AFFAIRE RECCHI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

04.12.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE RECCHI c. ITALIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

În cauza Recchi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președinte, Lorenzen Bonello Tulkens dnii Kovler Zagrebelsky, Hajiyev, judecători și al dlui S. Nielsen, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 noiembrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 67796/01) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Filippo Maria Recchi ( reclamantul a sesizat Curtea la 15 iulie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat de domnul G. Ciciani, avocat la Roma. Guvernul italian (atît) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și, respectiv, de co-agenții săi succesori. Esposito și F. Crisafolli. La 17 octombrie 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂTORUL S-a născut în 1962 și locuiește în Roma. El deține două apartamente în Roma, care fuseseră închiriate de reprezentantul său legal, A.C.F., la D.F. și A.T. Procedură împotriva D.F. Printr-un act notificat la 3 octombrie 1985, reclamantul a informat locatarul cu privire la intenția sa de a pune capăt închirierii la expirarea contractului de închiriere, l-a rugat să elibereze locul și l-a numit pe persoana în cauză să se prezinte în fața judecătorului de instanță din Roma. Printr-o ordonanță din 4 decembrie 1985, care a devenit executorie în aceeași zi, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat până la 30 aprilie 1988 cel târziu. La 13 februarie 1990, reclamantul a însemnat chiriașului comanda de a elibera apartamentul. La 7 aprilie 1990, el i-a indicat că expulzarea va fi executată la 11 aprilie 1990. 10 Între 11 mai 1990 și 14 februarie 2000, aprodul judiciar a făcut 49 de tentative de expulzare. Toate aceste încercări s-au soldat cu un eșec, întrucât reclamantul nu a putut beneficia de asistența forței publice. 11. La 21 ianuarie 2000, reclamantul și-a recuperat apartamentul cu asistența poliției. Procedura împotriva A.T. 12. Printr-un act notificat la 1 aprilie 1987, reclamantul a informat locatarul cu privire la intenția sa de a pune capăt închirierii la expirarea contractului de închiriere, l-a rugat să elibereze locul și l-a numit pe persoana în cauză să se prezinte în fața judecătorului de instanță din Roma 13. Printr-o ordonanță din 7 octombrie 1987, care a devenit executorie în aceeași zi, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat cel târziu la 31 decembrie 1988. 14. La 13 februarie 1990, reclamantul a însemnat chiriașului porunca de a elibera apartamentul. 15. La 7 aprilie 1990, el i-a indicat că expulzarea va fi executată la 11 februarie 1990. 16 Între 11 mai 1990 și 15 decembrie 1999, aprodul judiciar a făcut patruzeci și patru de tentative de expulzare. Toate aceste încercări s-au soldat cu un eșec, întrucât reclamantul nu a putut beneficia de asistența forței publice. 17. La 25 ianuarie 2000, reclamantul și-a recuperat apartamentul cu asistența poliției. II. DREPTUL INTERN RĂSPUNS 18. Începând din 1947, legislația în materie de chirii de locuințe a fost marcată de diferite intervenții ale autorităților publice, referitoare la controlul chiriilor prin blocarea acestora, amestecată de creșterile legale impuse din când în când de guvern, precum și la prelungirea legală a tuturor contractelor de leasing în curs și, în cele din urmă, cu suspendarea sau stabilirea executării forțate a expulzărilor. În ceea ce privește prelungirea contractelor de muncă, suspendarea executării forțate și eșalonarea expulzărilor, dreptul intern relevant este prezentat în hotărârea Curții în cauza Imobiliar Saffi c. Italia [GC], nr. 27743/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. În cele din urmă, un decret-lege nr. 147 din 24 iunie 2003, convertit în lege nr. 200/03, a suspendat în unele cazuri executarea forțată a ordonanțelor de expulzare până la 30 iunie 2004. Sistemul de control al chiriilor 19. În ceea ce privește controlul chiriilor, evoluția legislației italiene se poate rezuma după cum urmează. 20. Prima măsură relevantă a fost Legea nr. 392 din 27 iulie 1978, care a pus în aplicare un sistem de chirii echitabile. ) bazat pe o serie de criterii, cum ar fi suprafața și cheltuielile de construcție a apartamentului. 21. O a doua măsură a fost adoptată de autoritățile italiene în august 1992, în scopul liberalizării progresive a pieței de închiriere. Atunci va intra în vigoare o legislație care să atenueze restricțiile privind valoarea chiriilor (patti in deroga) În cele din urmă, Legea nr. 431 din 9 decembrie 1998 a reformat regimul închirierilor și a liberalizat chiriile. Obligațiile locatarului în caz de restituire tardivă 23. În acest sens, art. 1591 din Codul civil italian prevede că locatarul care nu a părăsit locul este obligat să plătească proprietarului suma convenită până la data plecării sale, precum și să o despăgubească pentru orice eventual prejudiciu 24. Cu toate acestea, legea nr. 61 din 1989 a plafonat, printre altele, compensația pe care o putea solicita proprietarul la o sumă egală cu chiria plătită de locatar în momentul expirării contractului de închiriere, indexată cu privire la creșterea costului vieții (art. 24 din Legea nr. 392 din 27 iulie 1978) și majorată cu 20%, pentru întreaga perioadă în care proprietarul nu a putut beneficia de apartamentul său. 25. 