Secțiunea a treia, C. TURCIA (solicitarea nr. 47886/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 ianuarie 2004 DEFINITIVF 08/04/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza .lkay c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Res președinte Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Traja Gyulumyan, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 decembrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 47886/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și a cărei resortisantă a acestui stat, dl Nuran La 18 iunie 1998, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanta este reprezentată de M.N. Terzi, dl Özsüer și dl Y. Özsüer, avocați la Izmir. (art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11) Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) din Regulamentul de procedură. La 11 septembrie 2001, Curtea (prima secțiune) a decis să comunice cererea guvernului. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o scrisoare din 15 iulie 2003, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatul (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. CIRCONSTANȚELE SPĂLĂȚII Recurenta s-a născut în 1949 și locuiește în Ankara. La o dată nespecificată, Hotărârea Generală Drumuri ( La 24 decembrie 1993, în dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamanta a introdus la Tribunalul de Mare Instanță din Ankara o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere. 11. La 22 septembrie 1994, instanța a primit cererea și a condamnat Hotărârea să plătească reclamantei o indemnizație suplimentară de expropriere de 71 955 000 La data de 17 iunie 1992. 12. La 12 decembrie 1994, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 13. La 20 ianuarie 1998, treizeci și șapte de luni de la hotărârea definitivă, Hotărârea a vărsat recurentei suma de 197 791 000 TRL pentru indemnizația suplimentară de expropriere, însoțită de dobânzi moratoriu la o rată de 30% până la 31 decembrie 1997 și de 50% pentru perioada ulterioară. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 14. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) și Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). Recurenta se plânge de o pierdere de valoare a indemnizației suplimentare de expropriere plătite cu întârziere de către administrație, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. În acest sens, aceasta invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, Curtea consideră că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond și constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50-51). 18. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputabilă administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care se adaugă la exproprierea bunurilor sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurenta a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 19. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE 20, recurenta se plânge, de asemenea, de faptul că nu dispunea de o cale de atac eficientă în dreptul intern pentru a obliga statul să îi plătească rapid indemnizația suplimentară de expropriere. Curtea consideră că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Nu a fost invocat niciun alt motiv de inadmisibilitate. În ceea ce privește fondul 22. Având în vedere concluzia formulată pe teren a articolului 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesar să examineze această chestiune separat din perspectiva articolului 13. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 23. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se elimine numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, după caz, o satisfacție echitabilă. În plus, reclamanta susține că trebuie să fie despăgubită pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 13 072 dolari americani (USD) și solicită repararea unei daune morale pe care o evaluează la 1 000 USD. 25. Guvernul nu se pronunță. 26. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă ca daune materiale 1 900 EUR (EUR). În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. De asemenea, recurenta solicită 999 USD pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și pentru cele efectuate în fața Comisiei și a Curții. 28. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 29. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru toate cheltuielile și acordul pentru reclamantă. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURTEA, CĂTRE UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. că nu este necesar să se examineze separat motivul întemeiat pe art. 13 din convenție afirmă că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, sumele următoare plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data Regulamentului 900 EUR (o mie nouă sute de euro) pentru daune materiale ii. 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 ianuarie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
İLKAY c. TURQUIE
(Requête n
o
42786/98)
ARRÊT
8 janvier 2004
08/04/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire İlkay c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
L.
Caflisch
,
P.
Kūris
,
R.
Türmen
,
K.
Traja
,
M
me
A.
Gyulumyan,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 décembre 2003,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
42786/98) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Nuran İlkay («
la requérante
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 18 juin 1998 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
es
M.N. Terzi, M. Özsüer et Y.
Özsüer, avocats à Izmir. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent dans la procédure devant la Cour.
3.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d'entrée en vigueur du Protocole n
o
11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n
o
11).
4.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article
52
§
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article
26 § 1 du règlement.
5.
Le 11 septembre 2001, la Cour (première section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement.
6.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1)
7.
Par une lettre du 15 juillet 2003, la Cour a informé les parties qu'elle se prononcerait, en application de l'article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
8.
La requérante est née en 1949 et réside à Ankara.
9.
A une date non précisée, la Direction générale des routes («
la Direction
») expropria un terrain appartenant à la requérante, sis à Yenimahalle (Ankara). Elle lui versa 6
457
500 livres turques (TRL) au titre de l'indemnité d'expropriation.
10.
Le 24 décembre 1993, en désaccord sur le montant payé par la Direction, la requérante introduisit auprès du tribunal de grande instance d'Ankara une action en augmentation de l'indemnité d'expropriation.
11.
Le 22 septembre 1994, le tribunal accueillit la demande et condamna la Direction à verser à la requérante une indemnité d'expropriation complémentaire de 71
955
000
TRL, assortie d'intérêts moratoires simples au taux légal de 30
% l'an à courir à partir du 17
juin 1992.
12.
Le 12 décembre 1994, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
13.
Le 20 janvier 1998, trente-sept mois après la décision judiciaire définitive, la Direction versa à la requérante la somme de 197
791
000
TRL au titre de l'indemnité complémentaire d'expropriation, assortie d'intérêts moratoires au taux de 30
% jusqu'au 31 décembre 1997 et de 50
% pour la période postérieure.
II.
14.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Akkuș c. Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
15.
La requérante se plaint d'une perte de valeur de l'indemnité complémentaire d'expropriation versée avec retard par l'Administration, en raison de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie. Elle invoque à cet égard l'article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
16.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Akkuș
, précité) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
17.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité
,
p. 1310, §§ 30-31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
18.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l'indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l'administration expropriante, qui a fait subir à la propriétaire un préjudice distinct s'ajoutant à l'expropriation de ses biens. C'est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que la requérante a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
19.
Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 13 DE LA CONVENTION
20.
La requérante se plaint également de ce qu'elle ne disposait pas en droit interne d'une voie de recours efficace pour contraindre l'Etat de lui verser rapidement l'indemnité complémentaire d'expropriation.
A.
Sur la recevabilité
21.
La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé.
B.
Sur le fond
22.
Eu égard à la conclusion formulée sur le terrain de l'article 1 du Protocole n
o
1, la Cour n'estime pas nécessaire d'examiner la question séparément sous l'angle de l'article 13.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommages matériel et moral
24.
La requérante affirme devoir être dédommagée pour un préjudice matériel qu'elle évalue à 13
072 dollars américains (USD). Elle réclame en outre la réparation d'un dommage moral qu'elle évalue à 1
25.
Le Gouvernement ne se prononce pas.
26.
Considérant le mode de calcul adopté dans l'arrêt
Akkuș
(précité, p.
1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à titre de dommage matériel 1
900 euros (EUR).
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
27.
La requérante demande également 999 USD pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et pour ceux encourus devant la Commission et la Cour.
28.
Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour.
29.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR tous frais confondus et l'accorde à la requérante.
C.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article
1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément le grief tiré de l'article 13 de la Convention
;
4.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
5.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
1
900 EUR (mille neuf cents euros) pour dommage matériel
;
ii.
500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
6.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 janvier 2004 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président