În plus, reclamantul nu împărtășește opinia guvernului potrivit căreia, deoarece Ö Õ Õ tras din art. 1 din Protocolul nr. 1 derivă din durata procedurii, procedura Pinto ar constitui, de asemenea, o cale de atac în acest sens. Curtea amintește că a respins deja această obiecție în cauza Mascolo, în măsura în care existau circumstanțe speciale care exonerau reclamanta de obligația de a epuiza căile de atac interne [pt1] (a se vedea Mascolo c. Italia (dec.), nr 68792/01, 16 octombrie 2003 [pt2] Prin urmare, Curtea care nu are motive să deroge de la această concluzie anterioară trebuie să fie respinsă. Pe fond, guvernul susține că măsurile în cauză țin de un control al utilizării proprietății în scopul legitim de a evita tensiunile sociale și tulburările ordinii publice în cazul în care un număr considerabil de expulzări ar trebui efectuate simultan. Potrivit guvernului, ingerința în dreptul de proprietate al reclamantului nu pare disproporționată și, prin urmare, nu a încălcat art. 1 din Protocolul nr. În ceea ce privește durata procedurilor de expulzare, guvernul susține că întârzierea acordării de asistență publică este justificată de ordinea de prioritate stabilită în conformitate cu cerințele de securitate publică. În orice caz, guvernul subliniază că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, prefectul nu este mai competent să stabilească ordinea de prioritate în executarea expulzărilor. Datele de execuție sunt stabilite de instanță. Curtea consideră că cererea ridică întrebări complexe de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, cererea nu poate fi declarată vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte [pt1] Verificați dacă circumstanțele sunt foarte similare cu cele din cauza Mascolo : ced reclamant nu a confiscat CA și nu mai are posibilitatea de a face acest lucru. [pt2] În cazul în care decizia va fi publicată, dar nu se cunoaște numărul culegătorului (de exemplu: CEDO 2002-...). Dacă decizia nu va fi publicată sau dacă nu se cunoaște dacă va fi publicată, se va înlocui trimiterea la "CEDO" cu data deciziei.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-11-20
0,99
CECERE contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 70585/01 présentée par Enrico CECERE contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 20 novembre 2003 en une chambre composée de : MM.
CtEDO 2003-10-16
0,97
MASCOLO contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 68792/01 présentée par Sergio MASCOLO contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 16 octobre 2003 en une chambre composée de : M. P
CtEDO 2002-06-27
0,97
VIETRI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 66373/01 présentée par Cesare VIETRI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 27 juin 2002 en une chambre composée de M. C
CtEDO 2002-01-10
0,96
VIETRI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 66373/01 par Cesare et Valentina VIETRI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 janvier 2002 en une chambre composé
CtEDO 2001-12-06
0,96
FEDERICI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 62764/00 par Mario, Pio et Bianca FEDERICI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 décembre 2001 en une chambre comp
Sursă