482 pronunțată în 2000 de Curtea Constituțională se referea la întrebarea dacă o astfel de plafonare era conformă cu Constituția. Instanța constituțională a răspuns afirmativ în ceea ce privește perioadele în care suspendarea expulzărilor fusese impusă prin lege și a explicat că această limitare viza reglementarea închirierilor, în timp ce legislația de excepție era în vigoare și că deficitul de locuințe impunea suspendarea măsurilor de executare forțată. În cazul în care expulzările ar fi fost suspendate în temeiul legii, legislația ar fi stabilit în prealabil cuantumul despăgubirii datorate de către locatar, ambele măsuri fiind provizorii și excepționale; de altfel, proprietarul ar fi găsit o compensație pentru faptul că era scutit de a demonstra existența unui prejudiciu. 26. Curtea Constituțională a declarat neconstituțională plafonarea despăgubirii care poate fi solicitată de proprietar în cazul în care se afla în incapacitatea de a prelua proprietatea apartamentului din cauza comportamentului locatarului și nu a intervenției legiuitorului. În consecință, instanța constituțională i-a permis proprietarului să inițieze o procedură civilă pentru a obține integral despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de locatar. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL N 1 ȘI A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIA 27. Reclamantul se plânge de imposibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentele, din cauza lipsei de asistență din partea forțelor publice și a încălcării dreptului său de proprietate, astfel cum este recunoscut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, care dispune de Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 28. De asemenea, reclamantul invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de care dispune partea în cauză Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 29. Curtea a tratat deja în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolelor 1 din Protocolul nr. 1 și 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Hotărârea Imobiliare Saffi, citată anterior, §§ 46-75; Lunari c. Italia, nr. 21463/96, §§ 34-46, 11 ianuarie 2001 Palumbo c. Italia, n 15919/89, § 33-48, 30 noiembrie 2000). 30. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Curtea constată că reclamantul a trebuit să aștepte aproximativ nouă ani și opt luni de la prima încercare de expulzare a aprodului judiciar înainte de a-și putea recupera apartamentele. 31. Prin urmare, în acest caz, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 alineatul (1) din Convenție. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 32. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită în primul rând repararea prejudiciului material suferit și cifra în modul următor - 57 326,72 EUR (EUR) corespunzătoare deficitului de chirie, pentru primul apartament pentru perioada 1 ianuarie 1985 la 21 ianuarie 2000. Reclamantul solicită, într-adevăr, diferența între chiria la prețul pieței: estimată pe baza noului contract de închiriere, precum și a unei expertize a unui arhitect și chiria impusă de lege; - 44 415,29 EUR corespunde lipsei de câștig în ceea ce privește chiriile în raport cu cel de-al doilea apartament pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie La 25 ianuarie 2000, reclamantul solicită diferența între chiria la prețul pieței. a estimat pe baza noului contract de închiriere, precum și a expertizei unui arhitect și a chiriei impuse de lege. 34. Guvernul contestă aceste revendicări. 35. Curtea consideră că este necesar să se aloce despăgubiri ca daune materiale rezultate din pierderea chiriei pentru perioada care duce la încălcări. 36. Având în vedere modul de calcul propus de reclamant pentru evaluarea prejudiciului și pe baza elementelor aflate în posesia sa și a perioadei luate în considerare, Curtea decide să acorde în echitate suma globală de 56 300 În opinia Curții, reclamantul solicită 60 000 EUR (30 000 EUR în raport cu fiecare apartament) pentru daune morale. 38. Guvernul contestă aceste pretenții. 39. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Reclamantul solicită, de asemenea, rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată după cum urmează: 4 422,92 EUR pentru cheltuielile aferente primei proceduri de punere în aplicare 4 703,09 EUR pentru cheltuielile aferente celei de-a doua proceduri de executare 13 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 41. Guvernul contestă aceste pretenții. 42. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 300 EUR pentru cheltuielile primei proceduri de executare și de 1 200 EUR pentru cheltuielile celei de a doua proceduri de punere în aplicare. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața Curții, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 2 000 EUR pentru solicitant. 43. Curtea alocă suma globală de 4 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli. Interese moratorii 44. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratoriu pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, a declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume 56 300 EUR (cincizeci și șase de mii trei sute de euro) pentru daune materiale ii. 3 000 EUR (trei mii de euro) pentru daune morale iii. 4 500 EUR (patru mii cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (iv. plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 4 decembrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte