CtEDO 25.11.2003 Auto

SCHÄLCHLI v. SWITZERLAND

RESPONDENT
CHE
HOTĂRÂRE
25.11.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
SCHÄLCHLI v. SWITZERLAND (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

Reclamantul, Roger Schälchli, este un național elvețian născut în 1927. La depunerea cererii pe care le-a deținut în închisoarea Saxerriet în Elveția. El este reprezentat de dl P. Albrecht, un avocat practicant în Zurich. Faptele cazului, astfel cum au fost depuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Din 1972, reclamantul și soția sa au condus o casă de copii în Cantonul St. Gallen. În 1991 trei fete au fost acceptate ca pensionari, adică A, născute în 1990 și cele două surori B și C, născute în 1990 și respectiv 1989. În mai 1994, cele trei fete au părăsit casa și au fost plasate în trei familii de adopții diferite. La 20 iulie 1994, părinții adoptivi ai A, dle și doamna E., au raportat poliției că suspectau că reclamantul a fost abuzat sexual. La 29 iulie 1994, o polițistă a interogat doamna E. și, în prezența ei, A, după care a fost depus un raport penal împotriva reclamantului, acuzându-l că a comis acte sexuale cu A din 1991-1994. La 29 august 1994 A a fost examinată medical. Suspectul a apărut apoi că B și C au fost abuzate sexual. La 2 septembrie 1994, o poliție a intervievat B și C. La 5 septembrie 1994 a fost depus un raport penal acuzând reclamantul de a fi, de asemenea, abuzate sexual B și C din 1991-1994. Raportul a remarcat că declarațiile B și C au coincidit substanțial cu cele ale A. Reclamantul a fost înarmat la 12 septembrie 1994. Pe baza examinării medicale a victimelor la 29 august 1994, Institutul de Medicină Forense din Cantonul St. Gallen, a pregătit un raport la 12 octombrie 1994. La 24 octombrie 1995, Serviciul psihiatric pentru minori (Kinder- und Jugendpsychiatrischer Dienst) din Elveția de Est a pregătit un aviz expert în ceea ce privește credibilitatea declarațiilor făcute de A, B și C în timpul diferitelor interviuri. Acesta a concluzionat că declarațiile anterioare ale lui A ar putea fi confirmate. Declarațiile B și C, astfel cum au fost înregistrate în minutele cel mai probabil reflectați ceea ce ei înșiși au experimentat. Nu a existat nici o indicație de abuz sexual de către orice altă persoană, și a părut cel mai puțin probabil că copiii au inventat evenimentele înșiși. La 31 ianuarie 1996 doamna H. a fost numită de Oficiul de Gardiene (Vormundschaftsbehörde) pentru a supraveghea promovarea A. La 31 octombrie, dna H a interogat-o singură pe A. A făcut diferite declarații, indicând zonele de pe organismul ei în care reclamantul a rănit-o și explicând cum s-a întâmplat acest lucru. Doamna H. a pregătit un raport despre această conversație. Ea a informat judecătorul de investigare în primul rând prin telefon, mai târziu a fost interogat de el la 14 noiembrie, prin care a fost reamintită de datoria ei de a spune adevărul. La 29 octombrie 1996, judecătorul investigator a interogat-o pe A în prezența mamei adoptive. Declarațiile A, referindu-se la diverse acte sexuale ale reclamantului, au coincidit cu cele făcute anterior de ea. Cazul a fost depus la judecată la 10 iulie 1997. La 18 mai 1998, Curtea Cantonală (Kantonsgericht) din Cantonul St. Gallen a condamnat reclamantul că a comis acte sexuale cu copii și l-a condamnat la șase ani de închisoare. În hotărârea sa, Curtea a analizat în detaliu diferitele declarații făcute de A, B și C în cursul anchetelor care nu au fost puse la îndoială de opinia expertului legist din 12 octombrie 1994. Acestea au fost considerate credibile de către Serviciul de Psihiatrie pentru tineri, iar instanța a considerat că acestea sunt corecte. Curtea a constatat că reclamantul a abuzat copiii și nu consideră că este necesar să se conformeze cererii reclamanților de a auzi martori suplimentare, în special doamna E., mamă adoptivă. Reclamantul a depus un motiv de nulitate (Nichtigkeitsbeschwerde) la Curtea de Casație (Kassationsgericht) a Cantonului St. Gallen. Între timp, reclamantul a ordonat pregătirea unui aviz de expert privat. Avizul expert, elaborat de un psihiatru și prezentat la 13 iulie 1998, a remarcat deficiențe în raportul Serviciului Psihiatric pentru Juvenile din 24 octombrie 1995. Curtea de Casație a respins motivul de nulitate al reclamantului la 17 decembrie 1998. În hotărârea sa, aceasta a respins diverse elemente de probă ca fiind întârziate, inclusiv avizul expertului privat al reclamantului din 13 iulie 1998. Reclamantul a depus la Curtea Federală (Bundesgericht) un motiv de nulitate și un recurs de drept public (staatsrechtliche Beschwerde). În primul rând, el s-a plâns de pedeapsa și în celălalt de nedreptatea procedurii. Ambele cereri au fost respinse de către Curtea Federală la 6 mai 1999. Hotărârile au fost îndreptate către avocatul reclamant la 19 mai 1999. În hotărârea sa cu privire la recursul de drept public al reclamantului, Curtea Federală a examinat problema întrebării victimelor în absența acuzatului; Curtea a constatat că „deși acest lucru nu a fost ridicat, acesta a fost abordat totuși (nicht gerügt, aber angesprochen)”. În opinia instanței, în acest caz, drepturile acuzate de apărare trebuiau asigurate în alte moduri. În ceea ce privește plângerea reclamantului că întrebările au fost puse într-o manieră sugestivă, Curtea Federală a remarcat că această chestiune a fost chestiunea decisivă în fața instanțelor de jos și a primit o ample atenție. Remarcand amplele verbale, Curtea Federală a considerat că copiii s-au explicat în multe moduri diferite – verbal și neverbal. Aceste indicații se militau împotriva concluziei că copiii au fost manipulați sau că interogatoriul a urmat orice structură insinuatoare. Curtea Federală a concluzionat că Curtea Cantonală ar putea fi întemeiată și fără arbitrare concluzionează că declarațiile copiilor au fost credibile și corecte.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă