SCHREIBER and BOETSCH v. FRANCE

Reclamanții, dl Jean-Marie Schreiber și dl Jean-Claude Boetsch, sunt resortisanți francezi, născuți în 1942 și, respectiv, în 1946, care trăiesc în Lautenbach și Raedersheim (Franța). Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl S. Thomann, din Barul Mulhouse. Guvernul au fost reprezentate de agentul lor, dl R. Abraham, directorul afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt victimele accidentului Airbus A320 care a avut loc la Habsheim la 26 iunie 1988, provocând moartea a trei persoane și rănirea a aproximativ o sută de alte persoane. Primul reclamant este, de asemenea, președintele asociației victimelor accidentului. În hotărârea din 9 aprilie 1998, Curtea de Apel a condamnat diferite persoane, inclusiv pilotii aeronavei, de cauzare involuntară a decesului și a prejudiciului. Un recurs asupra punctelor de drept a fost interzis împotriva acestei hotărâri. Unul dintre pilotii a depus personal o plângere la judecătorul de investigare Mulhouse și a solicitat să se alăture procedurii în calitate de partid civil, susținând că „imbriența sigiliilor și distrugerii, îndepărtarea ilegală, ascunderea, disimularea sau modificarea documentelor publice sau private care să faciliteze anchetarea infracțiunilor grave și a altor infracțiuni majore, descoperirea probelor sau pedeapsa infractorului lor”, pe motiv că înregistratorii de zbor au fost manipulați în mod deliberat. Această anchetă a fost ulterior încredințată judecătorului de investigare Colmar și a fost închisă printr-o ordonanță din 19 martie 1996 de a constata că nu exista niciun caz de răspuns, care a fost susținut de o hotărâre din 13 iunie 1996 a Diviziei de Inculpare. Ancheta a cinci plângeri, inclusiv patru în care reclamanții, interaliați, au solicitat să se alăture procedurii ca partid civil, a fost trimisă judecătorului de investigare Colmar, fie direct, fie ca urmare a renunțării competenței de către judecătorul de investigare Mulhouse, care a fost confirmată printr-o hotărâre a Diviziei de inculpare din 29 aprilie 1999. La 29 iulie 1999, reclamanții au solicitat personal Președintele Curții de Apel Colmar pentru a contesta judecătorul de investigare Colmar. Ei au afirmat că acte frauduloase de manipulare și substituție au fost efectuate la început sau în timpul procedurii și au exprimat îndoieli cu privire la imparțialitatea și obiectivitatea judecătorului. Cererea lor a fost bazată, printre altele, pe art. 6 din Convenție. Prin ordinul de 2 noiembrie 1999 care nu a fost supus apelului, Președintele a respins provocarea și a ordonat reclamanților în comun și în mai multe rânduri să plătească o amendă civilă de 1000 franci francezi (aproximativ 150 euro). El a deținut, în special: „Un judecător nu încălcă cerința de imparțialitate prin pur și simpluul fapt de a interveni în același caz de două ori, cu condiția ca el nu a evaluat anterior faptele menționate în a doua ocazie; fără a-și impugna motivele, în acest caz nu există motive obiective pentru a se îndoi de imparțialitatea dlui G., a căror activități de investigație vor fi desfășurate sub supravegherea Diviziei de Inculpare. Faptul că, în exercitarea competențelor legal conferite acestuia, el a refuzat anterior să efectueze investigații sau audieri solicitate de persoanele aflate sub examinare sau de victime, în hotărârile aprobate de Curtea de Apel atunci când această chestiune a fost depusă, nu oferă motive pentru a constata că preocupările reclamanților sunt justificate în mod obiectiv.” El a înscris, de asemenea, că reclamanții, procurorul public principal și judecătorul în cauză ar trebui să fie notificați de acest ordin. Articolele relevante ale Codului de Procedură Penală aplicabile în timp util se citesc după cum urmează: art. 669: „O persoană care face obiectul anchetei, acuzată, acuzată și orice parte la procedură care dorește să provoace un judecător, un judecător al instanței de poliție sau unul sau mai multe sau mai multe dintre judecători ai instanței penale, instanța de recurs sau instanța de așteptare trebuie, dacă cererea este valabilă, să prezinte o cerere președintelui instanței de recurs. Membrii Oficiului Avocatului de Stat nu pot fi contestați. Solicitarea trebuie să menționeze prin nume judecătorul sau judecătorii fiind contestați și să stabilească motivele pe care se bazează, împreună cu toate dovezile justificative. O parte care a deliberat de bunăvoie într-o instanță sau înaintea unui judecător de investigare are dreptul de a contesta un judecător numai pe baza circumstanțelor care au apărut de atunci, în cazul în care acestea sunt astfel încât să constituie un motiv de provocare.” art. 671 „Președintele primește memorial suplimentar al reclamantului, dacă este necesar, și cel al judecătorului care este contestat; el obține avizul procurorului public principal și decide asupra cererii. Niciun recurs nu este împotriva hotărârii de pronunțare a acestei provocări, care are o forță juridică deplină.” art. 673 „Niciun ordin de respingere a unei provocări condamnă reclamantul la o amendă civilă de 500-5000 franci.”

The applicants, Mr Jean-Marie Schreiber and Mr Jean-Claude Boetsch, are French nationals, born in 1942 and 1946 respectively, who live in Lautenbach and Raedersheim (France). They were represented before the Court by Mr S. Thomann, of the Mulhouse Bar. The Government were represented by their Agent, Mr R. Abraham, Director of Legal Affairs at the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicants are victims of the Airbus A320 accident which occurred in Habsheim on 26 June 1988, causing the deaths of three people and injuring about a hundred others. The first applicant is also the chairperson of the accident victims' association. The vice-president responsible for investigations at the Colmar tribunal de grande instance conducted the judicial investigation into the accident. In a judgment of 9 April 1998, the Colmar Court of Appeal convicted various individuals, including the pilots of the aircraft, of unintentionally causing death and injury. An appeal on points of law was lodged against that judgment. One of the pilots personally filed a complaint with the Mulhouse investigating judge and applied to join the proceedings as a civil party, alleging “breaking of seals and destruction, unlawful removal, concealment, dissimulation or alteration of public or private documents likely to facilitate the investigation of serious crimes and other major offences, the discovery of evidence, or the punishment of their perpetrator”, on the ground that the aircraft's flight recorders had been deliberately tampered with. This investigation was subsequently entrusted to the Colmar investigating judge and was closed by an order of 19 March 1996 finding that there was no case to answer, which was upheld by a judgment of 13 June 1996 of the Indictment Division. The investigation of five complaints, including four in which the applicants, inter alios, applied to join the proceedings as a civil party, was referred to the Colmar investigating judge, either directly or as a result of the relinquishment of jurisdiction by the Mulhouse investigating judge, which was confirmed by a judgment of the Indictment Division of 29 April 1999. On 29 July 1999 the applicants personally applied to the President of the Colmar Court of Appeal to challenge the Colmar investigating judge. They claimed that fraudulent acts of manipulation and substitution had been carried out at the outset or during the proceedings, and expressed doubts regarding the judge's impartiality and objectivity. Their application was based, inter alia, on Article 6 of the Convention. By an order of 2 November 1999 that was not subject to appeal, the President dismissed the challenge and ordered the applicants jointly and severally to pay a civil fine of 1,000 French francs (about 150 euros). He held, in particular: “A judge does not infringe the requirement of impartiality by the mere fact of intervening in the same case twice, provided that he has not previously evaluated the facts referred to him on the second occasion; short of impugning his motives, there are no objective reasons in the present case to doubt the impartiality of Mr G., whose investigative activities will be carried out under the Indictment Division's supervision. The fact that, in the exercise of the powers legally conferred on him, he had previously refused to conduct the investigations or hearings requested by those placed under examination or by the victims, in decisions which were approved by the Court of Appeal when this matter was referred to it, does not provide grounds for finding that the applicants' concerns are objectively justified.” He also directed that the claimants, the Principal Public Prosecutor and the judge concerned were to be notified of this order. The relevant Articles of the Code of Criminal Procedure applicable at the material time read as follows: Article 669 “A person under investigation, defendant, accused and any party to the proceedings who wishes to challenge an investigating judge, a judge of the police court or one or more or all of the judges of the criminal court, the court of appeal or the assize court must, if the request is to be valid, submit an application to the president of the court of appeal. Members of State Counsel's Office cannot be challenged. The application must mention by name the judge or judges being challenged and set out the grounds relied on, together with all the supporting evidence. A party who has willingly proceeded in a court or before an investigating judge shall be entitled to challenge a judge only on the basis of circumstances that have arisen since, where they are such as to constitute a ground for challenge.” Article 671 “The president shall receive the applicant's supplementary memorial, if necessary, and that of the judge being challenged; he shall obtain the opinion of the Principal Public Prosecutor and shall rule on the application. No appeal shall lie against the order ruling on the challenge. It shall have full legal force.” Article 673 “Any order dismissing a challenge shall sentence the applicant to a civil fine of 500 to 5,000 francs.”