Bulat împotriva Croației

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PENTRU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 10438/02 de către Marija și Slaven BULAT împotriva Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 11 decembrie 2003 în calitate de Cameră compusă din: Președintele C.L. Rozakis Lorenzen Bonello dna Tulkens dna Vajić dna Steiner Hajiyev, judecători și dl S IELSEN Având în vedere cererea depusă la 31 octombrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: Reclamanții, dna Marija Bulat și dl Slaven Bulat, sunt cetățeni croați născuți în 1960 și, respectiv, 1982 și trăiesc în Osijek, Croația.

Ele sunt reprezentate în fața Curții de dna Branka Paprić, un avocat practicant în Osijek. Guvernul contestat sunt reprezentate de agentul lor dna Lidija Lukina-Karajković. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant este mama celui de-al doilea reclamant. La 20 noiembrie 1991 F.M., un membru al armatei croate a rănit sever al doilea reclamant și a ucis tatăl său V.B. La 19 februarie 1996, reclamanții au instituit proceduri civile în fața Curții Municipale de Osijek (Općinski sud u Osijeku ), cerând daune din partea Republicii Croației.

La 6 noiembrie 1999, Parlamentul a introdus un amendament la Legea Obligațiilor Civile ( Zakon o obveznim odnosima ) care prevede că toate procedurile privind acțiunile de prejudiciu care rezultă din actele membrilor armatei croate și ale poliției atunci când acționează în calitate oficială în timpul Războiului Intern din Croația ar trebui să rămână în așteptarea promulgării noilor legislații în această privință. La 13 noiembrie 2000, Curtea Municipală Osijek a rămas în curs de desfășurare a procedurii.

La 14 iulie 2003, Parlamentul a adoptat Legea privind răspunderea Republicii Croației pentru daunele cauzate de membrii armatei și poliției croate atunci când își acționează în calitate oficială în timpul războiului național ( Zakon odgovornosti Republike Hrvatske za štetu uzrokovanu od pripadnika hrvatskih oružanih i redarstvenih snaga tijekom Domovinskog rata , Gazette Oficial nr. 117/2003 din 23 iulie 2003). Legea internă relevantă Secțiunea 184 litera (a) din Legea de modificare a Legii privind obligațiile civile (Zcazon o dopunama Zakonu o obveznim odnosima , Gazette Oficial nr. 112/1999) prevede că toate procedurile inițiate împotriva Republicii Croația pentru daunele cauzate de membrii armatei și poliției croate atunci când acționează în calitate oficială în timpul războiului național din Croația de la 7 august 1990 la 30 iunie 1996 trebuie să fie păstrate.

De asemenea, legea impune guvernului obligația de a prezenta Parlamentului legislație specială, reglementând responsabilitatea pentru astfel de prejudicii, în termen de șase luni cel târziu de la intrarea în vigoare a Actului. Partea relevantă a Legii privind răspunderea Republicii Croației pentru daunele cauzate de membrii armatei croate și de poliție atunci când acționează în calitate oficială în timpul războiului național reglementează acum circumstanțele în care Republica Croația este responsabilă pentru daunele cauzate de membrii armatei și poliției în timpul războiului național. Reclamanții au susținut că promulgarea legislației din 1999 a Parlamentului a interferat cu dreptul lor de acces la instanță în sensul articolului 6 § 1 din Convenție.

Reclamanții au susținut că promulgarea legislației din 1999 a Parlamentului a interferat cu dreptul lor de acces la instanță în sensul articolului 6 § 1 din Convenție, al căror parte relevantă se menționează după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă și publică într-un timp rezonabil [a] ... tribunal instituit prin lege. Guvernul a susținut în primul rând că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne deoarece nu au prezentat o afirmație constituțională care a contestat legislația în cauză. Reclamanții au susținut că mai multe alte persoane din aceeași poziție au depus o plângere constituțională care a contestat legislația în cauză și că Curtea Constituțională nu a decis în legătură cu aceste plângeri.

Curtea reamintește că, în circumstanțe similare, în cazul Aćimović, o plângere constituțională care a contestat legislația în cauză nu a reprezentat un remediu care să fie epuizată (a se vedea Aćimović c. Croația, (dec.), nr. 61237/00, 7 noiembrie 2002). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de această decizie în acest caz. Rezultă că plângerea reclamanților nu poate fi respinsă pentru faptul că nu se ascund măsurile interne de evacuare. În alternativă, Guvernul a invitat Curtea să concludă că cererea nu a dezvăluit nici o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. În această privință, ei au susținut că reclamanții au avut acces la o instanță deoarece au instituit o procedură civilă pentru daune în fața Curții Municipale de Osijek.

Faptul că instanța a continuat procedurile în temeiul legislației din 1999 nu a afectat dreptul de acces al reclamanților la o instanță deoarece procedura a rămas doar temporar. În iulie 2003, noua legislație a fost pronunțată, iar reclamanții au avut acces la o instanță. Reclamanții au susținut că perioada prelungită pentru care nu au fost în măsură să-și decidă reclamația civilă înaintea instanțelor interne au încălcat dreptul de acces la o instanță. Curtea consideră, având în vedere argumentele părților, că cererea susține chestiuni serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondului. Prin urmare, Curtea concluzionează că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție.

Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a se judeca în fondul cauzei. Søren N IELSEN Christos R OZAKIS Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 10438/02 by Marija and Slaven BULAT against Croatia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 11 December 2003 as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr P. Lorenzen , Mr G. Bonello , Mrs F. Tulkens , Mrs N. Vajić , Mrs E. Steiner , Mr K. Hajiyev, judges , and Mr S . N IELSEN , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 31 October 2001, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Ms Marija Bulat and Mr Slaven Bulat, are Croatian citizens who were born in 1960 and 1982 respectively and live in Osijek, Croatia.

They are represented before the Court by Ms Branka Paprić, a lawyer practising in Osijek. The respondent Government are represented by their Agent Ms Lidija Lukina-Karajković. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The first applicant is the second applicant’s mother. On 20 November 1991 F.M., a member of the Croatian army severely wounded the second applicant and killed his father V.B. On 19 February 1996 the applicants instituted civil proceedings before the Osijek Municipal Court ( Općinski sud u Osijeku ), seeking damages from the Republic of Croatia.

On 6 November 1999 Parliament introduced an amendment to the Civil Obligations Act ( Zakon o obveznim odnosima ) which provided that all proceedings concerning actions for damages resulting from acts of members of the Croatian army and police when acting in their official capacity during the Homeland War in Croatia were to be stayed pending the enactment of new legislation on the subject. On 13 November 2000 the Osijek Municipal Court stayed the proceedings.

On 14 July 2003 Parliament passed the Act on liability of the Republic of Croatia for damage caused by members of the Croatian army and police when acting in their official capacity during the homeland war ( Zakon o odgovornosti Republike Hrvatske za štetu uzrokovanu od pripadnika hrvatskih oružanih i redarstvenih snaga tijekom Domovinskog rata , Official Gazette no. 117/2003 of 23 July 2003). B. Relevant domestic law Section 184 (a) of the 1999 Act on Amending the Civil Obligations Act ( Zakon o dopunama Zakonu o obveznim odnosima , Official Gazette no. 112/1999) provides that all proceedings instituted against the Republic of Croatia for damage caused by members of the Croatian army and police when acting in their official capacity during the homeland war in Croatia from 7 August 1990 to 30 June 1996 are to be stayed.

The Act also imposed an obligation on the Government to submit to Parliament special legislation, regulating the responsibility for such damage, within six months at the latest from the Act’s entry into force. The relevant parts of the Act on liability of the Republic of Croatia for damage caused by members of the Croatian army and police when acting in their official capacity during the homeland war now regulate circumstances in which the Republic of Croatia is liable for damage caused by members of the army and the police during the homeland war. COMPLAINT The applicants maintained that Parliament’s enactment of the 1999 legislation interfered with their right of access to court within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention.

THE LAW The applicants maintained that Parliament’s enactment of the 1999 legislation interfered with their right of access to court within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention the relevant part of which reads as follows: “1. In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time [a] ... tribunal established by law. a. The Government firstly maintained that the applicants had failed to exhaust domestic remedies because they had not submitted a constitutional claim challenging the legislation in question. The applicants argued that several other persons in the same position did file a constitutional complaint challenging the legislation in question and that the Constitutional Court had not decided on these complaints.

The Court recalls that in similar circumstances it has held in the Aćimović case that a constitutional complaint challenging the legislation in question did not represent a remedy to be exhausted (see Aćimović v. Croatia , (dec.), no. 61237/00, 7 November 2002). The Court sees no reason to depart from this decision in the present case. It follows that the applicants’ complaint cannot be rejected for failure to exhaust domestic remedies. b. In the alternative the Government invited the Court to conclude that the application did not disclose any appearance of a violation of Article 6 § 1 of the Convention. In this connection they submitted that the applicants did enjoy access to a court because they had instituted civil proceedings for damages before the Osijek Municipal Court.

The fact that the court had stayed the proceedings pursuant to the 1999 legislation did not affect the applicants’ right of access to a court because the proceedings were stayed only temporarily. When in July 2003 new legislation was enacted the applicants again enjoyed access to a court. The applicants contended that the prolonged period for which they had been unable to have their civil claim decided before the domestic courts violated their right of access to a court. The Court considers, in the light of the parties’ submissions, that the application raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. The Court concludes therefore that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention.

No other ground for declaring it inadmissible has been established. For these reasons, the Court unanimously Declares the application admissible, without prejudging the merits of the case. Søren N IELSEN Christos R OZAKIS Deputy Registrar President