CtEDO 04.12.2003 Auto

AFFAIRE SCAMACCIA c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
04.12.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de P1-1;Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE SCAMACCIA c. ITALIE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 1 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SCAMACCIA c. ITALIA (solicitarea nr. 61282/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 decembrie 2003 DEFINITIVF 04/03/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Scamaccia c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Tulkens dnii Kovler Zagrebelsky, hagiyev, judecători și al dlui Nielsen grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 noiembrie 2003, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 61282/00) îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și o resortisantă a acestui stat, Patrizia Scamaccia, reclamanta, a sesizat Curtea la 14 septembrie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 9 iulie 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA ESPECE Recurenta sa născut în 1955 și locuiește în Bucciano (Benevent). Ea este proprietara unui apartament în Napoli, pe care tatăl ei îl închiriase P.F. Printr-un act notificat la 4 iulie 1989, tatăl recurentei l-a informat pe chiriaș cu privire la intenția sa de a pune capăt închirierii la expirarea contractului de închiriere și l-a numit pe persoana în cauză să se prezinte în fața judecătorului de instanță de la Napoli, printr-o ordonanță din 23 mai 1991, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat cel târziu la 31 mai 1991. În decembrie 1992, această hotărâre a devenit executorie la 13 decembrie 1993. Între timp, la o dată nespecificată, tatăl reclamantei a murit. La 28 decembrie 1993, reclamanta a însemnat chiriașului comanda de a elibera apartamentul. 10. La 31 ianuarie 1994, aceasta i-a însemnat opinia că expulzarea va fi executată la 11 februarie 1994, prin intermediul unui aprod al justiției. 11. La 30 mai 1994, reclamanta a făcut o declarație solemnă că avea nevoie urgentă de a recupera apartamentul pentru a-i face locuinta copiilor ei. 12. Între 11 februarie 1994 și 21 iunie 2000, aprodul judiciar a efectuat douăzeci și o încercare de expulzare, toate prin eșec, deoarece reclamanta nu a putut beneficia niciodată de ajutorul forței publice pentru executarea procedurii de expulzare. 13. La 26 iulie 2000, recurenta și-a recuperat apartamentul. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 14. Începând din 1947, legislația în materie de chirii de locuințe a fost marcată de diferite intervenții ale autorităților publice, referitoare la controlul chiriilor prin blocarea acestora, amestecată de creșterile legale impuse din când în când de guvern, precum și la prelungirea legală a tuturor contractelor de leasing în curs și, în cele din urmă, cu suspendarea sau stabilirea executării forțate a expulzărilor. În ceea ce privește prelungirea contractelor de muncă, suspendarea executării forțate și eșalonarea expulzărilor, dreptul intern relevant este prezentat în hotărârea Curții în cauza Imobiliar Saffi c. Italia [GC], nr. 27743/93, §§ 18-35, CEDO 1999-V. În cele din urmă, un decret-lege nr. 147 din 24 iunie 2003, transformat în lege nr. 200/03, a suspendat în unele cazuri executarea forțată a ordonanțelor de expulzare până la 30 iunie 2004. Sistemul de control al chiriilor 15. În ceea ce privește controlul chiriilor, evoluția legislației italiene se poate rezuma după cum urmează. 16. Prima măsură relevantă a fost Legea nr. 392 din 27 iulie 1978, care a pus în aplicare un sistem de chirii echitabile. ) bazat pe o serie de criterii, cum ar fi suprafața și cheltuielile de construcție a apartamentului. 17. O a doua măsură a fost adoptată de autoritățile italiene în august 1992, în scopul liberalizării progresive a pieței de închiriere. Atunci va intra în vigoare o legislație care să atenueze restricțiile privind valoarea chiriilor (patti in deroga) În cele din urmă, Legea nr. 431 din 9 decembrie 1998 a reformat regimul închirierilor și a liberalizat chiriile. Obligațiile locatarului în caz de restituire tardivă 19. În acest sens, art. 1591 din Codul civil italian prevede că locatarul care nu a părăsit locul este obligat să plătească proprietarului suma convenită până la data plecării sale, precum și să o despăgubească pentru orice eventual prejudiciu 20. Cu toate acestea, legea nr. 61 din 1989 a plafonat, printre altele, compensația pe care proprietarul o putea solicita la o sumă egală cu chiria plătită de locatar în momentul expirării contractului de închiriere, indexată cu privire la creșterea costului vieții (art. 24 din Legea nr. 392 din 27 iulie 1978) și majorată cu 20%, pentru întreaga perioadă în care proprietarul nu a putut beneficia de apartamentul său. 21. 482 pronunțată în 2000 de Curtea Constituțională se referea la întrebarea dacă o astfel de plafonare era conformă cu Constituția. Instanța constituțională a răspuns afirmativ în ceea ce privește perioadele în care suspendarea expulzărilor fusese impusă prin lege și a explicat că această limitare viza reglementarea închirierilor, în timp ce legislația de excepție era în vigoare și că deficitul de locuințe impunea suspendarea măsurilor de executare forțată. În cazul în care expulzările ar fi fost suspendate în temeiul legii, legislația ar fi stabilit în prealabil cuantumul despăgubirii datorate de către locatar, ambele măsuri fiind provizorii și excepționale; de altfel, proprietarul ar fi găsit o compensație pentru faptul că era scutit de a demonstra existența unui prejudiciu. 22. Curtea Constituțională a declarat neconstituțională plafonarea despăgubirii care poate fi solicitată de proprietar în cazul în care se afla în incapacitatea de a prelua proprietatea apartamentului din cauza comportamentului locatarului și nu a intervenției legiuitorului. În consecință, instanța constituțională a permis proprietarului să inițieze o procedură civilă pentru a obține integral despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de locatar. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL N 1 ȘI A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 23. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 24. Curtea a examinat, de asemenea, cererea din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr 1 la convenție, care dispune: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 25. Curtea a tratat deja în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolelor 1 din Protocolul nr. 1 și 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Hotărârea Imobiliare Saffi, citată anterior, §§ 46-75; Lunari c. Italia, nr. 21463/96, 11 ianuarie 2001, § 34-46; Palumbo c. Italia, n 15919/89, 30 noiembrie 2000, § 33-48). 26. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz și constată că reclamanta a trebuit să aștepte aproximativ șase ani și cinci luni de la prima încercare de expulzare a aprodului judiciar înainte de a-și putea recupera apartamentul 27. Prin urmare, în acest caz, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 alineatul (1) din Convenție. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 28. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În primul rând, recurenta solicită repararea prejudiciului material suferit și cifra în modul următor: 20 658,28 EUR (EUR) corespunzătoare lipsei de venituri din chirie. Aceasta susține că ar fi putut închiria apartamentul la prețul de piață de aproximativ 300 000 sau 400 000 lire italiene (ITL) [154,94 EUR sau 206,58 De asemenea, reclamanta susține că nu a putut să-și vândă apartamentul. 30. Guvernul contestă aceste pretenții. 31. În ceea ce privește lipsa de venituri în ceea ce privește chiriile, Curtea amintește că, la 30 mai 1994, recurenta a declarat solemn că avea o nevoie urgentă de a recupera apartamentul pentru a-i transforma în locuință a copiilor săi. În aceste condiții, persoana în cauză nu poate pretinde rambursarea chiriei pierdute ; ea ar fi putut solicita doar rambursarea cheltuielilor angajate pentru închirierea unei alte locuințe, în măsura în care acestea depășesc valoarea chiriei plătite de chiriaș. Or, ea nu a formulat o astfel de pretenție. În consecință, Curtea respinge cererea sa. În ceea ce privește presupusa imposibilitate de a vinde apartamentul, din lipsă de dovezi care să demonstreze tentativele de vânzare ineficiente, Curtea consideră că această cerere ar trebui respinsă. Pagubă morală 32. Recurenta solicită suma de 18 075,99 EUR ca prejudiciu moral. Recurenta se bazează, de asemenea, pe înțelepciunea Curții. 33. Guvernul contestă aceste pretenții. 34. Curtea consideră că reclamanta a suferit o anumită eroare morală. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 6 000 EUR pentru acest titlu. Costuri și cheltuieli de judecată 35. De asemenea, recurenta solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în modul următor 1 549,37 EUR pentru cheltuielile procedurii de executare 2 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 36. Guvernul contestă pretențiile recurentei cu privire la cheltuielile procedurii de executare și nu se pronunță asupra chestiunii cheltuielilor și cheltuielilor în fața Curții. 37. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 1 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și suma de 2 000 EUR pentru cele suportate în fața Curții. 38. Curtea alocă o sumă globală de 3 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 39. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume de 6 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune morale ii. 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. plus orice sume care pot fi datorate ca impozite de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 4 decembrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă