AFFAIRE FABBRI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

04.12.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE FABBRI c. ITALIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

În cauza Fabbri c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (c. Rozakis) președintele Lorenzen Bonello Tulkens dnii Kovler Zagrebelsky, Hajiyev, judecători și al dlui S. Nielsen, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 noiembrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 58413/00) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Dante Fabbri ( reclamantul a sesizat Curtea la 30 septembrie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A fost reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agenții săi succesive, dnii V. Esposito și respectiv F. Crisafolli. La 7 martie 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. Printr-o scrisoare recomandată din 20 iulie 1989, reclamantul a informat locatarul cu privire la intenția sa de a pune capăt închirierii la expirarea contractului de închiriere, respectiv la 30 ianuarie 1990, și l-a rugat să elibereze locul înainte de această dată. Printr-un act comunicat locatarului la o dată nespecificată, reclamantul a repetat avizul de concediu și l-a numit pe persoana în cauză să se prezinte în fața judecătorului instanței din Pisa. Printr-o ordonanță din 17 aprilie 1991, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat cel târziu la 30 septembrie 1991. Această hotărâre a devenit executorie în aceeași zi. La 25 noiembrie 1992, reclamantul a însemnat chiriașului comanda de eliberare a apartamentului. La 5 februarie 1993, el i-a însemnat opinia că expulzarea va fi executată la 17 februarie 1993 prin intermediul unui aprod al justiției. 10. Între 17 februarie 1993 și 19 noiembrie 2002, aprodul judiciar a efectuat opt tentative de expulzare, toate prin eșec, eșuarea executării hotărârilor de expulzare care nu permitea reclamantului să beneficieze de ajutorul de stat. 11. Următoarea încercare de expulzare este stabilită pentru 15 octombrie 2003 și, prin urmare, reclamantul nu și-a recuperat încă apartamentul. Începând din 1947, legislația în materie de chirii de locuințe a fost marcată de diferite intervenții ale autorităților publice, referitoare la controlul chiriilor prin blocarea acestora, amestecată de creșterile legale impuse din când în când de guvern, precum și la prelungirea legală a tuturor contractelor de leasing în curs și, în cele din urmă, cu suspendarea sau stabilirea executării forțate a expulzărilor. În ceea ce privește prelungirea contractelor de muncă, suspendarea executării forțate și eșalonarea expulzărilor, dreptul intern relevant este prezentat în hotărârea Curții în cauza Imobiliar Saffi c. Italia [GC], nr. 27743/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. În cele din urmă, un decret-lege nr. 147 din 24 iunie 2003, transformat în lege nr. 200/03, a suspendat în unele cazuri executarea forțată a ordonanțelor de expulzare până la 30 iunie 2004. Sistemul de control al chiriilor 13. În ceea ce privește controlul chiriilor, evoluția legislației italiene se poate rezuma după cum urmează. 14. Prima măsură relevantă a fost Legea nr. 392 din 27 iulie 1978, care a pus în aplicare un sistem de chirii echitabile. ) bazat pe o serie de criterii, cum ar fi suprafața și cheltuielile de construcție a apartamentului. 15. O a doua măsură a fost adoptată de autoritățile italiene în august 1992, în scopul liberalizării progresive a pieței de închiriere. Atunci va intra în vigoare o legislație care să atenueze restricțiile privind valoarea chiriilor (patti in deroga) În cele din urmă, Legea nr. 431 din 9 decembrie 1998 a reformat regimul închirierilor și a liberalizat chiriile. Obligațiile locatarului în caz de restituire tardivă 17. În acest sens, art. 1591 din Codul civil italian prevede că locatarul care nu a părăsit locul este obligat să plătească proprietarului suma convenită până la data plecării sale, precum și să o despăgubească pentru orice eventual prejudiciu 18. 61 din 1989 a plafonat, printre altele, compensația pe care proprietarul o putea solicita la o sumă egală cu chiria plătită de locatar în momentul expirării contractului de închiriere, indexată cu privire la creșterea costului vieții (art. 24 din Legea nr. 392 din 27 iulie 1978) și majorată cu 20%, pentru întreaga perioadă în care proprietarul nu a putut beneficia de apartamentul său. 19. 482 pronunțată în 2000 de Curtea Constituțională se referea la întrebarea dacă o astfel de plafonare era conformă cu Constituția. Instanța constituțională a răspuns afirmativ în ceea ce privește perioadele în care suspendarea expulzărilor fusese impusă prin lege și a explicat că această limitare viza reglementarea închirierilor, în timp ce legislația de excepție era în vigoare și că deficitul de locuințe impunea suspendarea măsurilor de executare forțată. În cazul în care expulzările ar fi fost suspendate în temeiul legii, legislația ar fi stabilit în prealabil cuantumul despăgubirii datorate de către locatar, ambele măsuri fiind provizorii și excepționale; de altfel, proprietarul ar fi găsit o compensație pentru faptul că era scutit de a demonstra existența unui prejudiciu. 20. Curtea Constituțională a declarat neconstituțională plafonarea despăgubirii care poate fi solicitată de proprietar în cazul în care se afla în incapacitatea de a prelua proprietatea apartamentului din cauza comportamentului locatarului și nu a intervenției legiuitorului. În consecință, instanța constituțională i-a permis proprietarului să inițieze o procedură civilă pentru a obține integral despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de locatar. Reclamantul se plânge de imposibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul, din cauza lipsei de asistență din partea forțelor publice și a încălcării dreptului său de proprietate, astfel cum este recunoscut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, care prevede Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 22. De asemenea, reclamantul invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de care dispune partea în cauză Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 23. Curtea a tratat deja în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolelor 1 din Protocolul nr. 1 și 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Hotărârea Imobiliare Saffi, citată anterior, §§ 46-75; Lunari c. Italia, nr. 21463/96, §§ 34-46, 11 ianuarie 2001; Palumbo c. Italia, n 15919/89, § 33-48, 30 noiembrie 2000). 24. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Curtea constată că reclamantul a trebuit să aștepte aproximativ 10 ani și opt luni de la prima încercare de expulzare a aprodului judiciar fără a-și fi putut recupera încă apartamentul. 25. Prin urmare, în acest caz, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 alineatul (1) din Convenție. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 26. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 25 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material, această sumă reprezentând lipsa de a câștiga în ceea ce privește chiriile pentru perioada cuprinsă între august 1992 și octombrie 2003. Reclamantul solicită, într-adevăr, diferența dintre chiria la prețul pieței și chiria impusă prin lege și evaluează chiria la prețul pieței ca fiind dublul chiriei impuse prin lege 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Reclamantul a omis să-și ventileze pretențiile și să se alăture documentelor necesare, conform dispozițiilor articolului 60 din Regulamentul de procedură, Curtea decide să nu acorde nimic sub acest șef. Pagubă morală 30. Reclamantul solicită 15 000 EUR pentru daune morale. 31. Guvernul contestă aceste pretenții. 32. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 3 000 EUR pentru acest titlu. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 33. Reclamantul solicită, de asemenea, rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. El se bazează pe înțelepciunea Curții. 34. Guvernul contestă aceste pretenții. 35. În măsura în care cererea reclamantului privește cheltuielile și cheltuielile de judecată pentru procedura națională, ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR. În măsura în care cererea reclamantului privește cheltuielile și cheltuielile de judecată pentru procedura în fața acesteia, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR. 36. Curtea alocă suma globală de 2 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratoriu 37. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, a declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenția menționată 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale ii. 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 4 decembrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte