CtEDO 16.12.2003 Auto

BÖHM v. GERMANY

RESPONDENT
DEU
HOTĂRÂRE
16.12.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BÖHM v. GERMANY (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Klaus Jürgen Böhm, este un național german, care s-a născut în 1943 și locuiește în Königstein. El este reprezentat în fața Curții de către dl Kleine-Kosak, un avocat practicant la Freiburg im Breisgau. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, consultant și contabil, a reprezentat în principal angajați sau străini cu venit redus în cadrul procedurii în fața Curții Fiscale Hessiene (Hessisches Finanzgericht). În cursul acestei proceduri a intrat în conflict cu R., judecător și, ulterior, președinte al senatului competent al Curții Fiscale. La începutul instanței 1988, judecătorul R. A informat reclamantul în două ocazii prin telefon că instanța l-a avertizat în mod repetat asupra comportamentului său față de Curte. La 8 martie 1988, în timpul suspendării audierii, judecătorii, printre ei judecătorul R., au menționat în absența reclamantului posibilitatea de a pune capăt procedurii prin punerea sub presiune a reclamantului și impune-i costurile procedurii sau a unui aviz expert. Prin urmare, Curtea fiscală a contestat validitatea competențelor de procuror depuse de reclamant și l-a exclus de la reprezentarea clienților săi în continuare în cadrul procedurii. În ceea ce privește apelul reclamantului, Curtea federală fiscală (Bundesfinzhof) a anulat hotărârile Curții fiscale hessiene din acest sens și a confirmat validitatea mandatului reclamantului. În altă ocazie, judecătorul R. a declarat în cadrul unei reuniuni a judecătorilor Tribunalului fiscal hessian deținute la 22 august 1990 că, desigur, aceste cazuri vor fi eliminate și trimise la Munchen. La 12 și 14 noiembrie 1991, în urma diferitelor cereri procedurale și provocări pentru prejudecățile depuse de reclamant, Curtea fiscală a refuzat să accepte reclamantul ca reprezentant în numele clienților săi în continuare în cadrul procedurii în cauză că el nu a putut sau nu a vrut să prezinte observații orale sau scrise adecvate. La 2 decembrie 1992, Curtea Federală fiscală a anulat această decizie. Reclamantul a contestat ulterior judecătorul R. pentru prejudecăți în numeroase alte proceduri. În scrisorile din 1 și 12 februarie 1996, reclamantul a scris Tribunalului Fiscal Hessian, printre altele, că judecătorul R. a avut o atitudine ostilă față de lege și a acceptat cu conștient perversia justiției. În plus, într-un document din 1 februarie 1996, el a comparat judecătorul R. la un judecător angajat de metodele Curții Fiscale Reichs (Reichsfinzhof) sau ale Curții Populare (Volksgerichtshof). La 3 aprilie 1996, reclamantul a solicitat unui judecător să informeze judecătorul R. că a avut o minte slab pentru a fi stabilit un termen foarte scurt pentru depunerea de numeroase documente care până acum au fost trimise doar prin fax. La 7 aprilie 1998, Curtea de District Kassel (Amtsgericht) a condamnat reclamantul pentru difamare (Beleidigung) în trei cazuri, în conformitate cu art. 185 din Codul penal german, și i-a impus o amendă de 3.000 de marci germani. La 29 martie 1999, Curtea Regională Kassel (Landgericht) a respins apelul reclamantului și, după apelul procurorului public, a crescut amenda la 4.800 de marci germani. în acest sens, în primul rând, el l-a acuzat de perversie a justiției, în al doilea rând, l-a comparat cu un judecător al Curții Populare și, în al treilea rând, l-a caracterizat ca fiind un minte slab. În ceea ce privește apărarea reclamantului că a acționat în favoarea protecției intereselor legitime ale clienților săi, Curtea a considerat că remarcile insultante în cauză au fost inutile și inadecvate. Pe 17 mai 2000, Curtea de Apel din Frankfurt (Oberlandesgericht) a respins apelul reclamantului pe punctele de drept ca fiind nefondat. În calitate de comitet de trei judecători, Curtea Constituțională Federală (Bundesverfassungsgericht) a hotărât la 27 iulie 2000 să nu distreze plângerea constituțională a reclamantului. art. 185 din Codul Penal prevede: „Difamarea este pedepsită cu închisoare pentru un an sau o amendă și, în cazul în care difamarea este comisă prin violență, cu închisoare pentru cel puțin doi ani sau o amendă.” art. 193 din Codul Penal prevede: „Critica hotărâri privind realizările științifice, artistice sau comerciale, declarații similare care sunt făcute pentru exercitarea sau protejarea drepturilor sau pentru a proteja interesele legitime, precum și revoltarea și reprimarea superiorilor la subordonații lor, rapoarte oficiale sau hotărâri de către un funcționar civil și cazuri similare sunt punibile numai în măsura în care existența unei difamații rezultă din forma de declarație a circumstanțelor în care a avut loc.”

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă